Rezultate Evaluare Națională. Patru elevi din Dolj au media generală 10

Ana Maria Predilă
3 Min Read
A thoughtful girl sits at a desk and prepares for exams using a tablet.

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 22 – 24 iunie 2021. 

Situația statistică generală arată că dintre cei 3327 candidați prezenți, 2358 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 70,9%. Dintre aceștia, 4 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece): COLEGIUL NATIONAL „FRATII BUZESTI” CRAIOVA – 1, COLEGIUL NATIONAL „ELENA CUZA” CRAIOVA – 1, SCOALA GIMNAZIALA „NICOLAE ROMANESCU” CRAIOVA – 1, SCOALA GIMNAZIALA „TERRAVEDA” CRAIOVA -1.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5(cinci) –  2628 candidați, iar 21 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 2115 candidați au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 38 de candidați au obținut nota 10 (zece).

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și miercuri, 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 04 iulie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor

Share This Article