Festivalul Toamnei la Grădinița „Tudor Vladimirescu” din Craiova: concursursuri de creație și târg de caritate pentru cei mici și cei mari

Pîrlogea Claudia
5 Min Read

Pe 23 octombrie, Grădinița cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu” din Craiova a găzduit cea de-a doua ediție a „Festivalului de Toamnă”, un eveniment plin de culoare, veselie și creativitate. Festivalul a fost un prilej de sărbătoare dedicat creativității și spiritului comunitar, punând accent pe participarea activă a celor mici și a familiilor lor într-o serie de activități interactive și distractive. Sub tematica bogăției toamnei, festivalul a oferit ocazia preșcolarilor să-și manifeste talentul artistic, iar părinților să contribuie la un scop caritabil important: îmbunătățirea mediului educațional din grădiniță.

În centrul evenimentului s-a aflat dorința de a cultiva valorile colaborării și ale implicării sociale, încurajând, în același timp, o legătură mai strânsă între grădiniță și familiile celor mici. Într-o atmosferă veselă și plină de culoare, participanții s-au bucurat de un program diversificat, în care concursurile de creativitate și atelierele de meșteșugărit au transformat evenimentul într-o experiență de neuitat.

Festivalul a debutat cu un concurs special, „Cel mai hazliu dovlecel”, unde copiii au prezentat dovleci stilizați, alături de costume inspirate din tematica toamnei. Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar micii participanți au fost încurajați de public și de juriu să fie curajoși și deschiși. Juriul concursului a fost format din: Zoia Ciciu, inspector pentru educație timpurie și reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Mihaela Sfetcu, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu” și Cezara Puchin, președinta Asociației de Părinți a grădiniței. Toți copiii participanți au primit zâmbete din partea juriului, alături de o mică recompensă dulce pentru eforturile și creativitatea lor.

Ateliere de creație pentru copii și părinți

Mai apoi, copiii, însoțiți de părinți și bunici, s-au implicat în activități artistice și interactive, participând la ateliere de creație. Sub îndrumarea atentă a educatoarelor, micuții au personalizat felinare și au pictat figurine din ipsos în forme specifice anotimpului. Entuziasmul celor mici a fost completat de bucuria de a pleca acasă cu propriile lucrări, păstrând astfel o amintire specială din acea zi. Atelierele de crafturi, unde s-au folosit materiale din natură, au adus un plus de diversitate și au consolidat legătura dintre copii și mediul înconjurător.

„După concurs, preșcolarii, împreună cu membrii familiei, au participat la ateliere de creație. Împreună cu părinții, bunicii, dar și cu ajutorul cadrelor didactice, copiii au personalizat și stilizat felinare și au pictat figurine din ipsos în forme de fructe și legume de toamnă. Mai mult decât atât, cei mici au putut lua acasă tot ceea ce au confecționat la Festivalul Toamnei. De asemenea, am avut și un atelier pentru crafturi, unde participanții au confecționat diverse decorațiuni și lucrări cu semințe și materiale din natură”, spune Iulia Bujoreanu, educatoare la Grădinița cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu” din Craiova.

Târg caritabil cu produse hand-made

Punctul culminant al festivalului a fost târgul caritabil organizat în curtea grădiniței. Părinții și copiii au adus multe bunătăți, și anume: prăjituri, plăcinte, dulceață, miere, zacuscă și altele, toate hand-made, pe care le-au vândut, mai apoi, celorlalți participanți. Sumele obținute din vânzarea produselor vor fi folosite pentru îmbunătățirea spațiului educațional, pentru a le oferi copiilor un mediu cât mai plăcut și mai modern în care să învețe și să se dezvolte.

Sprijinul ISJ Dolj și implicarea comunității educaționale

Evenimentul a fost susținut de ISJ Dolj, prin sprijinul inspectoarei Zoia Ciciu, care a avut un rol important atât în jurizarea concursului, cât și în încurajarea inițiativelor de acest tip, menite să aducă un plus comunității educaționale locale. Festivalul s-a dovedit a fi un real succes, demonstrând încă o dată că implicarea comună a cadrelor didactice, părinților și a instituțiilor educaționale poate crea experiențe memorabile și poate aduce beneficii tangibile pentru cei mici.

„Astfel de acțiuni se pot realiza doar datorită parteneriatului strâns cu Primăria Municipiului Craiova și Inspectoratul Școlar Județean Dolj, care ne-au sprijinit constant în orice demers pe care l-am desfășurat și cărora le mulțumim”, a subliniat Iulia Bujoreanu, educatoare la Grădinița cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu” din Craiova.

Share This Article