Pacienții care au supraviețuit unui infarct miocardic cred că viața lor trebuie să se schimbe, că au restricții și că nu mai pot să își continue activitatea ca înainte. Ei bine, acest lucru este complet greșit. În cazul în care pacientul nu a suferit complicații după infarct, poate să își reia activitatea ușor, ușor aproape la fel ca înainte. Efortul fizic și sportul nu trebuie interzise, ci se pot relua treptat, odată ce pacientul începe să se simtă mai bine și, bineînțeles, cu acordul medicului.
De multe ori, când auzim că o persoană dragă nouă suferă un infarct, avem tendința de a o proteja îngrădindu-i libertatea și, în același timp, activitatea. Această teamă vine din dorința de a a ne asigura că nu va apărea și un al doilea infarct care ar putea fi fatal pentru pacient. O astfel de abordare poate afecta viața socială și profesională a pacientului care, de altfel, este tot o persoană normală. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru el este să îl încurajăm să facă, atât cât este posibil, lucrurile pe care le realiza și înainte să sufere un infarct.
„Când pacientul suferă un infarct miocardic, familia tinde să se panicheze și nu-l mai lase să facă nimic, ceea ce iarăși este o mare greșeală. A făcut infarct miocardic, are stent, iar acum trebuie să fie reintegrat atât social, cât și profesional”, spune dr. Radu Stăvaru, medic primar cardiolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Dacă totul este în regulă, pacienții pot face și muncă fizică
Sunt anumiți pacienți care, de exemplu, lucrează într-un domeniu ce presupune muncă fizică. Asta nu înseamnă că acel pacient trebuie să renunțe la job. Dacă în urma infarctului miocardic pacientului i se pune un stent, starea lui de sănătate se îmbunătățește și are acordul medicului, acesta își poate relua activitatea profesională. În urma infarctului, se face o evaluare a puterii de contracție a mușchiului inimii, iar dacă totul este în regulă, pacientul poate să activeze în domeniul de lucru.
„Dacă jobul pacientului presupune muncă fizică, se face o evaluare asupra puterii de contracție a mușchiului inimii după eveniment, cât de mare este sechela post infarct miocardic. Dacă nu este una foarte mare, pacientul trebuie să fie reintegrat”, precizează medicul cardiolog.
Pacientul care a suferit un infarct NU trebuie să aibă o viață sedentară
O viață sedentară, fără activitate fizică, în care pacientul să stea numai la pat poate să ducă la apariția altor probleme de sănătate sau chiar agravarea celor existente. Chiar dacă am suferit un infarct, trebuie să înțelegem că sportul, activitatea fizică sunt necesare pentru sănătatea noastră fizică și psihică.
„În ceea ce privește activitatea fizică, pacientul poate să facă sport, să meargă pe bicicletă, să înoate, să joace fotbal. Dacă a suferit un infarct miocardic nu înseamnă că viața lui trebuie să devină foarte sedentară”, explică dr. Radu Stăvaru, medic primar cardiolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Totuși, acest proces poate dura chiar și câteva săptămâni, în funcție de starea pacientului post infarct. E important să ne reluăm activitatea treptat, să începem prin a face plimbări, exerciții ușoare și apoi, în timp, să încercăm să ne recuperăm mobilitatea fizică și să facem efort fizic fără probleme, dacă starea de sănătate ne permite, așa cum afirmă și medicul cardiolog, dr. Radu Stăvaru: „Nu ne apucăm să facem sport la câteva zile după un infarct miocardic, dar progresiv, undeva la șase săptămâni, pacientul poate să revină la activitățile sale obișnuite.”