Te trezești frecvent obosit, deşi ai dormit ore întregi? Îţi simţi mintea înceţoşată, ai dificultăţi de concentrare în timpul zilei şi partenerul de somn îţi spune că în timpul nopţii faci pauze de respiraţie? Aceste semne pot sugera că eşti printre cei care trăiesc cu sindromul de apnee în somn. Ei bine, sunt mulți oameni care nu știu că în formele uşoare se poate interveni. Dr. Lucia Florescu, medic primar pneumolog cu competență în somnologie la Centrul Medical Speranța, explică cum gestionezi formele uşoare ale acestei afecțiuni – ce măsuri poți lua, de ce contează și cum poți transforma un somn fragmentat într-un somn liniștit.
Ce se întâmplă, de fapt, în timpul somnului?
Apneea în somn este o afecțiune în plină expansiune, de multe ori nediagnosticată, care nu ține cont de vârstă sau statut social. În formele ușoare, poate fi trecută cu vederea în mod repetat, fiind pusă pe seama stresului sau oboselii cronice. Totuși, corpul știe să trimită semnale atunci când ceva nu funcționează corect. Dacă le ignori, consecințele se pot transforma într-un lanț de probleme, unele extrem de grave.
Atunci când dormi, organismul intră într-o stare de repaus profund, în care respirația, bătăile inimii, mușchii și creierul lucrează într-un ritm relaxat. În apneea în somn, acest echilibru este dezechilibrat: respirația se oprește sau aerul trece foarte greu, uneori chiar de zeci de ori într-o singură oră. Corpul intră automat în „alertă”, chiar dacă nu îți amintești dimineața. Practic, în loc să se odihnească, creierul „luptă” pentru fiecare gură de aer.
„Sindromul de apnee în somn presupune oprirea repetată a respirației în timpul somnului (apnee) sau reducerea semnificativă a fluxului de aer (hipopnee). Fiecare episod are o durată de peste 10 secunde și este prezent de cel puțin 5 ori pe oră. Cele mai frecvente forme sunt apneea obstructivă și cea mixtă. Mai rar întâlnim apneea centrală, asociată cu afecțiuni precum: accident vascular cerebral, tumori sau infecții cerebrale, consum de opioide, boli neurologice sau insuficiență cardiacă congestivă. Consecințele sunt scăderea saturației de oxigen și creșterea nivelului de dioxid de carbon în sânge, afectând întreg organismul. Apneea în somn este mai frecventă la bărbați, raportul bărbați-femei fiind de aproximativ 3:1. Incidența în populația generală este de circa 4%.”, explică medicul.
Somnul nu este un lux. Este un proces vital, la fel de important ca respirația sau hrana. În timpul nopții, creierul șterge „amprentele” stresului de peste zi, inima își reglează ritmul, iar regenerarea internă este în plină desfășurare. Dar când respirația se oprește repetat, acest mecanism se blochează. Organismul începe fiecare zi pe minus, iar sănătatea este subminată puțin câte puțin.
Cum știi că somnul tău este întrerupt de apnee?
Apneea în somn este perfidă: nu doare, nu se simte direct, însă urmele ei sunt evidente în orele de veghe. Creierul nu își mai poate îndeplini misiunea de resetare, iar corpul începe să dea semne că este constant în criză de oxigen. Poate ai început recent să uiți lucruri esențiale. Poate te surprinzi iritat de lucruri mărunte sau simți că ai devenit mai puțin răbdător. Unii pacienți spun că „nu mai sunt ei”, că se simt permanent uzați. Sforăitul poate fi primul semn că organismul are nevoie de ajutor. Este semnalul de alarmă prin care corpul îți cere să nu mai ignori ce se întâmplă în somn.
De cele mai multe ori, partenerul de viață observă simptomele înaintea pacientului. Somnul întrerupt se reflectă direct în viața de zi cu zi: lipsă de energie, nervozitate, scăderea performanței la locul de muncă. Sunt semnale mici, dar cu efecte mari: ca un bec care pâlpâie înainte să se stingă. Conform dr. Lucia Florescu, medic primar pneumolog cu competență în somnologie, manifestările specifice includ:
- Sforăit zgomotos
- Microtreziri repetate
- Insomnie la adormire sau somn agitat
- Senzația de oboseală dimineața
- Tulburări de concentrare și atenție
- Cefalee matinală
- Scăderea capacității de muncă
- Somnolență diurnă excesivă
- Iritabilitate, nervozitate
- Nicturie (urinări frecvente noaptea)
- Simptome de depresie
- Senzație de gură uscată la trezire
Chiar dacă par simptome „banale”, în spatele lor stă un creier care nu reușește să se odihnească și un organism lipsit de oxigen noapte de noapte.
Ai o formă ușoară de apnee? Acționează ACUM!
Formele ușoare sunt considerate „fereastra de acțiune”. Cu cât intervii mai devreme, cu atât mai mare este șansa ca apneea să nu evolueze spre o formă care necesită tratament aparatizat (CPAP) sau intervenții complexe. Schimbările simple pot reface armonia somnului și pot preveni complicațiile.
De ce este important să nu amâni:
- pentru că oboseala cronică slăbește imunitatea
- pentru că accidentul rutier cauzat de somnolență nu dă avertizări
- pentru că o boală tăcută este mai greu de tratat când se face auzită
Așadar, formele ușoare sunt cel mai bun moment pentru intervenție. Schimbările făcute acum pot preveni agravarea bolii și nevoia unor terapii mai complexe pe viitor. Vestea bună este că există multe măsuri pe care le poți lua chiar tu. Dr. Lucia Florescu menționează ce poți face de acasă pentru a-ți îmbunătăți calitatea somnului:
-
Slăbitul – o gură de aer pentru somnul tău
Greutatea în exces pune presiune pe căile aeriene, îngustând spațiul prin care trece aerul. Noaptea, când mușchii se relaxează, acest efect este și mai accentuat.
Exemple practice:
- Un obiectiv mic, precum scăderea în greutate cu 5–10%, poate reduce sforăitul și episoadele de apnee.
- Mersul alert 30 de minute zilnic te poate ajuta enorm.
- Dieta echilibrată trebuie ghidată de un specialist, nu de trenduri nesănătoase.
A slăbi nu înseamnă doar estetica din oglindă. Înseamnă libertate pentru respirație.
-
Ai probleme ORL? Rezolvă-le înainte să agraveze apneea!
Nasul și gâtul sunt „drumul aerului” către plămâni. Dacă acest drum este blocat de deviație de sept, rinite cronice sau amigdale mari, aerul abia intră, iar apneea se instalează.
În acest caz, se pot recomanda:
- tratament pentru rinită alergică
- intervenții chirurgicale, precum amigdalectomia
- rezolvarea deviației de sept
- dezobstrucție nazală cu spray-uri indicate de medic
-
Igiena somnului – cel mai simplu remediu, adesea ignorat
Somnul are nevoie de reguli clare. Dacă îți „hrănești” organismul cu expunere la ecrane, alcool și agitație înainte de culcare, nu te poți aștepta la un somn profund.
Ce înseamnă igiena corectă a somnului?
- fără telefoane, televizor și lumini puternice cu 1 oră înainte de culcare
- fără efort intens seara (fitness, alergare, gimnastică) cu cel puțin 2–3 ore înainte de somn.
- fără alcool, tutun și energizante
- mese ușoare, cel puțin cu 2–3 ore înainte de somn
- dormitor întunecat, liniștit și aerisit
De ce e vital să depistezi apneea din timp
Apneea în somn nu rămâne niciodată pe loc. În timp, lipsa oxigenului afectează inima, metabolismul, creierul și chiar viața intimă. Se vorbește prea puțin despre cum somnul tulburat poate ruina armonia din cuplu, încrederea în sine și performanțele profesionale. Este un domino care pornește de la sforăit și ajunge la boli severe. Conform medicului, dr. Lucia Florescu, principalele complicații ale SAS pot fi:
- Cardiovasculare: aritmii, hipertensiune arterială, infarct miocardic, accident vascular cerebral.
- Metabolice: creșterea rezistenței la insulină, diabet zaharat tip 2.
- Accidente rutiere: somnolența diurnă și adormirea la volan cresc riscul de accidente grave.
- Postchirurgicale: complicații după anestezie generală sau post-detubare.
- Perturbarea vieții sexuale: scăderea libidoului și afectarea calității vieții intime.
- În sarcină: SAS reprezintă o urgență medicală, deoarece hipoxia poate provoca complicații extrem de grave pentru făt.”
Somnul bun îți poate schimba viața
Nu ignora semnele. Dacă sforăi, te trezești obosit, ai dificultăți de concentrare sau somnolență în timpul zilei, nu este un moft să mergi la medic. Este o investiție în sănătatea ta, în siguranța ta și în calitatea fiecărei zile din viitor.
Schimbările mici pot avea efecte uriașe:
- respiri mai bine
- dormi mai profund
- te trezești cu energie
- ești mai atent
- îți protejezi inima, creierul și metabolismul
Apneea în somn este o boală tratabilă, însă doar dacă o iei în serios. Formele ușoare sunt un semn de avertizare, nu o condamnare. Gestionate corect, se pot transforma rapid într-o problemă aflată sub control, iar calitatea vieții poate crește spectaculos. Somnul este un medicament natural. Tu decizi dacă îl folosești corect sau dacă îl lași să devină sursa unei boli grave. Nu aștepta ca organismul să „strige” mai tare.
