Sezonul de vară este poate cel mai așteptat și dorit anotimp. Ne bucurăm de soare, căldură, ne îmbrăcăm în haine subțiri, mergem la mare, ne bronzăm, dar nu trebuie să neglijăm sănătatea. Chiar dacă soarele este benefic corpului uman, expunerea prelungită poate să ne creeze probleme. Cancerul de piele, îmbătrânirea prematură, tiroida, hipertensiunea, insuficiența cardiacă sunt doar câteva dintre afecțiunile care pot fi cauzate sau agravate de soare. Cum te protejezi? Află informații utile în textul de mai jos.
Cancerul de piele, un real pericol al expunerii la soare
Soarele poate fi prietenul sau inamicul nostru. Orice exces, până la urmă, dăunează. De aceea, e important să avem grijă de noi și să prevenim, pe cât posibil, factorii de risc care pot duce la apariția unei afecțiuni. Cancerul de piele este una dintre cele mai frecvente boli care afectează milioane de oameni la nivel mondial. În România, cazurile sunt în continuă creștere, ajungând să fie cu aproximativ 40% mai multe până în 2040, spun specialiștii.
Prevenția este cea mai ieftină și la îndemână metodă de tratament. Putem face asta prin respectarea unor simple recomandări: să nu ne expunem la soare în timpul orele de vârf (11-16), să purtăm îmbrăcăminte de protecție, să folosim constant creme cu factor de protecție (50+), să ne hidratăm corespunzător (minimum doi litri de lichide), să ne monitorizăm leziunile, petele și alunițele periodic la medicul dermatolog.
„Cancerul de piele (melanomul) se poate dezvoltă pe o aluniță preexistentă sau poate apare de novo. Arsurile solare repetate, factorul genetic și traumatismele pot conduce la apariția melanomului, care este cel mai agresiv cancer de piele. Apariția cancerului de piele poate fi prevenită prin evitarea expunerii la soare, consultații dermatologice repetate anual și excizie chirurgicală în cazul alunitelor dispazice sau suspecte de transformare”, spune dr. Alexandra Bocîrnea, medic specialist dermatolog la Centrul Medical Prima Clinic.
Dacă stăm prea mult la soare, ne îmbătrânește pielea
Ei bine, cancerul de piele nu este singurul pericol pentru sănătate. Soarele ne poate afecta inclusiv tonusul și fermitatea pielii, poate provoca pete hiperpigmentare, riduri, deshidratare care, în timp, duc la o îmbătrânire prematură a tegumentului. Pentru asta, trebuie să înțelegem că o cremă cu protecție solară nu este de ajuns, ci avem nevoie și de o îmbrăcăminte corespunzătoare, care să ne protejeze pielea.
Vara putem avea probleme și cu tiroida
Tiroida poate avea de suferit în timpul verii, de aceea este indicat să cerem sfatul unui specialist, mai ales dacă am avut în trecut probleme cu aceasta. Deshidratarea poate fi un factor de risc, de aceea trebuie să bem suficiente lichide. Anumite afecțiuni care au la bază virusuri și infecții, cum ar fi răceala, amigdalita, faringita, otita trebuie evitate pentru că pot provoca o tiroidită acută.
„Vara este foarte cald, iar soarele și căldura pot solicita tiroida, ducând până la o stare de hipertiroidie, mai ales dacă pacientul respectiv a avut în trecut această afecțiune sau o tiroidită cronică autoimună. Trebuie să fim atenți să ne hidratam corespunzător, dar să evitam sucurile dulci, acidulate, colorate, reci. Ele pot să afecteze zona cervicală anterioară, inclusiv tiroida. De asemenea, este indicată evitarea răcelilor, amigdalitelor, faringitelor, otitelor, inclusiv la mare, la ștrand pentru că orice infecție din zona aceasta poate duce la o tiroidită acută și trebuie să urmăm tratamentul dat de medicul curant”, precizează dr. Iuliana Petrișor, medic primar endocrinolog, diabet și boli de nutriție la Centrul Medical Prima Clinic.
Temperaturile ridicate pot duce la complicații la pacienții cu diabet
În perioada verii, deshidratarea poate să fie un factor de risc important și pentru pacienții cu diabet. Așa cum bine știm, pe lângă diabet, pacienții se confruntă și cu hipertensiune, dislipidemie sau obezitate. Vara, pacientul cu diabet transpiră mai mult, iar deshidratarea poate fi o reală problemă, mai ales dacă urmează și un tratament pentru scăderea tensiunii. De ce? Pentru că transpirația excesivă duce la deshidratare, care provoacă scăderea bruscă a tensiunii arteriale. De aceea, e important ca pacientul cu diabet, care are și hipertensiune, să își măsoare frecvent atât glicemia, cât și tensiunea în perioada verii.
Cum te protejezi vara dacă suferi de boli cardiovasculare
Pacienții care au probleme cu inima pot avea de suferit în perioada verii, dar cu respectarea indicațiilor de la medicul cardiolog, afecțiunile pot fi ținute sub control. Persoanele în vârstă cu afecțiuni cardiovasculare sunt mult mai predispuse complicațiilor în perioada verii. De aceea, trebuie să evite deplasările la orele de vârf și să nu depună efort fizic, mai ales când temperaturile sunt foarte ridicate. De asemenea, trebuie să aibă o alimentație sănătoasă, fără exces de sare și grăsimi, bazată pe fructe și legume.
Hipertensiunea poate duce la probleme grave de sănătate, dar și insuficiența cardiacă trebuie ținută foarte bine sub control, mai ales în timpul verii. Pacienții trebuie să urmeze cu strictețe tratamentul dat de medicul cardiolog și să se adreseze acestuia pentru orice schimbare. Ca și recomandări, nu sunt indicate dușurile reci după expunerea la soare pentru că riscul de atac de cord este mai crescut; ieșirile trebuie limitate pe cât posibil atunci când este caniculă; hidratarea să se facă constant, de mai multe ori pe zi. Foarte important este ca pacienții cu insuficiență cardiacă să recunoască simptomele unui infarct (durere în capul pieptului, transpirații excesive, palpitații, respirație greoaie) și să se adreseze imediat medicului.