Conferința SuperTeach în Craiova. Inspirație și motivație pentru educație

Conferința SuperTeach, un eveniment educațional care are menirea de a le oferi profesorilor români inspirație și motivație pentru educație, se organizează în Craiova, sâmbătă, 8 februarie 2020, la Ramada Plaza. Conferințele SuperTeach sunt evenimente care au loc în marile orașe ale țării, cu durată de o zi. Acestea au ca scop punerea în contact a profesorilor pasionați de ceea ce fac cu persoane care, prin mentalitatea și acțiunile lor, sunt deja angajate în schimbarea sistemului educațional.
Autor: Ana-Maria Predilă

 

 

SuperTeach coagulează comunități cu mentalitate deschisă formate din profesori, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și autorităților locale, ONG-uri și companii care pot susține investiții în educație.

În cadrul fiecărei conferințe SuperTeach este organizat cel puțin un atelier de 2 ore de Predare cu Mentalitate Deschisă în care sunt explicate principiile de bază ale Mentalității Deschise în Educație și a conceptului „Celălalt este la fel de important ca și mine”. 

„Ne dorim să inspirăm și să motivăm profesorii cu mentalitate deschisă din România, și să avem din ce în ce mai mulți dascăli care vor pune interesele copiilor în centrul sistemului educațional”, spun organizatorii SuperTeach. 

Mentalitatea Deschisă în Educație (MDE) este o filozofie educațională care schimbă perspectiva în care sunt priviți și tratați copiii și oferă instrumente practice pentru a crește copii ale căror valori sunt încrederea, curajul, păsarea, inițiativa și învățarea continuă.

„Ne dorim o Românie în care sistemul educațional are foarte mulți profesori cu o mentalitate deschisa (Outward Mindset). Știm că există profesori care obișnuiesc să facă lucrurile altfel în clase, care reușesc să se abată de la sistemul clasic de predare pentru a le oferi o experiență educațională plăcută elevilor. Mai știm că acești profesori sunt excepția de la sistem, tocmai de aceea se și numesc ”profesori altfel”. Noi ne dorim ca toți profesorii să fie ”profesori altfel”, mai spun organizatorii. 

Conferința SuperTeach Craiova este un prilej de a face cunoștință cu elite ale societății din domenii diverse (cultură, educație, antreprenoriat) și profesioniști în educație care împărtășesc experiențe noi, folositoare elevilor în clasă dar și în viață. Aici puteți descoperi cele mai potrivite forme de predare, să faceți schimb de idei și experiență cu colegi din întreaga țară și să realizați, cu ajutorul comunității, proiecte pentru elevii dvs.

O zi „altfel” poate fi factorul declanșator pentru un mod „altfel” de a preda, așadar o experiență plăcută pentru cel puțin o clasă de elevi.

Dacă ești profesor înscrie-te la Conferința SuperTeach

Vino să vezi cum se fac lucrurile în alte domenii în care sunt, la fel ca în învățământ, probleme. Vino să vezi cum reușesc leaderi din domenii diverse să producă schimbare pornind de la propria persoană.

Dacă ești elev sau absolvent atunci, oferă-i cadou unui profesor participarea la Conferința SuperTeach. Pentru informații actualizate urmărește pagina: https://www.facebook.com/events/s/superteach-craiova/819987575138692/

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Femeia de 73 de ani care a scris cu ac și ață poezia Luceafărul, timp de trei ani

Next Post

Clinica de Cardiologie a SJU Craiova resuscitată cu ajutorul donațiilor TopGel

Related Posts
Verified by MonsterInsights