121 de perechi de ghetuțe noi au fost donate numai de cititorii Media10 din țară, dar și din străinătate. Campania „DESCULȚ am fost și m-ați ÎNCĂLȚAT” a ajuns la final. Fiecare copil o să primească două perechi de încălțăminte noi.
Mâine împachetăm cadourile. Acesta vor merge către copiii care nu au decât o pereche de papuci de cauciuc în apropierea iernii. Ghetuțele vor ajunge la copiii din trei sate care acum merg la școală cu singura pereche de încălțăminte pe care o au – ruptă, rămasă de la frații mai mari, primită din vecini.
Echipa Media10 le mulțumește tuturor celor care și-au făcut timp să se oprească din treaba lor, să meargă să cumpere încălțămine, să le trimită prin curier de la sute de kilometri. Timp de două săptămâni nu a fost zi în care să nu fim contactați pentru donații.
Oameni bolnavi de pe patul de spital au făcut eforturi și au dat o mână de ajutor. Copii, părinți, tineri, directori de instituții, bătrâni, șoferi, femei de serviciu toți eu spus DA ca împreună să le oferim copiilor o bucurie.
Campania „Desculț am fost și m-ați încălțat” este despre faptul că ÎMPREUNĂ putem deveni mai buni. Despre dăruire. Despre oamenii care nu au uitat să se gândească și la cei care trec prin momente grele. Revenim cu poze și articol din momentul în care ghetuțele vor ajunge la copii.
Voi sunteți de 10. Cei 90 de copii nevoiași nu o să vă uite niciodată!
Campania „DESCULȚ am fost și m-ați ÎNCĂLȚAT” a fost inițată de ION IAGĂRU – preot la Spitalul din Caracal și susținută de ziarul Media10.