Cum știm că am avut un AVORT SPONTAN? Semne de alarmă

Avortul spontan înseamnă pierderea bruscă a unei sarcini intrauterine. Cel mai adesea, avortul spontan are loc în primul trimestru de sarcină și este însoțit de simptome specifice. Durerea abdominală și sângerarea reprezintă semnale de alarmă, care ar trebui să îngrijoreze pacienta și să o trimită cât mai repede la un consult. În urma acestuia, medicul ginecolog poate observa dacă sarcina a încetat să mai evolueze și să stabilească în ce condiții s-a produs avortul.

Femeile gravide care pot suferi un avort spontan au, de obicei, manifestări specifice. Mai întâi, poate să apară sângerarea vaginală, urmată de dispariția simptomelor din sarcină. Ulterior, pacienta începe să simtă dureri la nivel abdominal și lombar, însoțite de o senzație de presiune pelviană. Aceste manifestări apar, de obicei, la câteva ore sau chiar zile de la sângerare.

„Sângerarea vaginală și dispariția simptomelor de sarcină sunt sugestive pentru un avort spontan. În avort, sângerarea debutează prima. Aceasta este urmată, în următoarele ore sau zile, de dureri abdominale care pot fi crampe în zona mediană inferioară, dureri lombare joase cu senzație de presiune pelviană sau disconfort suprapubian”, spune dr. Rodica Nagy, medic specialist obstretică-ginecologie la Clinica GINECHO.

Sângerarea de la începutul sarcinii nu trebuie să fie un semn de îngrijorare

În multe dintre cazuri, femeile pot prezenta o sângerare redusă, de culoare negricioasă, la începutul perioadei de sarcină. Tendința este aceea de a ne speria, crezând că este ceva în neregulă, însă, de cele mai multe ori, sângerarea nu afectează evoluția sarcinii. Când vorbim de avort spontan, pacientele prezintă, pe lângă sângerare, și durere abdominală.

„Sunt foarte multe paciente care experimentează, la începutul sarcinii, o mică sângerare de culoare negricioasă. De cele mai multe ori, nu influențează evoluția acesteia”, explică medicul ginecolog.

„Este necesar un consult ginecologic și ecografic”

Oricum ar fi, pacientele trebuie să se adreseze medicului atunci când observă schimbări în starea lor de sănătatea și mai ales dacă apar simptome nespecifice sarcinii. Medicul ginecolog va efectua consultul ginecologic, precum și o ecografie, pentru a verifica starea fătului și dacă evoluția sarcinii este una favorabilă.

„Prezența unei sângerări vaginale în cantitate apreciabilă, însoțită sau nu de dureri pelviene, dar și lipsa semnelor de sarcină în afara unei sângerări, necesită investigații suplimentare. În oricare dintre situațiile de mai sus, este necesar un consult ginecologic și ecografic pentru a stabili dacă sarcina evoluează normal”, precizează dr. Rodica Nagy, medic specialist obstretică-ginecologie la Clinica GINECHO.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Alimente care ne distrag somnul. Ce să NU mănânci înainte de culcare?

Next Post

Convulsii febrile la copil? Cum acționăm de acasă

Related Posts
Verified by MonsterInsights