Ești mămică și te îngrijorează când bebelușul tău sforăie, îi curge nasul sau îl doare urechea? Ei bine, afecțiunile ORL sunt des întâlnite la cei mici și adesea ridică o mulțime de întrebări părinților. De la polipi, alergii, nas înfundat și până la otite și respirație zgomotoasă, toate acestea sunt probleme pe care, până la urmă, orice bebeluș le experimentează la un moment dat. Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan, medic primar ORL la DR.KID și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, răspunde celor mai frecvente nelămuriri legate de sănătatea ORL a celor mici, explicând ce trebuie să urmărim și cum gestionăm corect aceste probleme, pentru ca bebelușii să se dezvolte sănătos.
Media10: Cât de frecvente sunt afecțiunile ORL în primul an de viață?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: La copiii foarte mici, afecțiunile ORL nu sunt foarte frecvente. Există, însă, câteva patologii care pot crea probleme încă de la naștere. Unele dintre acestea pot fi observate precoce și necesită uneori intervenție rapidă. De exemplu, în cazul atreziei coanale bilaterale, intervenția trebuie efectuată de urgență. Sunt și alte afecțiuni care pot fi identificate în primele luni de viață, cum ar fi anchiloglosia, adică acel fren lingual foarte scurt. Aceasta poate afecta alimentația și ulterior poate influența negativ dezvoltarea vorbirii. Pentru această problemă există proceduri chirurgicale care se pot efectua. Este important ca părinții să se prezinte cu bebelușul la o consultație ORL pentru a confirma diagnosticul, iar dacă este necesar, să fie programată intervenția. Aceasta se poate realiza cu ușurință, sub anestezie de contact, inclusiv într-un cabinet privat.
Secrețiile nazale: când trebuie să mergem cu bebelușul la medic?
Media10: Când ar trebui să ne îngrijoreze secrețiile nazale abundente și prelungite la bebeluș?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: O parte dintre secrețiile nazale la copilul mic sunt normale și fac parte din procesul de adaptare la mediul înconjurător. Uneori, secrețiile pot deveni mai abundente în cadrul unor viroze ușoare. Dacă acestea persistă, recomand să se efectueze un consult ORL pentru a stabili cauza exactă și a indica un tratament adecvat.
La această vârstă, alte patologii sunt mai puțin probabil să apară. Totuși, odată ce copilul se apropie de vârsta de doi ani, poate apărea hipertrofia țesutului limfoid din spatele nasului – ceea ce numim popular „polipi”. În astfel de cazuri, obstrucția nazală și secrețiile persistente pot fi consecința acestei hipertrofii.
Cum desfundăm nasul bebelușului?
Media10: Ce soluții și dispozitive sigure există pentru curățarea nasului bebelușului? Cum se curăță corect?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: În cazul secrețiilor nazale cauzate de viroze, este important ca părintele să încerce să elimine secrețiile prin aspirație. Acestea trebuie mai întâi fluidificate folosind soluții calde pe bază de ser fiziologic, pulverizate în fosele nazale. Nu recomand utilizarea altor tipuri de medicamente înaintea vârstei de doi ani. Se pot folosi și soluțiile saline sau cele pe bază de apă de mare, care ajută la fluidificarea secrețiilor și ușurează eliminarea lor. Există și alte tipuri de soluții, unele pot conține antibiotice locale sau antiinflamatoare, inclusiv corticosteroizi.
Acestea trebuie folosite doar la recomandarea medicului ORL și pentru o perioadă limitată, de maximum cinci până la șapte zile. La copiii mici, există riscul dezvoltării unei forme de dependență față de anumite substanțe sau pot apărea efecte adverse, astfel încât beneficiul utilizării pe termen lung este mai mic decât riscul. De asemenea, există diverse dispozitive de aspirare a secrețiilor pe care părinții le pot folosi, însă acestea trebuie utilizate cu atenție. Se pot folosi și aparate de aerosoli, în care se pot administra aceleași substanțe, dar cu aceeași precauție: doar la recomandarea unui medic specialist și pentru perioade scurte de timp.
Toți bebelușii au polipi, dar nu mereu creează probleme
Media10: Care sunt semnele că micuțul are polipi?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Primesc frecvent această întrebare din partea părinților, și anume dacă bebelușul lor are polipi. Le explic de fiecare dată că toți copiii, în intervalul de vârstă doi–cinci ani, prezintă acest țesut adenoidian, cunoscut popular ca „polipi”. Aceștia reprezintă, de fapt, o hipertrofie a țesutului limfoid situat în partea superioară a faringelui, în spatele foselor nazale. Acest țesut este organizat sub forma unei amigdale – amigdala lui Luschka – și, împreună cu celelalte structuri limfoide din zona capului și gâtului, face parte din inelul limfatic Waldeyer, care are rol în imunitate. Toți bebelușii au această amigdală, însă, în anumite cazuri, ea se poate hipertrofia excesiv sau își poate pierde rolul imunologic.
Atunci, părinții pot observa semne precum: obstrucție nazală persistentă, respirație pe gură și voce nazonantă. Dacă țesutul adenoidian mărit obstruează orificiile trompei lui Eustachio, bebelușul poate dezvolta hipoacuzie de transmisie – adică aude mai slab. Odată cu creșterea sa, această problemă se poate reflecta și în dificultăți de atenție, comunicare sau învățare, mai ales în contextul școlar. De asemenea, secrețiile nazale pot deveni persistente, pot apărea infecții repetate la nivelul faringelui și pot surveni complicații. În astfel de cazuri, recomand un consult ORL pentru a evalua dimensiunea țesutului adenoidian și impactul asupra stării bebelușului.
Operația pentru polipi se face, de obicei, după vârsta de doi ani
Media10: De la ce vârstă se poate face operația pentru polipi? Este sigură, prezintă riscuri?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: În general, intervenim chirurgical asupra țesutului adenoidian după vârsta de doi ani. Așteptăm această vârstă deoarece, odată cu dezvoltarea bebelușului, este posibil ca țesutul să nu mai reprezinte o problemă. Dacă simptomatologia este tolerabilă și nu afectează semnificativ bebelușul, intervenția poate fi amânată. Operația este sigură, dar, ca orice act chirurgical, implică anumite riscuri. Acestea trebuie explicate clar părinților. Ei sunt informați cu privire la beneficiile intervenției, la cum va evolua copilul postoperator, care sunt riscurile și incidentele posibile, precum și care sunt recomandările după operație. Scopul este ca recuperarea imediată și pe termen lung să decurgă în cele mai bune condiții. În plus, intervenția este foarte frecventă la această vârstă, iar complicațiile sunt extrem de rare.
Media10: Este normal ca un copil mic să sforăie? Când trebuie să mergem la medic?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Sforăitul la copilul mic nu trebuie să fie un motiv de panică, însă poate semnala prezența unor probleme respiratorii, cel mai frecvent legate de hipertrofia țesutului adenoidian (polipii) sau a amigdalelor palatine. Când acest țesut devine prea voluminos, reduce semnificativ spațiul de la nivelul istmului faringian. Acest lucru face ca micuțul să respire greu pe nas și să doarmă cu gura deschisă. De aici rezultă și acel sforăit specific. În unele cazuri, bebelușii pot prezenta și episoade de apnee în somn – adică întreruperi ale respirației în timpul somnului. Acestea sunt mai îngrijorătoare și necesită un consult ORL de specialitate. În astfel de situații, poate fi indicată o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea țesutului care blochează căile respiratorii și pentru a îmbunătăți calitatea somnului și respirația copilului.
Respirația zgomotoasă: când trebuie să ne îngrijoreze?
Media10: Ce facem dacă bebelușul respiră greu pe nas sau respiră zgomotos?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Respirația dificilă sau zgomotoasă la bebeluși este, de regulă, o consecință a unor afecțiuni ORL. În acest caz, putem vorbi despre implicarea țesutului adenoidian. Secrețiile produse de acesta se pot scurge în spatele nasului și pot coborî până la nivelul laringelui sau al corzilor vocale, provocând modificarea vocii, dificultăți de respirație (dispnee) sau alte complicații. Este important ca episodul acut să fie tratat corect – uneori este necesară internarea într-o secție ORL, alteori tratamentul se poate face în colaborare cu medicul pediatru. După ce trece episodul acut, recomand întotdeauna un consult ORL amănunțit, pentru a stabili exact care este cauza și cum trebuie gestionată problema pe termen lung.
Un exemplu frecvent este laringita striduloasă, care apare preponderent în timpul nopții. Aceste episoade pot să se atenueze atunci când copilul este scos la aer curat. Totuși, dacă simptomele persistă mai mult de câteva minute sau dacă apar episoade repetate de sufocare, este esențial să se meargă de urgență la medic. Uneori, în spatele unor simptome aparent banale pot exista afecțiuni mai serioase. De aceea, monitorizarea atentă de către părinți este esențială. Mulți părinți știu deja istoricul medical al bebelușului și pot administra tratamente simptomatice acasă – decongestionante nazale, antiinflamatoare, antiseptice orale, ser fiziologic sau apă de mare. Totuși, atunci când simptomele se agravează sau nu cedează, consultul de specialitate devine absolut necesar.
Bebelușii trebuie dezvățați de suzetă până la vârsta de maximum doi ani
Media10: Poate afecta suzeta dezvoltarea ORL a bebelușului? Când ar trebui renunțat la ea?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: În primii ani de viață, suzeta nu reprezintă un pericol major, mai ales dacă este folosită ocazional. Din punctul meu de vedere, până la vârsta de un an – un an și jumătate, maximum doi ani, utilizarea suzetei nu are un impact negativ semnificativ asupra dezvoltării. Totuși, folosirea prelungită a suzetei poate duce la modificări ale conformației maxilarului superior. Printre aceste modificări se numără: formarea unei bolți palatine mai ogivale și apariția unei respirații nazale deficitare. De aceea, după vârsta de un an, ar trebui ca părinții să ia în calcul renunțarea treptată la suzetă, pentru a preveni aceste posibile efecte pe termen lung.
Media10: Cum ne dăm seama dacă bebelușul are dureri de urechi?
Conf univ. dr. Sorin Ciolofan: Un semnal de alarmă este atunci când copilul mic duce frecvent mâna la ureche. Cel mai adesea, acest gest poate indica o otită medie acută. Alte semne asociate includ febră și o stare generală modificată: bebelușul este mai agitat, plânge frecvent sau refuză alimentația. Otitele apar frecvent la bebeluși după un episod de răceală, atunci când secrețiile nazale abundente nu sunt corect eliminate. Aceste secreții nu se află doar în partea anterioară a nasului, ci și în spate, în apropierea orificiilor trompei lui Eustachio. De aici, secrețiile pot migra ușor către „căsuța timpanului”, unde creează un mediu propice dezvoltării bacteriilor și declanșării infecției. Dacă nu este tratată corespunzător, otita medie poate duce la complicații importante.
Măsuri rapide pentru a ameliora durerile de urechi
Media10: Ce putem face dacă bebelușul dezvoltă otită în weekend sau în vacanță și nu putem ajunge imediat la medic?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: În astfel de situații, este esențială igiena corectă a nasului. Îndepărtarea secrețiilor nazale trebuie să fie o prioritate, deoarece prevenirea începe chiar de la nivelul nasului. Se pot folosi ser fiziologic sau soluții pe bază de apă de mare pentru spălături nazale. Dacă secrețiile devin mucopurulente – semn că ar putea fi vorba de o suprainfecție bacteriană – se pot administra, pe termen scurt și la recomandarea medicului, sprayuri care conțin corticoid și antibiotic local. În plus, un antiinflamator poate reduce inflamația de la nivelul urechii și poate ameliora durerea până când ajungem la un specialist. Este important ca părinții să nu amâne consultul medical. Chiar dacă simptomele se ameliorează, bebelușul trebuie văzut cât mai curând de un medic ORL sau pediatru pentru o evaluare completă.
Media10: Este normal să existe ceară în urechile bebelușului? Când trebuie să intervenim?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Da, este absolut normal ca în urechile bebelușului să existe cerumen. Ceara are un rol protector important – formează un strat care apără urechea de praf, bacterii și alte impurități. În unele cazuri, unii bebeluși pot avea o producție mai crescută de cerumen. Dacă observăm un exces, recomand intervenția doar pentru a elimina strict surplusul vizibil, care ajunge spre exteriorul conductului auditiv. În plus, acest proces este natural – organismul elimină treptat cerumenul în afară odată cu descuamarea pielii.
Bețișoarele „de urechi” NU sunt indicate
Media10: Folosirea bețișoarelor de urechi poate dăuna bebelușului?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Bețișoarele de urechi pot fi periculoase, mai ales în cazul bebelușilor. De fapt, ele sunt bețișoare de uz cosmetic, nu medical, și ar trebui folosite doar pentru zona externă a urechii. Utilizate greșit, pot produce leziuni ale conductului auditiv sau chiar perforații ale timpanului. Foarte puțini oameni știu că glandele care produc cerumen se află doar în treimea externă a canalului auditiv. Introducerea bețișoarelor în profunzime nu face altceva decât să împingă ceara spre timpan, crescând riscul formării unui dop, care poate provoca hipoacuzie (scăderea auzului). Recomand evitarea oricărui obiect introdus în ureche. Igiena corectă constă în spălarea pavilionului urechii cu apă și ștergerea cu un prosop moale. Dacă intră apă în ureche, este suficient să fie ștearsp cu un colț de prosop, fără a introduce nimic în interiorul canalului auditiv.
Media10: Ce putem face dacă bebelușul strănută frecvent, fără să fie răcit?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: În astfel de cazuri, trebuie să luăm în calcul și posibilitatea unei afecțiuni alergice. Din păcate, alergiile sunt din ce în ce mai frecvente, din cauza poluării, a mediului în care trăim, a noxelor inhalatorii și a expunerii la alergeni. Alergiile nu afectează doar adulții, ci pot apărea și la bebeluși, încă din primii ani de viață. Primele manifestări pot include: rinoree apoasă, strănut în salve, lăcrimare excesivă, roșeață oculară, obstrucție nazală și respirație orală. Este recomandat un consult ORL, iar în funcție de caz, se pot administra corticoizi intranazali. De asemenea, este nevoie să existe o colaborare cu alergologul pediatru ori cu medicul pediatru. Adesea, aceste alergii sunt însoțite și de alte manifestări, cum ar fi dermatita atopică sau simptome astmatice, caz în care tratamentul trebuie personalizat în funcție de particularitățile fiecărui bebeluș.
Durerea în gât: semne de alarmă
Media10: Cum ne putem da seama că cel mic are roșu în gât sau dureri în gât?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: La copiii foarte mici, durerea în gât se manifestă prin refuzul alimentației și lipsa poftei de mâncare. Bebelușii mai mari pot verbaliza durerea și pot spune că îi doare în gât. Dacă durerea este ușoară, apare dimineața și se ameliorează în cursul zilei, este, cel mai probabil, legată de o infecție virală. Dacă durerea se intensifică, bebelușul nu mai poate înghiți sau refuză complet alimentația, iar starea generală se deteriorează (apare febra, somnolență sau agitație), atunci este posibil să fie vorba de o infecție bacteriană. În acest caz, este necesar un consult de specialitate, iar tratamentul poate include antibiotice. În unele situații, tratamentul se impune în regim de spitalizare.
„Semințele de floarea-soarelui, alunele, nucile și alte tipuri de semințe nu ar trebui administrate copiilor mai mici de cinci-șapte ani”
Media10: Dacă bebelușul se îneacă sau are dificultăți bruște în respirație, trebuie să mergem imediat în urgență?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Bebelușii se îneacă destul de frecvent, iar asta se explică prin particularitățile anatomice ale aparatului respirator. La această vârstă, epiglota este situată mai sus, ceea ce permite ca sugarul să se poată alimenta și respira simultan, dar crește riscul de aspirație. Dacă se îneacă doar cu puțină salivă sau lapte, în general nu este motiv de îngrijorare. Totuși, dacă se îneacă cu alimente solide, riscul este mult mai mare și pot apărea complicații grave, cum ar fi pătrunderea alimentelor în căile respiratorii.
Din acest motiv, unele alimente sunt complet contraindicate până la o anumită vârstă. De exemplu, semințele de floarea-soarelui, alunele, nucile și alte tipuri de semințe nu ar trebui administrate copiilor mai mici de cinci-șapte ani. Acestea prezintă un risc major de înec și aspirație și pot duce la urgențe ORL. De asemenea, trebuie acordată o atenție deosebită modului de administrare a medicamentelor și jucăriilor. Vârsta recomandată este specificată clar pe ambalaj și trebuie respectată cu strictețe.
Media10: Cum putem îmbunătăți mediul acasă pentru a proteja sănătatea ORL a bebelușului?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Fiecare părinte își dorește un mediu sănătos pentru bebelușul său. Din punctul nostru de vedere, este esențial să asigurăm un microclimat echilibrat în locuință. Temperatura nu trebuie să fie extremă – nici prea ridicată, nici prea scăzută. De asemenea, este important ca spațiul să fie aerisit zilnic, dar fără a expune bebelușul la curenți de aer. Un alt aspect esențial este umiditatea din cameră. Nivelul optim al umidității ar trebui să fie cât mai apropiat de valorile normale. Un aer prea uscat poate irita căile respiratorii, în timp ce un exces de umiditate favorizează dezvoltarea mucegaiurilor și a alergenilor.
