Spitalul Județean de Urgență Craiova. Unitatea medicală cu cel mai mare număr de paturi la nivel național. Locul în care anual sunt trataţi aproximativ 72.000 de pacienți. Și problemele de care se lovesc bolnavii, cadrele medicale și chiar echipa de conducere sunt pe măsură. Personalul medical este nemulțumit că nu se primesc voucherele de vacanță, conducerea spitalului spune că prioritatea a fost repararea aparatelor CT, (unele dintre ele stricate din 2017 şi nereparate) și asigurarea serviciilor pacienților. De ce s-a ajuns aici? Într-o ședință organizată cu asistenții și infirmierii din spital, conducerea SJU Craiova a scos gunoiul de sub preș și a vorbit deschis despre gaura neagră din spital, despre banii cheltuiți pentru rezolvarea unor probleme, ce afectau în mod direct pacienții, dar care au fost lăsate la voia întâmplării, de ani buni, cum ar fi calitatea mâncării bolnavilor, lipsa căldurii din spital, aparate stricate.
AUTOR: ANA-MARIA PREDILĂ
Joi după-amiază. Spitalul Județean de Urgență Craiova. În sala de ședințe a Direcției de Sănătate Publică Dolj intră, rând pe rând, asistenți și infirmieri, dar și reprezentanți ai echipei manageriale a spitalului. Urmează o ședință în care se va discuta deschis despre problemele unității medicale, după ce săptămâna trecută asistentele și infirmierele au protestat, fiind nemulțumite de faptul că nu se acordă vouchere de vacanță. S-a spus și că în spital este frig, dar și că hrana pe care o primesc bolnavii nu este bună.
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova deține toate secțiile pe care le poate avea o unitate medicală. Aici sunt trimise cazurile cele mai grave din toată Oltenia și tot aici multe dintre probleme își așteaptă rezolvarea. O unitate medicală cu datorii vechi în valoare de 9 milioane de lei.
„Am preluat datorii de la vechea conducere de 9 milioane de lei către furnizorii de medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanți”, spune conducerea SJU Craiova.
O unitate medicală unde ani de zile s-a mers pe principiul „lasă că merge și așa”. Un spital unde un aparat CT s-a stricat din 2017 şi nu a fost reparat. În primăvara acestui an s-au defectat și celelalte două aparate CT, din cauza suprasolicitării, o suprasolicitare apărută în urma faptului că aparatele de radiologie clasică (achiziționate în anii ’80) nu au funcționat, din anul 2017, iar toate explorările radiologice au fost preluate de aparatele CT.
Conducerea spitalului spune că a reparat aparatele CT, asistentele și infirmierele acuză și spun că vor vouchere de vacanță
În această situație, conducerea actuală a spitalului a apelat la Centrul de Imagistică al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, fiind cel mai apropiat centru de SCJU Craiova care avea aparat CT, însă nu s-a putut încheia un contract de colaborare pentru că instituția a motivat imposibilitatea asigurării serviciilor medicale pe aparatul CT și noaptea, în weekend-uri sau în timpul sărbătorilor legale, iar SCJU Craiova are obligativitatea de a asigura în permanență acest serviciu pacienților.
Ca soluție temporară până la repararea celor trei CT-uri s-a încheiat un contract, în urma unei proceduri de licitație, cu Prima Medical și concomitent s-a demarat și procedura de licitație a pieselor de schimb pentru CT-uri. Contractul a intrat în vigoare cu data de 28.08.2019. La sfârșitul lunii septembrie s-a încheiat procedura de achiziție a pieselor, atunci când două dintre cele trei aparate CT au devenit funcționale. A fost singura soluție prin care pacienților li s-a putut asigura acces la servicii de înaltă performanță, dar care nu este agreată de unele asistente și infirmiere.
Aparatele CT au fost reparate, în final, cu bani din bugetul spitalului, bani care ar fi putut acoperi acum plata voucherelor de vacanță. A fost o soluție de compromis, spune conducerea spitalului și singura prin care spitalul a putut să nu mai trimită bolnavii la privat, pentru investigații de înaltă performanță.
„Ceea ce am prins la începutul anului în buget eșalonat, pentru vouchere de vacanță, în trimestrul I al anului 2019, 500 de mii lei și în trimestrul II, 600 de mii, adică 1 milion 100, este suma pe care am fost nevoiți să o redirecționăm, pentru acoperirea reparațiilor survenite în urma defectării CT-urilor, pentru că nu puteam lăsa spitalul și pacienții fără aparte CT funcționale”, a explicat managerul SJU Craiova.
Directorul economic a fost destituit
Problemele grave scoase la iveală acum, sunt, de fapt, metehne vechi ale unității medicale. O situație pe care actuala conducere o recunoaște și pentru care, în ultima vreme, au fost destituiți oameni din funcții.
„În octombrie 2019 când eu am fost pusă director financiar am analizat situația financiară. Am constatat că fosta conducere economică a încărcat fictiv în programul de contabilitate, adică peste valoarea contractată de spital cu CAS, 1 milion 582, adică 15 miliarde lei vechi, la articolul bugetar de materiale sanitare, lucru care a afectat situația financiară a spitalului. Au fost sesizate organele competente. În 15 octombrie spitalul a contractat cu CAS o suplimentare bugetară de 1 milion 900 de lei, de la 4.100 de cazuri la 5.200 de cazuri pe luna octombrie și luna noiembrie, astfel încât bugetul să poată crește pentru acoperirea cheltuielilor urgente”, a explicat actualul director economic la SCJU Craiova.
O parte din asistenți și infirmiere au înțeles situația în care se află spitalul și ce a dus la situația de astăzi. Alții nu vor să audă explicații, îi interesează să li se respecte dreptul și să își primească voucherele: „Ce mă interesează pe mine de CT-uri și alte probleme, eu vreau voucherele”.
Se fac angajări de asistente și infirmiere. „Concursul se va da pe spital. Nimeni nu mai este stăpân pe nici un post”
În spital este nevoie de personal mediu (asistente, infirmiere). Necesarul de posturi de asistente pe întreg spitalul este de 130 de asistente, 77 infirmiere, 35 brancardieri, 60 îngrijitoare. Sunt situații în care, unul sau doi asistenți sau infirmieri, trebuie să facă față noaptea la zeci de bolnavi. Conducerea a decis scoaterea la concurs a mai multor posturi. De această dată, însă, concursul va fi organizat pe spital, și nu pe fiecare secție, pentru toate posturile, mai puțin pentru cele specifice: farmacie și laboratorul de angiografie.
„Se va da concursul pe spital, apoi oamenii vor fi împărțiți pe secțiile unde este nevoie. Nimeni nu mai este stăpân pe niciun post. În urma analizei, s-a hotărât scoaterea la concurs a cinci posturi de asistent debutant generalist, două asistenți debutanți de radiologie și un post de infirmier debutant, în cadrul laboratorului de angiografie, unde este nevoie urgentă de angajări, pentru că un asistent este în concediu de creștere a copilului și altul are probleme de sănătate. Concursul are loc pe 2 decembrie, iar dosarele se pot depune până pe 22 noiembrie. Urmează să se publice în monitorul oficial 13 posturi de asistenți medicali debutanți generaliști, 12 posturi de infirmiere debutant”, a spus conducerea spitalului.
Medicii și asistentele stau în concediu fără plată cu anii, posturile în spital rămân blocate
O cauză a deficitului de personal și a posturilor mereu blocate este și faptul că sunt cadre medicale, care stau în concediu fără plată, de câțiva ani. Concediile fără plată sunt folosite de mulţi medici şi asistente din spital, ca o modalitate de a-şi ţine posturile blocate. Unii dintre ei muncesc în acest timp în străinătate.
„Există 26 de oameni în concediu fără plată. Toate s-au făcut cu aprobarea sindicatului. Sunt oameni care se află în concediu fără plată și din 2016”, a spus conducerea SJU Craiova.
„Mâncarea bolnavilor nu este bună” recunoaște managerul și face demersuri pentru rezolvarea situației. Actuala firmă face presiuni să rămână în spital
„Nu este mâncarea bună” este o sintagmă pe care mulți dintre bolnavii SJU Craiova o spun oricui merge în vizită, sau de fiecare dată când văd o cameră de luat vederi. Faptul că meniul oferit bolnavilor ar trebui îmbunătățit o spune și managerul spitalului, care în sedința cu asistenții și infirmierele a anunțat că, de câteva luni, se fac demersuri, astfel încât, situația să se schimbe. Timp de aproximativ opt ani, mâncarea de la Spitalul Județean de Urgență Craiova a fost asigurată de firma SC Elcomex SRL. În luna ianuarie a acestui an, conducerea SJU Craiova a scos la licitație serviciul de furnizare a hranei, după ce contractul firmei a fost prelungit de mai multe ori și nu mai suportă în mod legal reînnoire.
„Mâncarea pentru bolnavi nu este bună, într-adevăr. Contractul a expirat în iunie 2018, fostul manager a prelungit „pe persoană fizică” contractul, până la sfârșitul anului 2018. După ce am preluat conducerea spitalului am făcut o procedură de negociere rapidă, nu s-a prezentat nimeni, contractul a mai fost prelungit șase luni. Pe parcursul anului 2019 s-au făcut trei licitații deschise, două au fost anulate, pentru că nu s-a prezentat nimeni, iar la ultima sunt două firme, actuala firmă și încă una. Actuala firmă face presiuni pentru a se anula și această licitație”, a explicat dr. Eugen Georgescu, managerul SJU Craiova.
De săptămâna viitoare pacienții nu vor mai sta în frig
De cel puțin cinci ani, în fiecare iarnă, pacienții internați la SJU Craiova se plâng de faptul că este frig în saloane. De vină sunt schimbătoarele de căldură, care nu mai erau schimbate de 10 ani.
„S-a demarat licitație, iar firma care a câștigat a dat astăzi (n.r.joi) un e-mail, prin care a anunţat că marfa vine din Turcia și că estimează că schimbătoarele se vor livra la Craiova marți sau miercuri, adică 19-20 noiembrie”, a explicat dr. Eugen Georgescu, managerul spitalului.