Te-ai întrebat vreodată de ce menstruația după naștere poate să fie atât de diferită față de cum era înainte? Sau de ce la unele femei vine mai repede, iar altele o așteaptă cu lunile? Dacă simți confuzie sau ai nelămuriri, nu ești singură. Revenirea ciclului menstrual este un moment important, plin de schimbări și întrebări. Multe femei se simt copleșite și nu știu la ce să se aștepte, însă în realitate nu este nimic de speriat. Dr. Alina Zamă, medic specialist obstetrică-ginecologie la Centrul Medical OpenMed Craiova, oferă informații utile cu privire la acest subiect și răspunde la cele mai frecvente întrebări ale pacientelor: când revine menstruația? Ce schimbări apar? Când trebuie să mergi la medicul ginecolog? Află totul din următorul articol:

După ce ai născut, poate fi greu să-ți dai seama ce este normal și ce nu în ceea ce privește schimbările din corpul tău. În această perioadă, multe femei sunt surprinse de cât de diferit le funcționează organismul față de cum era înainte de sarcină. Apar sângerări vaginale neobișnuite, se schimbă felul în care te simți fizic și emoțional, iar ciclul menstrual lipsește pentru o vreme. Totuși, trebuie să înțelegi că reluarea menstruației nu este un semn de „revenire la normal” peste noapte. Ea face parte dintr-un proces natural, gradual, în care corpul se adaptează după sarcină și naștere.
„Reluarea menstruației după naștere variază în funcție de mai mulți factori, în special de prezența sau absența alăptării. Fie că este vorba de o naștere naturală sau de o operație cezariană, la femeile care nu alăptează, menstruația revine, de regulă, în intervalul de 6-8 săptămâni după naștere. În schimb, la femeile care alăptează, menstruația poate să întârzie – fie apare tot în acest interval, fie lipsește pe toată perioada alăptării”, spune medicul.

De ce se modifică menstruația după naștere?
Hormonii implicați în alăptare au un rol esențial în reglarea sau întârzierea temporară a ciclului menstrual. În perioada postpartum, corpul produce în mod natural o cantitate crescută de prolactină – hormonul responsabil cu stimularea lactației. Acest mecanism hormonal are o logică biologică simplă: organismul se concentrează pe hrănirea și îngrijirea nou-născutului, punând în așteptare reluarea funcției reproductive. Astfel, alăptarea exclusivă poate deveni un factor natural de amânare a ovulației și, implicit, a ciclului menstrual.
„Totul depinde de modul în care are loc alăptarea. Dacă mămica alăptează exclusiv, adică bebelușul primește doar lapte matern, fără supliment cu lapte praf, șansele ca menstruația să întârzie sunt mai mari. Asta deoarece, în timpul alăptării, se secretă un hormon numit prolactină. Acesta stimulează producția de lapte și, în același timp, inhibă ovulația. Fără ovulație, nu apare nici menstruația. În schimb, dacă alăptarea nu este exclusivă sau dacă frecvența suptului scade, este posibil ca ovulația – și implicit menstruația – să revină mai devreme. Totuși, nu există un interval fix. Fiecare organism răspunde diferit. Revenirea ciclului menstrual poate varia considerabil de la o femeie la alta”, precizează dr. Alina Zamă, medic specialist obstetrică-ginecologie la Centrul Medical OpenMed Craiova.
Schimbări în ciclul menstrual după naștere
După o perioadă de aproape un an fără menstruație, e normal să ai temeri și întrebări: „Oare voi avea menstruația la fel ca înainte? Voi avea dureri mai mari? O să am ciclul neregulat?” Dacă și tu ai născut și te macină aceste gânduri, să știi că nu trebuie să te îngrijorezi. Corpul tău va reveni ușor, ușor la normal. Chiar dacă în primele luni s-ar putea ca menstruația ta să fie un „haos”, vei vedea că totul se va regla cu timpul.
„În primele luni de la reluarea menstruației, este posibil ca aceasta să fie mai abundentă decât înainte de sarcină. Pacienta poate observa că are nevoie de mai multe absorbante pe zi sau că menstruația este mai dureroasă. Totuși, în majoritatea cazurilor, în decurs de câteva luni, ciclul revine treptat la caracteristicile de dinainte de sarcină, atât ca durată, cât și ca flux. Aceste modificări sunt legate de tranziția hormonală prin care trece organismul – de la starea specifică sarcinii către revenirea la echilibrul hormonal normal”, explică medicul.
Ce se întâmplă cu durerile de la menstruație?
Sunt multe femei la care, înainte de sarcină, sindromul premenstrual era accentuat. Ei bine, perioada sarcinii este o etapă în care survin foarte multe schimbări din punct de vedere hormonal. Tocmai de aceea, s-ar putea ca după naștere să observi unele diferențe în ceea ce privește ciclul menstrual. Se știe că, de cele mai multe ori, durerile din perioada menstruației se ameliorează într-o anumită măsură după ce vei naște, iar ciclul menstrual se reglează. Totuși, nu este mereu așa, pentru că depinde de fiecare organism în parte.
„Durerea asociată menstruației poate să scadă în intensitate după naștere. În același timp, există și cazuri în care menstruațiile sunt mai dureroase. Unele femei pot experimenta sângerări mai abundente la primele cicluri, uneori cu cheaguri de sânge, iar menstruația poate fi neregulată o perioadă. Dacă femeia alăptează, este posibil ca menstruația să reapară, apoi să dispară din nou pentru câteva luni și să revină ulterior. Așadar, în primele luni după naștere, ciclul menstrual poate fi imprevizibil și neregulat”, adaugă dr. Alina Zamă, medic specialist obstetrică-ginecologie la Centrul Medical OpenMed Craiova.
Menstruația după nașterea naturală vs. cezariană
Te-ai întrebat vreodată de ce menstruația poate reveni diferit după naștere, în funcție de cum ai adus pe lume copilul? Sau de ce unele femei observă schimbări în cantitatea și durata sângerărilor după nașterea naturală, iar cele după cezariană au un alt tipar? Corpul tău trece printr-un proces complex de regenerare. În plus, felul în care uterul se reface după o naștere vaginală este diferit față de cel după o intervenție chirurgicală. Aceste diferențe se traduc adesea în modul în care menstruația își face loc în viața ta, dar și în simptomele pe care le poți simți. E normal să ai întrebări și chiar unele temeri, însă cunoașterea acestor schimbări te ajută să te simți mai pregătită și în siguranță în această nouă etapă a vieții tale.
„După nașterea naturală, menstruația poate fi uneori mai abundentă. Accest lucru se întâmplă pentru că uterul trebuie să elimine în mod natural resturile de țesut și sângele acumulat în timpul sarcinii. În cazul nașterii prin cezariană, chirurgul curăță manual cavitatea uterină în timpul intervenției. Acest lucru poate reduce cantitatea de resturi ce trebuie eliminate ulterior. Prin urmare, menstruația poate avea un flux mai scăzut și o durată mai scurtă. Totuși, fiecare organism reacționează diferit. Variațiile hormonale și modul în care se vindecă uterul pot influența semnificativ revenirea și caracteristicile menstruației, indiferent de tipul nașterii”, spune medicul.
Când trebuie să faci prima vizită la ginecolog după naștere
După ce naști, e firesc să te întrebi când ar trebui să mergi din nou la ginecolog. Poate te simți bine, poate nu ai dureri sau probleme evidente. Totuși, controlul de după naștere este esențial pentru a verifica dacă organismul tău se reface corect. Nu este vorba doar despre uter sau sângerări, ci și despre starea ta generală, despre cum decurge alăptarea, despre posibile semne de infecție sau despre alegerea unei metode de contracepție. Așadar, este un moment bun să discuți deschis cu medicul tău despre tot ce te preocupă în această nouă etapă.
„La aproximativ șase până la opt săptămâni după naștere este recomandat controlul postpartum. În cadrul acestei consultații discutăm despre contracepție, alăptare, refacerea organismului și oferim consiliere privind stilul de viață. Totuși, această recomandare nu exclude posibilitatea unei vizite mai devreme, dacă apar simptome neobișnuite. În primele săptămâni după naștere, femeia elimină lohiile – sângerările normale care apar pe măsură ce uterul își revine la dimensiunea și forma de dinainte de sarcină. Dacă aceste lohii devin foarte abundente, au un miros neplăcut sau sunt însoțite de febră și frisoane, este important ca pacienta să se prezinte mai devreme la medic”, menționează dr. Alina Zamă.
Semne de alarmă: când trebuie să mergi urgent la medic
Chiar dacă menstruația se schimbă după naștere și unele variații sunt normale, este important să știi că anumite simptome nu trebuie ignorate. Corpul tău îți transmite semnale atunci când ceva nu este în regulă. Unele manifestări pot indica o problemă care necesită atenție medicală imediată. Așadar, nu aștepta să treacă de la sine, pentru că s-ar putea ca lucrurile să se complice. Dr. Alina Zamă, medic specialist obstetrică-ginecologie la Centrul Medical OpenMed Craiova, precizează care sunt acele semne ce ar trebui să te trimită imediat la un control:
- Menstruația este foarte abundentă – schimbi mai mult de un tampon pe oră.
- Menstruația durează mai mult de 7 zile – aceasta este considerată limita superioară normală.
- Apar simptome generale de boală – febră, frisoane, crampe puternice sau dureri menstruale intense, neobișnuite.
Poți rămâne însărcinată chiar dacă nu a revenit menstruația?
„Dacă nu mi-a venit încă menstruația, pot rămâne însărcinată?” „Dacă alăptez, mai am nevoie de protecție?” Sunt întrebări pe care proaspetele mame și le pun cu teamă și nesiguranță după naștere. E ușor să presupui că organismul are un fel de „pauză” în această perioadă, mai ales dacă nu există semne clare că ciclul menstrual s-a reluat. Realitatea este că fertilitatea poate reveni pe neașteptate, fără avertismente. Tocmai de aceea, chiar și în absența menstruației, e important să ceri sfatul medicului legat de contracepție. Nu este vorba doar despre evitarea unei sarcini nedorite, ci despre asumarea unei noi etape din viața ta, cu tot ce implică ea – de la echilibru hormonal la planificare familială responsabilă.
„Absența menstruației nu este o metodă sigură de contracepție. Ovulația poate apărea înainte de prima sângerare menstruală. Așadar, nu trebuie să așteptăm menstruația pentru a începe protecția împotriva unei noi sarcini. Există riscul să avem ovulație fără să știm, iar la aproximativ două săptămâni după aceasta să apară menstruația. De aceea, este important ca metodele de contracepție să fie discutate din timp, chiar dacă menstruația nu a revenit. Multe femei cred că, dacă alăptează, sunt complet protejate de o nouă sarcină, dar acest lucru nu este garantat. Alăptarea poate întârzia ovulația, dar nu o elimină complet”, spune medicul.
Măsuri care te ajută să reduci disconfortul de la menstruație
Sunt sigură că este greu pentru tine să faci față acestui amalgam de temeri, întrebări și emoții care te apasă în această perioadă. Trebuie să înțelegi, însă, că nu ți se va întâmpla nimic rău și nu are de ce să îți fie frică. Este o etapă normală din viața oricărei femei. Chiar dacă la început pare că nu va mai fi nimic la fel, după ce corpul tău se adaptează, vei putea fii din nou aceeași. Trebuie doar să îți acorzi timp și să ai grijă la stilul tău de viață. Dr. Alina Zamă, medic specialist obstetrică-ginecologie, are următoarele recomandări:
- Adoptă o dietă echilibrată: Consumul de proteine ajută corpul să se refacă mai bine și să reducă inflamația. De asemenea, fructele și legumele oferă vitamine și minerale esențiale pentru sănătate.
- Asigură-te că te hidratezi corespunzător: Bea suficientă apă pe parcursul zilei pentru a preveni deshidratarea. Aceasta poate amplifica senzația de disconfort și crampele menstruale.
- Administrează medicamente antiinflamatoare și analgezice cu atenție: Acestea pot calma durerile și reduce inflamația. Totuși, trebuie să te asiguri că sunt compatibile cu alăptarea pentru a nu afecta bebelușul.
- Consultă medicul dacă ai simptome neobișnuie: Este important să mergi la medicul ginecolog dacă observi apariția unor semne de alarmă.
- Menține-ți calmul și încrederea: Disconfortul și durerile sunt o parte normală a revenirii menstruației după naștere, așa că nu trebuie să te îngrijorezi, mai ales dacă aplici măsurile potrivite.
