Hernia de disc. Cum evităm complicațiile?

Hernia de disc este o afecțiune serioasă și foarte frecventă chiar și în rândul tinerilor. De multe ori, tindem să nu băgăm în seamă durerile de spate, senzația de furnicături și amorțeală la nivelul membrelor care survin și ajungem să ne trezim cu un diagnostic clar: hernie de disc. Odată cu acest diagnostic vine și schimbarea stilului de viață, a integrării sportului în viața noastră și eliminarea obiceiurilor vicioase. Cel mai important lucru este să evităm apariția complicațiilor, iar acest lucru este posibil numai prin activitate fizică și stil de viață sănătos.

Mulți pacienți se sperie când aud de această afecțiune și se gândesc numai la contraindicațiile pe care le au, că nu mai pot să facă ce le place, că trebuie să își schimbe stilul de viață, să ia tratament, să facă sport și chiar să dea jos câteva kilograme. Toate aceste restricții pe care ei și le creează duc la panică. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Este important ca pacienții să nu privească hernia de disc ca pe un obstacol care îi împiedciă să își trăiască viața, ci ca pe un stil de viață sănătos, care îi menține în formă și le oferă posibilitatea să devină o varintă mai bună a lor.

„Dincolo de tratament, sunt foarte multe lucruri pe care le putem face singuri acasă. Condiția de reușită a tratamentului unei patologii discale este legată de ce înțelege persoana respectivă că are voie și nu are voie să facă acasă, în activitățile zilnice”, spune Adrian Dumitrache, fizioterapeut și fondator Kineto-Plus

Schimbarea obiceiurilor vicioase

Pacientul cu hernie de disc trebuie să învețe care este modul corect de a-și desfășura activitățile de zi cu zi și să le preia, să le adopte ca fiind parte din el. La terpie, pacientul va învăța cum să doarmă corect, cum să stea pe scaun, cum să ridice greutăți și cum să își trăiască viața sănătos, într-un mod normal, care să-i nu creeze disconfort. Dacă pacientul nu înțelege importanța schimbării și rămâne cu vechile obiceiuri, nu va observa îmbunătățiri. 

„Dacă nu urmează întocmai indicațiile și contraindicațiile vizavi de pozițiile de somn, pozițiile în care trebuie să stea pe scaun, cum trebuie să ridice anumite greutăți, cum trebuie să se spele pe dinți, cum trebuie să spele vasele când are o astfel de problemă, nu va reuși să obțină rezultatele așteptate. Sunt niște chestiuni cărora nu le dăm importanță, dar care dacă sunt făcute în fiecare zi, cu o oarecare repetitivitate, într-o poziție în care resimțim o presiune în zona respectivă, favorizăm dezvoltarea acelei patologii”, precizează fizioterapeutul.

„Nu trebuie să fim sedentari”

Dacă ne dorim să evităm complicațiile herniei de disc, să prevenim reapariția durerilor, atunci sportul, mișcarea fizică nu trebuie să lipsească din viața noastră. Fie că alegem să mergem pe jos sau cu bicicleta, fie că ne ducem la dans sau la sală, trebuie să includem activitatea fizică în viața noastră nu doar pentru a preveni complicațiile herniei de disc, dar și pentru a ne menține în formă.

„În primul rând, nu trebuie să fim sedentari. Eu recomand mersul rapid, mersul pe bicicletă, dansurile, putem să mergem și la sală, dar să ne spună un antrenor ce trebuie să facem. Mișcarea trebuie administrată exact ca medicamentul, într-o anumită doză, prescris de cineva care știe și luat întocmai. Altfel, poate să fie un efect fix invers. Pacientul poate să facă activtități care să îi producă lui satisfacție”, afirmă Adrian Dumitrache, fizioterapeut la Kineto-Plus.

Cere sfatul unui specialist!

Mulți dintre noi tindem să mergem la farmacie și să luăm o cremă sau un medicament atunci când ne doare ceva, însă fără a cere și părerea unui specialist. Este o abordare complet greșită. De multe ori, căutăm pe internet soluții care nu se potrivesc cu problema noastră, în care putem să facem mai mult rău decât bine și astfel să ajungem la complicații grave, care necesită un tratament mai complex.

„În al doilea rând, în momentul în care am o problemă, trebuie să cer sfatul unui specialist înainte de a-mi da eu cu părerea, de a lua creme și tratamente. Mai întâi merg la cineva în care am încredere și îl întreb care e opinia lui. Un specialist poate să ne dea niște sfaturi care să ne pună într-o poziție de informare și să știm ce avem de făcut pentru a anticipa ceea ce urmează”, conchide fizioterapeutul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Senzație de vertij? Iată cum se tratează

Next Post

Adenomul de prostată. Când este nevoie de operație și în ce constă?

Related Posts
Verified by MonsterInsights