Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova va disputa astăzi cel mai important meci din istoria participării în Liga Naţională.
Autor Daniela Mitroi Ochea
Alb-albaştrii vor întâlni, de la ora 16.45, în Sala Polivalentă din Bănie, formaţia CSU Sibiu, în meciul al treilea din semifinala campionatului. Ardelenii conduc cu 2-1 la general, iar dacă SCM-U Craiova va câştiga azi va duce confruntarea în decisiv şi va avea şanse să se califice, în premieră, în finala competiţiei interne.
Porter Troupe, căpitanul formaţiei SCM-U Craiova, a dovedit în meciul al treilea cu Sibiu, disputat vineri şi câştigat de olteni (scor 81-79) că este liderul de care echipa are nevoie. Experimentatul jucător american a tras echipa după el, a marcat 25 de puncte, dintre care ultimele două pe final de partidă, fiind cele care au adus victoria formaţiei antrenată de Aco Todorov. Celor 25 de puncte li s-au alăturat 7 recuperări şi 4 pase decisive
Troupe priveşte cu încredere spre meciul de azi şi lansează o invitaţie pentru craioveni.
„După primele două meciuri cu Sibiu, pe care le-am pierdut pe terenului lor, nu am renunţat la luptă. Am crezut în potenţialul nostru şi a venit şi prima noastră victorie în semifinale, vineri. Acum, sperăm că vom câştiga şi meciul de duminică şi vom duce confruntarea în decisiv. Da, putem să jucăm finala mare, avem potenţial! Luăm totul pas cu pas. Îmi doresc din suflet să vină multă lume la sală, pentru că, având în spate 2000-3000 de fani vom fi mult mai puternici. Suporterii olteni pun multă pasiune iar energia lor ne ajută. Nu vrem să luăm vacanţă, vrem să mergem mai departe”, a spus experimentatul jucător pentru Media 10.
Infobox:
Baschet masculin, Liga Națională, semifinale:
Scor general: SCM – U Craiova – CSU Sibiu 1-2
Scor general: SCM – U Craiova – CSU Sibiu 1-2
Meciul 1, 11 mai: CSU Sibiu – SCM – U Craiova 83-61
Meciul 2, 13 mai: CSU Sibiu – SCM – U Craiova 88-59
Meciul 3, vineri, 17 mai: SCM – U Craiova – CSU Sibiu 81-79
Meciul 2, 13 mai: CSU Sibiu – SCM – U Craiova 88-59
Meciul 3, vineri, 17 mai: SCM – U Craiova – CSU Sibiu 81-79
Meciul 4, duminică, 19 mai, ora 16.45: SCM-U Craiova – CSU Sibiu. Un bilet costă 10 lei.