Ți s-a întâmplat să simți un mic nodul în sân și să te întrebi dacă este ceva serios? Ai implanturi mamare și nu știi dacă ecografia mai este relevantă? Ai auzit că ecografia e importantă chiar și atunci când nu există simptome, dar nu înțelegi exact de ce? Într-o perioadă în care bolile de sân apar din ce în ce mai des, iar diagnosticul precoce poate face diferența între un tratament simplu și o intervenție complexă, evaluarea periodică a sănătății sânilor devine esențială. Ecografia mamară este, în acest context, una dintre cele mai accesibile, sigure și eficiente metode de screening și monitorizare. Dr. Andreea Sultana, medic primar endocrinolog la Centrul Medical Prima Clinic, explică în acest articol când se recomandă ecografia mamară, cât de des trebuie făcută și de ce este necesară chiar și la femeile cu implanturi.

Anatomia sânului – de ce apar modificările și ce înseamnă „țesut mamar dens”
Pentru a înțelege de ce ecografia este importantă, trebuie să știi puțin despre structura sânului. Sânul nu este alcătuit doar din grăsime, așa cum cred multe paciente, ci și din glande care produc lapte, canale prin care acesta circulă și ligamente de susținere. Proporția dintre aceste componente diferă de la o persoană la alta și se modifică de-a lungul vieții.
La femeile tinere predomină țesutul glandular, ceea ce înseamnă că sânul este mai „dens”. Acest aspect este complet normal, dar densitatea poate face ca anumite leziuni să fie dificil de observat doar prin palpare sau chiar pe mamografie. De aceea, în această categorie de vârstă, ecografia este metoda imagistică preferată pentru evaluarea sânului.
În timp, pe măsură ce nivelul hormonilor se schimbă, țesutul glandular poate fi înlocuit gradual cu țesut adipos. Acest proces se întâmplă diferit la fiecare femeie și nu este legat exclusiv de vârstă, ci și de factori precum:
- sarcina și alăptarea
- stilul alimentar
- variațiile importante de greutate
- medicația hormonală
- predispoziția genetică
Aceste transformări naturale pot determina apariția unor zone ușor de confundat cu noduli. Ecografia mamară ajută la diferențierea acestor modificări fiziologice de leziuni care necesită urmărire sau tratament.
Ce este ecografia mamară și de ce este considerată o investigație de primă intenție
Ecografia mamară folosește ultrasunete, nu radiații. Este o metodă neinvazivă, nedureroasă, sigură și rapidă. Permite vizualizarea țesutului sânului în timp real, identificând:
- chisturi
- noduli solizi (fibroadenom, lipom etc.)
- modificări inflamatorii
- leziuni suspecte care necesită investigații suplimentare
Este indicată în mod special femeilor tinere, deoarece la această vârstă țesutul mamar este mai dens, iar mamografia poate fi dificil de interpretat.
„Ecografia mamară este o metodă imagistică sigură, care nu iradiază, nu este dureroasă și poate fi efectuată în orice moment al ciclului menstrual. Spre deosebire de alte investigații, ecografia este bine tolerată, nu implică riscuri și poate fi indicată inclusiv femeilor însărcinate sau celor care alăptează. Este o investigație accesibilă și utilă în monitorizarea sănătății sânilor pe termen lung”, explică medicul endocrinolog.
Când ar trebui să faci o ecografie mamară?
Există câteva situații clare în care ecografia mamară este recomandată imediat, și anume:
- Când simți un nodul sau o umflătură
- Când există durere mamară persistentă
- Când observi secreții mamelonare
- Când apar modificări de formă, culoare sau textură a pielii
- După traumatisme la nivelul sânului
Chiar și în absența simptomelor, ecografia mamară are un rol important de screening.
Monitorizarea leziunilor benigne: de ce este necesară și cât de des trebuie făcută
Chisturile, fibroadenomul și alte modificări benigne sunt foarte frecvente, mai ales la femeile tinere. Ele nu pun viața în pericol, dar trebuie observate în timp pentru a evalua dacă își modifică forma, dimensiunile sau structura.
„Atunci când identificăm leziuni benigne, cum sunt chisturile sau fibroadenomul, ecografia mamară trebuie repetată regulat, la intervale de 6–12 luni. Această monitorizare ne permite să urmărim evoluția lor în timp. Dacă observăm modificări, adaptăm imediat abordarea. Dacă rămân stabile, putem continua supravegherea fără intervenții suplimentare”, precizează dr. Andreea Sultana, medic primar endocrinolog la Centrul Medical Prima Clinic.
În cazul leziunilor suspecte sau după operație, monitorizarea este mai frecventă
Când în sân apar modificări suspecte sau pacientele au suferit o intervenție pentru îndepărtarea unei leziuni maligne, monitorizarea trebuie făcută mai des.
„În situația în care identificăm leziuni suspecte sau în cazul pacientelor care au fost operate pentru leziuni maligne, ecografia mamară se recomandă la intervale mai scurte, de 3–6 luni. Ritmul exact este stabilit în funcție de recomandarea medicului specialist și de evoluția fiecărui caz în parte”, subliniază medicul endocrinolog.
Ai implanturi mamare? Ecografia este la fel de importantă
Unul dintre cele mai vehiculate mituri este acela că implanturile înlocuiesc sau „maschează” necesitatea investigațiilor mamare. În realitate, implanturile pot schimba modul în care sânul este perceput la palpare, ceea ce face ecografia cu atât mai importantă. Conform dr. Andreea Sultana, medic primar endocrinolog, evaluarea sânilor cu implanturi este necesară pentru că:
- Implantul poate împinge sau tensiona țesutul mamar
- Modificările pot fi mai greu de sesizat la palpare
- Există riscul de contracție capsulară, inflamație sau ruptură a implantului
- Screening-ul periodic poate depista modificări care nu sunt vizibile la suprafață
Când trebuie să faci ecografie mamară dacă ai implanturi?
Sânul cu implant este, în esență, tot un țesut viu, cu vascularizație, nervi și glande mamare. Toate acestea pot suferi modificări — fie normale, fie anormale — iar implantul poate masca uneori simptomatologia. De aceea, examinarea vizuală și palparea nu sunt suficiente. Investigația imagistică devine esențială nu doar pentru depistarea leziunilor mamare, ci și pentru evaluarea implantului în sine: poziție, integritate, tensiune, eventuale reacții inflamatorii sau rare situații de rupere.
Mai mult decât atât, implanturile pot pune presiune pe țesuturile din jur, iar această tensiune poate influența modul în care sânul se simte și se modifică în timp. Așadar, chiar dacă nu ai dureri, nu observi noduli și nu există modificări vizibile, monitorizarea regulată prin ecografie rămâne o etapă importantă în îngrijirea sănătății sânilor pe termen lung.
„Pentru evaluarea implanturilor mamare, recomandăm ecografia standard însoțită de elastografie. Această investigație este complet nedureroasă, nu iradiază și permite evaluarea atât a țesutului mamar, cât și a stării implantului și a capsulei din jurul acestuia. Este indicată la 6–12 luni după intervenția chirurgicală și apoi periodic”, afirmă medicul.
Elastografia – ce este și de ce contează?
Elastografia este un modul suplimentar al ecografiei care măsoară rigiditatea țesuturilor. Aceasta este o informație esențială deoarece leziunile benigne sunt, în general, mai „moi”, iar cele suspecte pot fi mai „rigide”.
Elastografia oferă medicului date despre:
- consistența nodulului
- delimitarea lui față de țesutul din jur
- posibila evoluție în timp
În cazul pacientelor cu implanturi mamare, elastografia ajută la evaluarea:
- capsulei din jurul implantului
- modificărilor inflamatorii
- posibilelor zone de tensiune
- suspiciunii de ruptură
Cum se desfășoară o ecografie mamară – pas cu pas
Multe femei amână controlul pentru că se tem de procedură. În realitate, ecografia mamară este una dintre cele mai simple și mai confortabile investigații. Dr. Andreea Sultana, medic primar endocrinolog la Centrul Medical Prima Clinic, explică pas cu pas cum decurge examinarea:
- Pacienta este invitată să se întindă pe pat, cu unul dintre brațe ridicat în spatele capului.
- Medicul aplică un gel special pe sân. Gelul nu provoacă disconfort, doar ajută transmițătorul de ultrasunete să alunece ușor.
- Sânul este examinat sistematic, zonă cu zonă, inclusiv regiunea axilară (ganglionii axilari au rol important în evaluare).
- Dacă se folosește elastografia, medicul comută modul de analiză pentru a evalua consistența leziunilor.
- Rezultatul este interpretat pe loc, astfel încât pacienta pleacă acasă cu informații clare.
Autoexaminarea sânilor – un gest mic, cu impact mare
Chiar dacă ecografia este esențială, autoexaminarea regulată rămâne un instrument important de prevenție. Palparea sânilor nu înlocuiește examinarea medicală, dar permite detectarea modificărilor apărute între două controale.
Când?
În primele 7–10 zile după menstruație — atunci țesutul este cel mai puțin sensibil și mai ușor de analizat.
Cum?
- În oglindă → observăm simetria, pielea, mameloanele.
- La duș → mișcări circulare, blânde, pe toată suprafața sânului.
- Întotdeauna se palpează și regiunea axilară.
Orice modificare nouă → se evaluează prin ecografie.
