Aveam 6 ani când colega de bancă mi-a luat periuța de dinți cu care venisem la școală – așa cum ni se spusese – și mi-a cerut să facem schimb. Deși nu mi se părea normal, am acceptat. Nimeni nu ne-a informat că nu e igienic. Nimeni nu ne-a explicat la clasă că periuțele de dinți sunt produse de igienă personală care nu se împart.
AUTOR: TEODORA ARGINT
Aveam 13 ani când profesoara de biologie s-a așezat în fața catedrei și și-a dres vocea temător, analizându-ne pe fiecare în parte. A căutat o cretă, și-a frecat mâinile și a început să ne predea. Sistemul reproducător. Organele genitale feminine. Organe sexuale masculine. Ce se întâmplă cu ovulul odată fecundat. „Fecundare”. Iată un termen împachetat frumos pentru actul perfect normal de împerechere a două celule de sex opus. Adică sexul.
Câteva minute mai târziu, un val de râsete care venea din ultimele bănci a inundat toată clasa. „Fecundare. Adică știi tu… când faci… te… ți-o… hă-hăă!”. Pentru niște copii de clasa a VII-a, care trăiesc într-un mic orășel unde educația sexuală era deja la pământ, să afle lucruri de bază despre corpul lor era mai mult decât vital. Mai ales că în familie un astfel de subiect era mort. Și mai ales că unele colege, deși își începuseră deja viața sexuală, nu știau că se pot trezi cu o frumoasă sarcină dacă nu se protejează.
În acea zi, profa și-a dat seama că nu are cu cine să țină cursul. A fost de ajuns să râdă unul, că majoritatea adolescenților, de teamă să nu pară prea interesați de subiect, l-au urmat pe glumețul clasei. N-a durat mult până să se ajungă la glume sexuale, ironii, întrebări care s-o stânjenească pe doamna de la catedră. Pentru că da, în multe școli comunale, profesorii se simt în dificultate în fața unor elevi pentru care discuțiile despre „ce se întâmplă cu corpul tău odată ajuns la pubertate?” erau cel mai mare tabuu. Discuții pe care nu avea cine altcineva să le poarte cu noi, pentru că ideea de a aduce un medic școlar la cursuri era de domeniul fantasticului.
Câțiva ani mai târziu mă vedeam în prima bancă, la un liceu de top din Gorj. Aici, orele de anatomie nu erau incluse în programa școlară a unui elev de pe filologie. Medic școlar? Probabil că aveam, dar nu l-am cunoscut niciodată. Zero campanii de informare legate de sănătatea noastră, zero informații despre prevenție, gripe sezoniere, boli contagioase sau cu transmitere sexuală. Zero implicare. Zero educație medicală.
Au trecut 5 ani de atunci și, când privesc în satele doljene, văd aceeași lipsă de informare. Aceeași „noapte a minții”. Pentru că da, încă se consideră că rolul unui medic școlar nu este atât de important încât să ne permitem unul în fiecare instituție de învățământ. Încă suntem trimiși la dispensarul din sat, pe capul medicului de familie, dacă ne simțim rău la școală.
În Dolj, sunt 217 școli acreditate, iar dacă ne referim și la cele arondate acestora, găsim un total de 565 de unități de învățământ.
În fiecare dintre aceste instituții ar fi necesar cel puțin câte un medic sau măcar câte un asistent școlar. Rețeaua medicală nu acoperă însă nici măcar jumătate din școli- 87 medici școlari și 217 asistenți, arată datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică Dolj.
Grav este că acești medici nu există în zonele rurale, ci doar în cele 7 orașe din județ: Craiova, Băilești, Bechet, Calafat, Dăbuleni, Filiași și Segarcea.
Ce se întâmplă însă cu sutele de copii de la țară, care poate în timpul orelor au nevoie de un doctor? La cine mai apelează elevii atunci când vor un sfat medical? Cine le explică elevilor ajunși la pubertate etapele prin care trece corpul lor, din cauza schimbărilor hormonale? Părinții sunt nevoiți să-i ducă de fiecare dată pe cei mici la dispensar, pentru orice fel de consultație, prescripție sau adeverință medicală.
Lipsa asistenților în școli supraaglomerează cabinetele medicale
Să luăm ca exemplu comuna Sadova, din Dolj, situată la circa 70 km de Craiova. Din cei 7000 de localnici, 600 sunt copiii înscriși la cabinetul doctorului Gindrovel Dumitra, unul dintre cei mai cunoscuți medici de familie din țară. În cele două sate ale comunei există două școli unde prezența unui asistent medical, cel puțin, ar fi indispensabilă.
„Pe mine m-ar ajuta prezența unor asistente care să stea în școală, să facă triajul epidemiologic zilnic, să acorde primul ajutor în școală. Pentru că se întâmplă frecvent să fie evenimente nefericite în școli. La mine, de exemplu nu exagerez când spun că aproape zilnic mă trezesc cu părinți care vin la medicul de familie cu copilul direct din școală”, povestește dr. Gindrovel Dumitra.
Iar consecințele dezinteresului pentru medicina școlară pot fi, în timp, fatale.
Noi am reușit până acum să suplinim absența medicului în școală, dar cu un anumit preț. S-au supraaglomerat cabinetele medicilor de familie. A crescut riscul de transmitere a bolilor contagioase cu care copiii vin din colectivitate către pacienții cronici care se prezintă la dispensar. A crescut morbiditatea la nivel general. Până acum, situația asta a fost văzută ca fiind normală. Însă în contextul pandemic, lucrurile nu mai pot continua așa!” , atrage atenția medicul.
Zidul dintre elev și medicul școlar, greu de înlăturat
De cealaltă parte, nici în școlile de la oraș situația nu e prea roz. Medicii școlari se luptă pentru ca relația dintre ei, elevi și părinți să fie cât mai deschisă, însă de multe ori se lovesc de un zid de ignoranță, asociat cu frica. Frica de a-ți încredința copilul unui specialist medical, având în vedere că, până acum, toate informațiile erau primite în spitale.
O știe și dr. Gabriela Rădulescu, medic școlar la Colegiul Național „Ștefan Velovan” din Craiova. Împreună cu alte două colege se ocupă de 2000 de copii cu vârste între 3 și 19 ani, care trebuie informați, atrași prin campanii de prevenție, sfătuiți, tratați și, mai nou, triați epidemiologic. E un „du-te-vino” permanent, dovadă că abia am găsit-o disponibilă pe doamna doctor. Din exterior însă, munca medicilor școlari nu este apreciată prea mult, spun aceștia.
„Este destul de greu și la oraș pentru că nu suntem suficienți. Noi îi învățăm pe copii să vină permanent, și pentru un sfat, dar și dacă au probleme de sănătate. Dacă sunt răciți, dacă au temperatură, dacă le e rău în timpul școlii. Eu le dau fie tratament, dacă este ceva mai ușor, fie le prescriu rețete și îi trimit la specialist. În plus, facem campanii de prevenție, despre sănătatea reproducerii, bolile contagioase, bolile cu transmitere sexuală. Deci impactul nostru în școală este mare și ar trebui să fie mai vizibil. Pentru că starea de sănătate și gradul de informare al copiilor ar fi mult mai mic dacă nu ar exista medicii în școală, mărturisește dr. Gabriela Rădulescu.
În același timp, numărul mare de elevi nu este singura provocare pentru medicii de familie. O relație bazată pe încredere între medic și copil este cu adevărat un succes greu de obținut, dar care contează mai ales în momentele contra-cronometru.
„Sunt copii care au probleme neurologice, crize, diabet și trebuie să intervenim până vine ambulanța. Dacă li se întâmplă ceva la școală, trebuie să-i aducem la cabinet. Ei trebuie să colaboreze cu noi. La rândul nostru, colaborăm cu medicii de familie, pentru că trebuie să știm antecedentele lor”, adaugă dr. Rădulescu.
Epidemiile, tot mai frecvente din cauza lipsei vaccinării în școli
O problemă pe care medicii școlari o semnalează este și renunțarea la campania de vaccinare în școli, care a fost mutată, de ani buni, la cabinetele doctorilor de familie. Vaccinurile sunt cea mai bună cale de apărare împotriva bolilor contagioase grave, fiind atât de necesare în contextul pandemiei.
„Vaccinările erau făcute în școli. Fiind campania națională de vaccinări, toți elevii erau vaccinați într-o lună, plus sau minus două săptămâni, în care se făceau recuperările pentru diverse cazuri. În momentul în care vaccinările au fost luate de la școli și trecute la medicii de familie, s-a văzut scăderea ratei de vaccinare. Și-atunci au apărut epidemiile. Cum ar fi cea de rujeolă. Pentru că populația nu se mai vaccinează” , spune dr. Rădulescu.
Unde suntem
- circa 100 milioane de copii din lume sunt vaccinați anual împotriva bolilor, cum sunt: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, tuberculoza, poliomielita, rujeola și hepatita B;
- Pe plan mondial, vaccinarea previne anual 2,5 milioane decese și reduce costurile tratamentului specific de boală;
- în lume sunt mai mult de 19 milioane copii nevaccinați sau insuficient vaccinați, aflați la risc de boli potențial fatale;
- 1 din 10 copii nu a primit niciodată vreun vaccin și probabil, nu a fost niciodată văzut de sistemul medical, arată un raport al Institutului Național de Sănătate Publică, martie 2019.
Părinții, captivi în sistemul bolnav
În școlile care beneficiază de medic, se încearcă, pe cât posibil, să se facă și campanii de prevenție, de informare cu privire la îngrijirea personală sau la schimbările hormonale care apar la pubertate. Traumele sistemului învechit își lasă însă amprentele. Folosim un limbaj foarte voalat, ca să nu se simtă nimeni ofuscat de ce spunem.
La clasa a VI-a, de exemplu, băieții încă sunt trimiși afară, în curte, ca să nu participe la discuția în care fetelor li se explică ce înseamnă menstruația. Fetele încă primesc absorbante și materiale de igienă -prin intermediul unor campanii- doar în pauze sau când băieții nu sunt de față.
Cu o astfel de mentalitate, și anume că este o rușine să vorbești despre corpul tău, pleacă și copiii încă din familie. Astfel, există riscul ca, dacă acasă sau la școală nu se vorbește deschis cu elevii, ei să se informeze greșit din altă parte.
„Sunt cazuri în care vin părinții la școală extrem de suspicioși. Că de ce i-am dat copilului medicamentul ăsta, de ce l-am informat despre subiectul ăsta, că el se duce la medicul de familie să verifice dacă e corect ce-i spun eu copilului său. Ar trebui mai multă colaborare a părinților cu medicul școlar, pentru că noi le vrem doar binele elevilor!, conchide dr. Gabriela Rădulescu.
„Decesul 681 nu e un simplu număr, e colega noastră”
Pentru că toate aceste probleme nu mai pot fi ignorate, Societatea Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri a făcut un apel către autorități. Printr-o scrisoare deschisă, medicii școlari din toată țara cer să li se acorde un stimulent financiar de risc, pentru perioada în care au lucrat pe timp de pandemie. Ei amintesc de cazul unei asistente care a murit în prima linie, după ce a fost depistată cu Covid-19.
- Decesul 681, din lunga listă de decese datorate COVID-19 pentru noi nu este un simplu număr, este o colegă de-a noastră, asistentă medicală din dispensar școlar, delegată la DSP. De asemenea, există asistenți medicali școlari depistați COVID +, deci condițiile de risc în care am lucrat timp de două luni nu au fost mai mici decât ale personalului medical din spitale sau alte unităţi sanitare.
- Medicii și asistenții medicali din rețeaua de medicină școlară au făcut față tuturor provocărilor, au fost în linia întâi de prevenire și combatere a efectelor infecției COVID-19, alături de personalul Direcțiilor de Sănătate Publică, de aceea considerăm cu tărie că tot personalul medical din cabinetele medicale școlare, delegat la DSP-uri pe durata stării de urgență, trebuie să beneficieze atât de acordarea stimulentului de risc, conform ordonanței de urgență 43/2020, modificată, cât și de sporul de 30%, conform legii 56/2020, se arată în scrisoare.
Organizația mondială a sănătății (OMS) spune că educația și sănătatea ar trebui să meargă mână în mână, iar un program eficient de educație pentru sănătate în școli este cea mai rentabilă investiție pe care un stat o poate face pentru a îmbunătăți simultan educația și sănătatea populației sale.
