De ce inima ta are nevoie de grăsimi bune?

O inimă sănătoasă are nevoie de un echilibru între grăsimile bune și cele rele. Cum facem asta? Printr-o dietă bogată în fructe și legume, fără excese și, bineînțeles, cu cât mai puține grăsimi rele. Este esențial să ne asigurăm că menținem valorile colesterolului în limite normale pentru a reduce riscul apariției bolilor cardiovasculare și nu numai. De ce avem nevoie de grăsimi bune și care sunt sursele recomandate? Află răspunsurile din articolul de mai jos:

Colesterolul reprezintă grăsimile din sânge, care au un rol foarte important în buna funcționare a sistemului imunitar, dar și în lupta cu infecțiile. Ce trebuie să știm despre colesterol este că există două tipuri: colesterolul bun și rău. Este foarte important ca valorile LDL colesterol (cel rău) și HDL colesterol (cel bun) să fie normale, iar acest lucru este posibil și prin alimentație. Creșterea grăsimilor rele din sânge pentru o perioadă lungă de timp crește riscul apariției bolilor cardiovasculare.

„Colesterolul este esențial pentru funcțiile metabolice ale organismului și este parte componentă a membranelor celulare. Mai exact, întreg organismul nostru are nevoie de colesterol, adică de grăsimi. Există două tipuri de colesterol: HDL (colesterol bun) și LDL (colesterol rău). Marea majoritate a alimentelor pe care le consumăm zilnic cresc LDL colesterol și, automat, cresc riscul de boală coronariană”, precizează dr. Mihaela Vilaia, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Prima Clinic.

Cum scădem riscul bolilor de inimă?

Alimentația este cheia când vorbim de menținerea valorilor colesterolului în limite normale. Dacă LDl colesterol este crescut, atunci trebuie să fim atenți la ce regim alimentar avem. Prin urmare, nu este indicat să consumăm: mezeluri, cașcaval, lactate cu conținut mare de grăsime (smântână, iaurt), margarină.

„Pentru a scădea riscul de apariție a bolilor de inimă trebuie să limităm aportul de alimente care cresc LDL colesterol. Trebuie să consumăm cât mai puțini acizi grași saturați, iar aici intră grăsimile din mezeluri, cașcaval, smântână, iaurt cu 10% grăsime. Pe de altă parte, trebuie să limităm cât de mult se poate și consumul de acizi grași trans nesaturați, adică margarina, care este nocivă”, explică medicul cardiolog.

Recomandări de la medic

Un stil de viață echilibrat, fără vicii, fără excese ne ajută nu numai să reglăm nivelul colesterolului, dar și să ne menținem sănătoși și să evităm multe afecțiuni grave. Poate că mulți dintre noi ne întrebăm ce ar trebui să facem ca să scădem LDL colesterol și să creștem colesterolul bun, HDL. Ei bine, medicul cardiolog recomandă să includem în dieta noastră fructele și legumele, să nu facem abuz de alcool și să renunțăm la fumat.

„E indicat să consumăm fructe și legume (două-trei porții pe zi), să limităm consumul de alcool (două pahare pe zi la bărbat, un pahar pe zi la femeie), să reducem sau chiar să oprim fumatul și să consumăm alimente care cresc HDL colesterol și scad LDL colesterol”, precizează dr. Mihaela Vilaia, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Prima Clinic.

În ce alimente se găsesc grăsimile bune?

Pe de altă parte, grăsimile bune se găsesc, în special, în peștele gras, dar și în uleiul de măsline, în avocado, semințe de in și de chia. Un consum regulat de alimente care conțin acizi grași Omega-3 aduc numeroase beneficii organismului și contribuie la menținerea valorilor normale ale grăsimilor din sânge.

„Grăsimile bune le luăm din: ulei de măsline, avocado, semințe de chia, semințe de in, pește. Peștele gras (macrou, ton, sardină, scrumbie), în special, conține acizi grași Omega-3 care sunt benefici pentru organism. Este recomandat să mâncăm pește cam de două ori pe săptămână. O dată pe săptămână ar fi indicat să consumăm pește gras din cei anterior menționați”, afirmă dr. Mihaela Vilaia, cardiolog.

Beneficiile grăsimilor bune asupra inimii

Inima este cel mai important organ, de aceea este important să avem grijă și să ne asigurăm că o menținem sănătoasă. Grăsimile bune aduc numeroase beneficii cordului și previn afecțiunile cardiovasculare. Așadar, printr-o alimentație corectă, bogată în grăsimi sănătoase, scădem trigliceridele și tensiunea, obținem efect antiaritmic, asigurăm o funcționare corectă a creierului și cordului.

„Dacă vorbim de beneficii, cele mai multe se obțin din administrarea de acizi grași Omega-3 care sunt, în principal, în uleiul de pește. Grăsimile bune scad trigliceridele, valorile tensiunii arteriale, au un ușor efect antiaritmic, scad riscul de apariție a bolilor cardiovasculare și hrănesc celula nervoasă. Acizii grași Omega-3 asigură buna funcționare a creierului și a cordului”, conchide medicul cardiolog.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Operația de histerectomie. Cum se schimbă viața femeii după intervenție?

Next Post

Dureri de spate, genunchi, cervical? Terapia TECAR te scapă de ele

Related Posts

„Alianță” pentru viață de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu și Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu au încheiat un protocol în vederea donării de sânge și/sau componente sanguine umane

Pentru spitale și pacienții acestora, „sângele înseamnă viață”. Întâlnim adesea această expresie și, chiar dacă pare un clișeu,…
Mai mult
Verified by MonsterInsights