Educatie Reportaje

Predarea de acasă, între provocare și riscul de plafonare. Diana Brătucu, învățător: „Pe termen lung nu e o soluție pentru că rupi orice interacțiune cu elevul”

Pentru cadrele didactice din Dolj, predarea din fața unui ecran este cea mai mare provocare în aceste două luni petrecute în autoizolare. Nu e ușor să explici pentru 20-30 de copii concepte noi, să lucrezi exerciții, ecuații, să dictezi, să faci scheme sau să analizezi fraze, vorbind în fața unei camere. Nu poți aștepta să primești același feedback de la elevi, ca atunci când dialogul avea loc în sala de curs. Pentru că acolo, în locul acestei bariere reci, create de distanțarea socială, elevul era așteptat întotdeauna cu o mângâiere sau cu o vorbă bună. Astfel, cadrele didactice au trebuit să se reinventeze și să găsească metode noi de predare, pentru ca elevii să înțeleagă și să nu se plictisească. 
AUTOR: Teodora Argint
Dacă în cazul elevilor de gimnaziu sau de liceu este mai ușor, pentru că se pot concentra mai mult timp,  în cazul preșcolarilor sau al elevilor de clasele I-IV cursurile online sunt mai solicitante. Asta pentru că ei trebuie stimulați permanent, pentru a le putea menține atenția pe tot parcursul lecțiilor. 
O astfel de experiență trăiește și Diana Brătucu, învățătoare la școala „Traian” din Craiova. Este „mama” a 30 de școlari de clasa I și încearcă zi de zi să găsească metode inedite de predare, astfel încât cei mici să nu-și piardă interesul. 
 
De două luni, creativitatea noastră e pusă la încercare. Am reușit să facem cumva față, drept urmare, feedback-ul de la părinți și copii este foarte bun. Însă pe termen lung, predarea de acasă nu e o soluție, pentru că efectiv rupi orice interacțiune nu numai cu elevii tăi, ci și cu colegii. Nu putem interacționa cu ei, nu putem vedea care sunt nevoile lor directe. Totodată, este foarte important  să nu te plafonezi tu, în calitate de specialist într-un domeniu pentru că stând acasă, nu mai ai cum să înveți de la colegi și ei de la tine. Spre exemplu, eu m-am uitat și la colegii mei învățători, profesori, cei cu care am avut webinare. Majoritatea nu au învățat de la autorități sau din cărți, ci pur și simplu…ci unii de la alții. Deci încă o dată schimbul direct de experiență și interacțiunea fizică sunt cele mai importante. Iar lipsa lor se resimte” , ne mărturisește Diana, din fața unui ecran.
Am abordat-o pe skype și a fost încântată să ne răspundă la întrebări din confortul casei, unde s-a autoizolat în urmă cu două luni. Locuiește împreună cu soțul și fiul și spune că încearcă să vadă și partea pozitivă, provocată de pandemie: acum are mai mult timp pentru ea și familie. Acasă își găsește liniștea, și tot acasă trăiește și cel mai intens haos. Asta pentru că fiecare din familie lucrează din fața unui laptop, a unei tablete sau a unui telefon, așa că nu e zi în care cele 3 voci ale casei să nu se întreacă în „cine vorbește mai tare?” 
„Bucătăria s-a transformat în biroul meu, sufrageria s-a transformat în biroul copilului meu, iar biroul în biroul soțului meu. A fost provocator așa și uneori cred că ne deranjăm unii pe ceilalți pentru că fiecare are ceva important de făcut la aceeași oră la care și celălalt lucrează la un proiect. A trebuit să ne organizăm mai bine și să învățăm să ne concentrăm de acasă, fiecare pe bucățica lui de birou improvizat”, ne spune zâmbind, în timp ce reglăm conexiunea la internet. 
În ce privește lucrul cu elevii de clasa I, Diana încearcă să-i mențină atenți pe cei mici prin proiecte power-point în care inserează foarte multe imagini, prin desene, animații și jocuri interactive, dar și prin pauze scurte, în care vorbește despre nevoile fiecărui copil în parte. 
Psihologii ne îndeamnă să improvizăm un colț al casei cât mai asemănător cu mediul de lucru pe care îl aveam înainte de pandemie, pentru a ne păstra sănătatea mintală. 
 
„Sănătatea noastră mintală este pusă în situația de a face față în această perioadă creată de contextul restricțiilor sociale. Aceasta se poate menține în echilibru chiar și acasă, depinde de valorile pe care fiecare dintre noi ni le-am creat până acum. De exemplu, poate că eu sunt o persoană care funcționez foarte bine și în pijamale, și în vârful patului, dar poate că tu nu ai această bază de funcționare. Și este nevoie să te conectezi la sarcina ta sau la ceea ce ai tu de făcut. Cum facem asta? Poate prin simplul gest de a ne îmbrăca în ținuta profesională, a explicat Eugenia Ozugu, psiholog din Craiova. 

Articole recente

Legume bio produse de un grup de studenți craioveni voluntari. Un model de antreprenoriat social

Redactia Media10

Admitere C.N. „Frații Buzești”. Specializările și ultimele medii de admitere de la pretigiosul colegiu craiovean

Redactia Media10

Povestea Colegiul Național „Carol I”. 194 de ani de excelență în educație

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.