Auzim adesea despre ADHD, dar cât de multe știm cu adevărat despre această tulburare complexă? De multe ori, este perceput ca o boală care trebuie tratată, dar ce ar fi dacă am privi lucrurile dintr-o altă perspectivă? În realitate, ADHD nu este o „sentință”, ci creierul acestui copil se dezvoltă și procesează informațiile într-un mod diferit. Există multe întrebări fără un răspuns clar și mituri care stârnesc frică, iar aceste lucruri ne fac să fim confuzi și îngrijorați. Ce înseamnă ADHD? Cum facem să ne înțelegem copilul? Când trebuie să apelăm la un specialist? Cum îl putem ajuta? Află toate răspunsurile de la dr. Cătălina Anastasescu, medic primar psihiatrie pediatrică, doctor în științe medicale, coordonator al Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, într-un interviu acordat Media10.
Media10: Mulți părinți spun: „Copilul meu are foarte multă energie și nu se poate concentra la teme.” Este ADHD sau doar un copil activ?
Dr. Cătălina Anastasescu: Ambele ipoteze sunt adevărate. Există copii care sunt neatenți și activi fără a avea neapărat ADHD, dar există și copii care au această boală. De multe ori, la vârste mici (sub șase ani), un copil extrem de hiperactiv poate fi și neatent. Dacă nu reacționează atunci când este strigat pe nume, uneori poate fi confundat cu un copil care prezintă simptome din spectrul autist, mai ales dacă hiperactivitatea este severă. Totodată, copiii foarte mici, care au dificultăți de limbaj și nu se pot exprima verbal, tind să fie mai energici și hiperactivi. Aceștia pot manifesta un grad mai ridicat de agresivitate și impulsivitate comparativ cu cei care au un limbaj dezvoltat corespunzător vârstei. Prin urmare, atunci când avem un copil extrem de energic, mai ales la vârste fragede, trebuie să luăm în considerare mai mulți factori și să identificăm mai întâi sursa acestor dificultăți.
Când e ADHD?
Media10: Ce este, de fapt, ADHD? Cum se diferențiază de simplele momente de neatenție sau hiperactivitate normale la copii?
Dr. Cătălina Anastasescu: Această afecțiune a fost descrisă în manualele de diagnostic DSM-IV, DSM-5 și ICD-10 sub denumirea de Attention Deficit Hyperactivity Disorder (tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție). În România, diagnosticul se stabilește, în general, conform criteriilor ICD-10. Totuși, DSM-5 împarte această tulburare în trei categorii: tabloul clinic în care predomină deficitul de atenție (ADD – Attention Deficit Disorter), tabloul clinic în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea și tabloul clinic mixt, care le cuprinde pe ambele. Severitatea manifestărilor este determinată de gradul de afectare a funcționării zilnice, respectiv de impactul asupra calității vieții, performanțelor școlare și relațiilor sociale ale copilului. ADHD nu se manifestă doar în anumite contexte, ci este prezent constant, în toate mediile de viață ale copilului. Luăm în considerare diagnosticul mai ales atunci când simptomele afectează semnificativ calitatea vieții copilului.
Expunerea la ecrane și ADHD
Media10: De multe ori, copilul pare că poate sta atent ore întregi la desene animate sau jocuri video, dar acest lucru nu se întâmplă și la lecții sau teme. Care este explicația?
Dr. Cătălina Anastasescu: Atunci când privim la televizor, nu este necesar să fim foarte atenți sau concentrați. Creierul intră într-o stare de relaxare, iar după câteva minute capacitatea de concentrare și filtrare a informației scade. Așadar, copilul poate părea atent, însă dacă l-am întreba ce a văzut, cel mai probabil nu ar știi ce să spună. În cazul jocurilor video, situația este diferită. Deși par să implice atenție, aceste activități nu solicită atât de mult funcțiile cognitive esențiale pentru învățare, cum ar fi memoria de lucru și funcțiile executive. În plus, jocurile video sunt dinamice și mențin copilul implicat, însă fără a-i antrena capacitatea de concentrare susținută. Așadar, expunerea îndelungată la ecrane (televizor, telefon, calculator) poate avea un impact negativ asupra atenției și concentrării pe termen lung.
Simptomele în funcție de vârstă
Media10: Cum se manifestă ADHD?
Dr. Cătălina Anastasescu: Simptomatologia ADHD variază în funcție de vârstă. La copiii mici, predomină hiperactivitatea și impulsivitatea. Aceștia sunt adesea agitați, neastâmpărați și pot manifesta un grad mai ridicat de agresivitate. În cazul copiilor școlari, apar frecvent dificultățile de concentrare. Acestea nu sunt neapărat un deficit, ci mai degrabă o dificultate de a-și menține atenția pe perioade lungi, mai ales în fața sarcinilor care necesită efort intelectual susținut. Practic, au o distractibilitate foarte mare, fiind ușor distrași de zgomote sau de stimuli externi. Totodată, copiii școlari cu ADHD pot manifesta și comportamente hiperactive și impulsive: deranjează orele, vorbesc neîntrebați, se ridică brusc din bancă.
Unii copii sunt mai visători și atunci, în timp ce profesorul explică lecția, privesc pe geam sau sunt distrași de propriile gânduri. Astfel, se trezesc că nu au înțeles nimic la sfârșitul orei pentru că nu au fost atenți. În adolescență, simptomatologia de hiperactivitate tinde să scadă, dar pot apărea comorbidități mai severe. De obicei, adolescenții cu ADHD care prezintă impulsivitate și hiperactivitate sunt mai predispuși la tulburări de conduită, iar consumul de substanțe este un comportament destul de frecvent întâlnit la aceștia.
Cum știm că e ADHD?
Media10: Există un test concret care să stabilească dacă un copil are ADHD?
Dr. Cătălina Anastasescu: Diagnosticul de ADHD nu se bazează pe un singur test concret, ci necesită colectarea de informații din mai multe surse. Primul pas în evaluare este observația clinică, adică modul în care se comportă copilul în cabinet. Mai apoi, discutăm atât cu copilul, cât și cu părinții. Un rol important îl are și caracterizarea oferită de cadrul didactic care petrece mult timp cu copilul. Colaborarea cu psihologul este, de asemenea, esențială în acest proces. Există teste și scale special concepute pentru a evalua simptomele ADHD, însă acestea nu stabilesc diagnosticul în sine, ci ne oferă indicii despre gradul de severitate al simptomelor. Prin urmare, diagnosticul de ADHD nu se pune pe baza unui test, ci printr-o evaluare complexă.
Media10: Diagnosticul de ADHD este permanent sau copilul poate „scăpa” de această tulburare?
Dr. Cătălina Anastasescu: ADHD este o tulburare de neurodezvoltare, cu afectare în sfera neurobiologică. Când vorbim de ADHD, ne referim la o diferență în structura creierului față de persoanele care nu au această tulburare. Practic, ne naștem cu aceste diferențe, cum ar fi: un creier puțin mai mic, modificări ale cortexului prefrontal sau ale nucleului caudat. De asemenea, există teorii care sugerează că sistemele dopaminergice și noradrenergice sunt afectate. Asta înseamnă că există dificultăți la nivelul receptorilor acestor substanțe. Așadar, persoanele cu ADHD nu pot controla modificările comportamentale care apar din cauza acestor particularități biologice. Odată ce aceste modificări sunt prezente, simptomatologia asociată cu ADHD rămâne constantă. Persoanele cu ADHD au o modalitate diferită de a gândi și de a reacționa față de ceilalți, iar acest aspect nu se schimbă pe parcursul vieții.
„Diagnosticul se pune, de obicei, după vârsta de șase-șapte ani”
Media10: Mulți părinți spun: „Copilul meu nu a avut simptome când era mic. De ce le observ abia acum?”
Dr. Cătălina Anastasescu: ADHD este o tulburare specifică copilăriei. Diagnosticul se pune, de obicei, după vârsta de șase-șapte ani. Hiperactivitatea de la vârste mici poate fi un factor predictor, dar nu reprezintă un diagnostic de ADHD. Atenția, ca funcție cognitivă, este încă în dezvoltare până în jurul acestei vârste. Abia după finalizarea acestei etape putem evalua dacă copilul a dobândit toate funcțiile cognitive. Dacă nu, atunci putem lua în considerare posibile tulburări. Există și alte probleme care pot cauza simptome asemănătoare cu ADHD. De exemplu, un eveniment de viață traumatizant (schimbarea școlii, pierderea unei persoane dragi sau despărțirea părinților) poate duce la neliniște și la dificultăți de concentrare, dar fără ca să fie vorba despre ADHD.
De multe ori, părinții vin pentru că cel mic nu este atent la școală și li se recomandă să meargă la specialist pentru că e posibil să aibă ADHD. În unele cazuri, poate fi diagnosticată această afecțiune, dar mai sunt și situații în care copilul nu se poate concentra din alte cauze. Poate are simptome depresive, o anxietate foarte mare sau tulburări de somn și atunci apare acest deficit de atenție, iar performanțele școlare scad. Întotdeauna trebuie să aflăm ce anume a declanșat aceste simptome și de cât timp sunt, când au apărut.
ADHD-ul poate fi genetic
Media10: Sunt părinți care se întreabă: „Dacă eu sau partenerul meu am fost la fel în copilărie, ADHD-ul este moștenit genetic?”
Dr. Cătălina Anastasescu: Studiile arată că într-un procent de 60-90% din cazuri, ADHD-ul este moștenit genetic, ceea ce indică un grad semnificativ de ereditate. Dacă unul dintre părinți a avut simptomele acestei tulburări în copilărie, există un risc crescut ca și copilul să dezvolte ADHD.
Media10: Stresul din timpul sarcinii sau problemele la naștere pot duce la ADHD?
Dr. Cătălina Anastasescu: Dacă mama dezvoltă simptome psihice în timpul sarcinii (anxietate, depresie), dacă are diferite tulburări (diabet gestațional, boli cardiace) sau consumă diferite substanțe (alcool, droguri, țigări), toate aceste lucruri pot duce la modificări de structură cerebrală ale fătului. Prin urmare, crește semnificativ riscul de a dezvolta ADHD ulterior, în copilărie. De asemenea, suferința intranatală, perinatală sau postnatală, din cauza acestor factori, poate fi un risc suplimentar pentru dezvoltarea ADHD. Alți factori de risc includ: greutatea mică la naștere și prematuritatea. O mențiune importantă este că deficitul de fier în perioada de sugar, mai ales până la vârsta de un an, poate provoca tulburări severe de neurodezvoltare, inclusiv ADHD.
„Trebuie să descoperim activitățile în care copilul excelează și care îi fac plăcere”
Media10: Cum pot părinții să ajute copilul în momentul în care acesta nu este ascultător la școală, nu își termină sarcinile, îi deranjează pe colegi?
Dr. Cătălina Anastasescu: Atunci când un copil nu își finalizează sarcinile, primul pas este să observăm gradul său de motivație și să înțelegem cauza dificultăților sale. Pe lângă problemele de concentrare, copilul poate să nu fie interesat de materie sau să nu o înțeleagă. Dacă are și tulburări asociate, precum dificultăți de învățare, ADHD-ul nu este singura explicație. Un copil cu astfel de dificultăți poate avea probleme în a înțelege conceptele scrisului, cititului și calculului matematic, iar lipsa de atenție agravează situația. În acest caz, el poate refuza să își facă temele, deoarece efortul depus este mare, așteptările sunt ridicate, iar teama de eșec îl face să renunțe rapid. Pentru a-l ajuta, trebuie să descoperim activitățile în care copilul excelează și care îi fac plăcere.
De exemplu, putem alterna o activitate care nu îi place cu o activitate preferată de el. Dacă acest lucru nu este posibil, îi putem oferi o recompensă. În timpul temelor, este important să împărțim fiecare sarcină în activități scurte, deoarece copilului cu ADHD îi lipsește abilitatea de planificare și organizare. De asemenea, trebuie să observăm cât timp poate sta concentrat copilul. Dacă atenția sa este de numai cinci minute, nu este realist să îi cerem să lucreze 40 de minute. Începem cu sesiuni scurte, cu pauze dese, iar treptat putem crește această perioadă. În plus, copiii cu ADHD beneficiază de suport vizual, așa că ne putem folosi de asta pentru diferite task-uri.
Copiii supradotați au ADHD?
Media10: Este adevărat că ADHD este mai frecvent la copiii supradotați?
Dr. Cătălina Anastasescu: Din punctul meu de vedere, acesta este un mit. Un copil supradotat este un copil care, atunci când primește o temă în clasă, o rezolvă imediat. Prin urmare, în restul timpului nu mai reușește să stea liniștit în bancă pentru că se plictisește și atunci are nevoie de o activitate suplimentară. Dacă un copil supradotat ajunge să deranjeze orele, acest lucru se întâmplă din cauza unei substimulări în procesul de învățare. În astfel de cazuri, este important să i se ofere sarcini suplimentare și să se adapteze programa școlară nevoilor sale. Este greșit să punem un diagnostic în mod superficial. Nu orice comportament diferit indică o patologie. Trebuie să acceptăm diversitatea.
Media10: Se spune că prea mult zahăr sau aditivii din alimente pot cauza ADHD. Este adevărat?
Dr. Cătălina Anastasescu: Nu există dovezi clare care să ateste că zahărul ar provoca simptome de ADHD. Este adevărat că, după consumul de zahăr, nivelul de energie crește temporar. Acest efect este, însă, de scurtă durată și nu are legătură directă cu mecanismul neurobiologic complex al ADHD. În ceea ce privesc aditivii alimentari, părerile sunt împărțite. Deși există unele suspiciuni că ar putea influența anumite comportamente, studiile realizate până acum nu sunt concludente.
„ADHD-ul nu înseamnă agresivitate”
Media10: Toți copiii cu ADHD sunt agrevisi? Este o caracteristică a bolii?
Dr. Cătălina Anastasescu: Există copii cu ADHD care pot manifesta agresivitate, dar cu siguranță mai au și alte comorbidități. ADHD-ul nu înseamnă agresivitate și nu ar trebui să ducă la excludere școlară sau socială. Totuși, copiii cu ADHD pot suferi din acest motiv, deoarece ei sunt foarte energici, vorbăreți și în continuă mișcare. De aceea, s-ar putea ca în marele lor entuziasm să îi deranjeze pe ceilalți și să fie „dați la o parte” de către colegi. Copilul cu ADHD nu înțelege această reacție și poate deveni frustrat, iar de aici există două consecințe: fie își interiorizează sentimentele și dezvoltă anxietate sau depresie, fie le exteriorizează prin comportamente opoziționiste și chiar agresive. Oricare dintre aceste reacții reprezintă un semnal de alarmă, iar copilul are nevoie de sprijin și înțelegere.
Media10: Cum pot părinții să ajute copilul să-și controleze excesele de furie și frustrarea?
Dr. Cătălina Anastasescu: Dacă iritabilitatea și frustrarea sunt constante, trebuie să identificăm sursa acestor stări și să intervenim. Părinții trebuie să accepte copilul așa cum este, să îi arate că îl înțeleg și că, indiferent de comportamentul său, îl iubesc și îi sunt alături. În cazul crizelor de furie și al tantrumurilor, copilul trebuie scos din sarcina care i-a declanșat acea reacție. Luăm o pauză și încercăm să aflăm ce se întâmplă cu el. Dacă nu putem discuta, îl lăsăm să își consume furia și apoi stăm de vorbă. În astfel de momente, părinții trebuie să își păstreze calmul. Dacă vor țipa la copil, cu siguranță mesajul nu va ajunge la el.
„Asocierea tratamentului medicamentos, terapiei comportamentale și sprijinul familiei este esențială”
Media10: Care sunt metodele de tratament actuale? Când se recomandă terapia comportamentală și când medicația?
Dr. Cătălina Anastasescu: Dacă vorbim despre o formă de ADHD care afectează semnificativ performanțele școlare și calitatea vieții în general, atunci luăm în considerare tratamentul medicamentos. Acesta ajută copilul să își regleze neuromediatorii, ceea ce duce la îmbunătățirea comportamentului. Pe lângă tratamentul medicamentos – care poate fi stimulant sau nonstimulant și care acționează asupra receptorilor de dopamină și noradrenalină – terapia comportamentală este esențială, la fel ca și intervenția asupra familiei. Terapia comportamentală ajută copilul să își îmbunătățească funcțiile executive și memoria de lucru, să se înțeleagă mai bine pe sine și să își gestioneze simptomele. Intervenția asupra familiei este, de asemenea, foarte importantă. Părinții trebuie să înțeleagă că acest comportament nu este rezultatul răsfățului sau al unei alegeri conștiente din partea copilului.
El nu se comportă astfel pentru că vrea, ci pentru că nu poate să își controleze impulsurile. Părinții trebuie îndrumați să fie un real suport pentru copil. În această etapă a vieții, el are nevoie de ajutor și înțelegere. Asocierea tratamentului medicamentos, terapiei comportamentale și sprijinul familiei este esențială pentru a obține un prognostic bun și pentru a ajuta copilul să își normalizeze manifestările. Există, însă, și copii care nu necesită tratament medicamentos. Aici vorbim de cei care sunt funcționali, care nu au forme severe de ADHD și care nu întâmpină dificultăți majore la școală. În aceste cazuri, terapia comportamentală este soluția. Studiile arată că terapia cognitiv-comportamentală poate produce aceleași modificări la nivel cerebral ca și medicația nonstimulantă, cu dezavantajul că este nevoie de o perioadă mai lungă pentru a obține rezultate similare.
Tratamentul trebuie luat pe viață?
Media10: Cât durează tratamentul și când putem vedea îmbunătățiri?
Dr. Cătălina Anastasescu: Mulți părinți întreabă dacă medicamentele trebuie administrate copilului toată viața. Răspunsul este nu. Medicația se administrează atât timp cât este necesar, adică până la ameliorarea simptomelor. Odată ce copilul ajunge la un echilibru și simptomele sunt ținute sub control, se poate lua în considerare o pauză de la tratament. Atunci când diagnosticul este corect și se administrează tratamentul adecvat pentru ADHD, îmbunătățirile pot fi observate încă din primele luni, de obicei în primele trei luni de tratament. În plus, pe măsură ce copilul constată că reușește să fie mai atent, devine mai motivat, mai entuziast și depune mai mult efort. Acest progres contribuie la creșterea stimei de sine și la o stare generală de bine.
Media10: Ce efecte secundare pot avea medicamentele? Îi pot schimba personalitatea?
Dr. Cătălina Anastasescu: Fiecare tratament poate avea efecte secundare, iar medicamentele psihotrope nu fac excepție. Totuși, efectele adverse sunt, de obicei, reversibile. Riscul apariției acestora este destul de mic și variază în funcție de organismul fiecărui copil. În cazul unor efecte secundare mai severe, tratamentul poate fi întrerupt și se poate recomanda o altă medicație. În ceea ce privește schimbarea personalității, cred că medicația nu schimbă personalitatea copilului, ci o normalizează. O să vedem cum se comportă copilul atunci când nu este tulburat de simptomele de hiperactivitate și neatenție.
„Artele marțiale sunt recunoscute pentru beneficiile lor asupra simptomelor ADHD”
Media10: Ce tipuri de activități extracurriculare sunt cele mai potrivite pentru copiii cu ADHD?
Dr. Cătălina Anastasescu: În societatea actuală, în care copiii petrec tot mai mult timp în spații închise și mai puțin timp în aer liber, mișcarea este esențială. Copiii sunt, prin natura lor, energici, iar această energie trebuie canalizată într-un mod benefic. Studiile arată că ADHD este diagnosticat mai rar la copiii din mediul rural comparativ cu cei din mediul urban. Prin urmare, orice formă de mișcare este recomandată, în special sporturile. Alegerea activității potrivite depinde de preferințele copilului. Deși artele marțiale sunt recunoscute pentru beneficiile lor asupra simptomelor ADHD, nu toți copiii sunt atrași de această activitate. Șahul, de asemenea, contribuie la dezvoltarea atenției și concentrării. În general, orice activitate care îi face plăcere copilului și îi oferă un cadru structurat și stimulativ poate fi benefică. Deci minim o activitate extracurriculară ar fi de mare folos.
Media10: ADHD poate fi mai bine ținut sub control odată cu vârsta?
Dr. Cătălina Anastasescu: Adulții cu ADHD pot resimți mai frecvent stări de neliniște, iritabilitate. De obicei, ei tind să își aleagă cariere dinamice, care implică mișcare și varietate. S-a observat că la adulții cu ADHD nivelul de empatie poate fi mai scăzut. De asemenea, simptomele ADHD la maturitate se pot suprapune cu alte tulburări psihiatrice, ceea ce face ca diagnosticul pus la vârsta adultă să fie mai dificil.
