Binele aduce și mai mult bine – Azi Tu Dăruiești – proiect Rotaract Craiova

Se spune că binele aduce și mai mult bine. Puteți ajuta la înfăptuirea miracolelor de Crăciun. Tinerii cu inițiativă  din cadrul Asociației Rotaract Craiova Probitas organizează pe 15-16 decembrie, în incinta Electroputere Mall, proiectul “Astăzi Tu Dăruieşti”. Vă invităm să vă alăturați pentru a aduceun strop de fericire de Sărbători. 

⇔ Proiectul constă în colectarea de alimente şi în distribuirea lor către familii nevoiaşe și bătrâni din judeţ, cât şi către centre de copii.

Rotaract Craiova Probitas invită toate persoanele care doresc să susțină acest proiect să doneze alimente acelor membri ai comunităţii care nu au strictul necesar de sărbătoarea Crăciunului, celor mai puțin norocoşi.

„Aşteptăm persoanele interesate în incinta Electroputere Mall, în perioada 15-16 decembrie, între orele 12 şi 18, în locul special amenajat, la o nouă ediție “Astăzi Tu Dăruieşti”. Dorim să creăm o atmosferă caldă în preajma uneia dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii, Crăciunul, copiilor, familiilor, sau chiar bătrânilor cu posibilităţi financiare reduse”, spune Lucian Popa, membru Rotaract. 
 

Puteți să citiți mai multe despre edițiile anterioare ale proiectului “Astăzi Tu Dăruieşti” aici: https://rotaractprobitas.ro.

Rotaract, o echipă cu inițiativă care aduce binele

Rotaract este un club sponsorizat de Rotary, pentru tineri cu vârste între 18 și 30 de ani. Cluburile Rotaract au ca arie de acțiune comunitățile în care se află.

Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se discută proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfaşoară activităţi socio-culturale şi work-shopuri de dezvoltare personală și profesională. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, prietenie.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Mădălina Putere, fata de 10 a Craiovei. Secretul performanței în studiu

Next Post

Stelele sportului doljean, premiate în cadru festiv. Vezi cine este „sportiva anului”

Related Posts
Verified by MonsterInsights