Când vine vorba de durerile în gât, este important să înțelegem cauzele și să știm cum să le tratăm eficient. În majoritatea cazurilor, durerile în gât sunt cauzate de infecții virale, cum ar fi răceala, gripa sau COVID-19, și vor dispărea fără tratament specific în câteva zile. În unele cazuri, însă, durerea în gât poate fi un simptom al unei infecții bacteriene, care poate necesita tratament cu antibiotice, după evaluarea unui medic.
Durerea în gât este o problemă comună și deseori incomodă, care poate avea numeroase cauze, de la infecții virale la probleme mai serioase.
Diferența între infecție virală și cea cauzată de streptococ
Perioada rece a anului favorizează transmiterea infecțiilor virale, iar frecventa patologiei faringiene, cu sau fără afectarea sistemului respirator, crește. Deosebirea între o infecție virală și una cauzată de streptococ poate fi dificilă. Cu toate acestea, există câteva caracteristici specifice care pot sugera o infecție bacteriană.
Când mergem la medic?
Infecțiile virale obișnuite se remit de obicei în câteva zile. Totuși, dacă după 3-5 zile simptomele persistă și starea generală a pacientului rămâne alterată, însoțită de febră, este important să se consulte un medic, în special în cazul copiilor. Aceasta deoarece situația poate indica o infecție bacteriană, care necesită un tratament specific și nu se vindecă de la sine.
Este esențial ca pacientul să se solicite asistență medicală în cazurile în care febra este persistentă, dacă durerea în gât este însoțită de tuse, în situații de durere intensă, sau când apar probleme serioase la înghițire sau respirație. De asemenea, este un semnal de alarmă dacă saliva conține urme de sânge. Persoanele cu afecțiuni preexistente grave, cum ar fi astmul, cancerul, HIV/SIDA etc., trebuie să acorde o atenție deosebită simptomelor lor și să consulte un medic fără întârziere.
Soluții de tratament
Având în vedere că faringita este frecvent provocată de o infecție virală, administrarea de antibiotice nu este eficientă și, prin urmare, nu se recomandă.
Antibioticele trebuie administrate numai la recomandarea medicului, în cazul infecțiilor bacteriene, și conform unui regim prescris, pentru a sprijini vindecarea, prevenind complicațiile și dezvoltarea rezistenței la antibiotice a agentului patogen.
Pentru a ameliora durerea în gât, există o serie sfaturi practice recomandate de medici, care pot fi de ajutor:
- Usturoiul: Acesta are proprietăți antimicrobiene și antibacteriene, stimulând sistemul imunitar și ajutând la combaterea infecțiilor care cauzează dureri în gât.
- Comprimatele cu zinc: Acestea pot reduce durerea în gât și, în același timp, pot opri acțiunea virusurilor responsabile de răceală.
- Gargara cu apă caldă sărată: Aceasta poate calma inflamația și durerea în gât și poate ajuta la distrugerea bacteriilor.
- Ceaiul din plante: Anumite plante medicinale, cum ar fi echinaceea sau lemnul dulce, pot stimula sistemul imunitar și pot avea efecte antivirale și antibacteriene.
- Comprimate masticabile și spray-uri pentru gât: Acestea pot oferi ameliorare temporară a durerii.
- Siropuri și pastile pentru tuse: În cazul în care durerea în gât este însoțită de tuse, aceste remedii pot fi de ajutor.
- Gargara cu ceai de nalba sau frunze de zmeur: Aceasta ajută la reducerea durerii și calmarea senzației de mâncărime.
- Odihnă și consumul de supă de pui: Acestea sunt remedii tradiționale eficiente.
Este important să nu neglijăm și aspectele legate de alimentație și igienă personală. Evitarea alimentelor condimentate, sărate, fierbinți sau acide este recomandată, deoarece acestea pot intensifica durerea.