Implanturile dentare. Cum se realizează și când sunt recomandate?

Pîrlogea Claudia
19 Min Read

Implantul dentar reprezintă cea mai bună variantă atunci când vorbim de înlocuirea unui dinte pierdut. Din punct de vedere vizual și funcțional, imită foarte bine dintele natural și, în plus, este o soluție pentru întreaga viață a pacientului. La Clinicile Dentare Dr. Leahu, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria, pacienții beneficiază de tratament individualizat și medici profesioniști care să le asigure cele mai bune rezultate. Ce este un implant dentar și când este recomandat? Cât durează tratamentul? Cum se îngrijește implantul dentar? Aflăm răspunsurile la aceste întrebări de la dr. Ionuț Leahu, fondator și CEO Clinicile Dentare Dr. Leahu, într-un interviu acordat Media10.

Media10: Ce este un implant dentar? Se comportă ca un dinte normal?

Dr. Ionuț Leahu: Implantul dentar este gândit ca o rădăcină artificială. Practic, este un șurub fabricat din titan, zirconiu sau diverse aliaje de titan/zirconiu. Implantul în sine este partea care stă în interiorul osului. Ulterior, acesta permite susținerea unuia sau mai multor dinți, în funcție de problema pe care vrem să o rezolvăm. În ceea ce privește modul în care se comportă în cavitatea orală, dacă ne lipsește doar un singur dinte și punem un singur implant, atunci s-ar putea să nu sesizăm vreo diferență nici din punct de vedere estetic, nici funcțional (când mâncăm).

Feedback-ul pacienților care vin la controale deja de 10 ani este că au și uitat că le-am pus un implant. În același timp, sunt situații în care pacienții își pierd toți dinții naturali și atunci se pun niște lucrări special confecționate, care se sprijină doar pe puține implanturi. Diferența dintre implantul dentar și dintele natural este dată de pierderea sensibilității. Prin urmare, dacă pacientul nu mai are dinți naturali, senzația de dinte natural nu mai există. De exemplu, dacă mâncăm ceva foarte rece sau fierbinte, nu simțim nimic. Din acest punct de vedere, dintele natural este superior implantului dentar.

WhatsApp Image 2023 12 15 at 15.35.46 1

„Pierderea unui dinte ne poate afecta întreaga sănătate orală”

Media10: De ce este important să înlocuim dinții lipsă și cum ne pot afecta sănătatea orală dacă nu o facem?

Dr. Ionuț Leahu: De foarte multe ori, pacienții nu se panichează de la primul dinte pierdut. Am întâlnit și pacienți cu gingiile goale de ani de zile care nu aveau o panică foarte mare, cum ar fi, de exemplu, dacă ne-am trezi într-o dimineață și să nu mai vedem cu un ochi sau să nu mai putem merge. Totuși, pierderea unui dinte ne poate afecta întreaga sănătate orală. Dacă pierdem un dinte de sus, atunci dintele de jos (omologul său) va căuta să ocupe spațiul. Mai exact, va încerca să își caute „prietenul” și atunci va migra. În plus, dinții din spatele celui pierdut vor migra și ei. Prin urmare, ne vom trezi că ne-am dat peste cap întreaga mușcătură, chiar dacă am pierdut doar un dinte. În acest caz, gura și creierul nostru vor face niște eforturi să reechilibreze situația și atunci vom începe să ne frecăm dinții mai tare.

Din cauză că avem un dinte pierdut pe partea dreaptă, ajungem să ne spargem dinții de pe partea stângă. Dinții rămași se vor toci mai repede, va sări smalțul de la nivelul gingiei, vor deveni sensibili la rece și inclusiv la periajul dentar. Dacă va mai trece un timp și nu vom merge la medic, ne vom obișnui să nu mai dăm cu periuța în acel loc pentru că ne doare. Astfel, ajungem în situația în care invariabil s-ar putea să mai pierdem niște dinți. În cel mai bun caz, vom avea nevoie de un aparat ortodontic ca să recâștigăm spațiul și funcția dinților rămași și să putem să îi reparăm.

„Putem să montăm implantul în ziua în care extragem dintele, în aceeași intervenție”

Media10: În ziua de astăzi, cât de multe persoane apelează la această variantă? Când este recomandat să punem un implant?

Dr. Ionuț Leahu: Ideal este ca pacienții să nu ajungă în situația de a avea nevoie de implant dentar și să vină din timp. În momentul în care pacientul este într-un program de îngrijire periodică, noi putem să anticipăm pierderea unui dinte. Prin urmare, putem să montăm implantul în ziua în care extragem dintele, în aceeași intervenție. Desigur, acest lucru depinde și de forma rădăcinii, de forma osului remanent. Pe românește, depinde cât de mare este gaura comparativ cu ce dimensiune de implant este recomandată pentru acel loc și dacă avem în ce să ancorăm implantul. Dacă gaura este prea mare, trebuie să așteptăm trei-patru luni până se va vindeca gingia și osul, înainte de a pune implantul.

De ce să alegem implantul dentar?

Media10: Care sunt avantajele și dezavantajele implanturilor dentare?

Dr. Ionuț Leahu: Principalul avantaj este că avem dintele înapoi pentru tot restul vieții. Alternativa la implantul dentar, dacă trebuie să înlocuim un singur dinte și avem dinți stânga-dreapta, este să stricăm dinții vecini sănătoși și să punem o lucrare, ceea ce nu este de dorit. În schimb, atunci când lipsesc mai mulți dinți, alternativa pe care o avem este proteza mobilă. Problema acesteia, indiferent că vorbim de proteză parțială sau totală, este că va distruge osul. În plus, dacă pacientul mai are niște dinți, se va agăța de cei rămași și îi va scoate lent. Deci nu este o soluție stabilă și atunci nu trebuie să încercăm pe pacientul din fața noastră.

Dezavantajul implantului dentar este că vorbim, totuși, de un dispozitiv mecanic, nu doar biologic. Prin urmare, există riscuri legate de componentele sistemului, fie de prinderea dintelui, fie de șurub în sine, care pot să cedeze de la stresul masticator, mai ales că dinții nu au niciodată o pauză. Tehnologiile implanturilor de dinți sunt de înaltă calitate, fiind gândite să funcționeze non-stop sub acest stres constant al masticației o perioadă îndelungată de timp, dacă nu chiar toată viața. Deci avem acest risc mecanic pe care noi îl mitigăm prin alegerea implantului potrivit, adaptat la situația pe care o are pacientul și urmărindu-l astfel încât să îl putem servisa.

WhatsApp Image 2023 12 15 at 15.35.46 3

„Dacă nu investim suficient, rezultatul poate fi 0 sau chiar minus”

Media10: Ce variante de implant oferiți pacienților dumneavoastră în cadrul clinicii?

Dr. Ionuț Leahu: Nu există mai multe variante de implant dentar. Atunci când facem un plan de tratament, întotdeauna îi propunem pacientului varianta cea mai bună, pornind de la situația lui clinică. Există această discuție legată de implantul mai ieftin și cel mai scump. Dacă punem latura economică peste orice formă de medicină, pot să apară probleme. Noi nu le dăm această opțiune pacienților, de a alege ceva care să le facă rău. Dacă nu investim suficient, rezultatul poate fi 0 sau chiar minus și sunt foarte mulți pacienți care trec prin asta. Împreună cu echipa mea, de 170 de medici, am văzut aproape 200.000 de pacienți de-a lungul anilor.

Am întâlnit pacienți pe care i-am consultat la un moment dat, le-am dat un plan de tratament, au găsit mai ieftin și au dispărut. Ulterior, revin după câțiva ani și spun că nu și-au rezolvat problema. Prin urmare, trebuie să reevaluăm situația și, între timp, bugetul a crescut pentru că țesuturile nu mai sunt aceleași. Pe de altă parte, există și abordarea legată de brand. Ca în orice domeniu, există un producător nr. 1 în lume pe care îl avem și noi și îl folosim dacă pacienții își doresc asta, dar care vine cu un buget mai ridicat.

Cum decurge intervenția?

Media10: În cazul în care pacientul este de acord cu implantul dentar, care sunt următorii pași? Cum se realizează implantul?

Dr. Ionuț Leahu: Odată ce am trecut de anamneza inițială și suntem pregătiți pentru implant, pacientul se prezintă în clinică cu jumătate de oră înainte de intervenția propriu-zisă. În acest timp, colegele asistente îi vor recolta o cantitate mică de sânge (40-80 ml) în niște eprubete speciale, care intră într-o centrifugă. În 20 de minute, avem un protocol în care extragem din sângele propriu al pacientului factorii de creștere care vindecă și pe care îi dorim într-o cantitate mai mare atunci când facem genul acesta de intervenții. Ulterior, dacă punem un singur implant și pacientul nu are o anxietate foarte mare, facem doar o anestezie locală. În ceea ce privește durerea, pacientul simte doar o vibrație, la fel ca atunci când i se curăță o carie, deci nu este o senzație foarte neplăcută.

Intervenția în sine se derulează astfel: dăm gingia la o parte, punem implantul, reparăm osul, închidem gingia și pacientul este eliberat cu o rețetă și niște indicații scrise. În schimb, dacă pacientul are anxietate și îi este foarte teamă de stomatolog, dacă are o senzație de vomă exagerată sau alte probleme de sănătate (este hipertensiv, oncologic, a făcut transplant de organe), atunci apelăm la medicul anestezist. Pacientul primește pe linie intravenoasă o substanță care să-l relaxeze și să-l ajute să treacă confortabil prin procedură. Prin urmare, ne dă libertatea să rezolvăm toate problemele pe care le are, din punct de vedere chirurgical, în patru-cinci ore.

Recomandările medicului după implantul dentar

Media10: Ce recomandări le faceți pacienților după intervenție pentru a evita apariția unor probleme? Cum îngrijim implantul dentar?

Dr. Ionuț Leahu: În primul rând, cea mai importantă recomandare este legată de fumat. Nicotina produce vasoconstricție, adică sângele nu mai ajunge într-o cantitate normală la nivelul gingiilor și, implicit, nici osul nu mai primește suficient sânge. În momentul în care operăm, trebuie să tăiem un pic gingia, să o dăm la o parte, deci oricum stresăm cavitatea orală prin intervenția în sine. Prin urmare, pacientul nu are voie să fumeze cel puțin trei luni după implant. Sunt cazuri în care recomandarea este să nu mai pună țigara în gură toată viața. Din cauza fumatului, unii pacienți au nevoie de niște intervenții extrem de complexe încă de la vârste tinere (25-30 de ani), în condițiile în care acestea sunt specifice unui pacient de peste 75 de ani.

În al doilea rând, pacienții trebuie să înțeleagă că orice se întâmplă în prima săptămână după operație este normal. Atunci când scoatem dinți, punem implanturi, reparăm osul în sinusul maxilar, facem augumentări laterale, este normal să avem drept reacție umflătura. În plus, este important ca pacientul să consume mâncăruri moi (supe, piure) timp de o săptămână-două pentru că nu vrem să tracționăm țesuturile cu bolul alimentar. Dacă a fost nevoie să schimbăm toți dinții și suntem pe lucrări provizorii, atunci trebuie să mâncăm în acest fel timp de trei-patru luni. Nu în ultimul rând, igiena este foarte importantă. Încă de a doua zi, pacientul poate să „mângâie” cu periuța (fără pastă de dinți) firele pe care le are în zona respectivă. Trebuie să ținem gingia cât mai curată, altfel există riscul să facem o infecție locală. În plus, în loc să se vindece în șapte-zece zile, să uităm că am fost operați, s-ar putea să se vindece în trei săptămâni sau o lună.

„Mai ieftin putem face oricând, dar mai bine doar o dată”

Media10: Mulți pacienți probabil sunt curioși si de prețul unui implant dentar. Cât poate costa să ne punem un dinte/măsea?

Dr. Ionuț Leahu: Este important ca noi, medicii, să nu fim influențați de costuri când facem prima consultație. Responsabilitatea noastră este să avem grijă de sănătatea orală a pacientului. Ne uităm pe radiografii, în cavitatea orală, ascultăm pacientul, dar nu este responsabilitatea noastră să ne uităm în buzunarul său. Uneori prezentăm pacientului un plan complet de tratament și atunci el poate să decidă cât este pregătit să investească pentru realizarea acelui lucru. În acest caz, ori temporizăm lucrurile și găsim soluții astfel încât să facem etapizat tot ce are nevoie pacientul, ori căutăm soluții alternative, în funcție de bugetul pacientului. Când vine vorba de costuri, întrebarea este, de fapt: „Ce datorie a acumulat pacientul până acum pentru sănătatea sa orală?”

Dacă vorbim de un implant dentar, trebuie să știm că nu este vorba doar de șurubul în sine. Trebuie să avem în vedere și manopera de a pune acel implant, necesitatea unei forme de augmentare osoasă (în 80-90% din cazuri) care implică o membrană de colagen, un os care vine într-o sticluță, tehnica de refacere accelerată cu propriul sânge al pacientului. În momentul în care știm că osul care crește pe implant este cu 80% mai mare atunci când aplicăm factorii de creștere, nu avem cum să nu includem la fiecare implant această tehnică, știind că îl va ajuta pe pacient. Cu cât implantul stă mai bine în os, cu atât șansele ca el să rămână toată viața cresc exponențial. Mai ieftin putem face oricând, dar mai bine doar o dată. Nu merge să reintervenim după doi ani ca să mai facem ceva. Atunci s-ar putea să fie nevoie să schimbăm implantul cu totul, deci nu am economisit nimic.

Dacă vorbim de un caz foarte simplu, în care nu includem și costurile coroanei, prețul poate să pornească de la 700-800 de euro și poate să ajungă, dacă vorbim de refacerea sinusului maxilar, până la 1.500-2.000 de euro. Există și soluții de finanțare pentru pacienți ca ei să plătească în rate, cinci ani de zile, dar să beneficieze de implantul dentar și să oprim „datoria”, să nu mai acumulăm și alte probleme dentare.

WhatsApp Image 2023 12 15 at 15.35.46

Clinicile Dentare Dr. Leahu, împreună cu rețeaua de sănătate Regina Maria, pentru îngrijirea și bunăstarea pacientului

Media10: De ce ați ales să vă alăturați rețelei de sănătate Regina Maria și cum este colaborarea cu aceștia?

Dr. Ionuț Leahu: Lucrăm de câțiva ani la acest concept în care să vizăm întreaga sănătate a pacientului, nu doar sănătatea orală. Am avut multiple provocări în a reuși să fim primul și unicul punct de contact medical cu pacientul. Ne-am dorit un partener cu care să închidem acest cerc în jurul sănătății pacientului. Am construit această instituție care să aibă grijă de pacient de la primul dinte, pe tot parcursul vieții, iar acum, împreună cu Regina Maria, avem grijă de întreaga sănătate a omului. Noi am văzut aproximativ 200.000 de pacienți, iar în grupul Regina Maria au ajuns 6,5 milioane de pacienți. Vorbim de o dimensiune și de o înțelegere cum nu s-a mai văzut în medicina românească.

Am făcut un salt foarte mare înainte de care vor beneficia tocmai pacienții. În plus, focusul legat de prevenție este un deziderat comun. Prevenția și accesul la serviciile de sănătate, chiar și din punct de vedere al costurilor, sunt mult mai bune odată ce ne adresăm unui număr mai mare de oameni. Avem deja lansate niște abonamente, plătite la nivel de companie, care încep de la trei-cinci euro. Ele pot să asigure această disciplină, de a plăti foarte puțin în fiecare an și de a avea incluse serviciile primare de prevenție, cum ar fi detartraj, plombe. În plus, dacă ești deja pacientul grupului Regina Maria de mai mulți ani, ai multiple alte beneficii, reduceri la serviciile medicale. Acum ne pregătim să lansăm un proiect legat de sănătatea mentală și dinți. De exemplu, medicul de medicina muncii pune angajatului niște întrebări legate de dinți în acel chestionar obligatoriu. În felul acesta, putem să intrăm în viața unor oameni care nu s-au oprit nicio secundă să se gândească la sănătatea lor orală. În curând, vom putea vorbi de aproape 7 milioane de români ce vor primi această îngrijire completă de la o instituție care le oferă încredere, siguranță și perpetuitate.

Share This Article