Pietre la rinichi. Ce tratament există pentru eliminarea acestora?

În fiecare an, mai mult de o jumătate de milion de oameni merg la Urgența, pentru probleme legate de pietrele la rinichi. Litiaza renală sau pietrele la rinichi, așa cum este denumită popular această afecțiune, este o boală des întâlnită, care poate crea un disconfort accentuat, iar, în lipsa unei intervenții medicale, poate conduce la probleme grave de sănătate, chiar urgențe medicale. Ce trebuie știut? Aflăm de la dr. Sorin Zaharie, medic primar nefrolog, la Centrul Medical Renașterea și Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova.

Media10: Ce este litiaza urinară și care sunt cauzele acesteia?

Dr. Sorin Zaharie: Litiaza reno-urinară este o afecțiune foarte des întâlnită în populația noastră, populația în general adultă, aproximativ 5-15% din populație face litiază reno-urinară. Este frecventă mai frecventă la bărbați la pacienții cu vârste între 20 și 50 de ani, dar poate apărea la orice vârst. Există două categorii de cauze. La majoritatea persoanelor este o boală metabolică, adică o tulburare mai ales a metabolismului mineral, dar și o tulburare a organismului intermediar, a proteinelor, acolo apar calculii de acid uric. O altă circumstanță, mai rar întâlnită, este prezența unei anomalii a rinichilor sau a căilor urinare care determină compresiune sau stază renală,  oprind urina în anumite zone ale tractului urinar și generând suprainfectarea.

VIDEO

Media10: Care sunt simptomele ce trebuie să trimită pacientul la medicul specialist nefrolog?

Dr. Sorin Zaharie: În primul rând, trebuie să știm că litiaza sau calculii reno-urinari dau simptomatologie în funcție de dimensiunile lor. Există litiaza asimptomatică, adică se face o depistare imagistică prin ecografie sau tomografie computerizată, fără simptomele pacientului. Sunt prezenți în aceste cazuri microcalculii sau nisipul la rinichi care fiind de dimensiuni mici pot traversa tractul urinar până se elimină. Există calculii foarte mari, de peste un centimetru, inclusiv calculii coraliformi, cei care în rinichi bazinetul, acei calculi nu se pot angaja pe ureter și nu vor fi simptomatici decât prin complicațiile lor, de obicei prin infecție. Frecvența litiazei asimptomatice este destul de mare, cam 15-20% din persoane. Sunt și pacienți care au calculi se dimensiuni între 5-8-10mm, adică acei calculi intermediari numiți calculi mobili, cei care dau durere, tipic colica renală, adică o durere puternică lombară cu iradiere sau în unele situații dureri vagi lombare. Este foarte important pentru diagnostic, la orice pacient la care depistăm mai ales litiaza asimptomatică, să facem o explorare imagistică inițial ecografică, să vedem dacă există calculi urinari, dacă există complicații, și atunci să recurgem la o examinare imagistică mai performantă care să localizeze cu precizie calculul. În cazul în care nu se va elibera spontan, trebuie intervenit pentru dezobstrucția cailor urinare. Este foarte important pentru diagnostic să știm clar tipul de calcul. Indirect din analizele din urină putem să tragem o concluzie, dar există și situații în care  calculii pot să fie micști. Analiza calcului urinar determină clar despre ce fel de calcul este vorba, din acest motiv sfătuim pacienții care au o durere și s-ar putea să elimine un calcul, să îl recupereze, să îl păstreze, pentru că se poate face analiza prin cromatografie și atunci putem afla tipul biochimic de calcul. Este foarte important să știm tipul de calcul, pentru a adapta dieta pacientului.

See Also

Pacienții trebuie să urmeze dieta Dash

Media10: În ce constă tratamentul litiazei?

Dr. Sorin Zaharie: Este un tratament de fond. În primul rând, ar trebui să prevenim litiaza renală și acest lucru îl putem face având un aport suficient de lichide, care să depășească pierderile de lichide prin transpirație, respirație și pe cale digestivă. Este foarte important să ne modificăm dieta și sunt unele cazuri în litiaza calcică și litiaza urică favorizată de dieta hiperproteică, iar dieta săracă în calciu determină litiaza oxalică. Pe lângă dietă ar fi esențial la pacienții cu litiază să aplice dieta Dash. O dietă foarte sănătoasă, o dietă mediteraneană, bogată în legume și fructe care asigură fibre și un tranzit intestinal foarte bun, săracă în sare, în proteine și grăsimi, adică o dietă potrivită pentru aproape orice tip de afecțiune. Este bine să evităm anumite medicamente care favorizează litogeneza, cum este vitamina C. Vitamina C consumată în cantități mari, chiar dacă știm că este un imunomodelator, poate da riscul de a determina litiaza oxalică. Ar fi foarte important pentru pacienții care au deja litiază renală să știe că există medicamente care pot dizolva acei calculi. Există săruri, adică citrat de potasiu, asociat cu citrat de magneziu sau citat de potasiu și citrat de sodiu, este vorba de preparatul URALYT, care se administrează, pe o perioadă de o lună cu o doză, iar după o lună se încearcă prevenirea formării de noi calculi prin menținerea unui Ph urinar optim, între 6,2 și 6,8 tot cu aceste preparate, dar în doze mai mici. Este important însă ca tratamentul să fie dat de medic. În cazul  În 5, până la 10% din cazuri este nevoie și de terapie urologică, adică de terapie chirurgicală. Sunt situații în care calculii sunt de dimensiuni mai mari și care determină obstacol la curgerea urinei, generând infecție urinară care se produce rapid.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
1
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top