Când copilul este în creștere, greutatea ghiozdanului, o poziție greșită în bancă sau un stil de viață sedentar pot cauza afecțiuni ale coloanei vertebrale. Care sunt cauzele devierilor de coloană, consecințele acestora, în ce constă tratamentul și, mai ales, cum se face prevenția, aflăm de la dr. Laura Păun – medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Compartimentului de medicină fizică și recuperare neurologică de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Cauzele problemelor de coloană la copii
Media10: Care sunt principalele cauze ale devierilor de coloană la copii și afecțiunile pe care le provoacă?
Dr. Laura Păun: Coloana vertebrală prezintă o serie de curburi fiziologice, și anume lordoza cervicală și lombară, împreună cu cifoza toracică moderată. Acestea au rolul de a susține eficient greutatea corpului. Pe măsură ce aceste curburi se accentuează, pot apărea anomalii de poziție prin care forma coloanei vertebrale se deformează în mod semnificativ. Acest lucru duce la creșterea presiunii pe întreaga coloană. Există numeroase cauze care determină apariția devierilor coloanei vertebrale, și anume:
- Poziția incorectă a elevului în bancă – orarul școlar presupune multe ore petrecute așezat. Dacă cel mic nu poate menține o poziție corectă (ambele tălpi pe podea, spatele rezemat de spătar, ambele coate pe bancă), în timp se poate produce o deviere a coloanei spre stânga sau spre dreapta, în funcție de poziția incorectă pe care o adoptă pe parcursul orelor petrecute la școală.
- Problemele de vedere (miopia) sau de auz, care pot determina copilul să adopte poziții nesănătoase în bancă.
- Purtarea incorectă a ghiozdanului.
- Creșterea bruscă în înălțime a copilului.
- Lipsa mișcărilor care întăresc musculatura spatelui.
- Petrecerea timpului îndelungat la ecrane (telefon, tableta) – De obicei, copiii adoptă o poziție greșită: capul în jos și spatele cocoșat. De aceea, pentru copii este mai periculos decât pentru adulți.
- Deficitul de vitamina D.
- Neglijarea kinetoterapiei, dacă boala este deja instalată.
Cele mai frecvente deformări ale coloanei sunt cifoza și scolioza. Aceste afecțiuni pot apărea independent sau combinate. Ele pot duce la modificări semnificative ale posturii și funcționalității coloanei vertebrale.

Semne de alarmă: la ce să fii atent?
Media10: Cum recunoaștem, ca părinți, aceste afecțiuni?
Dr. Laura Păun: Manifestările clinice ale scoliozei și cifozei variază în funcție de severitatea și localizarea deformării. În plus, ele pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacienților. La copii, simptomele scoliozei trec adesea neobservate, mai ales că această afecțiune nu provoacă durere. Posibile semne de alarmă care ar trebui urmărite sunt:
- umeri și șolduri asimetrici;
- tendința de a-și înclina corpul într-o parte;
- inegalitatea membrelor inferioare;
- unul dintre omoplați mai proeminent;
- talie neuniformă.
Dacă poziția pe care o are copilul când stă pe scaun nu este corectă și dacă este menținută vreme mai îndelungată, ea va ajunge, în timp, să exagereze curburile coloanei și să genereze dureri de spate și musculare, senzația de disconfort și oboseală.
Riscurile unei posturi incorecte
Media10: Care sunt consecințele posturii incorecte și ale stilului de viață sedentar?
Dr. Laura Păun: Atunci când aceste poziții incorecte se suprapun unui stil de viață inactiv, situația se poate agrava, ducând la:
- alterarea întregului aparat locomotor;
- afectarea funcției pulmonare și cardiace, cu impact major asupra calității vieții;
- apariția simptomelor neurologice prin presiunea exercitată asupra nervilor spinali (amorțeli, furnicături, slăbiciune musculară);
- încetinirea tranzitului și constipație cronică;
- creșterea în greutate, prin lipsa mișcării și alimentație inadecvată;
- tulburări circulatorii, inclusiv tromboză venoasă;
- în cazuri grave, necesitatea intervențiilor chirurgicale.

Afecțiuni ale coloanei vertebrale frecvente la copii
Media10: Ce tipuri de deformări ale coloanei vertebrale există?
Dr. Laura Păun: Există mai multe tipuri de probleme la nivelul coloanei vertebrale, cum ar fi:
- Cifoza – curbare excesivă a coloanei în regiunea toracică (cocoș).
- Scolioza – curbarea laterală (dreapta/stânga) a coloanei în formă de C sau S.
- Cifoscolioza – combinație între scolioză și cifoză, cu impact sever asupra funcționalității coloanei.
Tipuri de scolioză la copii
- Scolioza idiopatică – 80% din cazuri, apare fără cauză clară, frecvent la fete în adolescență.
- Scolioza congenitală – prezentă de la naștere, cauzată de malformații vertebrale.
- Scolioza neuromusculară – asociată afecțiunilor neurologice/musculare (paralizie cerebrală, distrofie musculară, spina bifida).
Tipuri de cifoză
- Cifoza posturală – frecventă în adolescență, cauzată de obiceiuri posturale deficitare.
- Cifoza Scheuermann – apare în perioada de creștere, prin deformarea vertebrelor toracice.
- Cifoza congenitală – prezentă de la naștere, prin malformații vertebrale.

Teste și investigații utile pentru depistarea devierilor coloanei
Media10: Cum se pune diagnosticul?
Dr. Laura Păun: Procesul de diagnosticare include:
- istoric medical și familial;
- examinare fizică și evaluarea posturii;
- Testul Adams – evidențiază asimetriile;
- radiografii și măsurarea unghiului Cobb:
– sub 10°: fără scolioză;
– 10–24°: scolioză ușoară;
– 25–39°: scolioză moderată;
– peste 40°: scolioză avansată;
- investigații suplimentare: RMN, CT, analize de sânge, ECG, consult ortopedic/neurochirurgical.
Soluții terapeutice recomandate de medic
Media10: În ce constă tratamentul acestor probleme?
Dr. Laura Păun: Tratamentul este personalizat în funcție de vârstă, gradul curburii și evoluția bolii. Dintre opțiunile folosite putem aminti:
- Monitorizare – pentru curburile mici (<25°);
- Recuperare medicală – kinetoterapie (metode Schroth, stretching, stabilizare), masaj, fizioterapie;
- Tratament medicamentos – analgezice, antiinflamatoare pentru durere;
- Corsetare – indicată între 25–45°, la copii în creștere;
- Chirurgie – doar în cazurile severe (>40°), pentru a opri progresia deformării.

Măsuri de prevenție
Media10: Cum se face prevenția acestor afecțiuni?
Dr. Laura Păun: Prevenția este cheia pentru sănătatea coloanei. Din păcate, doar deformările posturale pot fi prevenite, cele congenitale sau idiopatice nu. Există, însă, câteva recomandări pentru părinți și profesori pentru a preveni deformările coloanei la copii, și anume:
- copilul să stea cu spatele drept, șoldurile lipite de scaun, genunchii și gleznele la 90°;
- ambele picioare sprijinite pe podea;
- pauze regulate de mișcare între ore;
- evitarea poziției picior peste picior;
- monitorul computerului la nivelul ochilor;
- pauze la 60–90 min de stat la calculator;
- ghiozdan purtat pe ambii umeri;
- exerciții regulate: înot, gimnastică, fizioterapie.
Media10: Întâlniți des cazuri de cifoză sau scolioză la copii în cadrul compartimentului unde sunteți medic?
Dr. Laura Păun: Sunt din ce în ce mai mulți copii cu afectare la nivelul coloanei care se prezintă pentru evaluare și tratament de specialitate. Din fericire, grație implicării medicilor de familie, medicilor școlari, părinților și cadrelor didactice, cazurile care necesită internare nu sunt grave, iar cu o intervenție corectă și timpurie prognosticul este excelent.