„Media10 – un proiect de nota 10. Vă doresc să luați pe deplin parte la educarea românilor, atât din punct de vedere cultural cât şi spiritual şi stiințific. Vă doresc mult succes, încredere în forțele voastre, să aveți curajul de a fi curioşi, în tot ceea ce faceţi. Sper să contribuiți la schimbarea mentalității românilor şi a imaginii acestora începând chiar din România” – Cătălina Curceanu.
-
Cătălina Curceanu este prim-cercetător în fizică experimentală la Institutul Național de Fizică Nucleară (INFN), la Laboratori Nazionali di Frascati (Roma).
-
Cătălina Curceanu și-a obținut doctoratul în cadrul experimentului OBELIX (CERN), în domeniul spectroscopiei mezonilor exotici. Ea conduce un grup de aproximativ 20 de cercetători în domeniul fizicii hadronilor și fizicii nucleare. A coordonat grupul INFN-LNF în cadrul experimentului DEAR. Este responsabilă națională pentru experimentul „Siddharta” și purtător de cuvânt al colaborării internaționale VIP (experiment la Laboratoarele naționale Gran Sasso). A organizat numeroase conferințe internaționale și este autor și/sau coautor a peste 150 de publicații în reviste internaționale.