Există produse care încetinesc îmbătrânirea? Top suplimente și medicamente cu dovezi științifice pentru sănătatea peste 50 de ani

Există „pastila tinereții”? Tot mai mulți oameni caută soluții pentru a-și păstra energia, memoria și mobilitatea, mai ales după 50 de ani. Sunt numeroase studii și cercetări care arată că anumite suplimente pot sprijini organismul în lupta cu îmbătrânirea, ajutând la menținerea sănătății inimii, creierului și a sistemului imunitar. Nu vorbim despre miracole, ci despre substanțe cu dovezi științifice care pot face diferența între o bătrânețe marcată de boli cronice și una activă, plină de vitalitate. Care sunt aceste suplimente și medicamente și cum te pot ajuta să îți păstrezi calitatea vieții după 50 de ani? Află răspunsurile de la dr. Viorel Biciușcă, medic primar medicină internă la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia”.

Media10: Ce este îmbătrânirea?

Dr. Viorel Biciușcă: Îmbătrânirea este un proces complex, natural, progresiv și ireversibil prin care toate celulele, țesuturile și organele corpului suferă modificări structurale și funcționale odată cu înaintarea în vârstă. Este un proces firesc și inevitabil. Ceea ce variază foarte mult de la o persoană la alta este cât timp reușește să-și păstreze starea de sănătate, echilibrul dintre minte și trup. Această reușită depinde de un cumul de factori: genetici, biologici, psihologici și sociali, care influențează atât funcțiile fiziologice, cât și modul în care individul se raportează la viață și comunitate.

Vârsta este doar un număr și ne poate „păcăli”

Media10: Vârsta cronologică reflectă întotdeauna starea reală a sănătății unui individ?

Dr. Viorel Biciușcă: Procesul îmbătrânirii poate fi privit din mai multe perspective. Îmbătrânirea biologică descrie modificările care apar la nivel celular și tisular, reflectate în scăderea masei musculare, diminuarea elasticități pielii, reducerea capacității de regenerare. Îmbătrânirea psihologică se referă la transformările cognitive și emoționale ale omului. Îmbătrânirea socială influențează participarea la viața activă socială, societatea având la rândul său o influență covârșitoare în acest punct.

De asemenea, se poate vorbi despre îmbătrânirea cronologică, definită prin vârsta în ani, dar aceasta nu reflectă întotdeauna starea reală de sănătate. Înțelegerea clasificării îmbătrânirii este esențială pentru a promova un stil de viață sănătos și politici publice care să sprijine îmbătrânirea activă. Astfel, accentul se mută de la perceperea vârstei înaintate ca o povară la valorizarea experienței și a resurselor pe care le aduce această etapă a vieții.

Ce efecte are îmbătrânirea în corp?

Media10: Care sunt principalele mecanisme și consecințe ale îmbătrânirii?

Dr. Viorel Biciușcă: Principalele mecanisme ale îmbătrânirii sunt: deteriorarea ADN-ului și instabilitatea genetică, scurtarea telomerilor, senescență celulară, disfuncția mitocondrială, dereglarea mecanismelor epigenetice, alterarea comunicării intercelulare și pierderea homeostaziilor. Astfel, scade capacitatea de regenerare a țesuturilor și reduce capacitatea de apărare a organismului care devine mai vulnerabil la îmbătrânire. Consecințele senescenței la nivel organic sunt multiple. Sistemul musculo-scheletic suferă prin sarcopenie (reducerea maselor musculare scheletice) și osteopenie (scăderea densității substanței osoase), limitând mobilitatea și crescând riscul de fracturi.

Vasele de sânge își pierd elasticitatea, ducând la hipertensiune, ateroscleroză și creșterea riscului de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Senescența sistemului imunitar determină: scăderea rezistenței la infecții, reduce eficiența vaccinurilor și întreține o inflamație sistemică cronică de grad scăzut, asociată cu diabetul, cancerul și bolile degenerative. În plan neurologic, se instalează declinul cognitiv, dificultățile de memorie și atenție, boli precum Alzheimer și Parkinson. Simțurile își pierd acuitatea, afectând calitatea vieții. Influențarea stării de sănătate fizică are impact și asupra stării mentale și sociale.

Consecințele psihosociale sunt la fel de importante: pierderea autonomiei, dependența de îngrijire, izolarea socială și riscul de depresie afectează starea de bine. Relațiile sociale se restrâng, iar adaptarea la schimbările vieții poate deveni dificilă. Astfel, îmbătrânirea nu este doar un fenomen biologic, ci un proces complex, cu repercusiuni asupra sănătății fizice, mentale și sociale. De aceea, înțelegerea consecințelor sale permite dezvoltarea strategiilor de prevenție și a unui stil de viață orientat spre un îmbătrânire activă și sănătoasă.

Factori de risc: ce influențează îmbătrânirea?

Media10: Care sunt cei mai importanți factori de risc pentru îmbătrânirea precoce?

Dr. Viorel Biciușcă: Există numeroși factori ce pot influența procesul de îmbătrânire. Dintre aceștia, se pot menționa:

• Fumatul – este unul dintre cei mai bine documentați factori de risc pentru îmbătrânirea precoce. Crește stresul oxidativ, inflamația și scurtează telomerii (structuri care protejează ADN-ul în timpul diviziunii celulare).
• Somnul de proastă calitate sau insuficient – persoanele care dorm sub 6 ore pe noapte pe termen lung prezintă semne accelerate de îmbătrânire biologică.
• Stresul cronic – reprezintă un factor major de risc pentru sănătate, prin activarea axei HPA (hipotalamo-hipofizo-suprarenală). Acest mecanism crește nivelul cortizolului în sânge și inflamația, favorizând îmbătrânirea cognitivă și slăbirea sistemului imunitar.
• Sedentarismul – se asociază cu rezistența celulară la insulină, scăderea rezistenței la boli a organismului, crescând riscul de boli metabolice și cardiovasculare, care accelerează declinul biologic.
• Alimentația dezechilibrată – dietele bogate în zahăr, grăsimi trans și alimente ultra-procesate cresc inflamația și stresul oxidativ. Deficiențele de micronutrienți (vitamine, minereale, antioxidanți) afectează regenerarea celulară și detoxifierea.
• Consumul excesiv de alcool – are efecte nocive asupra ficatului, sistemului nervos și pielii, accelerând totodată deteriorarea ADN-ului și a proteinelor esențiale.
• Inflamația cronică de grad scăzut – apare frecvent la persoanele cu obezitate, diabet, fumători sau infecții cronice.
• Dezechilibrele hormonale (naturale sau induse) – vin odată cu vârsta (declinul de estrogen, testosteron), dar pot fi accelerate și de stilul de viață.
• Expunerea excesivă la soare – produce fotoîmbătrânirea pielii.

De ce este important să încetinim procesul de îmbătrânire?

Media10: Care sunt principalele obiective ale combaterii îmbătrânirii și cum ne ajută acestea să trăim mai sănătos și mai activ la vârste înaintate?

Dr. Viorel Biciușcă: Obiectivele combaterii îmbătrânirii urmăresc nu doar prelungirea vieții, ci și menținerea sănătății și a calității traiului la vârste înaintate. Un prim scop este extinderea duratei de viață sănătoase, ceea ce presupune trăirea activă, independentă și lipsită de boli cronice invalidante. Totodată, se dorește întârzierea apariției bolilor asociate vârstei precum: cancerul, afecțiunile cardiovasculare, diabetul, osteoporoza sau bolile neurodegenerative. Un alt obiectiv important este menținerea capacității funcționale, care include mobilitatea, forța musculară, precum și acuitatea senzorială și cognitivă.

De asemenea, este esențială conservarea homeostaziei organismului, adică păstrarea echilibrului între regenerare, imunitate și metabolism. Combaterea îmbătrânirii urmărește și îmbunătățirea calității vieții, prin reducerea dizabilităților, menținerea autonomiei și prevenirea izolării sociale. În final, se are în vedere promovarea îmbătrânirii active, care implică participare socială, stimulare mentală și activitate fizică, pentru a contracara declinul psihologic și emoțional.

„Stilul de viață influențează profund procesul de îmbătrânire”

Media10: Ce măsuri și schimbări trebuie să facem în stilul de viață și cât de mult influențează acestea îmbătrânirea?

Dr. Viorel Biciușcă: Combaterea îmbătrânirii se bazează pe adoptarea unui ansamblu de măsuri menite să încetinească declinul biologic și să mențină calitatea vieții. Stilul de viață influențează profund procesul de îmbătrânire. O alimentație echilibrată, bogată în antioxidanți, fibre și proteine de calitate, împreună cu exerciții fizice regulate, previne pierderea masei musculare și susține sănătatea cardiovasculară. Somnul adecvat, gestionarea stresului, evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool reduc inflamația și stresul oxidativ. Monitorizarea medicală periodică, vaccinările și suplimentele nutritive sprijină prevenția. Menținerea activității intelectuale și sociale protejează sănătatea psihică. Cercetările emergente, precum terapia genică, eliminarea celulelor senescente și restricția calorică, oferă perspective promițătoare pentru încetinirea îmbătrânirii și menținerea calității vieții.

Ce produse pot contribui la încetinirea procesului de îmbătrânire?

Media10: Există studii clinice care să demonstreze că anumite medicamente sau suplimente pot încetini procesul de îmbătrânire sau chiar să îl inverseze?

Dr. Viorel Biciușcă: Există o preocupare constantă a cercetătorilor să descopere medicamente, molecule sau suplimente ce pot încetini procesul de îmbătrânire biologică, pot îmbunătăți anumite caracteristici legate de vârstă sau, în cazuri limitate, pot obține o normalizarea a unor markeri ai îmbătrânirii. Nu există până în prezent un medicament confirmat care să oprească procesul de îmbătrânire, dar există câteva preparate farmaceutice aprobate sau aflate în studii clinice care par să încetinească anumite mecanisme ale îmbătrânirii sau să întârzie apariția bolilor legate de vârstă. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt: metformina, semaglutida, rapamicina, resveratrolul, NAD⁺ boosters, coenzima Q10, omega-3, vitamina D, magneziul, zincul, seleniul și glutationul pot sprijini procesele anti-îmbătrânire și funcțiile metabolice și cognitive.

Medicamentele care contribuie la întârzierea îmbătrânirii

1. Metformina

Este un agent antihiperglicemiant din clasa biguanidelor, utilizat în diabetul zaharat tip 2. Aceasta are potențial anti-aging prin activarea proteinei kinazei activate de AMP (AMPK), regulator central al metabolismului energetic. Prin acest mecanism, reduce stresul oxidativ, stimulează autofagia și îmbunătățește sensibilitatea la insulină, încetinind îmbătrânirea celulară. Absorbția sa orală este parțială (50–60%), se distribuie în țesuturi bine vascularizate și se elimină nemodificată, predominant renal. Doza uzuală pentru adulți este 500–2000 mg/zi, fracționată; în studiile anti-aging se explorează doze similare, cu prudență.

Administrarea la vârstnici, pacienți cu insuficiență renală sau hepatică și cei cu afecțiuni cardiace severe necesită monitorizare atentă. Cele mai frecvente efecte adverse sunt tulburările gastrointestinale; rareori poate apărea acidoza lactică. Administrarea medicamentului poate interacționa cu diureticele, substanțele cu efect nefrotoxic și medicamentele antidiabetice. Contraindicațiile majore sunt: insuficiența renală severă, hepatică avansată, acidoza metabolică și hipoxia tisulară. Metformina prezintă un potențial promițător în prevenirea îmbătrânirii, dar utilizarea sa necesită studii suplimentare și monitorizare strictă a pacienților.

2. Semaglutida

Este un agonist al receptorului GLP-1, cu rol în reglarea glicemiei, reducerea apetitului și scăderea greutății corporale. Prin îmbunătățirea sensibilității celulare la insulină, reducerea inflamației și a stresului oxidativ, contribuie la încetinirea proceselor degenerative asociate îmbătrânirii. Se absoarbe lent după administrare, are timp de înjumătățire lung (aprox. 1 săptămână) și se distribuie în plasmă, permițând administrarea săptămânală. Eliminarea este hepatică și renală, sub formă de metaboliți. Se administrează pe cale subcutanată, o dată pe săptămână. Există și formă orală, dar cu biodisponibilitate redusă. Dozele uzuale variază între 0,25–2 mg/săptămână, în funcție de indicație. În context anti-aging, sunt studiate doze similare celor utilizate în obezitate și diabet.

Se impune administrarea cu precauție la pacienții cu afecțiuni biliare, pancreatice, renale, hepatice sau cu istoric de retinopatie diabetică. Cele mai frecvente efecte adverse sunt: greață, vărsături, diaree, constipație și scăderea apetitului. Rareori apar pancreatită, hipoglicemie (cu alte antidiabetice), tulburări biliare. Hipersensibilitatea la substanța activă, antecedentele de cancer tiroidian medular sau sindrom MEN2 sunt atenționările care se impun la pacienții care vor primi semaglutida. Se recomandă monitorizarea glicemiei, funcției hepatice și pancreatice, precum și evaluarea pierderii în greutate și a statusului nutrițional. Prin efectele sale asupra metabolismului, compoziției corporale, inflamației și sănătății cardiovasculare, semaglutida reprezintă un candidat promițător în strategiile anti-îmbătrânire, necesitând însă monitorizare atentă și studii clinice suplimentare.

3. Rapamicina

Este un antibiotic macrolid cu efect imunomodulator, care acționează prin inhibarea complexului mTORC1 (mammalian target of rapamycin complex 1), o cale centrală în reglarea creșterii celulare, sintezei proteice și metabolismului. Blocarea mTORC1 reduce senescența celulară, stimulează autofagia și îmbunătățește funcția mitocondrială, încetinind procesele de îmbătrânire. Absorbția orală este variabilă, cu biodisponibilitate redusă (~14%), distribuția predominant în țesuturile limfatice, metabolizarea hepatică prin CYP3A4 și eliminarea preponderent biliară. Dozele pentru prevenirea îmbătrânirii sunt mai mici sau intermitente (ex. o dată pe săptămână) față de cele utilizate în tratamentul pacienților cu transplanturi (2–6 mg/zi), pentru a reduce riscul de imunosupresie.

Efectele adverse frecvente include: ulcerații bucale, hiperlipidemie, edeme, erupții cutanate și întârzierea vindecării rănilor. Dozele mari cresc riscul de infecții, leucopenie și trombocitopenie. Medicamentul poate interacționa cu inhibitori sau inductori ai citocromului CYP3A4. Precauții speciale sunt indicate pentru vârstnici, persoane cu probleme hepatice sau tulburări de coagulare și în sarcină sau alăptare. Rapamicina și derivații săi reprezintă molecule promițătoare anti-aging, dar utilizarea clinică rămâne experimentală și necesită monitorizare atentă.

Suplimente care combat îmbătrânirea

• Resveratrolul

Este un polifenol natural, prezent în struguri, fructe de pădure și arahide, cu efecte antioxidante și antiinflamatoare. Acționează prin activarea sirtuinelor, în special SIRT1, implicate în reglarea longevității și repararea ADN-ului. În plus, stimulează AMPK, îmbunătățind metabolismul energetic, protejând mitocondriile, reducând stresul oxidativ și încetinind astfel procesele de îmbătrânire celulară. După administrarea orală, resveratrolul este rapid absorbit, dar are biodisponibilitate scăzută datorită metabolizării hepatice și intestinale. Se distribuie în țesuturi precum creierul, ficatul și inima și se elimină predominant renal sub formă de metaboliți. Dozele utilizate în studii variază între 100 și 1000 mg/zi, dar doza optimă anti-aging nu este încă stabilită. Este în general bine tolerat, cu efecte adverse minore la doze mari (tulburări digestive, cefalee).

Există posibilitatea de interacțiune cu anticoagulante sau cu medicamente care sunt procesate de enzimele citocrom P450. Se recomandă prudență în administrare la pacienții cu afecțiuni hepatice, renale sau tulburări de coagulare. Resveratrolul prezintă potențial promițător în prevenirea îmbătrânirii, dar sunt necesare studii suplimentare pentru doza optimă și populațiile țintă.

• Nicotinamid-adenin-dinucleotid (NAD⁺)

Este o coenzimă esențială pentru metabolismul energetic, repararea ADN-ului și răspunsul celular la stres. Nivelurile de NAD⁺ scad odată cu vârsta, favorizând disfuncțiile mitocondriale și inflamația cronică. Suplimentele de NAD⁺ boosters, precum nicotinamid-ribozid (NR) sau nicotinamid-mononucleotid (NMN), cresc disponibilitatea NAD⁺, stimulând sirtuinele și susținând longevitatea celulară. NR și NMN sunt absorbite eficient oral, se transformă rapid în NAD⁺ și se distribuie în țesuturi precum ficatul, creierul și mușchii. Eliminarea se realizează renal, sub formă de metaboliți solubili.

Dozele uzuale variază între 250 și 1000 mg/zi, iar studii au demonstrat siguranță până la 2000 mg/zi de NR. Efectele adverse sunt rare și ușoare, incluzând greață, disconfort gastrointestinal, cefalee sau oboseală; doze mari pot provoca înroșirea feței. Se impun precauții la administrare la vârstnici și în boli cronice, iar contraindicațiile includ insuficiență hepatică sau renală severă. NAD⁺ boosters sunt o strategie promițătoare pentru prevenirea îmbătrânirii prin restaurarea NAD⁺ și susținerea funcției mitocondriale, însă sunt necesare studii clinice pe termen lung pentru a confirma eficiența și siguranța.

• Coenzima Q10 (ubiquinonă)

Este un antioxidant liposolubil esențial pentru funcția mitocondrială. Acesta participă la lanțul de transport al electronilor și producerea de ATP, menținând energia celulară. Prin reducerea stresului oxidativ și stabilizarea membranelor celulare, protejează celulele împotriva daunelor oxidative, un factor major în îmbătrânire, și stimulează regenerarea altor antioxidanți, precum vitamina E. Susține, de asemenea, funcția cardiovasculară și neurologică. Absorbția orală este modestă, mai eficientă împreună cu grăsimi. Distribuția are loc în țesuturi cu cerere energetică ridicată, precum inimă, ficat și rinichi. Metabolizarea are loc în ficat, iar eliminarea se face preponderent prin bilă. Dozele recomandate variază între 100–300 mg/zi, adesea în jur de 200 mg/zi pentru efect anti-aging.

Suplimentarea este bine tolerată, cu efecte adverse minore, cum ar fi greață, dureri abdominale, insomnie sau tulburări de somn, palpitații ușoare, dureri de cap și amețeală. Poate interacționa cu anticoagulante, medicamente hipoglicemiante sau antihipertensive. Coenzima Q10 are un profil de siguranță foarte bună și reprezintă o strategie promițătoare pentru prevenirea îmbătrânirii prin susținerea funcției mitocondriale și reducerea stresului oxidativ.

• Acizii grași omega-3, în special acidul eicosapentaenoic (EPA) și acidul docosahexaenoic (DHA)

Au efecte antioxidante și antiinflamatoare, stabilizând membranele celulare, reducând citokinele proinflamatorii și susținând funcția mitocondrială. Prin aceste mecanisme, încetinesc deteriorarea celulară asociată îmbătrânirii și protejează sistemul cardiovascular, neuronal și imun, sprijinind totodată sănătatea pielii. Omega-3 sunt absorbiți eficient oral, mai ales în prezența grăsimilor, și se distribuie în creier, inimă, ficat și țesut adipos. Sunt metabolizați parțial în ficat și eliberați sub formă de metaboliți activi cu rol antiinflamator, iar eliminarea se face prin bilă și urină.

Dozele recomandate pentru prevenirea îmbătrânirii și protecția cardiovasculară sunt de 1–2 g/zi de EPA și DHA combinate. De obicei, suplimentarea este bine suportată, efectele adverse fiind rare și limitate la situații precum reflux, diaree sau gust neplăcut de pește. Precauții sunt necesare la pacienți cu tulburări de coagulare, alergii la pește sau tratament anticoagulant. Omega-3 reprezintă o strategie eficientă anti-aging, susținând sănătatea celulară, funcțiile vitale și calitatea vieții.

• Vitamina D

Este un hormon steroid esențial pentru homeostazia calciului și fosforului, acționând prin receptorul VDR prezent în osteocite, celule musculare și imune. Vitamina D reduce inflamația cronică, sprijină funcția musculară, protejează densitatea osoasă și susține sistemul imunitar, contribuind la încetinirea îmbătrânirii și prevenind complicații precum fragilitatea osoasă și inflamația sistemică. Absorbția vitaminei D3 (colecalciferol) este optimă împreună cu grăsimi alimentare, fiind transportată prin sânge legată de proteina de legare a vitaminei D și distribuită în ficat, rinichi, țesut adipos și musculatură. În ficat se transformă în 25(OH) vitamina D, iar în rinichi în forma activă 1,25(OH)₂ vitamina D. Eliminarea se face prin bilă și urină.

Dozele recomandate pentru adulți sunt de 800–2000 UI/zi, ajustate în funcție de nivelurile serice și expunerea la soare. Suplimentarea este bine tolerată, cu efecte adverse rare, iar precauțiile sunt necesare la pacienți cu hipercalcemie, boli renale sau tratamente concomitente. Hipervitaminoza D provoacă hipercalcemie, greață, vărsături, sete excesivă, poliurie, slăbiciune musculară, calcificări renale și vasculare, afectarea oaselor, tulburări cardiace și insuficiență renală progresivă. Vitamina D susține sănătatea osoasă, musculară și imunitară, fiind un element-cheie în prevenirea îmbătrânirii și menținerea calității vieții.

• Magneziul

Este un mineral esențial implicat în peste 300 de reacții enzimatice, inclusiv sinteza ADN-ului, metabolismul energetic și funcția musculară și nervoasă. Prin reglarea activității mitocondriale, magneziul reduce stresul oxidativ, stabilizează membranele celulare și moderează inflamația cronică, procese asociate cu îmbătrânirea. De asemenea, sprijină sănătatea cardiovasculară, densitatea osoasă și funcția cognitivă. Absorbția se realizează în intestinul subțire, iar distribuția predomină în oase, musculatură și țesuturi moi. Magneziul nu este metabolizat și este eliminat în principal pe cale renală.

Suplimentarea orală se face prin tablete, capsule, pulbere sau soluții, cu forme bine absorbite precum citratul, glicinatul, orotatul sau malatul de magneziu. Doza zilnică recomandată pentru adulți este de 310–420 mg, ajustată după vârstă și sex. Suplimentarea trebuie monitorizată la pacienți cu insuficiență renală sau tratamente concomitente. Efectele adverse sunt rare, predominând tulburările digestive ușoare. Hipermagneziemia determină greață, vărsături, hipotensiune, bradicardie, letargie, confuzie, slăbiciune musculară, hiporeflexie, paralizie, tulburări respiratorii, stop cardiac, aritmii și risc de comă. Magneziul contribuie semnificativ la prevenirea îmbătrânirii prin menținerea energiei celulare, funcției cardiovasculare și neurologice și susținerea calității vieții.

• Zincul

Este un mineral esențial implicat în sinteza proteinelor, replicarea ADN-ului, funcția imună și activitatea enzimatică. Prin proprietățile sale antioxidante și antiinflamatoare, zincul protejează celulele de stresul oxidativ, un factor major al îmbătrânirii. De asemenea, sprijină funcția cognitivă, regenerarea tisulară și sănătatea pielii, contribuind la încetinirea proceselor degenerative asociate vârstei. Absorbția zincului are loc în intestinul subțire și este favorizată de proteinele animale, dar redusă de fitați. Mineralul se distribuie în ficat, rinichi, mușchi, piele și păr, nefiind metabolizat semnificativ, iar eliminarea se realizează predominant prin fecale. Administrarea orală se face prin tablete, capsule sau pulbere, doza recomandată pentru adulți fiind 8–11 mg/zi, iar pentru efect anti-îmbătrânire se utilizează 15–25 mg/zi, fără a depăși 40 mg/zi.

Efectele adverse includ tulburări gastrointestinale și deficiență de cupru la supradoze. Creșterea nivelului zincului plasmatic poate cauza greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, cefalee, oboseală, anemie, tulburări neurologice și disfuncții gastrointestinale. Administrarea corectă și sub supraveghere medicală menține sănătatea sistemului imunitar, cognitiv și cardiovascular, contribuind la menținerea unei bune calități a vieții pe termen lung.

• Seleniul

Eeste un oligoelement esențial cu proprietăți antioxidante și imunomodulatoare. Acționează ca un cofactor al selenoproteinelor, precum glutation-peroxidaza și tioredoxina reductaza. Acesta neutralizează radicalii liberi și reduce stresul oxidativ. Prin protecția ADN-ului și a membranelor celulare, seleniul încetinește senescența celulară și sprijină sănătatea cardiovasculară, neurologică și imunitară. Absorbit eficient în intestin, mai ales sub formă de selenometionină, seleniul se distribuie în ficat, rinichi, inimă și țesut muscular, fiind metabolizat hepatic și excretat predominant prin urină. Administrarea se face oral, sub formă de capsule, tablete sau soluții lichide, doza zilnică recomandată fiind 55 µg/zi, cu suplimente anti-îmbătrânire între 50 și 200 µg/zi, fără a depăși 400 µg/zi.

Dozele moderate sunt bine tolerate, dar excesul de seleniu poate provoca selenoză, cu pierderea părului, fragilitatea unghiilor și tulburări gastrointestinale. Suplimentarea corectă și monitorizată protejează celulele, susține funcțiile cardiovasculare și cognitive și contribuie la prevenirea bolilor asociate îmbătrânirii.

• Glutationul

Este un tripeptid format din glutamină, cisteină și glicină. Glutationul este principalul antioxidant endogen al organismului. Acționează prin neutralizarea radicalilor liberi și a speciilor reactive de oxigen (ROS), protejând ADN-ul, proteinele și lipidele membranare de stresul oxidativ. De asemenea, stimulează detoxifierea hepatică, susține funcția imunitară și menține homeostazia redox, prevenind senescența celulară și bolile asociate îmbătrânirii. Absorbția orală a glutationului este limitată, fiind degradat în tractul digestiv. Formele liposomale sau precursori precum N-acetilcisteina (NAC) sporesc biodisponibilitatea. Se distribuie în ficat, rinichi, plămâni, mușchi și creier. Este metabolizat hepatic și eliminat prin bilă și urină sub formă de metaboliți.

Administrarea poate fi orală (250–500 mg/zi), intravenoasă (600–1200 mg/zi) sau prin suplimente care cresc sinteza endogenă (NAC 600–1200 mg/zi). Este bine tolerat, cu efecte adverse rare, precum greață, diaree, crampe abdominale, slăbiciune musculară și oboseală, dureri de cap, amețeli, răspuns inflamator redus cu susceptibilitate crescută la infecții.  Se recomandă precauție la pacienții cu afecțiuni renale sau hepatice avansate, precum și în cazul administrării concomitente cu medicamente citotoxice. Glutationul contribuie la prevenirea îmbătrânirii prin protecția antioxidantă, susținerea detoxifierii și menținerea sănătății celulare și imunitare, încetinind procesele degenerative asociate vârstei.