Se apropie începutul unui nou an școlar, iar părinții se întreabă adesea: „Ce documente trebuie să am pregătite pentru copil? Trebuie să fac toate vaccinurile înainte de a merge la grădiniță sau școală? Care vaccinuri sunt obligatorii și care sunt opționale? Cum știu că micuțul este apt pentru colectivitate?” Aceste întrebări sunt normale, pentru că documentele medicale și vaccinurile nu sunt doar formalități. Ele asigură siguranța copilului în condițiile intrării în colectivitate. Dr. Dalida Mosorescu, medic primar de medicină de familie, explică ce trebuie să știe părinții înainte de începerea anului școlar.
Ce documente sunt necesare pentru intrarea în colectivitate?
Intrarea copilului în colectivitate este un pas important, nu doar din punct de vedere educațional, ci și emoțional și social. Pregătirea corectă înainte de acest moment poate face diferența între un început liniștit și unul stresant. Părinții trebuie să se asigure că micuțul este gata să facă față activităților de grup, că are toate resursele necesare pentru a se adapta și că procesul de integrare se desfășoară fără probleme.
Pe lângă pregătirea emoțională și logistică – ghiozdan, rechizite sau uniformă – există și aspecte administrative care susțin sănătatea și siguranța copilului. Documentele medicale joacă un rol esențial aici, deoarece permit educatorilor și cadrelor didactice să cunoască starea generală de sănătate și eventualele nevoi speciale ale copilului. Ele sunt, practic, o formă de protecție pentru întreaga colectivitate. Pentru părinți, organizarea din timp este cheia. Strângerea tuturor documentelor necesare înainte de intrarea în colectivitate ajută la evitarea stresului de ultim moment și asigură participarea copilului la activități.
„Documentele medicale necesare la începutul unui ciclu de învățământ, și anume: grădinița, clasa zero, clasa a cincea, respectiv clasa a noua sunt anexa 1 si 2 din ordinul comun emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării științifice (Ordin 1002/5057/2015), care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 675 din 4.09.2015. Documentele acestea sunt solicitate doar la început de ciclu și nu la începutul fiecărei grupe sau clase de învățământ, adică nu se va solicita nimic la începutul clasei a doua, a treia, a patra, a șasea, a șaptea, a opta, a zecea, a unsprezecea, a douăsprezecea. De asemenea, trebuie menționat că nu se mai solicită adeverință de la medicul de familie pentru orele de educație fizică”, spune medicul.
Ce presupun anexa 1 și 2?
A, exa 1 și anexa 2 au roluri complementare și se completează reciproc. De exemplu, prin ele, personalul școlar poate ști dacă un copil are alergii, dacă urmează tratamente cronice sau dacă a trecut prin anumite boli care necesită atenție specială. În același timp, ele asigură că micuții care intră în colectivitate nu prezintă semne de boli transmisibile, protejând astfel întreaga grupă sau clasă. Pentru părinți, aceste documente aduc și un avantaj practic: știu exact ce informații trebuie să furnizeze și nu se vor trezi luați prin surprindere de cerințe suplimentare. Dr. Dalida Mosorescu, medic primar medicină de familie, precizează ce presupun cele două anexe:
- Anexa 1 se referă la adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate. Ea conține informații medicale legate de preșcolar și elev, cum ar fi: antecedente de boală, alergii, tratamente efectuate în regim cronic, acuitate vizuală și auditivă, măsurători ale copilului (inclusiv măsurarea tensiunii arteriale la cei peste 3 ani), precum și un screening, un examen clinic obiectiv pe sisteme și aparate. Această adeverință se eliberează doar cu copilul în cabinet și doar după examinarea acestuia. Adeverința concluzionează, în final, dacă „preșcolarul sau elevul este apt/inapt pentru intrarea în colectivitate”.
- Anexa 2 cuprinde avizul epidemiologic și fișa de vaccinări. Avizul epidemiologic prezintă mențiunea dacă „are/nu are semne și simptome sugestive de boală transmisibilă”. Fișa de vaccinări însoțește avizul epidemiologic doar la înscrierea preșcolarilor și elevilor într-o unitate de învățământ. Avizul epidemiologic mai este solicitat de unitatea de învățământ după fiecare absență de cel putin 3 zile consecutive, precum și la plecarea în tabere sau la diferite concursuri, vizite de studiu etc.
Cum poți face rost de aceste documente?
Pentru părinți, obținerea documentelor medicale necesare intrării copilului în colectivitate poate părea uneori complicată, mai ales dacă nu știu exact unde să înceapă. Primul pas este să se informeze din timp despre ce acte sunt necesare și ce pași trebuie urmați pentru fiecare document în parte. Planificarea în avans le permite să evite vizitele de ultim moment și să gestioneze mai bine programul copilului și al familiei. Un alt aspect important este colaborarea cu medicul de familie sau cu unitatea medicală care poate elibera documentele. Părinții pot cere informații despre programul cabinetului, documentele necesare și eventualele proceduri suplimentare, astfel încât să ajungă pregătiți la consultație. De asemenea, este util să aibă la îndemână istoricul medical al copilului, fișele de vaccinări și alte informații relevante, pentru a simplifica completarea documentelor.
„Examinarea medicală la medicul de familie pentru eliberarea acestor documente se face doar cu programare prealabilă. De regulă, cu această ocazie, medicul de familie va efectua un examen de bilanț copilului în cauză. Pentru că nu se poate bloca activitatea normală a cabinetelor doar pentru a face asta, părinții sunt sfătuiți să ia legătura din timp cu cabinetul medicului de familie pentru programare, conform normelor legale în vigoare. Documentele care sunt solicitate pe loc sau examinarea copilului peste programul normal de lucru al cabinetului, fără a accepta programare la o dată ulterioară, sunt supuse taxării, conform tarifelor afișate la fiecare cabinet în parte, în acord cu legislația. În același timo, se ține cont și de disponibilitatea personalului medical al cabinetului”, spune medicul.
Vaccinurile obligatorii la intrare în colectivitate
Vaccinurile reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de protecție a sănătății copiilor, mai ales înainte de intrarea în colectivitate. Ele ajută organismul să dezvolte imunitate împotriva unor boli grave și previn complicații care pot apărea în urma infectărilor. De aceea, este esențial ca părinții să fie bine informați despre ce vaccinuri sunt necesare și când trebuie administrate. Există două categorii de vaccinuri: obligatorii, incluse în Programul Național de Imunizări (gratuite), și opționale, recomandate în funcție de riscurile individuale și de mediul în care copilul crește. Ambele tipuri joacă un rol important în prevenirea bolilor și în menținerea unui mediu sigur pentru toți copiii din colectivitate. Dr. Dalida Mosorescu, medic primar medicină de familie, menționează care sunt vaccinurile obligatorii:
- La naștere (în maternitate): vaccinul împotriva hepatitei B și vaccinul împotriva tuberculozei (BCG).
- La 2 luni: vaccinul împotriva Streptococcus pneumoniae și vaccin hexavalent, care protejează împotriva: difteriei, tetanosului, tusei convulsive (pertussis), poliomielitei, bolilor cauzate de Haemophilus influenzae, hepatitei B.
- La 4 luni: repetarea vaccinului împotriva Streptococcus pneumoniae și repetarea vaccinului hexavalent.
- La 11 luni: a treia doză de vaccin împotriva Streptococcus pneumoniae și a treia doză de vaccin hexavalent.
- La 12 luni: vaccin ROR (anti rujeolă, rubeolă, parotidită).
- La 5 ani: a doua doză ROR
- La 6 ani: rapel cu DTPa-VPI (difterie, tetanos, pertussis, poliomielită).
- La 14 ani: rapel Tdap (tetanos, difterie).
Vaccinuri opționale
Există o serie de vaccinuri opționale care oferă protecție suplimentară copilului împotriva unor boli grave, adesea soldate cu complicații severe. Acestea nu sunt obligatorii prin lege, însă au un impact semnificativ asupra sănătății copilului, mai ales dacă acesta urmează să intre într-o colectivitate sau călătorește frecvent. Pentru părinți, cheia este informarea și planificarea din timp. Vaccinurile opționale se pot administra în funcție de vârsta copilului, de recomandările medicului și de riscurile la care poate fi expus. Este important ca părinții să discute cu medicul de familie sau cu un medic pediatru despre aceste vaccinuri, să afle schema optimă de administrare și să înțeleagă beneficiile fiecărui vaccin. Conform dr. Dalida Mosorescu, vaccinurile opționale sunt:
- Vaccinul antirotaviral – Protejează împotriva bolii diareice cauzate de rotavirus. Se administrează în 2 doze până la împlinirea vârstei de 6 luni.
- Vaccinul antivaricelic – Protejează împotriva varicelei. Se administrează în 2 doze, de regulă după vârsta de 1 an. Este recomandat copiilor care merg în colectivități.
- Vaccinul antihepatita A – Protejează împotriva hepatitei A. Se administrează în 2 doze, de regulă după vârsta de 1 an. Are impact important pentru prevenirea hepatitei A, numită și boala mâinilor murdare, precum și a complicațiilor acesteia.
- Vaccinul gripal – Recomandat anual tuturor copiilor peste 6 luni. Protejează împotriva gripei sezoniere.
- Vaccinul antimeningococic ACWY și vaccinul antimeningococic tip B – Protejează împotriva infecțiilor severe cu meningococ. Se pot administra de la vârsta de sugar.
- Vaccinul împotriva encefalitei transmise de căpușe (FSME Immun) – Administrat între 1 și 15 ani. Se face în 3 doze și oferă protecție de minim 3 ani.
- Vaccinul împotriva HPV (Human Papillomavirus) – Protejează împotriva tulpinilor HPV responsabile de mai multe tipuri de cancer (col uterin, vaginal, vulvar, anal, penian, oral). HPV se transmite nu numai pe cale sexuală, printr-un act sexual complet, ci și prin contact piele-mucoasă sau piele-piele. De aceea, vaccinul ar trebui făcut înainte de debutul vieții sexuale, înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, atât fetelor, căt și băieților. În Romănia, vârsta de debut a relațiilor sexuale a scăzut foarte mult. La noi în țară, vaccinul este gratuit între 11 și 26 ani (peste 19 ani va fi posibil asta incepând cu 1 octombrie). Între 11 și 15 ani sunt necesare 2 doze vaccinale, peste 15 ani 3 doze. Atunci când învățăm copilul să meargă pe bicicletă îi punem cască de protecție de la început, nu așteptăm mai întâi să cadă. La fel trebuie să fie și în cazul acestui vaccin. Vârsta țintă este înainte de expunerea la virus, adică înainte de debutul vieții sexuale.
