Ce analize și investigații sunt ESENȚIALE, anual, în funcție de vârstă?

La început de an, este bine să ne asigurăm că suntem sănătoși, dar și să ne ținem sub control afecțiunile preexistente. Pentru a face acest lucru, este necesar să mergem periodic la medicul de familie pentru un examen clinic. În funcție de categoria de vârstă (copii și adulți), sunt necesare anumite teste și investigații de prevenție. În acest fel, ne asigurăm că nu există probleme sau, dacă sunt, le putem depista din timp și trata mult mai ușor. Ce teste și investigații trebuie să facem la început de an? Aflăm chiar de la medic!

Ce analize se fac la copii?

Bebelușii, copiii și adolescenții trebuie să facă periodic un examen clinic general și un bilanț nutrițional până la vârsta de 18 ani. La examenul clinic, medicul poate observa anumite semne și simptome care să ateste prezența unei afecțiuni, cum ar fi deficitul vitaminei D, anemie, boli cardiace. În acest caz, se recomandă teste și investigații specifice, în funcție de manifestările pe care le are pacientul. În ceea ce privește bilanțul nutrițional, acesta constă în măsurarea greutății și înălțimii copilului, precum și a perimetrului cranian, toracic, a indicelui de masă corporală și dentiție. Dacă copilul nu are probleme de sănătate, nu sunt necesare alte teste sau investigații.

„La copilul și tânărul până în 18 ani, avem niște examene de bilanț periodice. Acestea se fac începând de la naștere, apoi la o lună, la două, patru, șase, nouă, 12, 15 și la 18 luni. După aceea, se realizează o dată pe an până la împlinirea vârstei de 18 ani. Se face un examen clinic complet unde apreciem dacă este un deficit de vitamina D, adică niște semne de rahitism; dacă este palid, poate fi suspect de anemie; dacă are niște sufluri sau alte zgomote cardiace, poate fi nevoie de un consult cardiologic. În afară de examenul clinic general, se mai face un bilanț nutrițional pentru aprecierea greutății, înălțimii, perimetrului cranian, perimetrului toracic, indicelui de masă corporală și dentiție. În cazul în care copilul este sănătos, atunci nu este nevoie să facem niciun fel de analize. În schimb, dacă suspicionăm una dintre cele enumerate, atunci ne orientăm spre analize și investigații de specialitate. În principiu, luăm în considerare vârsta copilului si stadiul de dezvoltare al acestuia pentru a aprecia oportunitatea anumitor investigații de laborator pentru anemii, carențe în dezvoltarea sistemului osos, tendința la obezitate și riscul de diabet juvenil. Toate aceste patologii apar în perioada de creştere”, explică dr. Dalida Mosorescu, medic de familie.

Ce teste sunt recomandate la adulți?

În ziua de astăzi, din ce în ce mai mulți tineri și adulți se confruntă cu patologii care înainte erau specifice persoanelor în vârstă. De regulă, după vârsta de 18 ani și până în 40 de ani, dacă adultul nu are acuze, nu sunt necesare investigații. Este important, însă, să facem o vizită periodică la medicul de familie, chiar dacă ne simțim bine. Multe afecțiuni nu dau simptome, însă medicul poate observa, printr-un examen clinic, dacă există probleme. Ulterior, acesta va recomanda pacientului efectuarea unor analize de sânge și îl va orienta către un specialist.

„Între 18-40 de ani, dacă avem semne de boală, recomandăm analize. Dacă pacientul se simte bine, nu are acuze subiective, dar eu îl văd că este palid, că este încercănat, iritat, depresiv, atunci mă orientez și recomand analizele sau examenul de specialitate de rigoare. Dacă între 18-40 de ani am un adult care este sănătos, nu recomand niciun fel de analize. Din păcate, avem foarte mulți copii și tineri cu rahitism, anemie, hipertensiune, dislipidemie, tiroidită autoimună, noduli tiroidieni. Toate patologiile care erau peste 40-50 de ani au coborât către tânăr și către copilărie. Acesta este efectul vieții agitate, a alimentației pe care o avem, a stresului, a chimicalelor pe care le consumăm, a lipsei de mișcare”, explică medicul de familie.

Sedentarismul și accesul la gadgeturi ne predispune la apariția unor afecțiuni grave, iar aici vorbim de obezitate, dislipidemie, boli articulare și osoase, boli pulmonare, cardiace. Accesul nelimitat la informație și varietatea medicamentelor, a suplimentelor existente pe piață nu țin locul consultului unui medic. De aceea, este extrem de important să nu ne lăsăm păcăliți de reclame sau de ce medicamente a luat x și y, ci să mergem direct la medicul de familie.

„Să nu uităm de sedentarism ṣi de timpul petrecut pe diferite dispozitive electronice, cum ar fi: telefon, tabletă, calculator, PlayStation etc. Lipsa de mişcare este factorul de risc principal pentru o serie de patologii: obezitate, dislipidemie, probleme articulare și osoase, afecțiuni pulmonare, cardiace, imunitate deficitară. Pentru orice problemă de sănătate, pacientul ar trebui să se adreseze medicului, nu să cumpere din farmacii ce a văzut el la reclamele TV. Inclusiv suplimentele, vitaminele și ceaiurile ne pot face rău. Ele trebuie administrate cu discernământ, în funcție de comorbiditățile şi profilul pacientului”, menționează dr. Dalida Mosorescu.

Analize de prevenție la persoanele trecute de 40 de ani

Femeile și bărbații trecuți de 40 de ani trebuie să facă anual un set de analize de prevenție, care sunt decontate în totalitate de Casa de Asigurări de Sănătate. La bărbat sunt șase analize, iar la femei șapte. Printre acestea putem aminti: hemograma completă, glicemia, creatinina, colesterolul total și LDL colesterol. Pe lângă acesta, la sexul masculin se face și antigenul specific prostatic, iar la sexul feminin avem în plus testarea hormonilor tiroidieni.

„Peste 40 de ani, recomandăm niște analize de prevenție. Acestea nu fac parte din analizele pe care noi le recomandăm pe lanțul de patologie. Sunt șase analize la bărbat și șapte la femeie, dintre care cinci sunt în trunchiul comun: hemogramă, glicemie, colesterol seric total, LDL colesterol și creatinină serică. Avem în plus PSA-ul la bărbat, iar la femei T4 și TSH-ul. Acestea sunt decontate de C.A.S., sunt pe partea de prevenție și sunt independente de existența unui plafon sau nu la laborator. Laboratorul nu are voie să refuze un bilet de trimitere de prevenție”, precizează dr. Dalida Mosorescu, medic de familie.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Hemoroizii. Care sunt cele mai eficiente metode de tratament?

Next Post

Medicina de familie în colaps. Pacienții au de suferit

Related Posts
Verified by MonsterInsights