Dipneea sau lipsa de aer, de sufocare este un simptom des întâlnit și care poate apărea din multiple cauze. Ca să înțelegem mai bine această manifestare, trebuie să cunoaștem mecanismele de reglare a respirației, precum și afecțiunile care se pot ascunde în spatele dispneei, clasificarea acesteia, gradarea, dar și tipurile de respirație patologică.
Dr. Marius Pițigoi este medic specialist pneumolog la Centrul Medical Renașterea și ne explică pe larg de ce apare dispneea și ce trebuie să facem.
Media10: Ce este dispneea, pe înțelesul pacienților?
Dr. Marius Pițigoi: Dispneea este definită ca o stare de conștientizare inconfortabilă și anormală a respirației. Cu alte cuvinte, orice modificare a respirației în atributele ei, cum ar fi: frecvență, ritm, intensitate, regularitate, este definită ca dispnee. Dispneea este descrisă de către pacient ca o senzație de lipsă de aer, de sufocare, incapacitatea de a trage aer în piept, de oboseală.
Cum ne reglăm și controlăm respirația?
Media10: Care sunt mecanismele de reglare a respirației?
Dr. Marius Pițigoi: Sistemul de monitorizare, reglare și control al funcției ventilatorii pulmonare are la bază trei componente principale. Mai întâi avem senzorii, care recepționează și transmit informațiile specifice. Aceștia sunt împărțiți în mecanoreceptori și chemoreceptori. Apoi avem centrii respiratori de integrare și elaborare a reacțiilor adaptative: centrii respiratori bulbopontini situați la nivelul trunchiului cerebral și centrii suprapontini (hipotalamus, sistemul limbic și scoarța cerebrală). Nu în ultimul rând, avem efectorii musculari reprezentați de mușchii inspiratori și expiratori.
Centrii respiratori bulbari de la nivelul trunchiului cerebral au o activitate fazică și asigură producerea insipirației și expirației. Centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral primesc informații de la nivelul chemoreceptorilor și mecanoreceptorilor din plămâni și alte zone receptoare cu rol reglator asupra tonusului și activității lor ritmice. Mecaonoreceptorii sunt prezenți fie la nivelul pereteului toracic, fie sunt mecanoreceptori pulmonari.
Mecanoreceptorii peretului toracic sunt compuși din receptori prezenți la nivelul fibrelor musculare și ai tendoanelor. Ei măsoară și modulează forțele generate de efortul respirator. Mecanoreceptorii pulmonari sunt de trei feluri: iritanți, prezenți la nivelul epitelului respirator și produc bronhocostricție în contact cu noxele respiratorii; de întindere, prezenți la nivelul musculaturii netede bronșice ce răspund la modificările de volum pulmonare și juxtacapilari, stimulați de edem sau fibroză.
Reglarea umorală a respirației este realizată prin intermediul chemoreceptorilor centrali, situați la nivleul trunchiului cerebral, și al chemoreceptorilor periferici, situați la nivelul corpuscului carotidian și al arcului aortic. Factorii de autoreglare umorală sunt reprezentați de concentrația dioxidului de carbon, a oxigenului și a ionilor de hidrogen din sângele arterial. Ei acționează în mod direct, determinând excitarea centrilor respiratori. La rândul lor, intensifică activitatea contractilă a mușchilor respiratori și expiratori, cresc frecvența respiratorie. Chemoreceptorii periferici participă mai puțin la reglarea respirației la o persoană sănătoasă, dar participarea și importanța lor crește în stările patologice (pneumonie, emfizem) din cauza alterării schimburilor gazoase la nivel alveolocapilar.
Hipotalamusul participă la procesul de reglare respiratorie prin termoreglare. Stările febrile la om prin intermediul hipotalamusului determină fenomenul de polipnee termică. Sistemul limbic este implicat în stările afective emoționale și influențează activitatea respiratorie în unele stări comportamentale. Frica, furia cresc ventilația și pun organismul în condiții mai bune de apărare sau de fugă, în timp ce emoțiile pozitive produc hiperpnee (precedată de o perioadă scurtă de apnee). Scoarța cerebrală (cortexul motor) posedă capacitatea de a modifica voluntar respirația și permite realizarea unor activități specific umane, cum ar fi: vorbitul, cântatul vocal sau instrumental.
„Frecvența respiratorie normală este cuprinsă între 16-20 de respirații/minut”
Media10: De câte tipuri poate fi dispneea?
Dr. Marius Pițigoi: Clasificarea dispneei poate fi făcută după mai multe criterii. După modul de debut, de exemplu, putem avea o dispnee acută, cronică sau paroxistică. Dispneea poate fi clasificată și în funcție de momentul respirator, unde avem dispnee inspiratorie sau dispnee expiratorie. Frecvența respiratorie normală este cuprinsă între 16-20 de respirații/minut. În plus, dispneea poate fi clasificată și în funcție de frecvență: bradipneea – scăderea respirației sub 16 respirații/minut și tahipneea – creșterea respirației peste 20 de respirații/minut, apneea definită ca oprirea respirației. Mai putem clasifica dispneea în funcție de postura pacientului: ortopnee –dificultate de a respira în clinostatism (n.r. poziția culcată a corpului); platipneea – dispneea care apare în ortostatism (n.r. poziția verticală a copului, în picioare); trepopneea – dispneea apare în decubit lateral stâng sau drept al pacientului (n.r. pacientul stă în pat fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă).
Dispneea acută poate avea diferite cauze. La copii, de exemplu, cea mai frecventă cauză este cea infecțioasă: epiglotita, laringita, laringotraheobronșita. La adulți, dispneea acută apare în insuficiența ventriculară acută, în trombembolismul pulmonar, pneumotorax spontan, pneumonii, în astmul bronșic, în sindromul de detresă respiratorie a adultului. Dispneea cronică este progresivă, începe la efort de intensitate mai mare și se manifestă sub formă de polipnee moderată care cedează la repaus. Mai apoi va progresa la eforturi din ce în ce mai mici, fiind prezentă și în repaus. Se întâlnește în BPOC, insuficiență cardiacă congestivă, fibroze interstițiale difuze, hipertensiune pulmonară, anemie secundară.
În ce boli poate să apară dispneea?
Media10: În ce afecțiuni poate apărea dispneea?
Dr. Marius Pițigoi: Dispneea poate apărea în: bolile obstructive ale căilor aeriene; bolile parenchimatoase pulmonare difuze (fibroza interstițială pulmonară, pneumoconioza, fibroze pulmonare produse de medicamente, procedee terapeutice – radiații); bolile pulmonare localizate și afectările pleurale importante (pahipleuritele, revărsatele pleurale mari); bolile vasculare pulmonare (trombembolismul pulmonar, hipertensiunea pulmonară); boli ale peretelui toracic sau ale mușchiului respirator (spondilite anchilopoetice), boli musculare primitive, boli neurologice. De asemenea, dispneea apare atât în anemii acute, cât și în anemii cronice. Putem avea dispnee toxică și metabolică (acidoze metabolice din uremie, cetoacidoza diabetică, come hepatice); dispnee din boli neurologice (afectarea sistemului nervos central de cauză infecțioasă, vasculară, tumorală); dispneea de origine cardiacă.
„Cel mai utilizat instrument în măsurarea dispneei este scala mMRC”
Media10: Cum putem măsura gradul dispneei?
Dr. Marius Pițigoi: Gradarea dispneei poate fi bazată în mod util pe cantitatea de efort fizic necesară pentru a produce această senzație. Dispneea trebuie interpretată în funcție de starea fizică a pacientului. Ea are o semnificație mai mare dacă apare la un sportiv antrenat după alergarea unei distanțe de patru kilometri decât dispneea care apare la o persoană sedentară, care aleargă o fracțiune din aceeași distanță.
Cel mai utilizat instrument în măsurarea dispneei este scala mMRC (Modified Medical Research Council), care are cinci trepte. Este o scală simplă, utilă în cuantificarea dispneei în condiții cotidiene obișnuite. În gradul 0 nu avem dispnee sau dispneea apare la eforturi fizice intense; gradul 1 – dispnee la mers rapid sau la urcarea unei pante line; gradul 2 – mers mai lent decât persoanele de aceeași vârstă sau necesitatea de a se opri la urcarea unui etaj în ritm propriu; gradul 3 – pacientul este obligat să se oprească la mai puțin de 100 de metri de mers în ritm propriu din cauza dispneei; gradul 4 – dispneea este prea marcantă pentru ca pacientul să părăsească locuința sau apare când pacientul efectuează activități curente, ca spălatul sau îmbracatul.
Tipuri de respirație patologică
Media10: Care sunt tipurile de respirație patologică?
Dr. Marius Pițigoi: Respirația Cheyne-Stokes se manifestă printr-o serie de inspirații care cresc în amplitudine și durată până la un maxim, urmând apoi o reducere progresivă până la apnee, care durează 15-60 de secunde cu reluarea ciclului. Aceasta apare în boli cardiace (insuficiența cardiacă congestivă), boli neurologice (leziunile pontine), la vârstnici, la altitudine.
Respirația Kussmaul constă într-o creștere a frecvenței respiratorii și a volumului curent. Este o respirație rapidă și profundă. Apare în cetoacidozele diabetice sau alcolice, cauza dispneei fiind stimularea centrilor respiratori prin scăderea bicarbonaților serici. Respirația Biot este o caracterizată ca fiind neregulată, cu perioade lungi de apnee. Se întâlnește în hipertensiunea intracraniană. Respirația paradoxală reprezintă deplasarea parțială sau globală spre interior a grilajului costal în inspir și spre exterior în expir. Apare în traumatisme toracice și în paralizia de diafragmă.
Cum tratăm afecțiunea care provoacă dispnee?
Media10: În ce constă tratamentul dispneei, în funcție de afecțiunea pneumologică pe care o avem?
Dr. Marius Pițigoi: În funcție de afecțiunile respiratorii în care apare dispneea, poate fi tratată medical medicamentos prin administrarea de medicamente bronhodilatatorii în BPOC, medicamente ce reduc inflamația în astmul bronșic, prin administrarea de antibiotice în bolile infecțioase. Respirația poate fi îmbunătățită medical cu ajutorul unor dispozitive care cresc aportul de oxigen la pacienții cu boli pulmonare sau dispozitive care mențin căile respiratorii deschise, așa cum se întâmplă în sindromul de apnee în somn.
În unele afecțiuni, dispneea poate fi ameliorată prin tratament chirurgical, cum se întâmplă în cazul pneumotoraxului, prin toracocenteze evacuatorii repetate, cum se întâmplă în pleureziile masive sau prin embolectomie în cazul unui trombembolism pulmonar. Dispneea poate fi ameliorată prin fizioterapie respiratorie. Programele de fizioterapie respiratorie efectuate intraspitalicesc sau ambulator cresc toleranța la efort, scad necesarul de medicamente și ameliorează dispneea la pacienții cu boli respiratorii.
