Te trezești dimineața cu spatele înțepenit, cu dureri care cedează greu și abia după ce te miști parcă începi să te simți mai bine? S-ar putea ca aceste simptome să nu fie doar o simplă durere de spate, ci semnul unei afecțiuni reumatice complexe – spondilita anchilozantă. Aceasta afectează în special coloana vertebrală și articulațiile mari. În timp, spondilita poate duce la pierderea mobilității dacă nu este diagnosticată și tratată la timp. Cum recunoști primele semne? De ce este esențial să o depistezi la timp? Ce poți face ca să îți păstrezi mobilitatea? Cum ajută terapia biologică în controlul bolii? Află răspunsurile de la conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea, medic primar reabilitare medicală și medic specialist reumatologie la clinica de recuperare medicală NOVA CLINIC și Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Media10: Ce este spondilita anchilozantă și cum afectează coloana vertebrală și articulațiile?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: Spondilita anchilozantă este o boală reumatismală inflamatorie cronică care afectează în principal coloana și, uneori, articulațiile periferice. Caracteristic pentru această afecțiune este durerea matinală, care poate trezi pacientul din somn. Aceasta este localizată, de regulă, în zona lombară joasă. Durerea poate fi însoțită de reducerea mobilității și de redoare matinală care durează peste 30 de minute. Pacienții care prezintă aceste simptome ar trebui să fie evaluați pentru o posibilă patologie reumatismală inflamatorie. Boala apare mai frecvent la bărbații tineri, dar poate să apară și la femei, chiar și după vârsta de 40 de ani. Spondilita anchilozantă face parte dintr-un grup mai larg de boli numite spondiloartrite, care afectează coloana și articulațiile, având un determinism genetic important.
Factorii care cresc riscul de a dezvolta spondilită anchilozantă
Media10: De ce apare spondilita? Există anumiți factori care favorizează apariția bolii?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: Apariția spondilitei anchilozante este determinată în mare parte genetic. Prezența antigenului HLA-B27 este un factor definitoriu în diagnostic și influențează caracteristicile bolii. Evoluția bolii poate fi agravată de amânarea consultului medical, lipsa sau întreruperea tratamentului, expunerea la frig și efortul fizic excesiv și prelungit. Spondilita nu este o boală care trece de la sine. Ea poate determina modificări structurale la nivelul coloanei și articulațiilor periferice. Din fericire, stadiile finale severe sunt din ce în ce mai rare datorită tratamentelor moderne disponibile.
Media10: Care sunt primele semne ce ar trebui să ne ridice suspciunea pentru această afecțiune?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: Simptomele în spondilită pot apărea brusc sau treptat. Cel mai frecvent, boala debutează cu o durere lombară joasă, care poate să se extindă pe întreaga coloană. Alte semne includ: dureri la nivelul articulațiilor periferice, inflamarea unui deget (dactilită) și durerea entezală, cum ar fi cea resimțită la călcâi dimineața, la primii pași. Durerea matinală și redoarea care durează peste 30 de minute sunt caracteristice spondilitei. Ameliorarea temporară cu antiinflamatoare nu exclude boala, deoarece simptomele revin adesea.
Cum depistezi boala și la cine trebuie să mergi?
Media10: Cine stabilește diagnosticul: medicul reumatolog sau medicul de recuperare?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: Pacientul trebuie să se adreseze de la început unui specialist în reumatologie pentru un diagnostic corect. Simptomatologia spondilitei anchilozante îl poate determina pe pacient să meargă la reumatolog sau la medicul de recuperare. Am menționat cele două specialități deoarece această boală are adresabilitate atât către reumatologie, cât și către recuperare. Reumatologia este esențială pentru stabilirea diagnosticului și inițierea tratamentului medicamentos. În prezent, pe lângă terapia clasică, există terapii biologice extrem de eficiente, care pot schimba evoluția bolii. Totuși, tratamentul nu se rezumă doar la medicație. Pacienții cu spondilită sunt dependenți de recuperare, motiv pentru care recuperarea este „sora geamănă” a reumatologiei în această afecțiune.
Pentru stabilirea diagnosticului, este necesară o radiografie la nivelul bazinului, care evaluează articulațiile sacroiliace. Dacă imaginile radiologice nu sunt concludente și simptomatologia persistă, se efectuează un RMN la acest nivel, care permite identificarea modificărilor precoce și confirmarea formei non-radiografice a bolii. Scopul nostru este să punem diagnosticul cât mai devreme, înainte ca modificările radiologice să fie evidente.
Spondilita anchilozantă nu afectează doar articulațiile – pot fi implicați plămânii, inima și oasele
Media10: Ce complicații poate cauza spondilita dacă nu tratată? Cât de periculoasă este boala?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: Este important de menționat că evaluările trebuie făcute periodic și nu doar la nivel articular, deoarece spondilita anchilozantă poate determina și afecțiuni respiratorii. Odată cu modificările apărute la nivelul coloanei, respirația este influențată, iar pacientul dezvoltă o simptomatologie de tip restrictiv-respirator, cu o capacitate respiratorie mai redusă. De aceea, recuperarea este esențială încă de la începutul bolii, pentru menținerea mobilității articulațiilor și pentru educarea pacientului în privința respirației și dozării efortului.
Pot apărea și modificări la nivel cardiac, inclusiv afectarea valvulară aortică, deoarece există o similitudine structurală între valvele inimii și structurile articulare. Aceste probleme pot fi mai frecvente la pacienții cu spondilită. Un alt aspect important este modificarea calității osului, cu apariția osteoporozei. Pacientul care se mobilizează mai greu din cauza durerii ajunge să piardă densitate osoasă, ceea ce favorizează apariția fracturilor. Așadar, osteoporoza este un „prieten nedorit” care poate însoți spondilita anchilozantă. Toate aceste complicații arată cât de strâns legate sunt reumatologia și recuperarea – două specialități complementare care trebuie să colaboreze permanent pentru menținerea funcționalității și a calității vieții pacientului.
Să nu pierdem din vedere afectarea articulațiilor periferice în această boală, de unde de departe cea mai invalidantă este afectarea articulației coxofemurale. Inflamația acestei articulații o definim coxită, iar netratarea ei corectă prin terapiile moderne poate conduce la afectare severă cu invaliditate prin pierderea mobilității șoldului și prezența durerii la acest nivel. Din acest motiv, se impune tratament ortopedico-chirurgical prin protezare.
Soluții de tratament: cum este gestionată boala?
Media10: Care sunt opțiunile de tratament și cum ajută acestea la reducerea inflamației și durerii?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: Odată stabilit diagnosticul de spondilită anchilozantă, tratamentul trebuie inițiat precoce și ferm, deoarece boala este una agresivă. Cu cât intervenim mai devreme, cu atât putem opri evoluția acesteia. Există tratamente specifice, stabilite prin protocoale naționale, care se aplică în etape. Prima linie este tratamentul antiinflamator nesteroidian, urmat de tratamentul de fond. Dacă boala continuă să evolueze, se trece la terapia biologică, cea mai eficientă etapă terapeutică, indicată atunci când pacientul nu mai răspunde la alte forme de tratament. Atât tratamentele de fond, cât și terapia biologică sunt gratuite, fiind incluse într-un programul național, disponibil pe tot parcursul vieții pacientului.
Ca parte esențială a recuperării, kinetoterapia este considerată „regina tratamentului”. Aceasta îl ajută pe pacient să-și mențină mobilitatea articulară, îl învață cum să respire corect, cum să se miște și cum să evite posturile vicioase care favorizează anchiloza. Prin exerciții specifice, pacientul este educat să recunoască și să corecteze pozițiile incorecte din activitățile zilnice. Kinetoterapia, terapia balneară și electroterapia aduc multiple beneficii pacientului, deoarece tratamentul fizical-kinetic oferă un arsenal complex de proceduri. Electroterapia are efect antialgic, decontracturant, miorelaxant și chiar restructurant, contribuind la îmbunătățirea elasticității structurilor mioarticulare. Beneficiul este evident atunci când pacientul urmează aceste terapii cu regularitate.
În formele severe, când inflamația este intensă, se poate apela temporar la corticoterapie, administrată pe perioade scurte. În cazurile cu epanșament articular important, se poate face evacuare cu ghidaj ecografic pentru a reduce durerea și inflamația, până când tratamentul de fond își face efectul.
Cum ajută terapia biologică?
Media10: De ce este importantă terapia biologică? Prezintă riscuri pentru pacient?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: Terapia biologică este relativ nouă și de-a lungul timpului a schimbat complet evoluția spondilitei anchilozante. Cu cât este introdusă mai devreme, cu atât crește șansa ca boala să fie controlată complet, iar pacientul să ducă o viață normală. Există mai multe linii de tratament, alese în funcție de profilul și răspunsul fiecărui pacient. Dacă o terapie nu este eficientă, se poate trece la o altă clasă biologică. Administrarea este simplă – sub formă de pen, la intervale regulate (săptămânal, bilunar sau lunar). Deși terapia este sigură, există riscul de infecții, deoarece scăderea inflamației vine la pachet cu o ușoară reducere a imunității. Din acest motiv, pacienții aflați în tratament biologic trebuie evaluați periodic, la aproximativ 6 luni, prin analize biologice, evaluări pulmonare și hepatice.
Cele mai importante riscuri sunt legate de reactivarea unor infecții, în special tuberculoza latentă sau infecțiile virale cu hepatită B și C, motiv pentru care pacienții sunt atent monitorizați. În literatură s-au raportat, foarte rar, cazuri de limfoame sau alte tipuri de tumori, însă riscul este scăzut. Un alt aspect important este legat de pacienții care își doresc copii — terapia biologică necesită o evaluare atentă înainte de concepție. De asemenea, trebuie menționat că spondilita are un determinism genetic, deci poate fi transmisă urmașilor.
Spondilita nu se vindecă, dar poate fi ținută sub control
Media10: Tratamentul este pe toată viața? Poate fi întrerupt?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: Spondilita anchilozantă este o boală cronică, care nu se vindecă complet, dar poate fi ținută sub control prin tratament. Vestea bună este că astăzi există terapii eficiente, care permit pacientului să ducă o viață aproape normală. Tratamentul este de lungă durată și necesită monitorizare permanentă. Din acest motiv există registre naționale în care pacienții sunt incluși, evaluați periodic la fiecare 6 luni, iar datele sunt centralizate pentru a urmări evoluția bolii și eficiența tratamentului.
În anumite cazuri, dacă pacientul se află într-o remisiune completă de mai mulți ani, tratamentul poate fi întrerupt temporar, dar această decizie trebuie luată cu multă prudență și doar sub supravegherea medicului. Există situații în care tratamentul a fost oprit, iar pacientul a continuat să se simtă bine, dar și cazuri în care boala a recidivat brusc, cu pusee severe și dificil de controlat. De aceea, întreruperea tratamentului trebuie atent evaluată, pentru că uneori recăderile pot fi dramatice, iar organismul nu mai răspunde la fel de bine la reluarea terapiei.
Sedentarismul agravează boala, activitatea fizică o ține pe loc
Media10: Ce modificări sunt necesare în stilul de viață al pacientului cu spondilită anchilozantă?
Conf. univ. dr. Ana Maria Bumbea: În primul rând, pacientul cu spondilită trebuie să evite sedentarismul. Mișcarea este cheia succesului în această boală. Activitățile fizice moderate, cum ar fi mersul pe bicicletă, înotul sau exercițiile de hidrokinetoterapie, sunt extrem de benefice. Dacă pacientul nu poate merge pe bicicletă, poate folosi un cicloergometru sau poate face exerciții în cadrul programelor de recuperare medicală. În al doilea rând, este esențială evitarea posturilor vicioase, care favorizează deformările coloanei. De asemenea, pacientul trebuie să adopte un stil de viață echilibrat: alimentație sănătoasă, menținerea unei greutăți optime, evitarea fumatului și a poluanților, a eforturilor intense sau a deplasărilor pe teren accidentat. În plus, trebuie evitat frigul, deoarece și acesta poate accentua durerea și rigiditatea articulară.
