Există momente în care un gest banal – cum ar fi să atingi vârful nasului cu degetul sau genunchiul cu călcâiul – devine surprinzător de dificil. Pentru unii pacienți, aceste mișcări simple devin imprecise, tremurânde sau chiar imposibile. În spatele lor se pot ascunde afecțiuni neurologice serioase, iar diagnosticul corect începe, de cele mai multe ori, cu un set de teste extrem de importante: probele de coordonare. Dr. Mihaela Sgîr, medic specialist neurolog la Centrul Medical Prima Clinic, explică exact ce urmăresc aceste probe, cum se desfășoară și ce pot dezvălui despre sănătatea sistemului nervos.
În neurologie, coordonarea nu înseamnă doar capacitatea de a executa o mișcare. Înseamnă sincronizarea atentă dintre creier, cerebel, măduva spinării, nervi și mușchi. Când această comunicare se „întrerupe” pe traseu, mișcările devin imprecise, ezitante sau chiar imposibil de executat. Pentru a identifica locul unde apare problema, medicii neurologi se bazează pe o serie de teste simple, eficiente, numite probe de coordonare.
Aceste teste nu necesită aparate sofisticate. Ele se fac în câteva secunde și pot orienta medicul către diagnosticul corect înainte chiar de a recomanda investigații suplimentare. Pentru pacienți, aceste probe par a fi ceva simplu, însă rezultatele lor pot dezvălui informații complexe despre funcționarea cerebelului, prezența unor leziuni la nivelul măduvei spinării sau chiar debutul unor boli.
De ce vin pacienții la neurolog pentru probleme de coordonare?
Dificultatea de a coordona membrele nu este un simptom pe care oamenii îl asociază imediat cu o problemă gravă. Totuși, pentru medicii neurologi, reprezintă un semnal de alarmă. Lipsa coordonării poate apărea la orice vârstă și poate afecta atât brațele, cât și picioarele. Uneori, pacienții povestesc că nu mai reușesc să prindă obiecte, că le scapă lucrurile din mână sau că nu își pot face toaleta fără ajutor. Alteori observă că, atunci când încearcă să execute o mișcare precisă, aceasta iese tremurată sau se abate de la traiectorie. Aceste schimbări, oricât de discrete ar părea, sunt motive serioase pentru o evaluare neurologică, deoarece pot indica o afectare a sistemului nervos central.
„Printre acuzele frecvente ale pacienților care pășesc în cabinetul de neurologie se numără inclusiv simptome de tipul lipsa coordonării unuia sau ambelor brațe sau picioare, asta însemnând inclusiv faptul că nu pot prinde un pahar, nu pot prinde o cană sau nu își pot atinge alte părți ale corpului, cum ar fi nasul sau fața, nu își pot spăla fața, nu își pot efectua toaleta. Pentru a evidenția aceste probleme, aceste acuze ale pacienților, noi putem folosi în cadrul examinării neurologice probele de coordonare”, spune medicul.
Cum se realizează probele de coordonare?
Probele de coordonare seamănă, mai degrabă, cu exerciții ușoare decât cu un act medical, ceea ce le face ușor de realizat chiar și de către pacienții speriați, timorați sau cu mobilitate redusă. Aceste teste sunt folosite pentru a observa cum comunică creierul cu membrele și cât de precis poate executa corpul o mișcare intenționată. Important este că medicul evaluează nu doar dacă pacientul poate atinge o țintă, ci și cum o face – dacă mișcarea este lină, tremurată, ezitantă sau deviată.
„Printre teste se numără și proba indice-nas, adică pacientului i se solicită să își atingă vârful nasului cu vârful degetului, inițial cu ochii deschiși, apoi cu ochii închiși. La fel, la nivelul membrelor inferioare, i se solicită pacientului în decubit dorsal să atingă cu călcâiul genunchiul opus. În principiu, dacă există modificări – fie nu atinge ținta, fie pacientul atinge mai sus sau mai jos, fie mișcarea este tremurată, este nesigură – atunci ne punem probleme de diagnostic, dacă există o leziune la nivel cerebelos sau la nivelul măduvei spinării”, spune dr. Mihaela Sgîr, medic specialist neurolog la Centrul Medical Prima Clinic.
Ce înseamnă dacă nu poți atinge ținta? Semne pe care medicul le urmărește
Probele de coordonare scot la iveală lucruri pe care pacientul nu le poate descrie exact în cuvinte: pierderea preciziei, ezitările, tendința mâinii de a „fugi” în lateral sau faptul că un membru nu execută mișcarea la fel de sigur ca celălalt. Toate aceste detalii, observate în timp real, îi oferă medicului un tablou obiectiv al funcționării cerebelului și măduvei spinării. Diferențele dintre mișcările executate cu ochii deschiși și cele realizate cu ochii închiși spun adesea mai mult decât orice simptom relatat anterior.
În timp ce pacientul încearcă să execute mișcarea, medicul observă:
- Traiectoria mișcării – este dreaptă sau abaterea este vizibilă?
- Prezența tremorului – apare la început, la mijloc sau chiar înainte de atingerea țintei?
- Viteza și precizia – pacientul este ezitant sau, din contră, mișcarea este excesiv de lentă?
- Diferențe între membre – un braț poate fi afectat, celălalt poate funcționa normal.
- Comportamentul cu ochii închiși – retragerea informației vizuale evidențiază probleme ascunse.
Ce afecțiuni pot determina lipsa coordonării? Cauze neurologice frecvente
Coordonarea este funcția principală a cerebelului, însă nu este singura zonă responsabilă. Măduva spinării, nervii periferici și chiar cortexul cerebral pot influența modul în care execuți mișcările. De aceea, problemele de coordonare pot avea cauze multiple. Dr. Mihaela Sgîr menționează care sunt cele mai frecvente afecțiuni:
-
Leziuni cerebeloase
Cerebelul este centrul coordonării. O disfuncție la acest nivel determină imediat probleme de echilibru, precizie și orientare a mișcărilor. Leziunile pot fi cauzate de:
- accidente vasculare cerebeloase (ischemie sau hemoragie),
- tumori cerebeloase,
- malformații,
- infecții virale,
- traumatisme craniene.
-
Leziuni ale măduvei spinării
Măduva spinării transportă semnalele dintre creier și corp. Când apare o compresie, informația nu mai ajunge corect la membre.
Amploarea simptomelor depinde de nivelul afectării. Cele mai frecvente cauze sunt:
- hernii de disc severe,
- traumatisme,
- afecțiuni degenerative,
- inflamații sau infecții ale măduvei.
-
Boli demielinizante, precum scleroza multiplă
Acestea afectează învelișul protector al nervilor, încetinind transmiterea impulsurilor. Coordonarea devine un proces dificil, iar uneori imposibil.
-
Afecțiuni metabolice sau toxice
Intoxicațiile cu alcool, medicamente, metale grele sau dezechilibrele metabolice pot perturba funcția cerebelului.
-
Tumori sau procese expansive la nivelul sistemului nervos central
Chiar și o formațiune benignă poate afecta coordonarea dacă apasă o zonă esențială.
Ce urmează după probele de coordonare?
Probele de coordonare sunt doar începutul. Ele oferă medicului o direcție, după care urmează investigații suplimentare:
- RMN cerebral sau medular,
- analize de sânge,
- EMG (electromiografie),
- evaluare ORL sau oftalmologică dacă este necesar,
- teste de echilibru.
Planul ideal depinde întotdeauna de simptome, vârstă, istoricul pacientului și evoluția problemelor.
De ce este important ca pacienții să nu ignore primele semne?
Coordonarea nu se degradează „pur și simplu”. În majoritatea cazurilor, corpul transmite un mesaj clar că există o suferință neurologică. Depistarea rapidă poate preveni agravarea, poate limita sechelele și poate permite tratamente mai eficiente. Ignorarea acestor semne poate duce la probleme grave precum:
- Pierderea treptată a mobilității: Când o leziune neurologică evoluează netratată, afectarea coordonării se agravează progresiv. Pacientul poate ajunge să evite anumite mișcări, ceea ce duce la rigiditate, slăbiciune musculară și limitarea independenței fizice.
- Creșterea riscului de căzături și traumatisme: Lipsa controlului asupra unui braț sau picior face ca mersul, urcatul scărilor sau chiar ridicarea unui obiect să devină activități imprevizibile. O singură căzătură poate provoca fracturi sau contuzii severe, mai ales la vârstnici.
- Îngreunarea activităților zilnice: Mișcări aparent simple — ținutul unei căni, butonatul unei cămăși, spălatul pe față — se transformă în sarcini dificile. Această pierdere de autonomie afectează nu doar fizicul, ci și starea emoțională a pacientului.
- Evoluția unei boli neurologice nediagnosticate: Afecțiuni precum scleroza multiplă, accidentele vasculare cerebeloase sau herniile de disc severe necesită tratament urgent. Lăsate netratate, pot provoca leziuni ireversibile.
- Posibilitatea instalării unei dizabilități permanente: Atunci când nervii sau structurile cerebeloase sunt afectați pe termen lung, recuperarea completă devine dificilă. Diagnosticul întârziat poate însemna pierderi funcționale permanente.
