Candidoza vaginală. De ce este important să mergem la medic la timp?

Candida Albicans este una dintre ciupercile care pot să apară cel mai des atunci când se strică echilibrul florei vaginale, fiind este una dintre ciupercile care dă naștere candidozei vaginale. Candidoza vaginală este o infecție fungică care afectează trei din patru femei la un moment dat în viață. Este și cea mai frecventă infecție care poate să apară în timpul sarcinii. Dr. Ileana Drocaș, medic specialist obstetrică-ginecologie, la Centrul Medical GINECHO, ne oferă informații utile.

AUTOR: ANA-MARIA PREDILĂ

 

 

Media10: Ce este candidoza vaginală și care sunt cauzele ei?

Ileana Drocaș: Candidoza vaginală este o infecție fungică, care este determinată în special de o ciupercă și anume Candida Albicans. Această ciupercă împreună cu alte microorganisme se găsesc în mod normal în flora vaginală. Ele alcătuiesc un ecosistem vaginal. Atunci când la nivelul acestui ecosistem se produce un dezechilibru anumite specii se pot dezvolta în exces. Acest dezechilibru se poate produce chiar în timpul unui ciclu menstrual, prin modificările hormonale care apar și prin faptul că fluxul menstrual este un factor nutritiv pentru aceste bacterii. Femeile la menopauză au o cantitate scăzută de glicogen, substanță care protejează flora vaginală în timpul vieții reproductive, iar în menopauză este mai scăzută, PH-ul se modifică și pot apărea modificări de felul candidozei vaginale. Candidoza apare cel mai frecvent la femeile gravide, tot prin modificări hormonale, la femeile cu obezitate, în special în sezonul cald, și la femeile care au un istoric cu tratament antibiotic.

Media10: Care sunt simptomele ce ar trebui să-i dea de gândit femeii și să o trimită la medicul specialist ginecolog?

I.D.: Simptomele în Candida Albicans sunt reprezentate de faptul că pacientele prezintă o modificare a secreției vaginale prin consistență, compoziție și cantitate. Prezintă un prurit genital, adică acea mâncărime, durere și un disconfort în timpul actului sexual. Atunci când aceste simptome sunt prezente cel mai bine ar fi ca pacienta să se prezinte la medic, să putem efectua investigații.

Fungigrama, recomandată pacientelor care prezintă mai multe episoade de Candida

Media10: De ce investigații este nevoie pentru a stabili diagnosticul corect?

I.D.: Se recoltează secreție vaginală și se efectuează un examen microscopic al secreției vaginale. Sunt anumite cazuri în care pacientele au nevoie de investigații suplimentare și anume o fungigramă. Aceasta este recomandată în special pacientelor care prezintă mai multe episoade de Candida Albicans într-un an de zile, mai mult de patru episoade.

Media10: Din momentul în care s-a stabilit diagnosticul, urmează tratamentul. În ce constă acesta?

I.D.: La pacientele cu o simptomatologie ușoară, tratamentul este de scurtă durată (1-7 zile), iar la pacientele cu o formă complicată, care prezintă mai multe episoade într-un an, tratamentul poate să dureze între 2-6 săptămâni. Tratamentul constă în capsule, creme, unguente sau ovule intravaginale, în funcție de cum decide medicul ginecolog.

 Dacă nu este tratată corespunzător, această candidoză poate să reapară

Media10: Ce complicații pot să apară dacă nu ne prezentăm la medic, dacă alegem să ne ducem în farmacie să cerem ceva farmacistului?

I.D.: Dacă nu este tratată corespunzător,  candidoză poate să reapară, se rezolvă problema pe moment, dar în următoarele luni poate să reapară și se ajunge la formele complicate. În cazul recidivelor frecvente, trebuie tratat și partenerul sexual și, bineînțeles, folosirea prezervativului în timpul tratamentului.

Media10: În cazul gravidelor este absolut necesar să meargă să trateze această afecțiune? Dacă ea nu este tratată la timp poate să aibă repercusiuni asupra sarcinii și asupra fătului?

I.D.: Bineînțeles. Orice gravidă care are o simptomatologie de genul acesta trebuie să se prezinte la medicul ginecolog. Se recoltează analizele și candida trebuie tratată, pentru că altfel se poate întâmpla să apară complicații, precum contracțiile sau să se rupă membranele.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Noaptea Cercetătorilor încântă publicul cu știință pe 27 noiembrie

Next Post

Cosmin Durle: Planul Partidului Social Democrat pentru combaterea pandemiei Covid 19

Related Posts
Verified by MonsterInsights