Sigur te-ai trezit măcar o dată cu gâtul înțepenit, dureri mari și imposibilitatea mișcării. Chiar dacă este o problemă cu care mulți dintre noi ne-am confruntat de-a lungul vieții, este foarte important să o gestionăm corect pentru a nu îngreuna procesul de recuperare. Gâtul înțepenit este o problemă ce poate fi tratată foarte ușor dacă avem parte de ajutor specializat, de la un fizioterapeut. Acesta folosește diverse tehnici adaptate nevoilor pacientului și problemei pe care o are pentru a diminua durerile și a îmbunătăți mișcarea gâtului. În ce constau exercițiile? Află chiar de la specialist!
Exerciții pentru ameliorarea durerii
Atunci când ai gâtul înțepenit, orice mișcare înseamnă durere. Prin urmare, e nevoie de ajutor specializat pentru ameliorarea simptomelor supărătoare și relaxarea musculaturii. În tratamentul pacientului se folosesc tehnici de încordare a musculaturii pentru a stimula mișcările gâtului, dar și masajul, care are efect terapeutic și reduce durerea. O tehnică des folosită de fizioterapeuți este exercițiul hold-relax (ține-relaxează). Conform denumirii, acesta constă în stimularea mușchiului afectat pentru câteva secunde, urmat de relaxare. În acest fel, se activează reflexul de întindere și vom putea să ne mișcăm gâtul fără să mai simțim durere.
„Abordând patologii musculoscheletale, am o masă mare de tehnici care vizează musculatura. Prin urmare, pentru tratarea pacientului folosesc masaj terapeutic și tehnici de energie musculară (încordarea musculaturii). De exemplu, una din tehnici se numește hold-relax, în care țin mușchiul activ câteva secunde, după care îl las să se relaxeze. Astfel, se activează reflexul miotatic. După aceea duc segmentul în direcția în care vreau să îmbunătățesc mișcarea, iar musculatura începe ușor, ușor să se elasticizeze, să permită mișcare”, spune Vlad Gîlcă, fizioterapeut cu specialitate de terapeut manual ortopedic în abordarea patologiilor musculoscheletale la Kineto-Plus.
În situația în care nu se obține o activare musculară, fizioterapeutul sau kinetoterapeutul poate apela la anumite exerciții de mobilizare pasivă a articulațiilor. Astfel, specialistul efectuează mișcări de întindere la nivelul gâtului, în funcție de pragul dureros al fiecăruia: „Atunci când nu obțin o activare musculară, aplic și tehnici de mobilizare pasivă a articulațiilor. Mai exact, pacientul stă întins pe masă și îi mișc gâtul, în limita durerii, în ce direcție vreau”, explică Vlad Gîlcă, fizioterapeut.
„Este foarte important ca în faza acută, când este o durere mare, să mergem la fizioterapeut”
Mulți dintre noi evităm să mergem la un specialist și ne întrebăm, mai degrabă, ce putem face de acasă ca să ameliorăm durerile. De obicei, căutăm pe internet niște exerciții sau întrebăm persoanele din jurul nostru ce putem face. Ei bine, în cazul acesta, nu este indicat să încercăm singuri să ne îmbunătățim starea. Cel mai indicat este să primim ajutor specializat, de la un fizioterapeut, pentru că exercițiile sunt adaptate în funcție de fiecare pacient în parte și de problema pe care acesta o are.
„De cele mai multe ori, oamenii mă întreabă ce pot face de acasă ca să amelioreze durerea. Eu le spun mereu să vină la fizioterapeut pentru a efectua niște exerciții care sunt adaptate în funcție de pacient și de afecțiunea de care suferă. Este foarte important ca în faza acută, când este o durere mare, să mergem la fizioterapeut. Noi avem un set de tehnici prin care putem scădea durerea și putem îmbunătăți funcționalitatea gâtului”, precizează fizioterapeutul.
„Există posibilitatea să ne forțăm prea tare musculatura și să ne accentuăm starea”
Odată ce ne-am trezit cu gâtul înțepenit și durerile sunt foarte mari, trebuie să ne prezentăm la un fizioterapeut. Dacă încercăm să facem singuri niște exerciții de pe internet, vom constata că este dificil să le realizăm. Pe de altă parte, dacă ne forțăm prea tare musculatura din zona gâtului, riscăm să facem mai mult rău decât bine. Fizioterapeutul este cel care poate să efectueze exercițiile potrivite problemei pe care o avem și să amelioreze simptomele neplăcute prin tehnici special concepute, menite să ne ajute și nu să ne agraveze starea.
„Acasă este foarte greu să ne îmbunătățim singuri starea pentru că durerea apare imediat, chiar și la o mișcare foarte mică. În plus, există posibilitatea de a ne forța prea tare musculatura și de a ne accentua starea. De aceea, prezența fizioterapeutului în tratamentul torticolisului trebuie să fie cât mai din timp pentru a nu înrăutăți situația. Până la urmă, cu cât o afecțiune stagnează mai mult în corpul nostru, cu atât e mai greu de gestionat”, conchide Vlad Gîlcă, fizioterapeut cu specialitate de terapeut manual ortopedic în abordarea patologiilor musculoscheletale la Kineto-Plus.