Vestea morții fetelor din Caracal a cutremurat toată țara. Situația tragică scoate la iveală lipsurile sistemului medical când vine vorba de depistarea, tratarea și urmărirea persoanelor care suferă de boli psihice. Bolile psihice afectează însă tot mai mulți români. Țara noastră se situează pe locul trei într-o ierarhie a țărilor cu cei mai mulți bolnavi psihic din Europa, din care fac parte 23 de state. Peste 350.000 de români suferă de boli mintale, de la depresie până la schizofrenie.
⇔ „Adevărata schizofrenie nu e în fișa de observație, cât în funcționarea sistemului. Am ajuns, în ultimii ani, să educăm familiile cum să organizeze o «gardă» împrejurul bolnavului în pericol de a-și face rău. Căutăm să-i educăm cum să folosească 112, poliția și ambulanța, când au un pacient agresiv, violent în casă. Polițiștii ridică din umeri că, dacă nu s-a săvârșit o faptă penală sau familia nu depune «plângere», ei nu mișcă un centimetru. Dar durează niște săptămâni până plângerea aia nenorocită ajunge pe masa unui procuror, timp în care stai cu moartea paznic la ușă“, spune medicul Gabriel Diaconu.
Autor: ANA-MARIA PREDILĂ
Cel puțin jumătate din bolnavi nu au acces la servicii de diagnostic și tratament. Medicii cer reforma legii sănătății mintale pentru că în acest moment se simt „legați de mâini și de picioare“ când vine vorba de internarea unui pacient cu probleme psihice ce poate pune în pericol viața celor din jur. În Dolj, din ultimele date colectate știm că există aproximativ 6.500 de persoane figurează în evidențele oficiale ca având boli psihice, iar 190 sunt bolnavi psihic periculoși. Numărul real al celor cu astfel de afecțiuni nu se cunoaște însă. Unii dintre ei sunt tratați în spitale, alții acasă, iar restul sunt lăsați în voia sorții, fără medicamentație, devenind un pericol atât pentru ei, cât și pentru ceilalți.
Pacienții cu astfel de afecțiuni așteaptă îngrijire de la un sistem dezorientat. În timp ce în alte țări există o mare grijă pentru tratarea și recuperarea bolnavului, în România pacienții abia ajung la medicul psihiatru.
Cel puțin jumătate din bolnavi nu au acces la servicii de diagnostic și tratament. Reprezentanții pacienților spun că haosul și lipsa unor politici coerente pentru recuperarea și reabilitarea bolnavului psihic sunt principalele carențe ale sistemului.
În România nu există un registru național pentru bolile psihice, ci doar inițiative ale unor medici care țin evidența numărului de pacienți la nivel de spital. Reprezentanții pacienților spun că o primă piedică de care se lovesc bolnavii este accesul la investigațiile clinice și paraclinice. Important este și accesul la istoricul medical al pacientului, un lucru aproape imposibil în România, având în vedere că dosarul electronic de sănătate încă nu este funcțional.
Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților (ANPP)
sursă foto: caspa.ro
„Trebuie stabilită clar în lege obligația spitalului de a asigura condițiile legate de investigațiile clinice și paraclinice, inclusiv în cazul de suspiciune a unui diagnostic care presupune internare involuntară. Din păcate, în spitale, în afară de câteva investigații paraclinice, se fac doar investigații clinice, dar nu te poți baza doar pe ele. De multe ori, bolnavii se duc de la un spital la altul și pentru că nu există un dosar al pacientului care să poată fi accesat de orice medic, acesta nu are acces la istoricul medical al pacientului, ceea ce nu este normal“, a spus Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților (ANPP).
„Câtă vreme pacientul refuză internarea și nu arată semne flagrante de dezordine a minții, doctorul nu poate face nimic”
În prezent, deși sunt sute de cazuri cu victime ale agresiunii bolnavilor psihici, legislația în domeniu este deficitară.
Gabriel Diaconu, medic psihiatru
sursa foto: editiadedimineata.ro
„Câtă vreme pacientul refuză internarea și nu arată semne flagrante de dezordine a minții, doctorul nu poate face nimic“, sunt cuvintele medicului psihiatru Gabriel Diaconu, care sintetizează foarte bine problema. Schimbarea în legea sănătății mintale trebuie să plece de la un cuvânt, susține specialistul. „Un cuvânt a omorât deunăzi, indirect, o femeie tânără care avea toată viața înainte. Cuvântul este «iminent». În evaluarea nevoii de internare nevoluntară, medicul psihiatru, prin norme, este sabotat din interior, mai exact tocmai de normele de aplicare ale legii. Pentru că legea prevede constatarea unui risc «iminent» de vătămare, fie a propriei persoane, fie a altora. Este un cuvânt imbecil, care mie și altora care ne facem meseria asta, zi de zi, în tranșee, ne-a îngreunat munca și ne-a măcinat nervii. Și asta dintr-un motiv foarte simplu. Ceea ce noi considerăm iminență se oprește la Camera de Gardă a oricărui spital de psihiatrie. Câtă vreme pacientul refuză internarea și nu arată semne flagrante de dezordine a minții, doctorul nu poate face nimic. Dacă familia nu-și asumă în scris internarea, doctorul nu poate face nimic. Deși eu, care-mi cunosc pacientul, fac o recomandare de internare, aceasta este atât și nimic mai mult, o «recomandare» de internare. Motivul pentru care îngrijirea unor persoane care suferă de boli psihice complexe și grave a decăzut atât de mult este că Psihiatria a ajuns și ea un fel de talcioc. Nu mai tratăm oameni, îndeplinim baremuri și criterii de eficiență cost/beneficiu, decontăm bani funcție de IMC și, când vine vorba de evaluarea riscului de agresivitate/violență, vorbele noastre nu-s băgate în seamă de nimeni“, spune medicul Gabriel Diaconu.
„Adevărata schizofrenie nu e în fișa de observație, cât în funcționarea sistemului“
În alte țări, îngrijirea și recuperarea pacientului care suferă de o boală psihică este o prioritate. În România, medicii și pacienții se zbat să învârtă rotițele ruginite ale unui sistem bolnav.
„Durează săptămâni până plângerea aia nenorocită ajunge pe masa unui procuror, timp în care stai cu moartea paznic la ușă“
„Adevărata schizofrenie nu e în fișa de observație, cât în funcționarea sistemului. Am ajuns, în ultimii ani, să educăm familiile cum să organizeze o «gardă» împrejurul bolnavului în pericol de a-și face rău. Căutăm să-i educăm cum să folosească 112, poliția și ambulanța, când au un pacient agresiv, violent în casă. Polițiștii ridică din umeri că, dacă nu s-a săvârșit o faptă penală sau familia nu depune «plângere», ei nu mișcă un centimetru. Dar durează niște săptămâni până plângerea aia nenorocită ajunge pe masa unui procuror, timp în care stai cu moartea paznic la ușă“, spune medicul Gabriel Diaconu.
Prin Legea sănătății mintale este stabilit că „pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare“. În hârtii sună bine, în realitate, de multe ori după ce este externat, pacientul rămâne în voia sorții. După ce este tratat în spital, de regulă, cu o spitalizare medie de două săptămâni, în funcție de gravitatea cazului, pacientul ar trebui să fie transferat într-un centru de recuperare și reabilitare. În România sunt puține centre de acest fel. De obicei, bolnavii ajung acasă, unde nu mai respectă tratamentul cu strictețe.
„Nu avem suficiente centre, sanatorii. În sanatoriu trebuie să se facă recuperarea psihiatrică, iar aceasta durează și doi-trei ani. Este un sanatoriu la Predeal, dar nu toți pot fi trimiși acolo. Există acele centre de maximă siguranță, dar nu și sanatorii“, a declarat Vasile Barbu.
O mare problemă în România este și faptul că nu există centre în care pacientul cu boală psihică să fie urmărit după ce a fost externat din spital, nu se știe ce se întâmplă cu acești bolnavi, unii dintre ei ajung în stradă și comit agresiuni. Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților (ANPP), spune că Ordonanța nr. 68 din 2003 stabilește modul în care serviciile sociale trebuie să intervină chiar și în cazul pacienților care suferă de afecțiuni psihice.
„În ultimii ani au fost foarte multe victime ale pacienților cu boli psihice. Legea sănătății mintale ar trebui aplicată într-un sens mult mai larg. Foarte importantă este urmărirea pacientului după ce a fost externat din spital. Există o lege privind serviciile sociale, Ordonanța nr. 68 din 2003 stabilește modul în care serviciile sociale trebuie să intervină în aceste cazuri. Din păcate, foarte puțini cunosc și aplică această ordonanță care ar ajuta foarte mult“, conchide Vasile Barbu.
În țara noastră se pune prea puțin accentul pe latura socială a pacientului psihiatric. De cele mai multe ori, bolnavii se simt respinși, izolați. Stigmatizarea rămâne pentru mulți dintre ei ca o povară pe care o poartă în suflet toată viața. Nu la fel se întâmplă în Danemarca. Acolo, pacientul este dus în excursii și încurajat să se implice în multe activități. „În Danemarca, pacientul beneficiază de toate condițiile, astfel încât stare lui psihiatrică să fie menținută la un nivel accesibil. Pacientul este ținut în evidență și cu ajutorul asistenței sociale. La noi, bolnavul nu beneficiază de legea privind serviciile sociale pentru că primăriile nu au programe complete care să asigure în mod echitabil pacienților acces la servicii sociale. În Danemarca, bolnavul este evaluat periodic și i se asigură terapie psihologică și ocupațională. Este plimbat, dus în excursii“, a explicat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.
În România există Programul național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică, derulat prin DSP-uri în care se face „activități de terapie ocupațională și ergoterapie în secţiile de psihiatrie şi ambulatoriu (Centrul de Sănătate Mintală).
