Profesoara Carmen Marcu este o sursă de inspirație și un ghid pentru elevii săi care aleg să învețe o meserie. Lucrează de 32 de ani la Liceul Tehnologic „George Bibescu” din Craiova, locul unde reușește să transforme viețile elevilor săi. Elevii săi au învățat meserie și au ajuns să lucreze în domeniul auto în diferite țări din Occident. Pasiunea sa pentru predare și angajamentul față de succesul elevilor săi a lăsat o amprentă semnificativă asupra comunității școlare și asupra învățământului profesional. Carmen Marcu este o profesoară care reușește să inspire și să motiveze generații de tineri, pregătindu-i pentru o carieră de succes în domenii din această profesie atât de îndrăgită a autoturismelor.
Media10: Cum ați ajuns să aveți o carieră în învățământ?
Prof. Carmen Marcu: Îmi este foarte dragă profesia de dascăl pentru că mama mea a fost învățătoare 40 de ani, iar tata a fost profesor și director la Liceul Tehnologic Auto o perioadă lungă de timp, după care a profesat în domeniul automobilelor. Eu am fost un copil mai atipic pentru că mi-au plăcut foarte mult automobilele, drept pentru care am făcut pregătirea profesională în acest domeniu. După terminarea Liceului Industrial Nr. 1, am urmat Facultatea de Mecanică din Craiova, secția TCM (tehnologia construcțiilor de mașini). Ulterior, am făcut încă cinci ani de facultate tehnică, autovehicule rutiere. Nu m-am oprit aici și am făcut un master în domeniul transporturilor – Optimizarea sistemelor de transport rutier, dar și pe un alt domeniu de pregătire – Managementul organizațiilor publice.
Sunt o persoană autodidactă, m-am pregătit și am citit extrem de mult.
De asemenea, nu o să mai amintesc de zecile, sutele de cursuri în domeniu. Pentru că sunt o persoană autodidactă, m-am pregătit și am citit extrem de mult. Domeniul automobilelor cunoaște o viteză de dezvoltare și de schimbare fantastică, iar ca să putem ține pasul cu noutățile trebuie să studiem foarte mult. Am avut și noroc de profesori extraordinari în liceu, în facultate, dar am avut și norocul să întâlnesc un manager de liceu foarte bun. Sunt de foarte mult timp în această școală și doamna director de atunci, Șerban Madlen, a optat ca eu să fac parte din colectivul de cadre didactice. A fost o persoană vizionară. Doamna director Șerban Madlen împreună cu domnul Petre Cauc au avut curajul ca în anii 90, când toate liceele industriale se transformau în licee teoretice, să facă de la zero un grup școlar tehnic. Doamna Șerban Madlen, împreună cu domnul Petre Cauc, au inițiat proiecte în care elevii și profesorii s-au putut deplasa. Primul dintre ele a fost în 1995, când nimeni nu știa despre aceste proiecte, și s-a desfășurat în Irlanda. Colegii profesori au studiat sistemul de învățământ tehnic irlandez, apoi au dezvoltat proiecte Comenius în Franța și așa am învățat multe lucruri. Am avut șansa de a lucra în echipă cu colegii mei pentru reforma învățământului profesional și tehnic inițiată în 1995. Printr-un astfel de proiect școala a fost dotată cu materiale didactice pentru domeniul tehnic, materiale pe care le utilizăm și acum. În plus, un grup de profesori au elaborat curricula necesară pentru învățământul profesional și tehnic de la acea vreme. Proiectele noastre de curriculă au fost adoptate, am făcut ghiduri metodice de predare a disciplinelor tehnice pentru meseriile mecanic auto, vopsitor auto, tehnician, atât pentru liceu, cât și pentru școală postliceală.
„Elevii învață meserie, învață carte, dar și să se integreze în societate, să se adapteze la schimbare”
Media10: Cum v-a ajutat munca în echipa să obțineți succesul și ce rezultate remarcabile ați avut cu elevii?
Prof. Carmen Marcu Am lucrat în echipă împreună cu toți colegii mei și am avut ce să învățăm unii de la ceilalți. Am avut norocul de a lucra în echipă nu numai cu colegii, dar și cu elevii noștri. Aceștia au participat la concursuri de meserii, au obținut rezultate și am avut satisfacții în urma activității comune. Pot să spun că am implementat primul proiect european Leonardo da Vinci din județul Dolj. Când am scris acest proiect, valoarea sa a fost impresionantă pentru anul 2008. Se numea „Pregătirea practică, un pas între școală și piața muncii”. Un grup de 30 de copii au mers în Germania timp de trei săptămâni și au lucrat ca mecanici auto. Elevii au fost apreciați pentru activitate. Peste doi ani de la terminarea proiectului, unul dintre elevii școlii a primit un loc de muncă în Germania. Actualmente, din muncitor a ajuns tehnician la Chrysler.
Un alt elev, tot în urma acestui proiect, lucrează în Suedia, unde este șeful de service pentru Volvo. La Liceul „George Bibescu”, elevii învață meserie, învață carte, dar și să se integreze în societate, să se adapteze la schimbare. Astfel de proiecte au continuat an de an. Următorul proiect a fost scris tot de mine, împreună cu colega mea Georgeta Țuică, în parteneriat cu Centrul de Formare în Automobile din Franța, Lyon. Cadrele didactice au elaborat o curriculă, după care am și predat, pentru tehnicieni, electricieni și electroniști auto. Curricula s-a predat în patru țări simultan: Franța, Ungaria, Finlanda și România. Ulterior, a urmat un schimb de experiență cu elevii. Copiii noștri au lucrat împreună cu copiii francezi, iar apoi au venit francezii la noi și au lucrat împreună pe materialele noastre.
La finalul proiectului, elevii români au fost testați împreună cu ceilalți copii din proiect. Mândria noastră este că au obținut niște rezultate la care nici noi nu ne așteptam. Întreg proiectul s-a desfășurat în limba franceză, iar elevii trebuiau să comunice în limba franceză tehnică, care este destul de dificilă. A fost o satisfacție foarte mare pentru noi să aflăm că au reușit să obțină cele mai mari punctaje. Copiii noștri știau foarte multă teorie, dar nu aveau posibilitatea de a o pune în practică și de a lucra pe mașini moderne. În acest proiect, au putut să vadă ce înseamnă o experiență europeană la operatori economici. Cu acest prilej, am confirmat faptul că se face carte la Bibescu, se învață meserie, de aceea sloganul nostru este: „Profesioniștii poartă numele George Bibescu”.
Pe parcursul activității mele de dascăl am încercat să fiu empatică cu copiii
Așa îi determini să își descopere ce au mai bun în ei. Îmi iubesc colegii, și cei care au ieșit la pensie și cei cu care lucrez acum, iubesc această școală pentru că aici îmi desfășor cea mai mare parte din zi. Sunt o persoană matinală, la ora 07:30 sunt în școală și îmi pregătesc lucrările de laborator, lecțiile pentru ziua respectivă. Uneori mă apucă chiar ora 16:00 cu diverse activități. Noi nu-i învățăm pe copii doar carte sau doar o meserie, îi învățăm să se adapteze la viață. Totodată, îi învățăm să aibă încredere în ei, să fie toleranți unii cu ceilalți, să se iubească pe ei și pe cei de lângă ei. Oamenii care sunt nefericiți, intoleranți, nu pot să reușească în viață, nu pot să se adapteze la schimbări, mai ales cele de acum. Am observat că acești copii au reușit.
La liceele tehnologice nu vin copiii cu rezultate extraordinare la evaluările naționale sau la olimpiadele școlare, dar am reușit, împreună cu colectivul de cadre didactice, să-i facem să fie conștienți și avem surprize plăcute cu rezultatele lor. Elevii care optează pentru pregătirea profesională susțin un examen de certificare a competențelor profesionale la final și îl obțin. Copiii noștri care lucrează în străinătate ne-au spus că de foarte puține ori au fost întrebați de diploma de bacalaureat. În schimb, certificatul de atestare a competențelor profesionale a dovedit operatorilor economici care sunt competențele pe care ei le dețin. Faptul că i-am învățat să fie punctuali, să fie responsabili a contat mai mult decât ceea ce au învățat teoretic la școală.
Avem parteneriate cu foarte mulți operatori economici
Am scris proiecte împreună cu aceștia pentru că școala este centru acreditat de formare a adulților. Câteva dintre aceste proiecte sunt: proiecte POSDRU, de perfecționare în domeniul auto împreună cu firma Automonța, calificare la standarde europene pentru meseria mecanic auto – tinichigiu, vopsitor auto-tinichigiu-carosier împreună cu Basicra. Pentru că am văzut că se poate și că avem apreciere din partea partenerilor noștri, am încercat să scriu un proiect POSDRU împreună cu o altă firmă – Brazilian, marmură și granit. Acest proiect de excepție a fost premiat la nivel național pentru rezultate, iar firma respectivă și-a achiziționat utilaje pentru activitatea curentă, dar a și pregătit forță de muncă în acest domeniu.
Am experiență vastă în aceste proiecte și mi-a plăcut să le implementez împreună cu colegii mei. Colega mea, Costantinov Simina, a continuat cu proiectele Erasmus. În fiecare an, începând cu 2009, în școala noastră s-a câștigat un astfel de proiect de mobilitate. Elevii noștri au participat la stagii de pregătire în țările europene: Italia, Spania, Franța, Germania, Austria. În fiecare an, se duc timp de trei săptămâni și lucrează acolo.
„La Liceul Bibescu se face carte și se învață meserie”
Media10: În acest moment, unde lucrează elevii Școlii „George Bibescu” sau elevii dumneavoastră, cei pe care i-ați învățat cum să se comporte în societate, cum să facă față greutăților?
Prof. Carmen Marcu: Elevii școlii noastre au obținut bacalaureatul, avem absolvenți care au terminat Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și chiar Facultatea de Drept. Fiul meu a urmat Facultatea de Transporturi, iar acum are o firmă de transporturi și muncește foarte mult. Sunt copii care au reușit prin forțe proprii să ocupe un loc de muncă. Am primit de la uzina Ford o scrisoare de felicitare pentru că aproximativ 20% din personalul angajat, de la muncitori și până la personalul de conducere, au pe diplomă titulatura Liceului Tehnologic „George Bibescu”. Asta înseamnă că la Liceul Bibescu se face carte și se învață meserie.
Încercăm să-i formăm pentru viață, astfel că doi dintre foștii elevi sunt chiar finii mei, deci nu am întrerupt legătura. Cu cei care sunt în străinătate, păstrăm legătura pe Facebook. De multe ori, îmi scriu mesaje: „Ce mai faceți, doamna profesoară?”, „Datorită dumneavoastră am ajuns unde sunt”, „Vă mulțumesc că în momentele mele de cumpănă din școală, când voiam să renunț, m-ați ajutat”. La un moment dat, unul dintre elevi voia să renunțe la liceu: „Nu mai vreau în clasa a X-a. Mă duc cu vărul meu în străinătate”. L-am adus la școală împreună cu mama și i-am spus: „Scrie-mi pe hârtie care sunt avantajele plecării tale, care sunt dezavantajele și ce avantaje și dezavantaje ai dacă rămâi în școală.” Același lucru l-a făcut și mama, iar la final am citit, ne-am pus de acord, mi-am spus și eu părerea, iar el a tras concluzia: „Doamna, din cauza dumneavoastră o să rămân la școală”. Eu m-am bucurat foarte tare că am reușit să-l conving. A terminat liceul, acum lucrează la Londra, unde este șeful unei firme de dezmembrări auto. Nu l-a pus nimeni șef de la început, ci a demonstrat prin profesionalism, prin seriozitate că merită acel post. M-am bucurat foarte tare când m-a căutat cu un buchet imens de flori să-mi mulțumească pentru că altfel nu ar fi ajuns acolo. Este cea mai mare satisfacție a unui profesor.
La Liceul Bibescu pregătirea practică se face atât în atelier, cât și la operatori economici
Sunt copii care câștigă concursuri de meserii. La un moment dat, în cadrul liceelor noastre, era chiar o discuție: „Numai Bibescu câștigă?” Da, pentru că la Bibescu pregătirea practică se face atât în atelier, cât și la operatori economici. Am avut șansa unui parteneriat cu firma Ford, cu service-urile din Craiova care sunt foarte serioase. Dotarea școlii noastre are, pe lângă atelierele de practică, și un service adevărat cu elevatoare unde se lucrează pe mașini. Avem un autovehicul Ford donat de uzina Ford pe care elevii fac lucrări practice. Prin parteneriatele noastre, atât interne, cât și externe, încercăm să-i învățăm pe copii o meserie. Astfel, tranziția de la școală către locul de muncă va fi mult mai ușoară, adaptarea la schimbare, la noutățile tehnologice se va face rapid și vom ajunge acolo unde ne dorim. PIB-ul României și al oricărui stat se ridică de către cei care muncesc, care știu să facă ceva, care au cunoștințe teoretice, dar mai ales practice.
„Cei mai mulți elevi vin la Liceul Tehnologic pentru a învăța o meserie”
Media10: Mi se pare extraordinar că faceți munca foarte grea din sistemul de învățământ, aceea de a aduce un copil de la nota 3-4 la nota 7-8 la examenul de bacalaureat. De multe ori, vorbim și promovăm excelența din învățământ, faptul că un copil de 8-9 a ajuns la 10 sau olimpic. În schimb, vorbim foarte puțin despre acea muncă titanică și extrem de motivațională pe care profesorul trebuie să o facă astfel încât copilul să ajungă de la nota 3 la nota 7. Cum este să faceți acest lucru?
Prof. Carmen Marcu: Este o muncă grea. Avem exemple de copii foarte buni care au reușit, dar și de copii care au venit din medii defavorizate și au intrat cu nota 3. Îmi aduc aminte de unul dintre elevii mei cu care am făcut un pariu. În clasa a IX-a, când a intrat cu media 3, era extrem de dezamăgit: „Nu este ceea ce-mi doresc, sunt prost, nu știu, nu înțeleg”. Împreună cu consilierul psihopedagog de la școală am discutat și i-am explicat că ceea ce crede el nu este adevărat. Prin urmare, i-am propus să facem un pariu ca să îi demonstrez contrariul. Începând din clasa a IX-a, împreună cu colegii de cultură generală: matematică, română și biologie, am început o pregătire intensă și i-am demonstrat acestui elev că se poate. De multe ori, când nu înțelegea, îl ajutam eu la matematică în pauză și îl încurajam: „Nu se poate. Tu ești băiat deștept. O să vezi că o să reușești.”
Am avut sprijinul părinților, contactul permanent cu școala și dorința copilului de a-și depăși condiția. Prin urmare, rezultatele au fost din cele mai bune. Nu a obținut nota 10 la bacalaureat, dar media 7 i-a adus o fericire extraordinară. Tot timpul am urmărit evoluția elevilor mei și i-am ajutat să se autodepășească. Cei mai mulți elevi vin la Liceul Tehnologic pentru a învăța o meserie, nu neapărat pentru bacalaureat. În plus, copiii din mediul rural sunt defavorizați. Ei urmează școala profesională, își dobândesc acel certificat de competențe profesionale și își doresc să se angajeze cât mai repede. Eu și colegii mei am încercat, prin cunoștințele pe care le aveam și prin comunicarea cu operatorii economici, să le găsim fiecăruia câte un loc.
Satisfacția noastră, ca profesori, este că elevii s-au reîntors către școală și ne-au mulțumit pentru eforturile pe care le-am depus în a-i convinge să învețe
Le spun zilnic, chiar dacă uneori par cicălitoare sau învechită în concepții, însă mai târziu își dau seama că am avut dreptate. Mulți dintre ei vin și spun: „Doamna profesoară, exact ce ne-ați învățat dumneavoastră și ce ne-ați spus, asta ni s-a întâmplat în viață, dar am știut cum să rezolvăm problema.” În școală nu se fac doar proiecte europene, ci și proiecte educaționale. Dacă un coleg are o idee, ceilalți se alătură și împreună, în echipă, construim acel proiect. Pe partea de sănătate lucrăm împreună cu cabinetul medical, cu medici pe care i-am adus la școală ca să le explice elevilor cum să mănânce sănătos, cum să se comporte în viață, într-o relație.
I-am învățat să protejeze natura, am avut proiecte de la plantarea copacilor, plantarea florilor la adunatul gunoaielor de pe malul Jiului.
I-am învățat să respecte apa, să facă economie de energie pentru că totul costă bani și trebuie să lăsăm planeta generațiilor viitoare. I-am învățat să fie toleranți. Anul trecut am făcut multe activități antibullying pentru că, din fericire, la noi nu se întâmplă lucrul acesta. Probabil că am fost foarte atenți cu ei, că i-am implicat în multe activități și n-au avut timp să fie răi unii cu ceilalți. I-am învățat să iubească și să se respecte. Dacă dăruim iubire, vom primi înapoi înzecit.
„Nu copiii trebuie să se adapteze la profesor, ci profesorul trebuie să-și adapteze metodele”
Media10: Vi se pare mai dificil de lucrat cu generațiile de astăzi? Se discută foarte mult despre faptul că profesorul nu mai are aceeași reprezentare în fața clasei și că generațiile de astăzi sunt extrem de dificile. Cum abordați dumneavoastră copiii dificili? Mă gândesc că poate se uită la dumneavoastră profesori la început de drum, care sunt dezamăgiți de ceea ce găsesc la clasă și nu știu cum să reacționeze corect ca să aducă elevul pe traseul normal.
Prof. Carmen Marcu: Întotdeauna am privit elevul din fața mea ca și copilul meu. Cum aș proceda eu cu copilul meu? Eu nu cred că există copii dificili. Copiii sunt născuți într-o altă epocă pe care noi, ca adulți, trebuie să o înțelegem. Noi am fost școliți, am făcut psihopedagogie și am fost învățați să adaptăm conținuturile pe care le predăm la nivelul intelectual și la particularitățile vârstei elevilor. Dacă privim copiii de astăzi ca fiind „copii problemă”, atunci noi, profesorii, avem o problemă. Nu copiii trebuie să se adapteze la profesor, ci profesorul trebuie să-și adapteze metodele de predare, înțelegere, empatie, răbdare la elevul din fața sa. Nu poți să predai la toate clasele în același fel. Metodele de predare sunt particulare și centrate pe elev. Am avut „copii problemă”, dar niciodată nu am ridicat tonul. Am o răbdare nemărginită și chiar ei mi-au pus-o la încercare. Amânau lucrarea de control sau testul de evaluare și îmi spuneau: „Doamna, nu am avut timp să învățăm, haideți să dăm data viitoare.”
La un moment dat, însă, tot trebuiau să o dea. De multe ori, rămâneau uimiți: „Doamna, dar câtă răbdare aveți să ne predați încă o dată, să ne explicați încă o dată? Să știți că a fost un test să vedem dacă vă pierdeți răbdarea cu noi”. Dacă copiii observă că ne pierdem răbdarea, că nu știm să ne aplecăm la nivelul lor de înțelegere, nu știm să-i facem să iubească materia pe care o predăm, atunci nu avem nicio șansă să reușim cu copiii. Asta le explic și colegelor mele mai tinere care au intrat în învățământ.
Mulți spun: „Sunt prost pregătiți, nu au capacitate intelectuală.” Așa este, s-ar putea să aibă dreptate, dar întrebarea este: „Ce faceți voi ca acești copii, la sfârșitul orei, să înțeleagă ceva și să fie în stare să spună ceva?”
Noi scriem pe tablă titlul lecției, obiectivele, esențializăm conținuturile din lecția respectivă, dar trebuie să ne asigurăm că la sfârșitul orei toți copiii au rămas cu ceva în urma acelei lecții. Nu-mi pierd răbdarea cu ei și le explic de mai multe ori tocmai ca să-i fac să înțeleagă, pentru că așa învață. Nici mie nu-mi plac anumite lucruri, nici eu nu am învățat totul perfect pentru că nu mi-a plăcut, dar am fost forțată de împrejurări. Trebuie să vedem lucrurile pozitive, partea plină a paharului și să întoarcem totul în favoarea noastră. Asta înseamnă respect față de tine, toleranță, înțelegere și empatie față de grupul pe care îl educi.
Dacă copiii nu au chef astăzi să învețe despre automobile, le propun să discutăm despre orice alt subiect. Astfel, le-am captat atenția din primele 10 minute, i-am făcut să se liniștească și ușor, ușor fac trecerea fie la lecția nouă, fie la recapitulare. Le plac foarte mult activitățile de laborator, activitățile practice. Din fericire, avem dotarea necesară și lucrăm foarte mult. Nu există oră la care să nu folosesc filme didactice.
Învățământul profesional și tehnic nu are manuale, așa că am făcut suport de curs pentru fiecare modul tehnic pe care îl am de predat.
Prin fișele de lucru, fișele de documentare, reușesc să le atrag atenția. De multe ori, nici nu începem bine ora și aud: „Doamna, ne mai jucăm?”
Copiii învață prin joacă. În acest fel, îi atrag și pe elevii care sunt mai puțin pregătiți. Avem și copii cu cerințe educaționale speciale, iar la aceia lucrăm separat. Încercăm să lucrăm pe grupe de elevi în care ei să fie implicați, fiecare elev să aibă cerințe clar stabilite și să fie responsabili de lucrarea respectivă sau de o parte din ea. Astfel, încercăm să-i mobilizăm.
„Pasiunea se poate transforma în loc de muncă”
Media10: Ce i-ați spune unui tânăr într-o țară în care avem nevoie de oameni care să știe meserie, dar care este reticent în a alege un liceu tehnic sau poate chiar părinților care, de multe ori, au un cuvânt greu de spus atunci când copilul își alege liceul?
Prof. Carmen Marcu: În perioada în care am fost inspector de specialitate, am inițiat împreună cu CJRAE Dolj proiectul „Meseria, brățară de aur”. În acest proiect, consilierii psihopedagogi de la CJRAE au mers în toate școlile din județul Dolj și din Craiova pentru a orienta școlar și profesional elevii din clasele a VII-a și a VIII-a spre o anumită meserie. Pentru asta, elevii au primit teste de aptitudini, au fost discuții cu părinții în cadrul lectoratelor despre a face un liceu tehnologic, de a învăța o meserie.
Am reușit să convingem o parte din elevi să-și urmeze visul de a ajunge un mecanic bun, un electrician auto bun, meserii care sunt extrem de căutate pe piața muncii. Tot în această perioadă, am luat legătura cu operatorii economici, care au ales să se implice și ei.
În urma discuțiilor purtate, am scos în evidență importanța implicării unui operator economic în viața școlii și nu doar în pregătirea practică a elevilor. În acest sens, operatorii sunt în consiliile de administrație ale liceelor tehnologice. Mai mult, am inițiat un examen, un concurs pe meserii cu elevii de școală gimnazială. Timp de o zi, au văzut cum este să fi elev la școala profesională. Am făcut activități teoretice de laborator, de instruire teoretică și elevii au fost atrași, le-a plăcut, drept pentru care o parte dintre ei au venit la liceul nostru. Tot pe vremea când eram inspector, am încercat să promovez activitatea practică de la toate liceele tehnice din Craiova. Am inițiat o expoziție cu lucrările efectuate de elevi în cadrul orelor de activitate practică în școală, dar și la operatorii economici.
De asemenea, toate școlile tehnice și-au prezentat oferta educațională și au expus munca elevilor de la activitățile de practică. Părinții trebuie să înțeleagă că un copil care termină o școală, fie că este școală profesională, fie că este liceu, are șansa la un loc de muncă sau la o facultate. Meseria este brățară de aur și le spun mereu copiilor că pasiunea se poate transforma în loc de muncă.
Adevărul este că nu ne oprim din învățat niciodată. Ajungem la pensie și facem cursuri pentru că ne dorim să știm mai mult. În ceea că mă privește, am făcut cursuri inclusiv în Franța la Grupul Național de Formare în Automobile.
Cei de acolo erau uimiți că o doamnă este inginer în domeniul auto pentru că la ei nu există așa ceva. Am permisul de conducere de la 17 ani, cu derogare. Mi-au plăcut automobilele, tot ce am învățat a fost cu pasiune, probabil și datorită tatălui meu, care a lucrat în domeniu.
Am încercat să-mi dezvolt această pasiune pentru automobile și s-o transmit elevilor mei. Se întâmplă, de multe ori, să îmi dau seama de talentul unui copil sau de pasiunea pe care o are și îl îndrum în acea direcție. Mulți dintre ei îmi mulțumesc și astăzi că i-am ajutat.
Orientarea școlară și profesională de la clasa a V-a la clasa a VIII-a este inexistentă și atunci ar trebui să ne implicăm.
Noi am încercat, prin proiectele școlii noastre, să ne ducem către școlile gimnaziale și să avem întâlniri cu copiii. Sunt mulți care își doresc să facă o anumită specializare, să învețe într-un anumit domeniu, iar noi le oferim șansa de a studia la Bibescu, unde cu siguranță nu vor avea de pierdut.
„Nu mă consider un om de 10, dar sunt într-o echipă de 10”
Media10: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți parte din campania „Oameni de 10” și ce sperați să transmită povestea dumneavoastră?
Prof. Carmen Marcu: Mă bucur foarte mult că m-ați invitat. Nu mă consider un om de 10, dar sunt într-o echipă de 10. Nu aș fi fost nimic fără elevii mei, fără colegii mei (cei care au ieșit la pensie, dar și cei care sunt în școală) și fără managementul școlii. Mi-am dorit să fac multe și am fost lăsată să fac acele lucruri. Trebuie să recunoaștem, însă, că sunt unități de învățământ unde acest elan este tăiat. Când am fost inspector, am încercat să promovez învățământul profesional și tehnic și să conștientizez că fără oameni bine pregătiți, fără specialiști bine pregătiți, operatorii economici mor, dispar. Este foarte greu să faci perfecționare la locul de muncă, să-l înveți pe om de la zero. Este șansa economiei românești de a folosi acești elevi în care noi punem tot sufletul, pasiunea noastră, cunoștințele noastre. De aceea, majoritatea dintre noi participăm la cursuri de formare, la mastere.
Aș putea să mă gândesc că mai am câțiva ani de zile până la pensie, dar nu pot. Mă gândesc în fiecare zi ce să fac, ce să schimb pentru a-i face pe copii să fie conștienți că sunt importanți pentru mine, pentru școală și pentru societate. Dacă noi renunțăm la a crede în ei, nu ne vom asigura un viitor foarte bun, cel puțin al economiei. Unii dintre noi îi considerăm dificili, dar ei au o altă viziune, un altfel de comportament și trebuie să-i acceptăm, să ne adaptăm la schimbările de astăzi, să-i înțelegem, să-i sprijinim și să scoatem ce e mai bun din ei. În fiecare dintre elevii mei am descoperit ceva bun și am avut de învățat de foarte multe ori de la ei.
