O pacientă cu COVID-19 s-a sinucis noaptea trecută în spital

O pacientă cu Covid s-a sinucis noaptea trecută în spitalul de la Câmpulung. Este vorba despre o femeie de 70 de ani din Câmpulung care a fost internată pe 22, diagnosticată pe 23. De atunci a rămas internată în secția infecțioase de la Câmpulung. Pacienta avea în jur de 70 de ani și făcea dializă de 14 ani, spune managerul spitalului. 

Pe 28 a avut o cădere nervoasă și a fost consultată. A fost extrem de atent supravegheată pentru că și ea a fost foarte comunicativă. Noaptea trecută a fost văzută de patru ori la 1:00 la 2:00 la 4:00 și la 5:45. În intervalul 4-5.45 s-a sinucis. Are o fată care este acum în izolare având în vedere că este contact direct și care nu se poate ocupa de înmormântare.

Polițiștii au efectuat cercetări, cu respectarea măsurilor de protecție individuală, iar în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.  Trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, în vederea efectuării autopsiei. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Un angajat al DGASPC Dolj, depistat cu coronavirus

Next Post

Stimulentul financiar COVID-19 va fi dat mai multor angajați din sistemul de sănătate

Related Posts
Verified by MonsterInsights