Atât grădinița, cât și școala reprezintă două etape extrem de importante din viața copilului. Pregătirea trebuie făcută cu mult timp înainte de a lua contact cu mediul școlar. Pentru asta, părinții pot avea nevoie de ajutor specializat. În ce constă pregătirea copiilor pentru intrarea în mediul școlar? Ce shimbări trebuie făcute de acasă? Cât de importantă este să avem o relație deschisă cu copilul? Cum pregătim emoțional copilul pentru începerea școlii/grădiniței? Ne spune Iuliana Bulacu, psihoterapeut la Școala Gimnazială „Terraveda” din Craiova.
„Ar fi recomandat ca pregătirea pentru începerea grădiniței sau a școlii să se facă cu cel puțin două săptămâni înainte”
Media10: Începerea școlii sau a grădiniței reprezintă un moment important atât pentru copii, cât și pentru părinți. Ce ar trebui să știm din acest punct de vedere?
Iuliana Bulacu: Părinții ar trebui să se aștepte la o anumită doză de stres. Orice situație nouă ne provoacă atât pe noi, ca părinți, cât și pe copii. Brusc se schimbă rutina zilnică. Copiii sunt scoși din contextul familial și sunt duși într-un mediu străin. Durează până se adaptează, până creează prietenii, până se obișnuiesc cu cadrele didactice, cu ritmul. Toate aceste lucruri creează frustrare în copil și, implicit, în părinte. Provocarea cea mai mare este pentru părinți. Ei sunt puși în situația de a insera în programul lor cotidian și programul copiilor.
Aici depinde de fiecare părinte cum reușește să gestioneze situația, dacă are ajutoare, dacă este organizat. Partea aceasta de structură și de organizare este importantă pentru copii. Dacă părintele este organizat, atunci și copilul este în regulă. Dacă părintele este într-un haos, atunci și copilul se va agita și va intra într-o stare de anxietate. De aceea e bine să stabilim cu o seară înainte cu ce se va îmbrăca copilul a doua zi, ce vrea la pachet ca să nu avem surprize dimineața.
De asemenea, ar fi recomandat ca pregătirea pentru începerea grădiniței sau a școlii să se facă cu cel puțin două săptămâni înainte. Ar putea începe cu programul de somn. De exemplu, să nu mai culce copilul la ora 22:00 – 23:00, ci deja la ora 21:00 copilul să fie în pat. Un copil odihnit este un copil cu care poți să colaborezi, te înțelege, te ascultă, e compliant.
În schimb, un copil obosit este un copil care plânge, care nu vrea să colaboreze și atunci apare frustrarea. Mediul organizat, în care ei să cunoască noțiunea de program bine definit de masă, de joacă, de odihnă și de studiu îi ajută și la școală. Dacă stabilim un program, copilul își amintește niște comportamente pe care unii dintre ei deja le-au învățat la grădiniță (cum să stea la masă, cum să se comporte), iar la școală le va fi mult mai ușor. Depinde foarte mult de cum îl învățăm de mic, cu ce pleacă copilul de acasă, din familie, cu ce comportamente, cu ce atitudini și valori morale pentru că noi, ca părinți, le implementăm. Școala și societatea vin și modelează pe ceea ce noi deja i-am învățat.
„Un copil care nu are voie să atingă, nu are voie să cadă, ajunge un copil frustrat, repectiv un adult anxios”
Media10: Cât de important este să existe un program bine organizat în viața copilului și cât de mult îl ajută acest lucru să se conecteze mai bine cu lumea în care trăiește?
Iuliana Bulacu: Se spune că cei șapte ani de acasă sunt foarte importanți. Copiilor care au un program organizat acasă le va fi foarte ușor să se adapteze noilor situații, să aibă un autocontrol, pe când ceilalți vor întâmpina provocări. De exemplu, unii copii asociază noțiunea de prânz cu soarele care este pe cer. Știu că atunci este prânzul și că părinții vin să îi ia de la grădiniță/școală. Copiii sunt din ce în ce mai conectați cu mediul înconjurător și asta le creează siguranță, nu sunt în haos.
Cu cât un copil știe mai multe despre lumea din jurul lui, cu atât se simte mai bine cu el și e dispus să fie curios, să exploreze și se dezvoltă mult mai aromonios decât ceilalți. Un copil care nu are voie să atingă, nu are voie să cadă, să țipe, să se manifeste va ajunge un copil frustrat, repectiv un adult anxios.
„Copiii care stau doar cu părinții întâmpină mari provocări în adaptarea în mediul școlar”
Media10: Cum ne dăm seama, ca părinți, dacă copilul este pregătit pentru începerea școlii sau a grădiniței?
Iuliana Bulacu: Ne putem da seama că un copil este pregătit pentru începerea școlii sau a grădiniței atunci când s-a atins un prag optim de dezvoltare fizică, cognitivă și psiho-socială. Aici mă refer la interacțiunile pe care le are copilul cu mediul în care trăiește, ușurința cu care stabilește relații cu cei din jurul lui, modul în care reușește să verbalizeze, să perceapă realitatea în care el trăiește. De exemplu, descrierile pe care le face copilul despre mediul înconjurător, despre nevoile lui și despre ușurința cu care el poate să rămână cu un alt adult: bunicul, bunica, o mătușă. Copiii care stau doar cu părinții întâmpină mari provocări la adaptarea în mediul școlar. De aceea, pregătirea trebuie să înceapă cu câteva luni înainte. Lăsăm copilul o oră – două pe zi cu o altă persoană, într-un alt mediu. Astfel, părintele își asumă responsabiliatea față de copil prin această atitudine.
Un alt lucru important de urmărit la copil este gradul de autonomie: dacă copilul reușește să își verbalizeze nevoile primare, dacă se poate hrăni și îmbrăca singur. Sunt niște abilități pe care copiii au nevoie să le învețe de la vârste foarte fragede pentru că de aici pleacă încrederea de sine. Cu cât un copil știe să facă mai multe lucruri pe cont propriu, cu atât este mai bine cu el, nu este dependent în toate de o altă persoană. De asemenea, noțiunea timpului trebuie să fie semnificată, să li se dea niște exemple despre ce înseamnă timpul. Dacă copilul ajunge în mediul școlar și nu are nicio noțiune despre timp, atunci el este pierdut, este într-un haos complet. În plus, este important ca ei să înțeleagă că acesta este normalul, este firescul, că ei nu fac altceva decât ceilalți copii de vârsta lor.
„Trebuie să le vorbim copiilor despre emoțiile pe care le trăim și noi, ca adulți”
Media10: Prima zi de grădiniță sau prima zi de școală creează emoții mari pentru cei mici. Cum pregătim emoțional copilul pentru noua etapă?
Iuliana Bulacu: În primul rând, atunci când vorbim despre emoții facem referire la conectarea cu partea afectivă din noi. E recomandat să alegem cu atenție ceea ce le spunem copiilor și modul în care le transmitem informația. De exemplu, dacă eu îi vorbesc copilului despre școală cu plăcere, îi povestesc amintiri frumoase, atunci și copilul percepe școala în acest fel. În schimb, dacă eu am niște traume legate de grădiniță sau de prima zi de școală, atunci e mai bine să nu îi povestesc copilului pentru că îi transmit aceste emoții și risc să-l afectez. Putem apela la niște cărticele de povești în care școala este prezentată într-o formă pozitivă, în care li se oferă tot felul de informații copilașilor la care poate noi, ca părinți, nu ne-am gândit.
În al doilea rând, trebuie să le vorbim copiilor despre emoțiile pe care le trăim și noi, ca adulți, adică efectiv să îi vedem, să îi oglindim. E normal să fie stresați, e normal să le fie teamă pentru că este un mediu nou, dar trebuie să vorbim cu ei. Ai putea să îmi descrii ce simți atunci când te gândești la grădiniță? Poți să îmi descrii această teamă? Dacă copilului îi este greu să o transpună în cuvinte, atunci sugerează-i să o deseneze. Unii copii e posibil să simtă starea aceasta de teamă, de stres cu mult timp înainte de a ajunge să meargă la grădiniță, în funcție de ceea ce au auzit din exterior. De aceea e bine să vorbim cu ei din timp, să îi pregătim treptat pe partea psiho-emoțională.
Noi avem responsabilitatea de a-i hrăni pe copii cu emoții pozitive, cu comportamente dezirabile, cu idei și valori morale cât mai sănătoase. Datoria noastră, ca părinți, este să îi învățăm și să le dăm ceea ce este sănătos pentru ei, să le oferim posibilitatea de a decide dacă rezonează cu valorile societății în care trăiesc sau nu.
„Înainte de a fi integrat în mediul școlar, copilul trebuie să însoțească părinții la diverse activități”
Media10: Cum pot părinții să îi ajute pe copii să își dezvolte abilitățile sociale înainte de a intra în mediul școlar?
Iuliana Bulacu: În primul rând, este important ca din punct de vedere psihologic, până la vârsta grădiniței, respectiv a școlii, ei să fi deprins anumite abilități cognitive: procesarea, organizarea, înțelegerea și utilizarea informațiilor despre lume și despre ei ca indivizi separați. De asemenea, contează foarte mult comportamentele pe care le-au învățat acasă, atitudinile adaptate la situația cu care se confruntă, la ceea ce este dezirabil social, ceea ce este util, ce e eficient pentru ei și pentru ceilalți. Contează foarte mult cât de autonom este copilul pentru că se duce într-un mediu social și atunci fiecare vine cu ceea ce a învățat sau n-a învățat acasă.
În al doilea rând, copiii care nu și-au deprins abilitățile acestea de bază se simt frustrați că ceilalți pot mai mult și se creează în ei o stare de nemulțumire. Copiii nu știu să traducă această stare de nemulțumire sau frustrare, iar asta îi determină să se retragă, să fie mai puțin sociabili pentru că se simt inferiori. De asta e important ca înainte de a fi integrat în mediul școlar, copilul trebuie să însoțească părinții la diverse activități: sociale (mersul la bibliotecă), culturale sau familiale (o nuntă, o onomastică). Trebuie să ia contact cu societatea, iar pentru asta tatăl este cel responsabil.
„Tatăl este cel care scoate copilul din mediul familial, respectiv de sub oblăjuirea mamei”
Media10: De ce este tatăl cel responsabil de integrarea socială a copilului și nu mama?
Iuliana Bulacu: Mama este responsabilă de organizarea casei, de ceea ce înseamnă hrană sub toate formele, însă când vine vorba despre mediul extern familiei și al casei intervine tatăl. Tatăl este cel care scoate copilul din mediul familial, respectiv de sub oblăjuirea mamei, și îl prezintă societății. Îi face copilului cunoștință cu mediul extern, adică îl duce la locuri de joacă, îl ia cu el la prieteni, îl duce la cumpărături, la locul de muncă. Îi prezintă copilului ce înseamnă viața.
Media10: Sunt părinți care, din dorința de a-i proteja pe copii, îi feresc de „viața reală”. Cum le poate afecta acest lucru integrarea în mediul școlar?
Iuliana Bulacu: Este foarte important ca cel mic să aibă o viziune cât mai extinsă asupra ceea ce înseamnă experiența aceasta de a trăi. Dacă copilul a fost plimbat, a întâmpinat diverse situații, plăcute sau mai puțin plăcute, și părinții l-au ajutat să le gestioneze, el a învățat deja anumite lucruri. Prin urmare, când ajunge în mediul școlar sau la grădiniță are deja niște abilități de bază, adică a mai trecut printr-o situație de genul acesta și știe cum să o abordeze.
În schimb, dacă țin copilul în casă, nu îl las să relaționeze cu alți copii pentru că vorbesc urât, înjură, atunci risc să îl afectez. Nu este de datoria mea, ca adult, să educ un alt adult, dar pot să-i explic copilului că fiecare este liber să se manifeste respectând valorile și regulile societății sau nu. Nu este recomandat să ținem copilul în casă ca să-l protejezăm. Cu cât încercăm să protejăm mai tare copiii, cu atât îi handicapăm.
Cum ajutăm copilul să se integreze mai ușor?
Media10: De multe ori, interacțiunea cu colegii noi poate creea o stare de anxietate copiilor. Ce facem dacă copilul nu se poate integra?
Iuliana Bulacu: Dacă un copil se lovește de astfel de provocări, e clar că are un deficit pe partea de comunicare și de relaționare. Prin urmare, trebuie să vedem unde este nevoie să intervenim, cum pot să-l ajut ca să îi fie mai ușor. Îl pot întreba: înțeleg că ai fost lăsat în afara grupului, dar ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns la situația aceasta? Ce comportament ai manifestat tu față de colegii tăi? Ce-ți imaginezi că s-a întâmplat acolo? Ai încercat să mergi și tu acolo să vorbești cu ei, să-i întrebi dacă te primesc și pe tine în grup? Sunt copii care sunt împinși de părinți să interacționeze, nu sunt lăsați să-și găsească resursele și puterea de a se duce singuri să ia o inițiativă și să vorbească.
Sunt mulți părinți care fac asta în locul copiilor și atunci când ajung în acest mediu de învățare se simt nesiguri, se așteaptă să vină cineva să facă pentru ei acest pas. Tu, ca și părinte, trebuie să-l înveți. E normal să fim reticenți când întâlnim oameni noi pentru că nu îi cunoaștem, dar părintele trebuie să acționeze, să încurajeze copilul: „Am încredere în tine că te descurci. Am încredere că reușești să vorbești cu ceilalți copii. Poți să-i spui prietenului tău ce te deranjează, știu că poți să faci asta”. Ca să-i ajute, părinții pot să facă cu ei niște repetiții în care să joace rolul unui prieten de la școală.
„Copilul învață să-și comunice propriile nevoi și așteptări din relația cu părinții”
Media10: Ce rol joacă comunicarea deschisă între părinte și copil în pregătirea pentru școală sau grădiniță?
Iuliana Bulacu: Comunicarea deschisă dintre un părinte și copilul lui este, de fapt, puntea copilului către propria lume internă și societatea în care el este nevoit să se integreze ulterior. Modul în care eu îi comunic copilului ce simt față de el, modul în care eu mă raportez la el și modul în care copilul vede că eu mă raportez la lumea exterioară dictează evoluția lui interioară ca și individ. Practic, copilul învață să-și comunice propriile nevoi și așteptări din relația cu părinții.
De exemplu, părintele vine de la muncă și copilul vrea să se joace împreună cu el. Îi spunem copilului: „Înțeleg nevoia ta de a ne juca, dar sunt foarte obosită. Dă-mi, te rog, cinci – 10 minute ca să fiu bine cu mine și după îți promit că ne jucăm ce vrei tu.” Nu intru frustrată în relația cu copilul. Doar ce am ajuns acasă, sunt obosită și normal că nu am răbdare. Prin această abordare învăț copilul că sănătos este, mai întâi, să mă ocup de nevoile mele de bază și după să mă pun la dispoziția lui. Astfel, copilul învață de mic o autoreglare sănătoasă.
„Totul ține de găsirea unui echilibru între nevoile părinților și nevoile copilului”
Media10: Ce recomandări aveți pentru părinți, în ceea ce privește alegerea unei școli sau unei grădinițe potrivite pentru copilul lor?
Iuliana Bulacu: Fiecare părinte își cunoaște copilul, însă, în același timp, rolul de părinți ne provoacă să ținem cont și de contextul social în care trăim. Aici mă refer la disponibilitatea în ceea ce privește programul copilului și programul meu, ca adult, resursele financiare ce pot să le aloc în scopul educativ al copilului, nivelul de dezvoltare al copilului. Dacă este un copil cu un potențial foarte mare, atunci încerc să îl duc într-o școală unde competiția este la un anumit nivel. Dacă copiii sunt foarte inteligenți și îi ducem într-un mediu în care ei nu sunt motivați să învețe, apar tot felul de comportamente indezirabile: se plictisesc repede, nu ascultă, se agită.
În linii mari, știm că unele școli sunt mai bune și altele mai puțin bune, dar contează și așteptările pe care le au părinții de la instituțiile școlare. Normal că ne așteptăm să găsească acolo siguranță, să primească o educație adecvată, să creeze niște relații sănătoase cu ceilalți copii. Fiecare părinte știe, în mare, nevoile lui și ale propriului copil. Nu există o rețetă standard după care să alegi o instituție unde să îți duci copilul. Cu siguranță că fiecare părinte își dorește ce-i mai bun pentru copilul său și vrea să ia cele mai bune alegeri, fie că vorbim de școală/grădiniță particulară sau de stat. Totul ține de găsirea unui echilibru între nevoile părinților și nevoile copilului, să țină cont de toate aspectele mediului familial și social. De exemplu, le recomand părinților să scrie pe foaie avantajele și dezavantajele unei școli de stat și ale unei școli private.
„Dacă un copil nu reușește să se adapteze în primul an de școală cu învățătoarea, trebuie să îi oferim posibilitatea de a schimba mediul școlar”
Media10: Mulți părinți aleg să își ducă copilul la o anumită învățătoare despre care au auzit de la apropiați sau prieteni că este foarte bună. Este important acest aspect?
Iuliana Bulacu: Aud frecvent întrebarea: „Să duc copilul la învățătoarea x sau y?” În primă fază, nu ai de unde să știi cât de bună este acea învățătoare pentru copilul tău. Poate că acea învățătoare a fost bună pentru copilul prietenei, dar poate copilul tău nu rezonează cu stilul de predare și de învățare al acesteia. Dacă un copil nu reușește să se adapteze în primul an de școală cu învățătoarea, cu clasa, trebuie să îi oferim posibilitatea de a schimba mediul școlar.
Am avut cazuri de adulți care au rămas cu traumă din perioada școlară. Nu au reușit să creeze o relație cu învățătoarea sau cu educatoarea și au dus cu ei trauma aceasta mai departe în viață. Sunt situații ideale în care copilul reușește să creeze o relație de la început cu mediul, cu învățătoarea și totul e frumos, dar sunt și situații în care nu se întâmplă asta.
„Copiii au nevoie să știe de mici că regulile trebuie respectate, că nu se pot negocia”
Media10: Cum trebuie să gestioneze părinții schimbările de rutină și de program care apar odată cu începerea școlii sau grădiniței?
Iuliana Bulacu: Le recomand părinților să găsească un echilibru la modul în care se raportează la copii, cu blândețe și înțelegere atunci când ei se simt frustrați și speriați de noul mediu, dar și cu limite sănătoase și fermitate atunci când se impune respectarea normelor și valorilor morale. Copiii au nevoie să știe de mici că regulile trebuie respectate, că nu se pot negocia. Dacă părintele nu are o atitudine fermă cu copilul, nu îl privește în ochi, nu stabilește o relație cu el atunci când îi comunică mesajul, copilul nu îl ia în serios și atunci toată lumea are de suferit. Copilul care nu respectă regulile este sancționat pentru indisciplină sau este pus la zid chiar de proprii lui colegi și vine acasă frustrat.
În schimb, dacă copilul este învățat de acasă că este important să respecte regulile, când ajunge la școală sau la grădiniță nu manifestă un comportament opozant, nu mai apare refuzul. Sunt niște lucruri pe care noi, ca și părinți, trebuie să le implementăm copiilor de mici. Astfel, ei vor crește armonios ca adolescenți și, ulerior, ca adulți, iar toată existența lor va fi în echilibru. Mai există unele abateri, mai sunt momente în viață care ne provoacă și ne scot de pe traseu, dar după ne reîntoarcem. Atașamentul sigur este atunci când reușesc să mă reechilibrez, în care am primit toată hrana și resursele necesare acasă, merg în societate, dar după revin și merg pe direcția pe care mi-am ales-o.
