Coronarografia. Când se recomandă și de ce?

Coronarografia este o procedură radiologică, minim invazivă, cu ajutorul căreia se poate evalua mușchiul inimii, dar și arterele coronare. Prin intermediul acestei proceduri, medicul cardiolog poate depista dacă există îngustări sau blocaje ale arterelor care să împiedice funcționarea normală a inimii. Această investigație se face numai la recomandarea medicului specialist, în urma unei evaluări a pacientului.

Boala arteriala coronariană sau cardiopatia ischemică, așa cum este ea cunoscută de pacienți, apare atunci când miocardul (mușchiul inimii) nu mai primește suficient oxigen și, prin urmare, sânge. Atunci când una sau mai multe vase de sânge sub blocate sau îngustate, mușchiul inimii nu mai este alimentat corespunzător și astfel apare cardiopatia ischemică.

„Cardiopatie ischemică înseamnă că o parte din mușchiul inimii nu primește suficient de mult oxigen. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă pentru că nu primește suficient de mult sânge. Din această cauză, una sau mai multe dintre arterele coronare sunt îngustate sau blocate”, spune dr. Cristian Militaru, medic primar cardiologie intervențională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Când trebuie să facem o coronarografie?

Pacienții cu cardiopatie ischemică acuză, în primul rând, durere în piept. Aceasta apare, de obicei, atunci când pacientul face un efort intens. În această situație, medicul va recomanda efectuarea unei coroanrografii. Totuși, sunt pacienți care nu acuză angină pectorală, dar obosesc repede, respiră greu, simt că nu mai au aer. Medicii întâlnesc aceste simptome în special la pacienții în vârstă sau care au diabet.

„Principalul motiv pentru care se recomandă o coronarografie și vizualizarea arterelor coronare este atunci când apare angina pectorală, adică durerea în piept. În general, acest simptom apare în timpul unui efort, dar are mai multe caracteristici. Poate să fie ceea ce numim noi echivalent de angină pectorală, adică pacienții obosesc foarte repede și au dispnee, în special pacienți diabetici, vârstnici. Pot să nu aibă angină, ci doar dispnee la efort și să nu simtă durerea, dar totuși să aibă boală coronariană”, precizează medicul cardiolog.

Anumite modificări anormale ale activității cardiace depistate pe EKG sau în urma unei ecografii îl pot determina pe medic să efectueze pacientului o coronarografie. De ce? Pentru că orice modificare poate să asundă o problemă la nivelul miocardului.

„Un alt motiv pentru care se mai recomandă coronarografia este atunci când observăm modificări pe EKG sau ecografice care să sugereze faptul că o pare a mușchiului inimii nu funcționează bine”, explică dr. Cristian Militaru, medic primar cardiologie intervențională la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Craiova.

În plus, înaintea unei intervenții cardiovasculare, este indicat să se efectueze și o coronarografie. Prin intermediul ei, putem verifica dacă pacientul este stabil pentru operație. Astfel, riscul de a apărea complicații pe parcursul procedurii va fi scăzut, iar totul se va desfășura conform așteptărilor medicului și sănătății pacientului.

„De asemenea, coronarografia se mai recomandă și la pacienții care trebuie să facă o operație cardiovasculară, în general majoră, la nivelul unei valve, a inimii sau la nivelul aortei abdominale. În general, acești pacienți trebuie să facă o coronarografie înainte pentru evaluarea riscului preoperator”, sugerează medicul cardiolog.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Cum ne protejăm ochii vara? Cum alegem ochelarii?

Next Post

Histerectomia. Când este recomandată și ce trebuie să știi?

Related Posts
Verified by MonsterInsights