Sarcina poate să fie cel mai frumos moment din viața unei femeii, dacă se bucură de sprijinul unei echipe medicale profesioniste, cu dăruire și pasiune. Spitalul privat MaDonna Maria din Craiova este unitatea medicală care a ridicat standardele de îngrijire a mămicilor și bebelușilor din Oltenia.
În această perioadă de pandemie, echipa Maternității a fost un real sprijin pentru femeile însărcinate, oferind un mediu sigur, steril, primitor pentru mămici și bebeluși. Igiena este sfântă în acest spital, care nu a făcut niciodată rabat de la a lua toate măsurile de protecție pentru orice tip de infecție. Așa se face că în cei 9 ani de existență pe piața serviciilor medicale, spitalul MaDonna Maria nu s-a confruntat niciodată cu un caz de infecție nosocomială. Procentajul de transfer de la Spitalul MaDonna Maria către oricare altă instituție spitalicească a fost sub 0,01% în toți acești ani.
MaDonna Maria este un spital în care orice gravidă se poate simți protejată de la primul pas făcut pe poartă. Grija siguranței și protecție fiecărei viitoare mămici și a bebelușului sunt puse pe umerii echipei medicale și manageriale, care par să fie mereu cu un pas înaintea tuturor.
Spitalul MaDonna Maria și-a câștigat locul I pe piața serviciilor medicale din S-V Olteniei și încrederea pacientelor, prin munca depusă zi de zi de o echipă de oameni care iubesc ce fac și care nu obosesc niciodată să inoveze, să învețe, să se autodepășească.
De două luni, de când a fost declarată pandemie de coronavirus în România, echipa MaDonna Maria a trecut cu brio peste toate provocările și a făcut în așa fel încât mămicile aflate în spital să nu simtă nici o clipă presiunea dată de pandemie.
„Spitalul MaDonna Maria a luat toate măsurile de protecție atât pentru personalul medical și non-medical care activează aici, cât și pentru siguranța pacientelor și a bebelușilor. Cadrele medicale au avut și au la dispoziție toate echipamentele de protecție (halate, mănuși, viziere, bonete, cipici), dar și toate substanțele dezinfectante. Suplimentar, la intrarea în spital a fost montată o poartă de sterilizare cu ultraviolete și substanțe dezinfectante care face și termometrizare automată în momentul în care persoana trece prin ea. Poarta este activată prin senzori de mișcare, astfel încât nici una dintre pacientele noastre nu poate intra în spital fără să fie dezinfectată”, spune Alexandra Preda, managerul spitalului MaDonna Maria.
Echipa medicală cu experiență a știut tot timpul cum să le ofere pacientelor cele mai bune sfaturi medicale, dar și sprijinul emoțional și psihologic de care au atâta nevoie. La rândul lor, cadrele medicale se bazează mereu pe susținerea echipei manageriale care mai ales în această perioadă de presiune maximă a asigurat toate normele și echipamentele de protecție.
„Ne simțim ocrotiți. Clinica a făcut tot ce era posibil pentru a ne proteja pe noi, pe mămici, dar și pe bebeluși în timpul acestei pandemii și nu numai. Avem la dispoziție toate echipamentele de protecție necesare, dar și dezinfectanți. Gravidele pot să vină cu încredere aici, pentru că sunt protejate și ele și copiii”, spune dr. Oana Hortopan, medic specialist neonatolog, medic primar pediatru.
„De la început ne-au fost acordate toate măsurile de protecție atât pentru noi, cât și pentru paciente și bebeluși. Sunt măsuri de protecție superioare celorlalte spitale. Gravidele se pot adresa fără nici o teamă”, declară dr. Loredana Avram, medic specialist obstetrică-ginecologie.
Deși în această perioadă s-a acordat o atenție deosebită pentru adoptarea tuturor măsurilor de prevenție a COVID-19, echipa MaDonna Maria nu a uitat nici de măsurile ce se impun pentru evitarea infecțiilor nosocomiale.
În ceea ce privește probele de sanitație, conform legislației fiecare spital este obligat să le facă periodic. În spitalul MaDonna Maria sunt făcute lunar, iar în această perioadă au fost recoltate și analizate probe din tot spitalul, o dată la două săptămâni.
„În această perioadă am recoltat mai des probe, cel puțin o dată la două săptămâni. Recoltăm din toate încăperile: blocul operator, blocul materno-infantil, sala de nașteri, sala de terapie intensivă, salonul de nou-născuți, rezerve. Suntem într-o perioadă în care s-a mediatizat foarte mult tot ce înseamnă infecția cu noul coronavirus, dar nu trebuie să facem abstracție de la toate celelalte infecții posibile ce pot să apară concomitent cu pandemia de coronavirus. Vorbim de alte bacterii multirezistente, care pot să provoace probleme ulterioare mamei și copilului, pentru care spitalul MaDonna Maria a luat măsuri de prevenție încă de la înființare. În unitatea noastră sunt montate niște sisteme suplimentare de sterilizare a aerului cu ventilare forțată încă din anul 2011, în toate rezervele și saloanele, în sala de operație, sala de nașteri, saloanele de Terapie Intensivă, cabinetele de consultații, inclusiv în recepție. Sunt sisteme extrem de performante. Astfel, în spitalul MaDonna Maria nu am avut niciodată vreo infecție nosocomială și ținem foarte, foarte aproape să putem garanta starea de siguranță a mămicilor care se adresează instituției noastre și a bebelușilor lor”, conchide Alexandra Preda, managerul spitalului MaDonna Maria.