Evaluarea Națională la MATEMATICĂ. Cum să iei notă mare? Prof. Alina Stăncurel

Ana Maria Predilă
12 Min Read

În curând, elevii de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională, primul examen important din viața lor. Matematica este una dintre disciplinele obligatorii, ce necesită multă muncă, disciplină și pregătire intensă. Chiar dacă nu toți elevii îmbrățișează cu drag această materie, ea trebuie aprofundată și înțeleasă. Matematica este peste tot în jur, fiind una dintre disciplinele care dezvoltă gândirea critică și logică a elevilor. Prof. Alina Georgiana Stăncurel, profesor de matematică la Colegiul Național „Elena Cuza” Craiova, vine cu sfaturi esențiale despre metodele de predare, procesul de pregătire și gestionarea emoțiilor pentru elevii care urmează să susțină Evaluarea Națională la matematică.

Media10: Cum este matematica percepută de elevi și cum îi faceți să o înțeleagă mai ușor?

Prof. Alina Stăncurel: Încerc mereu să le explic elevilor cât de importantă este matematica. Ea nu trebuie învățată doar pentru a trece examenul, ci e necesar să fie înțeleasă pe deplin. În acest fel, elevii se pot orienta mai departe către profilul de la liceu. De asemenea, ei trebuie să conștientizeze importanța matematicii în viața de zi cu zi pentru că este peste tot în jur. Această disciplină le dezvoltă copiilor o gândire critică și îi pregătește pentru o viață ordonată. În plus, dacă vor alege să urmeze un liceu cu profil real, mai târziu se pot orienta către o facultate care are legătură cu matematica.

De-a lungul timpului, am reușit să mă apropii de elevii mei folosindu-mă de exemplificare. Le dau exemple concrete pentru noțiunile simple și le explic cum pot fi aplicate în exerciții, în probleme, dar și în viața de zi cu zi. Un alt aspect foarte important este acela că elevii trebuie să conștientizeze încă de la început că matematica se învață din timp. Noțiunile de bază trebuie să fie însușite de la vârste mici, să existe o continuitate, pentru că altfel vor rămâne niște lacune. Îi încurajez pe elevi să pună întrebări, să fie curioși și să nu le fie teamă să își spună ideile, chiar dacă sunt greșite. În acest fel, vom ști cum să îi ajutăm să-și însușească acele cunoștințe.

„În fiecare săptămână recapitulăm o lecție”

Media10: Cum îi ajutați pe elevi să se pregătească pentru Evaluarea Națională la matematică și, în același timp, să își organizeze timpul de studiu pentru a acoperi toată materia necesară?

Prof. Alina Stăncurel: În România, programa școlară pentru această disciplină este destul de încărcată. Prin urmare, este nevoie să sintetizez foarte bine informațiile. Predau lecția, iar la sfârșitul orei facem o sintetizare a cunoștințelor, adică ce au învățat în ora respectivă. De asemenea, îi pun să își facă fiecare un portofoliu cu definiții și exemple. În clasa a VIII-a le predau materia obligatorie din programă, iar mai apoi mă axez pe recapitularea cunoștințelor din clasele anterioare. De la începutul anului școlar, avem o oră suplimentară de matematică, pe lângă cele patru din orar. Prin urmare, în fiecare săptămână recapitulăm o lecție. Le aduc fișe de lucru la clasă, trecem prin noțiunile de teorie și lucrăm probleme la fiecare capitol. Acum facem mai mult teste pe modelul Evaluării Naționale.

Cum învățăm eficient?

Media10: Care sunt cele mai eficiente metode de învățare pe care le folosiți la clasă?

Prof. Alina Stăncurel: Pentru a-i ajuta să vadă mai bine formele geometrice, le proiectez noțiunile de geometrie în spațiu și le fac niște prezentări în Power Point. De exemplu, le-am arătat piramida, pe care am întors-o pe toate părțile ca ei să observe unde este baza, unde este vârful. Le-am desenat și pe tablă, dar am vrut să vadă cum arată figura în sine. Unii elevi nu înțeleg ce înseamnă un cub. Pentru ei, cubul este desenul acela greu pe care nu știu să îl facă. Ca să înțeleagă mai bine, le arăt o cutie, un acvariu, o piscină, le dau un exemplu concret, să vadă dincolo de ce este la tablă și să își imagineze cum arată o figură în spațiu. Mulți dintre ei au memorie vizuală și, dacă le proiectez figura, rămân cu o imagine clară în minte.

De asemenea, folosesc la clasă metoda brainstorming. Le pun o problemă pe tablă, iar fiecare elev își spune ideea. La matematică, avantajul este că putem rezolva o problemă prin mai multe metode. Unii copii o iau pe calea cea mai scurtă, pe când alții o ia pe drumul mai lung. Oricum ar fi, important este să ajungem la rezultatul corect. Trebuie să îi încurajăm pe elevi să își spună ideile, iar dacă sunt corecte să fie apreciați și motivați. De multe ori, pun câte o întrebare mai grea la clasă, poate ceva ce am făcut în anii trecuți, și sunt plăcut surprinsă să văd că unii elevi își aduc aminte. Uneori întreb ceva și răspunde un singur elev din clasă, care poate nu are 10 la matematică, iar asta mă bucură foarte mult.

„Facem recapitularea lecțiilor din anii precedenți, iar spre final lucrăm teste”

Media10: Cum ajută testele de antrenament și de când ați început să lucrați cu elevii pe ele?

Prof. Alina Stăncurel: Încă din clasele mici, facem partea de teorie la începutul lecției, iar mai apoi lucrăm probleme cu grad diferit de dificultate. Ne folosim și de culegeri, care au exerciții foarte bine structurate, în funcție de gradul de dificultate. Le notez cu semn de exclamație problemele și metodele care se dau la examen și pe care trebuie să le țină minte. În clasa a VIII-a, predau materia din programă, facem recapitularea lecțiilor din anii precedenți, iar spre final lucrăm teste. Subiectele de Evaluare Națională conțin și itemi de clasa a V-a, a VI-a, a VII-a. De aceea, am preferat ca pe parcursul orelor de pregătire să recapitulăm și temele din clasele mici. Acum, după ce am terminat de predat materia de clasa a VIII-a, ne-am apucat să facem un test complet de Evaluare Națională. De asemenea, ne folosim și de platforma Google Classroom, unde le încarc materiale, le pun teste, pe care ei le rezolvă și le încarcă acolo.

Media10: În perioada examenelor, copiii sunt adesea stresați, au emoții și, de multe ori, se creează niște blocaje. Ce strategii le recomandați pentru a le depăși?

Prof. Alina Stăncurel: Obișnuiesc să îmi încurajez elevii și să vorbesc deschis cu ei. Le spun să citească de mai multe ori enunțul, să fie atenți și să se concentreze. Atunci când observ că au tendința să greșească la lucrurile simple din cauza emoțiilor, încerc să lucrez mai mult cu ei, să fac mai multe probleme ca să fiu sigură că data viitoare vor fi atenți. În plus, contează foarte mult pentru ei această apreciere. Dacă îi încurajăm, dacă îi lăudăm atunci când dau un răspuns bun, vor căpăta încredere și vor depăși mai ușor emoțiile. De asemenea, luăm legătura și cu diriginții, cu părinții și le spunem unde sunt probleme, în ce stadiu se află fiecare elev, ce mai este de lucrat și de fixat.

„Părinții sunt cei care trebuie să se asigure că există un echilibru în viața copilului”

Media10: Cât de important este să existe un echilibru între școală, învățat și timp liber?

Prof. Alina Stăncurel: Părinții sunt cei care trebuie să se asigure că există un echilibru în viața copilului. Până la urmă, ei sunt cei care stau cu copilul acasă, îl văd ce face și pot să ia măsuri. Unui copil care a învățat constant și este obișnuit să lucreze nu i se pare greu în clasa a VIII-a. În schimb, cei care au fost mai leneși în timpul anului sunt trimiși la meditații de părinți pentru că au nevoie de un impuls, să fie cineva lângă ei care să îi împingă de la spate să învețe. Eu m-am înțeles foarte bine cu elevii care și-au arătat interesul pentru această disciplină. Prin urmare, nu au fost probleme nici cu emoțiile. Mulți lucrează de plăcere, de drag, vin ei și mă întreabă, sunt curioși. În plus, la începutul fiecărei lecții facem verificarea temei și lucrăm problemele pe care nu au reușit să le facă singuri acasă. Dacă nu au știut să rezolve, le explic de mai multe ori până când sunt sigură că au înțeles și abia apoi trec mai departe.

Media10: Care sunt cele mai comune greșeli pe care le fac elevii înainte de examene și cum pot fi evitate?

Prof. Alina Stăncurel: Mulți dintre elevi, din dorința de a lua o notă mare, trec rapid prin subiectele ușoare de grilă. De multe ori, însă, se întâmplă să greșească la un calcul simplu. Prin urmare, ar trebui să fie mai atenți și să verifice răspunsurile de mai multe ori. De asemenea, am observat că unii elevi nu depun suficient efort, nu lucrează în plus acasă la matematică. Cred că acest lucru depinde și de prioritățile pe care și le-au propus în acel moment, dar și pe viitor. Unii se mulțumesc cu o notă mai mică și nu vor să obțină mai mult. În plus, există și multe distrageri, cum ar fi jocurile pe telefon, care îi fac să își piardă ușor interesul pentru învățat.

„Matematica este o materie importantă, de care avem nevoie în multe dintre job-urile de viitor”

Media10: Ce mesaj de încurajare le-ați transmite elevilor care urmează să susțină examenele?

Prof. Alina Stăncurel: Aș vrea să le transmit copiilor să învețe pentru examen și să îl trateze cu seriozitate. În urma acestuia, își vor alege profilul de la liceu și, mai târziu, își vor găsi o meserie. Până la urmă, matematica este o materie importantă, de care avem nevoie în multe dintre job-urile de viitor. Dacă terminăm un liceu cu profil real, putem să ne orientăm spre orice domeniu. De asemenea, le transmit mult succes elevilor, să se concentreze și să dea tot ce au mai bun pentru a-și atinge obiectivele.

Share This Article