Cum avem grijă de sănătatea pielii după spălatul des cu produse dezinfectante

Redactia Media10
5 Min Read
Pentru că în această perioadă trebuie să ne spălăm foarte des pe mâini și folosim soluții dezinfectante pielea mâinilor are de suferit. Spălatul foarte des pe mâini și utilizarea produselor pe bază de alcool pot îndepărta bariera naturală a pielii care ne protejează de bacterii, lăsând mâinile uscate și crăpate. Dr. Alexandra Bocîrnea, medic specialist dermatolog Prima Clinic, ne spune cum să avem grijă de sănătatea pielii noastre, mai ales în această perioadă

O curățare foarte regulată a mâinilor, atât de esențială în această perioadă, poate duce la deteriorarea pielii și dureri. Chiar și pentru persoanele cu piele sănătoasă, utilizarea excesivă de săpunuri și produse de igienizare a mâinilor poate determina pielea să se usuce și să se crape. 

Igiena mâinilor poate fi efectuată prin spălare cu apă şi săpun sau cu produse antiseptice pe bază de alcool. Utilizarea mănuşilor reduce contaminarea mâinilor și transmiterea patogenilor, dar acestea nu înlocuiesc igienă mâinilor. Reutilizarea mănuşilor nu este recomandată. Unghiile trebuie tăiate scurt. Se recomandă să nu purtăm inele sau alte bijuterii deoarece tegumentul de sub inele este mai colonizat cu microorganisme.

„Acoperiți-vă mâinile de fiecare dată când utilizați produse sau substanțe toxice sau când mâinile dumneavoastră sunt expuse la chimice, cum ar fi cele pentru menținerea curățeniei casei. În aer liber folosiți mănuși atunci când temperaturile sunt foarte scăzute, pentru a va proteja pielea de frig. Înainte de spălare, îndepărtaţi bijuteriile întrucât sub acestea se pot acumula substanţe iritante. Clătiţi mâinile cu apă călduţă, din abundenţă. Ștergeți cu răbdare mâinile, prin tamponare, până la absorbţia completă a apei. Evitaţi băile lungi și fierbinți”, spune dr. Alexandra Bocîrnea, medic specialist dermatolog.
„Sunt de preferat produsele pentru piele sensibilă farmaceutice și testate dermatologic”

Folosirea unor creme emoliante după fiecare spălare şi ori de câte ori simţiţi pielea uscată, este o metodă care ajută la refacerea barierei cutanate.

„Acest tip de produse trebuie să fie nelipsite din rutină dumneavoastră zilnică. De asemenea, crema emolientă trebuie să conțînă cât mai puţine ingrediente, aditivi, parfumuri. Sunt de preferat produsele pentru piele sensibilă farmaceutice și testate dermatologic. În cazul în care apare roșeață, descuamarea, inflamația și sensibilitatea la nivelul pielii mâinilor, consultați medicul dermatolog. Este posibil să dezvoltați o eczemă a mâinilor”, explică dr. Alexandra Bocîrnea, medic specialist dermatolog.

CONSULTAȚII/ PROGRAMĂRI (Prima Clinic): 0351-915

Eczema sau dermatita de contact a mâinilor este o afecțiune cronică, frecventă ce poate afecta viața profesională și socială a persoanei care suferă de această afecțiune.

„Această patologie este încadrată în categoria dermatozelor ocupaționale agravată de spălarea frecventă a mâinilor și expunerea la substanțe iritante și alergizante. Este determinată de substanțe ce deteriorează funcția de apărare a pielii. Cea mai mare parte din dermatitele ocupaţionale ale mâinii sunt de natură iritativă. Este cauzată de expunerea tegumentului la agenți chimici sau alte tipuri de agenți fizici, capabili de a irită pielea. Iritanții puternici cauzează reacții toxice chiar și după expuneri de scurtă durată. În majoritatea cazurilor apare după expunerea cumulativă cronică la unul sau mai mulți agenți iritanți. Leziunile sunt bine delimitate și localizate doar pe zona de contact. Poate afecta orice persoană, fără a avea un teren alergic anterior. Cei mai frecvenți agenți toxici/iritanți: expunerea îndelungată la substanțe dezinfectante, acizi și baze, detergenţi, vopsele, insecticide, pesticide, ciment, solvenţi industriali, unele plante, fibră de sticlă”, spune medicul dermatolog.

Dermatita de contact alergică, prin sensibilizare, apare pe fondul unei dermatite iritante sau se poate instala de novo. Este o formă de reacție imunologică întârziată de hipersensibilitate.

„Expunerea la un agent alergen puternic produce sensibilizare în aproximativ o săptămână, iar expunerea la un alergen slab poate dura uneori luni sau ani pentru apariția sensibilizării. Alergenii tipici includ: cauciuc, latex, răşini, amîne aromatice (parabeni, vopsea de păr), parfumuri, coloranți pentru textile și cerneală, metale din cataramă curelelor și bijuterii, conservanţi din cosmetice şi produse de îngrijire, medicații topice, remedii naturiste. Leziunile afectează persoane susceptibile, apar lent, după expuneri repetate. Sunt imprecis delimitate, localizate pe zona de contact şi se propagă la tegumentul înconjurător, extinzându-se și la distanţă de zonele afectate direct. Inițial, eczemă mâinii se manifestă prin roșeață, mâncărime sau usturime, descuamare, mici vezicule, exsudație. Netratată, pielea devine uscată, îngroșată, cu fisuri adânci și dureroase, sângerânde”, explică dr. Alexandra Bocîrnea, medic specialist dermatolog.

Share This Article
Leave a Comment