Reportaje medicale Sănătate

Dr. Catrinel Iliescu, neurolog pediatru: „Medicina este o meserie de vocație”

Dr. Catrinel Iliescu este medic primar neurologie pediatrică, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Dr. Alexandru Obregia”. Lucrează în cea mai mare clinică de neurologie pediatrică din țară, unde sunt tratate cazurile cele mai grave. Am întâlnit-o pe dr. Catrinel Iliescu la Conferința Națională a Societății Române de Neurologie Pediatrică, atentă la fiecare prezentare a colegilor, dar mereu cu gândul la micuții săi pacienți, la care a fugit la fiecare mare pauză. Spune că medicina este o meserie de vocație. Muncește neobosit, citește, se dedică în fiecare zi să salveze viețile copiilor, dar luptă să vindece și bolile sistemului medical, alături de colegii medici din Sindicatul Promedica.
Dr. Catrinel Iliescu susține proiectul Promedica  „Medici și pacienți, o alianță pentru sănătate” și spune că a învățat că: „la camera de gardă când este presiune foarte mare nu ai nevoie de un bodyguard în plus, ai nevoie de un om care să comunice mai mult”. Despre „tratarea” sistemului medical, dar și activitatea medicală zilnică, despre copiii cu accident vascular cerebral și boli neurologice grave, a vorbit într-un interviu acordat jurnaliștilor Media10.

Ana-Maria Predilă: Sindicatul Promedica desfășoară un proiect prin care își dorește să aducă în atenția medicilor și pacienților importanța comunicării pentru evitarea cazurilor de malpraxis, pentru creșterea complianței la tratament. Cum vedeți dumneavoastră lucrurile din acest punct de vedere?

Catrinel Iliescu: Comunicarea medic-pacient este clar importantă. La un curs de management, la care am fost recent, o doamnă foarte deșteaptă spunea că la camera de gardă când este presiune foarte mare nu ai nevoie de un bodyguard în plus, ai nevoie de un om care să comunice mai mult, care nu trebuie să fie întotdeauna medicul. Poate că atunci medicul este în altă parte, dar dacă cineva din echipa lui vine și explică este clar că pacientul nu va dori în mod special să se întâlnească cu medicul pentru că va înțelege, dar cu cât îl lași să fiarbă mai mult în suc propriu și să nu aibă informații cu atât anxietatea lui crește și devine agresiv. A comunica cu pacientul înseamnă să conștientizezi că trebuie să aloci resurse suplimentare de timp. Medicii, conform activității și fișelor postului, oriunde ar fi, medic de familie, din ambulatoriu, din spital, par că nu mai au acest timp, dar acest lucru se întoarce împotriva lor. Pentru mine este mai important să aloc timpul potrivit pacientului meu, să înțeleagă despre ce este vorba și atunci mă gândesc că nu ar fi nevoie să vină atât de des la control pentru că el a înțeles, avem un plan făcut împreună, l-am scris, comunicăm dacă sunt lucruri urgente, dar nu trebuie să ne vedem atât de des pentru că noi am povestit despre lucrurile acestea și el știe ce are de făcut. Uneori, ca medici nu mai știm să ne așezăm și să ne dăm seama ce ar trebui să facem ca să prevenim problemele.

„Nu vorbim despre cei 7 ani de acasă, pe care se presupune că toată lumea trebuie să îi aibă, vorbim despre cum să gestionezi o situație de conflict. Pentru asta, medicul are nevoie de cineva care să îi pună mâna pe umăr și să îi spună: 《Doctore, stai puțin să îți explic》. Ar trebui să fie acești oameni specializați care să intervină”

Ana-Maria Predilă: Poate că este nevoie de oameni pregătiți să intervină în momente de conflict între medici și pacienți, de psihologi, mediatori sau de cursuri de comunicare pentru medici și pacienți, care să îi ajute, așa cum se întâmplă în marile spitale din lumea civilizată.

Catrinel Iliescu: Nu facem cursuri. Toată lumea se bazează pe bunul simț, iar bunul simț este foarte important, dar dincolo de asta nu este nimeni în spital care să vin să instruiască personalul despre cum ar trebui să se poarte. Nu vorbim despre cei 7 ani de acasă, pe care se presupune că toată lumea trebuie să îi aibă, vorbim despre cum să gestionezi o situație de conflict astfel încât să nu cazi și tu într-o capcană legată de faptul că pacientul poate este agresiv, dar el este, de fapt, speriat, iar medicul ar trebui să înțeleagă acest lucru și să îi interpreteze agresivitatea altfel. Pentru asta, medicul are nevoie de cineva care să îi pună mâna pe umăr și să îți spună: „Doctore, stai puțin să îți explic”, ar trebui să fie acești oameni specializați care să intervină. Dar noi am observat că în spitale nu există această preocupare, este poate tot vina noastră, că nu am cerut asta. Nu suntem Dumnezeu, suntem oameni și trebuie să recunoaștem că nu suntem invincibili și că avem nevoie de ajutor, dar uneori doctorii greu cer ajutorul altcuiva. Dacă noi am gândi mai devreme și împreună am evita foarte multe lucruri neplăcute. Nu mai poți lucra de unul singur, iar un umăr alături de tine este foarte important, sperăm ca tot mai mulți să conștientizeze asta și ne bucurăm că unii dintre noi nu au obosit să facă un astfel de demers, care nu este ușor, așa cum fac colegii din Promedica.

„Le spun mereu rezidenților mei: «haideți să gândim ca și cum am fi în The Johns Hopkins Hospital, în Baltimore, nu ca și cum suntem la Văscăuți»”

Ana-Maria Predilă: Să vorbim despre activitatea medicală din cadrul clinicii de neurologie pediatrică de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Dr. Alexandru Obregia”, o clinică unde dumneavostră ,medicii, aveți parte zilnic de provocări, de cazurile cele mai grave. Cum vă descurcați?

Catrinel Iliescu: Suntem centru de expertiză pentru boli rare în domeniul neurologiei pediatrice și suntem mândri de acest lucru, dar trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Este un volum mare de muncă, iar cazurile care ajung la noi sunt cele mai complicate. Timpul alocat pacientului trebuie să fie destul de mare dacă vrei să faci treaba bine. Aici am vrea să apară îmbunătățiri. Este nevoie de îmbunătățirea modalității prin care îți desfășori activitatea, să ai suport suficient, ți-ar plăcea să ai cele mai bune condiții hoteliere pentru pacienți, dar aici nu este vorba doar despre spitalul nostru. Le spun mereu rezidenților mei: „haideți să gândim ca și cum am fi în The Johns Hopkins Hospital, în Baltimore, nu ca și cum suntem la Văscăuți”. Ne dorim să facem o medicină așa cum trebuie și pentru asta este nevoie de resurse. Statul este în Uniunea Europeană, înseamnă că a acceptat, are anumite pretenții și trebuie să faci un anumit tip de medicină.

INTERVIU VIDEO

„Creierul medicului face medicina, dar ai nevoie și de aparatură și de condiții bune pentru pacient”

Ana-Maria Predilă: Atunci când trebuie să tratezi cazurile cele mai grave din țară, fără aparatură și materiale, doar profesionalismul medicului nu poate face față. Nemulțumirea pacientului se revarsă mereu asupra medicului. Cât de greu este să faceți față unor astfel de momente?

Catrinel Iliescu: Suntem antrenați, iar medicina este o profesie de vocație. Trebuie să fii mai înțelept decât celălalt, decât cel pe care tu trebuie să îl ajuți. Noi nu agreăm ideea de „furnizor de sănătate” și „client”, ci de pacient, de om care are nevoie de noi. Tu, ca medic, trebuie să îl protejezi pe el. Înțelegem atunci când părinții află un diagnostic grav și trec prin faza de refuz, de furie pe viață, și, sigur, ne-am antrenat să facem față, însă, în sufletul nostru este o durere atunci când știm că ne-am străduit foarte mult și pacientul este mai supărat decât am zice noi că ar trebui să fie. Creierul medicului face medicina, dar ai nevoie și de aparatură și de condiții bune pentru pacient. Un caz greu precum un copil cu AVC poate să te solicite o zi întreagă, așa cum am avut recent un caz venit de la Craiova.

Cazuri de AVC la copii: „Am avut din noiembrie anul trecut până acum trei cazuri de copiii apărute din cauza varicelei. Vaccinarea este importantă”

Ana-Maria Predilă: Știm că AVC  (accident vascular cerebral) apare frecvent la adulți. Cât de dese și greu de gestionat sunt cazurile de AVC la copii?

Catrinel Iliescu: Clinica noastră are cam 10-12 cazuri de AVC ischemice pe an, sunt mult mai puține decât la adulți, dar este foarte frustranat pentru că accidentul are poate aceeași dimensiune și la unii copii aceeași severitate ca la adult. Este greu de gestionat mai ales că trebuie să te miști repede, însă, recunoașterea s-a îmbuntățit, din teritoriu ne sunt trimiși copiii mai devreme, ceea ce este foarte bine. Noi reușim să facem investigațiile cum trebuie, nu toate sunt acoperite de statul român. Ne dorim să trecem la pasul următor, care este cel al trombolizei în cazul copilului cu AVC, adică tratamentele care se fac la adulți, să se facă și la copii. Tromboliza nu se face încă la copiii din România. Este o terapie de început în toată lumea și peste tot oamenii sunt ezitanți, dar există centre care fac tromboliză pentru a salva creierul copiilor. Aceasta este o direcție pe care centrul nostru se va axa.

 Ana-Maria Predilă: Care sunt cauzele care duc la apariția unui AVC la copil?

Catrinel Iliescu: Noi am avut din noiembrie anul trecut până acum trei cazuri de copiii cu AVC apărut din cauza varicelei. Există arteriopatie post-varicelă, o afecțiune inflamatorie a vaselor cerebrale care duc la  producerea unui AVC, iar această afecțiune ar putea fi prevenită prin vaccinarea antivaricelă. O altă cauză este disecția arterială. Am avut o fetiță care la mare a fost lovită de un cordon de sfoară, a făcut o disecție carotidiană și din cauza aceasta a făcut AVC la un interval de două săptămâni. Există și o situație extrem de frustrantă, dar reală, în care nu găsești nici o cauză, ea sigur trebuie să existe și probabil că anii următori vor aduce informații în acest sens.

„Cel mai frecvent întâlnim cazuri de epilepsie. În secția noastră acestea reprezintă cel puțin 40%”

Ana-Maria Predilă: Aceasta este, să zicem, o afecțiune rară. Care sunt cel mai frecvente afecțiuni neurologice întâlnite la copii?

Catrinel Iliescu: Cel mai frecvent întâlnim cazuri de epilepsie, în secția noastră acestea reprezintă cel puțin 40% . Întâlnim diverse forme de epilepsie a copilului. Noi vedem epilepsiile rezistente, rare, tocmai pentru că suntem centru de expertiză și este provocarea noastră să gestionăm aceste forme cu crize farmaco-rezistente. Dar tratăm toată paleta de boli neurologice la copii. Viitorul va arăta altfel, pentru că apar noi molecule, noi metode de intervenție terapeutică. Tratăm bolile inflamatorii ale sistemului nervos central precum scleroza multiplă, dar și encefalitele autoimune. Alte patologii asupra cărora ne-am concentrat au fost bolile neuromusculare, precum atrofia musculară spinală, care de fapt este o boală a neuronului motor periferic, în sensul că acești pacienți sunt slăbiți muscular, nu au forță musculară, dar intelectul lor este foarte bun. Până în urmă cu câțiva ani nu exista tratament pentru această boală, copiii care aveau forma severă mureau până la 2 ani. Acum există tratament, s-a aprobat și în România și se face și la noi în centru, tratament cu Nusinersen, care schimbă viitorul acestor copii. Ei nu sunt perfecți, poate viitorul va aduce o terapie mai precoce, dar sunt mult mai bine.

„Copiii cu boli neuromusculare trebuie să vină periodic la medic, să fie văzuți complet, corect de neurologul pediatru, de kinetoterapeut, dar și de pneumolog, pediatru”

Ana-Maria Predilă: Media10 derulează în această perioada campania „Povești din lumea celor rari” prin care ne dorim să informăm și să conștientizăm oamenii cu privire la bolile neuromusculare. Ce ar trebui să înțelegem mai mult despre bolile neuromusculare și tot parcursul de îngrijire al acestor pacienți?

Catrinel Iliescu: Trebuie să înțelegem că sunt boli genetice și este foarte important ca diagnosticul să fie pus cât mai precoce. Trebuie să știm că tratamentul farmacologic în bolile neuromusculare, nu este totul, precum Nusinersenul la copiii cu amitrofie spinală, și Atalurenul la unii copii cu distrofie musculară. Anii viitori vor aduce precis noi molecule, dar până atunci este nevoie de menținerea unor standarde de îngrijire. Copiii cu boli neuromusculare trebuie să vină periodic la medic, să fie văzuți complet, corect, de neurologul pediatru, de kinetoterapeut, dar și de pneumolog, pediatru. Trebuie înțeles că vaccinarea le este utilă. Unui copil căruia te pregătești să îi faci un Nusinersen și el nu este vaccinat înseamnă că îți dai cu stângul în dreptul. El este expus, prin afecțiunea lui, unor vulnerabilități suplimentare și cu atât mai mult ar trebui să fie vaccinat. Trebuie să înțelegem și că tratamentele nu sunt perfecte și că bolile neuromusculare sunt boli progresive. Dar noi trebuie să menținem acești copii cât mai bine, prin îngrijire de calitate, pentru tratamentele viitoare, care le vor da mai multe șanse. 

Articole recente

Conducerea SJU Craiova a desfăcut contractul firmei de pază în urma sesizărilor primite și a nerespectării clauzelor contractuale

Redactia Media10

Părculețul SJU Craiova amenajat cu bani din donații

Redactia Media10

Astmul bronșic la copii și adolescenți. Ghidul GINA 2019 – diagnostic și tratament

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.