Te-ai săturat de durerile care îți limitează mișcările și îți afectează viața de zi cu zi? La Kineto-Plus Craiova, găsești soluțiile: terapia manuală și masa de mobilizare vertebrală, două metode moderne și eficiente care te ajută să-ți recapeți mobilitatea. Aceste tehnici sunt recunoscute pentru capacitatea lor de a trata o gamă diversă de afecțiuni musculo-scheletale, de la dureri lombare și hernii de disc până la recuperări posttraumatice. Cu o abordare personalizată și sprijinul unor specialiști cu experiență, la Kineto-Plus pacienții pot beneficia de tratamente care nu numai ameliorează simptomele, ci și corectează cauzele disfuncțiilor. Cum funcționează terapia manuală și masa de mobilizare vertebrală? Aflăm de la Adrian Dumitrache, kinetoterapeut la Kineto-Plus Craiova.
La ce ajută terapia manuală?
Media10: Ce înseamnă terapie manuală? Care este diferența dintre terapia manuală și masajul terapeutic?
Adrian Dumitrache: Terapia manuală reprezintă un ansamblu de tehnici și manevre aplicate conform unui protocol, stabilit în urma unei evaluări standardizate. Dacă masajul terapeutic se concentrează pe o zonă specifică (cum ar fi zona cervicală a coloanei vertebrale), terapia manuală abordează problema într-un mod mai complex. De exemplu, pentru a trata o problemă cervicală, putem lucra și mobiliza zona toracală, deoarece aceasta poate influența indirect zona cervicală. După evaluarea pacientului și analiza semnelor clinice, identificăm disfuncțiile – fie asimetrii, fie o lipsă de funcționalitate normală la nivel muscular sau articular. Pe baza acestor observații, formulăm ipoteze privind cauzele problemei, care pot include factori precum: sedentarismul, statul prelungit la birou etc.
Planul de tratament poate include mobilizarea zonei cervicale, dar și a altor regiuni, cum este zona toracală, pentru a influența pozitiv problema. După aplicarea protocolului terapeutic, realizăm o retestare sau reevaluare obligatorie pentru a verifica rezultatele. În schimb, masajul terapeutic se limitează la tehnici aplicate direct pe zona afectată, fără componenta de evaluare, ipoteze și retestare, ceea ce face terapia manuală mult mai complexă.
Primul pas: evaluarea
Media10: În ce constă și cum se face evaluarea pacientului?
Adrian Dumitrache: Evaluarea pacientului implică o serie de teste clinice, care pot fi active (pacientul execută anumite mișcări) sau pasive (terapeutul mobilizează structurile pacientului). De asemenea, realizăm o anamneză detaliată pentru a identifica simptomele, modul în care acestea afectează viața pacientului și alte informații relevante. În acest caz, folosim un set de întrebări standardizat pentru fiecare tip de patologie. Un pas esențial este excluderea „red flagurilor” – situații care pot contraindica terapia, cum ar fi prezența unor afecțiuni grave. De asemenea, dacă avem la dispoziție investigații imagistice, cum ar fi un RMN sau o radiografie, le analizăm pentru a completa tabloul clinic. Pe baza acestor informații, formulăm ipoteze privind cauza problemei și stabilim protocolul terapeutic. Acesta include: numărul de ședințe, frecvența, durata tratamentului și momentul reevaluării. De asemenea, decidem dacă terapia manuală trebuie combinată cu alte tipuri de terapii.
Media10: Pentru ce tipuri de afecțiuni putem folosi terapia manuală?
Adrian Dumitrache: Terapia manuală este indicată pentru afecțiuni ale aparatului musculoscheletal – oase, tendoane, mușchi – care prezintă disfuncții. Aici vorbim de tot ce înseamnă hernii de disc, disfuncții de mobilitate în zona toracală sau chiar disfuncții respiratorii (ar fi cele apărute în urma unei pneumonii). De asemenea, terapia manuală poate fi folosită și pentru tratarea migrenelor. În general, această terapie este aplicată pentru problemele osteoarticulare, fiind frecvent utilizată pentru pacienții cu afecțiuni ale coloanei vertebrale. Totodată, este eficientă și în recuperarea după imobilizări prelungite. De exemplu, după o fractură de gleznă imobilizată timp de 40 de zile, osul se vindecă, dar mobilitatea poate fi redusă. Terapia manuală ajută la restabilirea amplitudinii normale de mișcare și facilitează o recuperare mai rapidă și mai eficientă, comparativ cu kinetoterapia clasică.
Când NU se indică terapia manuală?
Media10: Care sunt contraindicațiile terapiei manuale?
Adrian Dumitrache: Contraindicațiile generale includ prezența problemelor cutanate pe zona tratată sau a infecțiilor interne. Acestea sunt „red flagurile” menționate anterior. Există și „yellow flags” care necesită precauție, cum ar fi pacienții cu osteoporoză avansată. În astfel de cazuri, mobilizarea trebuie realizată cu mare atenție pentru a evita riscul de fisuri sau fracturi. De asemenea, trebuie să fim prudenți în cazul fracturilor neconsolidate sau aflate în proces de vindecare, unde osul este încă fragil. Este esențial să adaptăm tehnicile pentru a nu agrava starea pacientului.
Media10: Cum putem combina terapia manuală cu masa de mobilizare vertebrală și cum ajută aceasta?
Adrian Dumitrache: Osteopații, chiropracticienii și terapeuții manuali și-au dezvoltat, de-a lungul timpului, stiluri și tehnici diferite. Pentru a le aplica eficient, aceștia folosesc diverse unelte sau aparate care le ușurează munca. Printre ele se numără și masa de terapie manuală, care este concepută pentru a sprijini terapeutul în procesul de tratament. Totuși, masa în sine nu are niciun efect terapeutic direct. Ea reprezintă un instrument care facilitează poziționarea corectă a pacientului, ce permite realizarea mai ușoară și mai eficientă a anumitor mobilizări pasive.
„Masa permite poziționarea optimă a pacientului astfel încât terapeutul să poată mobiliza zona afectată cu un efort minim”
Media10: Care sunt principalele beneficii ale utilizării mesei de mobilizare vertebrală în cadrul terapiei?
Adrian Dumitrache: De exemplu, dacă tratăm un pacient cu o problemă la nivelul coloanei lombare și dorim să mobilizăm acea zonă, masa de mobilizare ne ajută să adaptăm tratamentul în funcție de greutatea și conformația pacientului. Este o diferență semnificativă între a lucra cu un pacient de 55 de kilograme și unul de 155 de kilograme, indiferent de experiența terapeutului sau de forța sa fizică. Masa permite poziționarea optimă a pacientului astfel încât terapeutul să poată mobiliza zona afectată cu un efort minim, folosind o singură mână, indiferent de greutatea pacientului. Acest lucru asigură o eficiență constantă a tratamentului, independent de caracteristicile fizice ale pacientului – un avantaj pe care nu l-am putea obține fără acest echipament, oricât de bine pregătiți am fi. În plus, masa de mobilizare facilitează poziționarea pasivă corectă a pacientului, blocarea acestuia într-o anumită poziție și orientarea precisă a mișcărilor terapeutice.
De exemplu, pentru o problemă de înclinare laterală a unei vertebre, masa permite poziționarea pacientului în flexie laterală, astfel încât terapeutul să poată lucra direct asupra vertebrei disfuncționale. În acest fel, pacientul rămâne complet relaxat, fără a fi necesar să depună vreun efort. Mai mult decât atât, terapeutul poate aplica tehnica dorită cu un efort minim, deoarece masa preia sarcina poziționării și susținerii. De asemenea, masa permite realizarea unor „tracțiuni” – mișcări de alungire a coloanei vertebrale în ax. De exemplu, în cazul coloanei lombare, putem utiliza masa pentru a elonga segmentele afectate în direcția și cu amplitudinea dorită. Aceasta este o mișcare pe care, fără ajutorul mesei, ne-ar fi dificil sau chiar imposibil să o realizăm cu aceeași precizie și eficiență.
„Se poate recurge la trosnituri, dar numai atunci când este cu adevărat necesar”
Media10: Masa de mobilizare poate fi folosită și pentru efectuarea trosniturilor?
Adrian Dumitrache: Masa de mobilizare ne oferă posibilitatea de a realiza și acele „trosnituri”. Atunci când sunt efectuate corect, acestea pot avea un efect instantaneu. De exemplu, dacă un pacient se prezintă cu gâtul blocat, pot identifica blocajul în timpul evaluării și efectuez această trosnitură pentru a debloca articulația. Masa de mobilizare dispune de o funcție care facilitează acest proces, făcându-l mai simplu și mai eficient. Totuși, această metodă trebuie utilizată numai după o evaluare completă, în care se identifică disfuncția specifică. Înainte de a ajunge la această tehnică, se lucrează pe țesutul miofascial și se aplică alte metode. Dacă acestea nu dau rezultatele dorite, se poate recurge la trosnituri, dar numai atunci când este cu adevărat necesar. Este important de menționat că această tehnică presupune eliberarea unui gaz din interiorul articulației, care are o structură similară unei bucșe. Așadar, nu se „trosnesc” oasele.
„Masa poate fi utilizată atât în stadiile incipiente ale afecțiunilor, cât și în cele cronice”
Media10: Când se indică folosirea mesei de mobilizare vertebrală? Se poate folosi atât în fazele incipiente ale bolii, cât și în fazele cronice?
Adrian Dumitrache: Această masă este destinată adulților. De asemenea, este extrem de utilă pentru persoanele care întâmpină dificultăți în mobilizare, adică pentru cei care se mișcă mai greu. Este foarte confortabilă, deoarece pacientul este poziționat pe masă și nu trebuie să depună niciun efort. În schimb, pentru a efectua o ședință de terapie manuală clasică, pacientul trebuie să fie implicat activ. De exemplu, trebuie să realizeze rotații sau alte mișcări, ceea ce poate fi uneori dureros. Masa de mobilizare vertebrală oferă o abordare pasivă, ceea ce permite pacientului să se simtă mai bine, iar terapeutul să fie mai eficient. Masa poate fi utilizată atât în stadiile incipiente ale afecțiunilor, cât și în cele cronice. În stadiul acut, pacientul poate fi mobilizat mult mai ușor, fără a resimți dureri. În stadiul cronic, când amplitudinea de mișcare este limitată, această masă ne ajută să recâștigăm mai rapid mobilitatea.
În faza acută, inflamația și durerea sunt intense, ceea ce limitează mișcarea, deși amplitudinea articulară există. Pe măsură ce trecem în faza subacută, durerea începe să scadă. În faza cronică, durerea devine, mai degrabă, sâcâitoare și constantă. Din cauza perioadei lungi în care structura afectată nu a fost mișcată, amplitudinea de mișcare se reduce și mai mult. În plus, obiectivele terapiei diferă în funcție de stadiul afecțiunii. În faza acută, scopul principal este reducerea durerii prin poziționarea pacientului într-o postură antalgică, care permite accesul facil la zonele de tratat. În faza cronică, obiectivul este creșterea amplitudinii de mișcare prin mobilizări pasive, care sunt mai fluide și mai ușor de realizat datorită mesei de mobilizare.
„Principala diferență constă în faptul că putem combina anumite mobilizări într-un mod foarte simplu”
Media10: Cum se diferențiază mobilizarea folosind această masă de tehnicile tradiționale de manipulare vertebrală manuală?
Adrian Dumitrache: Principala diferență constă în faptul că putem combina anumite mobilizări, cum ar fi flexia laterală cu extensia, într-un mod foarte simplu. Fără această masă, astfel de combinații sunt greu de realizat, deoarece implică activarea musculară, pe care pacientul nu o poate efectua. În plus, mobilizările în diverse planuri pot fi realizate pasiv, ceea ce nu este posibil fără acest dispozitiv. Cel mai important avantaj este că, prin utilizarea mesei, putem atinge mai ușor obiectivele stabilite pentru pacient, ceea ce ne permite să fim mai eficienți în programul de terapie și să obținem rezultate mai rapide.
Media10: Ce se întâmplă în timpul terapiei? Care sunt principalele tehnici de mobilizare ce se pot aplica pe această masă?
Adrian Dumitrache: Procedura începe prin crearea unui protocol personalizat, care poate include tehnici miofasciale, mobilizări vertebrale, tracțiuni sau activări musculare, în funcție de evaluarea inițială. Fiecare pacient beneficiază de un protocol individualizat, chiar dacă prezintă aceeași patologie. Acest protocol este adaptat în funcție de particularitățile pacientului: stadiul afecțiunii, aspectul coloanei, vârsta, cronicitatea și obiectivele personale. Pe baza acestor factori, terapeutul creează un plan specializat, pe care pacientul îl urmează conform recomandărilor primite.
Cât de des trebuie să mergem la terapie?
Media10: Câte ședințe de terapie manuală trebuie să facă pacientul, în mod normal, folosind și masa de mobilizare vertebrală? Se pot asocia și alte terapii?
Adrian Dumitrache: Numărul de ședințe poate varia. În protocolul nostru intern, deși nu este o regulă strictă, recomandăm de obicei un minim de șase ședințe la început, cu o frecvență de două-trei ședințe pe săptămână. Ele au scopul de a „scoate pacientul din criză”. După această etapă, începem să lucrăm pe partea de kinetoterapie. Există și cazuri în care combinăm fizioterapia, terapia manuală și kinetoterapia, dar acest lucru depinde de context. De exemplu, nu putem introduce exerciții dacă pacientul are dureri mari. În timpul ședințelor cu masa de mobilizare vertebrală, putem integra și alte tipuri de terapie. De exemplu, putem efectua mobilizări laterale în combinație cu terapia TECAR. Astfel, mobilizăm coloana vertebrală și utilizăm simultan sonda TECAR, combinând două terapii în aceeași ședință.
„Îmbunătățirile pot fi vizibile chiar din momentul în care pacientul coboară de pe masă”
Media10: Cât de repede încep să se vadă îmbunătățirile în urma folosirii terapiei manuale în combinație cu masa de mobilizare?
Adrian Dumitrache: Îmbunătățirile pot fi vizibile chiar din momentul în care pacientul coboară de pe masă. Pe lângă faptul că se simte mai bine, pacientul poate observa și o evoluție concretă. Acest aspect este foarte important, mai ales pentru pacienții care nu resimt dureri, dar au alte limitări. De exemplu, un pacient poate spune: „Nu pot să îmi întorc gâtul, dar nu mă doare”. Prin intermediul dispozitivelor pe care le folosim pentru evaluare, putem arăta pacientului în ce măsură i s-a îmbunătățit mobilitatea, procentual. În plus, sunt pacienți care aleg să continue terapia, deoarece mulți dintre ei au probleme cronice care reapar ciclic din cauza pozițiilor vicioase, sedentarismului sau altor factori. Deși recomandăm exerciții pentru acasă, unii pacienți uită să le facă, ceea ce face ca terapia continuă să fie esențială pentru menținerea rezultatelor.