Te trezești dimineața cu capul greu și simți că durerea te urmărește pe tot parcursul zilei? Uneori, durerile de cap par doar un disconfort minor, dar când devin frecvente sau nu cedează la analgezice, ele pot afecta serios somnul, concentrarea și chiar activitățile zilnice. Mulți oameni încearcă să le ignore, dar nu toate durerile sunt la fel, iar unele pot semnala probleme mai serioase. Dr. Teodora Nicoleta Mincă, medic specialist neurolog la Cardio Help, explică ce simptome ar trebui să te pună pe gânduri, cum poți face diferența între durerea trecătoare și cea care indică o afecțiune neurologică, dar și ce măsuri reale te pot ajuta să reduci frecvența și intensitatea durerilor de cap, astfel încât să îți recâștigi confortul zilnic și să îți îmbunătățești calitatea vieții.

Media10: Sunt multe persoane care spun că au dureri de cap zilnic. Cât de frecvent întâlniți pacienți care vin în cabinet cu aceste acuze?
Dr. Teodora Mincă: Durerea de cap este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care pacienții se prezintă la medicul neurolog. Întâlnim constant astfel de cazuri în cabinet. De cele mai multe ori, cauza este benignă, adică nu reprezintă un motiv major de îngrijorare. Totuși, este necesară o evaluare atentă pentru a exclude eventuale afecțiuni mai serioase. În ceea ce privește categoriile de vârstă, nu există doar un anume grup de persoane vizate. La fiecare vârstă există factori de risc specifici. De exemplu, la tineri, durerile de cap apar frecvent în context de stres, suprasolicitare sau program neregulat de somn. La vârstnici, ele pot fi asociate cu alte afecțiuni, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială sau alte comorbidități, care pot favoriza apariția cefaleei.
Cum te afectează schimbarea orei?
Media10: Trecerea la ora de vară poate declanșa durerile de cap? De ce?
Dr. Teodora Mincă: Schimbarea orei poate duce la apariția cefaleei, dintr-un motiv simplu: se modifică ritmul de somn. Practic, se dereglează programul obișnuit, iar acest lucru afectează echilibrul intern al creierului. În aceste condiții, creierul devine mai sensibil la diverși stimuli și factori declanșatori, ceea ce favorizează apariția durerii de cap. Somnul are un rol esențial în buna funcționare a creierului. Un somn neregulat, fragmentat sau insuficient îl face mai vulnerabil și mai reactiv, crescând riscul de cefalee.
Media10: În cât timp ar trebui să se adapteze organismul după schimbarea orei?
Dr. Teodora Mincă: Adaptarea depinde de fiecare persoană. În general, organismul are nevoie de câteva zile pentru a se regla, însă, în cazul persoanelor mai sensibile, procesul poate dura chiar una până la două săptămâni.
Variațiile de temperatură pot da dureri de cap
Media10: Pot schimbările bruște de temperatură să provoace dureri de cap? De ce de întâmplă asta?
Dr. Teodora Mincă: Schimbările bruște de temperatură pot influența organismul și pot declanșa dureri de cap. Acestea determină modificări ale tonusului vascular și pot afecta mecanismele implicate în apariția durerii. În plus, factori precum variațiile de presiune atmosferică, umiditatea sau chiar deshidratarea contribuie la apariția cefaleei. Toate aceste elemente, combinate, pot favoriza declanșarea durerilor de cap, mai ales la persoanele sensibile.
Media10: Cum își poate da seama un pacient dacă durerea este trecătoare, fără o cauză ascunsă, sau dacă indică o afecțiune neurologică serioasă? Ce simptome ar trebui să îi pună pe gânduri?
Dr. Teodora Mincă: Diferența este dată, în primul rând, de modul în care se manifestă durerea și de evoluția acesteia în timp. O durere ocazională, de intensitate redusă sau moderată, care apare în anumite contexte, precum oboseala sau stresul, și care se ameliorează la analgezice uzuale, este de cele mai multe ori benignă. În schimb, trebuie acordată atenție durerilor persistente, intense, care nu cedează la medicația obișnuită sau care își modifică progresiv caracterul. Este important de urmărit simptomele care pot însoți cefaleea.
Apariția unor simptome precum amorțeală sau slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă sau pierderea bruscă a vederii, confuzie ori dificultăți de coordonare ar trebui să ridice un semnal de alarmă și să determine prezentarea rapidă la medic. De asemenea, trebuie acordată atenție situațiilor în care durerea debutează brusc, cu o intensitate foarte mare, sau apare pentru prima dată la o persoană care nu a mai avut până atunci episoade de cefalee. Frecvența episoadelor este un alt criteriu relevant. Durerile care apar frecvent, de exemplu peste 10 zile pe lună, sau care ajung să afecteze activitățile zilnice și calitatea vieții necesită evaluare de specialitate. În esență, orice durere care persistă, se agravează sau se asociază cu simptome neurologice nu ar trebui ignorată, iar consultul neurologic permite atât excluderea unei cauze serioase, cât și stabilirea unei conduite terapeutice adecvate.

Ce urmărește medicul neurolog la consultație?
Media10: Cum decurge evaluarea pentru un pacient cu dureri de cap persistente?
Dr. Teodora Mincă: Evaluarea începe cu istoricul medical, care este esențial. Este nevoie de o anamneză detaliată: când a debutat durerea, cum s-a manifestat inițial, cât de frecvente sunt episoadele și în ce măsură afectează viața pacientului. Ulterior, efectuăm un examen clinic general și un examen neurologic, pentru a identifica eventuale semne pe care pacientul nu le observă sau nu le consideră relevante. În funcție de aceste informații, stabilim un plan de investigații și un tratament individualizat, adaptat fiecărui pacient.
Media10: Care sunt cele mai frecvente afecțiuni pe care le depistați în cabinet care implica dureri de cap?
Dr. Teodora Mincă: În majoritatea cazurilor, vorbim despre cauze benigne. Cele mai frecvente diagnostice sunt migrena, cefaleea de tip tensional, cefaleea cluster, nevralgia de trigemen și durerile de cap asociate problemelor coloanei cervicale. Cauzele pot fi multiple, motiv pentru care este importantă o evaluare corectă, pentru a stabili un diagnostic precis și un tratament adecvat.
Nevralgia de trigemen: cum o recunoști?
Media10: Ce este nevralgia de trigemen și cum se manifestă? Cum diferă durerea din nevralgia de trigemen față de o migrenă?
Dr. Teodora Mincă: Nevralgia de trigemen este un sindrom caracterizat prin episoade scurte de durere intensă, apărute la nivelul feței, pe traiectul nervului trigemen sau al uneia dintre ramurile sale. Durerea apare brusc, sub formă de paroxisme, și poate fi declanșată fie spontan, fie de gesturi aparent banale, precum mestecatul, râsul, căscatul, consumul de alimente calde sau reci sau atingerea anumitor zone sensibile de pe față, numite „zone trigger”.
Spre deosebire de migrenă, care este o durere de durată mai lungă, de obicei pulsatilă și însoțită de simptome precum greață sau sensibilitate la lumina sau zgomot, durerea din nevralgia de trigemen este foarte intensă, dar de scurtă durată, și apare în crize repetate. Tratamentul este individualizat și depinde de severitatea simptomelor. Unele persoane au episoade rare și ușoare, în timp ce altele se confruntă cu dureri frecvente și invalidante, care pot necesita terapii mai complexe, inclusiv intervenții chirurgicale.

Cum tratezi durerea de cap, în funcție de cauză?
Media10: Ce opțiuni de tratament există pentru durerile de cap?
Dr. Teodora Mincă: Tratamentul depinde în mare măsură de cauza cefaleei. De exemplu, în cazul migrenei, tratamentul este împărțit în două direcții principale: tratamentul crizei dureroare și tratamentul preventiv. Tratamentul acut are ca scop oprirea durerii atunci când apare și presupune administrarea de antiinflamatoare sau analgezice, iar în formele moderate sau severe, medicație specifică, precum triptanii. Tratamentul preventiv este indicat atunci când crizele sunt frecvente, severe sau afectează semnificativ activitățile zilnice. Scopul profilaxiei este reducerea frecvenței, duratei și intensității episoadelor, precum și optimizarea răspunsului la tratamentul acut. Pe lângă medicație, stilul de viață are un rol esențial: un regim alimentar echilibrat, hidratarea corespunzătoare și un program regulat de somn pot influența semnificativ evoluția simptomelor.
În cazul nevralgiei de trigemen, nu există un tratament standard aplicabil tuturor pacienților. Schema terapeutică este adaptată în funcție de stadiul bolii și de severitatea simptomelor. Se pot utiliza analgezice, medicamente antiepileptice și alte terapii, alese în funcție de particularitățile fiecărui pacient, inclusiv comorbidități sau eventuale alergii. Este important de menționat că utilizarea excesivă a antiinflamatoarelor poate avea efecte negative. Există chiar un tip de cefalee determinată de abuzul de medicamente, care apare atunci când analgezicele sunt utilizate frecvent, de exemplu mai mult de 10 zile pe lună. De aceea, este recomandat să evităm automedicația și să apelăm la sfatul medicului.
Ce schimbări pot ajuta la ameliorarea durerilor de cap?
Media10: Ce măsuri simple pot reduce frecvența durerilor de cap?
Dr. Teodora Mincă: În primul rând, este important să avem un stil de viață echilibrat. Asta înseamnă o alimentație corectă, fără excese, evitarea consumului de alcool, limitarea cafelei, renunțarea la fumat și reducerea consumului excesiv de ciocolată. De asemenea, somnul are un rol esențial. Un program de odihnă neregulat poate favoriza apariția durerilor de cap. Aceste măsuri simple pot avea, în unele cazuri, un efect mai benefic decât medicația. În ceea ce privește suplimentele, trebuie menționat că anumite deficite, precum cele de fier, vitamina D, B12 sau B6, pot contribui la apariția cefaleei. Totuși, NU este recomandată administrarea suplimentelor fără indicație medicală. Acestea ar trebui luate doar în cazul unui deficit confirmat prin analize, deoarece utilizarea „după ureche” poate face mai mult rău decât bine.

Media10: În ce situații durerea de cap zilnică devine un semnal de alarmă? Ce simptome asociate impun un consult neurologic de urgență?
Dr. Teodora Mincă: O durere de cap care apare brusc și este foarte intensă reprezintă un semnal de alarmă. De asemenea, trebuie să ne îngrijoreze cefaleea însoțită de febră, redoare de ceafă sau alterarea stării de conștiență. Cefaleea apărută după un traumatism cranian este, la rândul ei, un motiv pentru un consult de urgență. În plus, apariția unor deficite neurologice – precum slăbiciunea unui membru, tulburările de sensibilitate, dificultățile de vorbire sau tulburările de vedere – impune evaluare medicală rapidă. Toate aceste simptome necesită prezentarea de urgență la medicul neurolog pentru a exclude afecțiuni grave.