Educatie Educatie antreprenoriala Știri

90 de biciclete pentru craioveni. GoBike, un proiect al studenților UCV

Un grup de studenți de la Universitatea din Craiova au dat viață unui proiect care ne îndeamnă la o viață mai sănătoasă, la mișcare în aer liber. Prin proiectul de antreprenoriat social GoBike craiovenii au la dispoziție 90 de biciclete care pot fi închiriate sub formă de donație în baza unui contract de sponsorizare. Bicicletele se pot împrumuta și în urma unui parteneriat, cu diferite societăți sau ONG-uri pentru organizarea de activități sportive, în Craiova.

Autor: Ana-Maria Predilă

 

 

Echipa GoBike este alcătuită din șapte studenți craioveni de la Facultatea de Inginerie Electrică și cinci voluntari, iubitori de ciclism. Ideea proiectului a pornit de la dorința de a le pune la dispoziție craiovenilor  biciclete care să îi ajute să se deplaseze ușor sau să facă sport în aer liber. 

„Proiectul GoBike Craiova a prins contur ca o inițiativă de antreprenoriat social  a unui grup de studenți din cadrul Universității din Craiova, ce se pliază pe nevoile societății și care are ca scop principal, buna funcționare și dezvoltare a acesteia pentru un viitor mai bun. Acest proiect susține și încurajează tinerii studenți să se deplaseze mult mai practic între campusurile studențești, având astfel parte și de o perioadă de recreere între cursuri, cu ajutorul bicicletelor”, spune Mustata Adelina, studenta a Facultății de Inginerie Electrică.

GoBike Craiova dispune de trei centre de închiriere amplasate în campusurile studențești, respectiv: la Căminul 6, Calea București nr. 107 (Campus Mecanică) și Căminul 10, str. Tehnicii, nr 4., iar pe perioada verii este deschis și al treilea centru în Parcul Nicolae Romanescu, vis-a-vis de RAADPFL.

Tinerii își doresc astfel să determine cât mai mulți craioveni să adopte un stil de viață cât mai sănătos și să îi informeze și conștientizeze cu privire la importanța și beneficiile mersului pe bicicletă.

Toate aceste aspecte au în vedere reducerea traficului din oraș și implicit protejarea mediului prin menținerea unui nivel cât mai scăzut de noxe”, explică studenții.

În realizarea proiectului studenții au beneficiat de sprijinul financiar al Ford Motor Company Fund, în parteneriat cu Universitatea din Craiova și Primăria Municipiului Craiova.

Contact: 0758430266

Articole recente

Peste 80 de matematicieni în conferință online la UCV

Redactor

UCV pentru aer curat în Craiova

Redactor

Curs gratuit pentru medici – Lupta împotriva tuberculozei

Redactor

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.