Cataracta, principala cauză de orbire. Ce trebuie să știi?

Pîrlogea Claudia
5 Min Read

Cataracta este cea mai răspândită cauză de orbire la nivel mondial. De obicei, apare în urma procesului de îmbătrânire a cristalinului, dar poate fi favorizată și de soare, diabet, obezitate, inflamații sau intervenții oculare. Operația de cataractă este singura variantă eficientă de tratament, fiind sigură și ușor de realizat dacă pacientul se prezintă din timp la un control oftalmologic.

Expunerea prelungită la ecrane ne predispune la apariția cataractei. Dacă, în mod normal, această afecțiune apărea la vârstnici (după 60 de ani), astăzi medicii oftalmologi întâlnesc pacienți cu cataractă chiar și de la 40 de ani.

„Cataracta este o afecțiune oftalmologică în care lentila ochiului, cunoscută sub numele de cristalin, începe să își piardă treptat transparența. Astfel, duce la scăderea acuității vizuale”, explică dr. Iulia Borcan, medic specialist oftalmolog la Centrul Medical Prima Clinic.

Care sunt cauzele acestei afecțiuni?

Pe lângă vârsta înaintată și procesul fiziologic de îmbătrânire care duce la apariția cataractei, expunerea prelungită la soare poate fi un factor favorizant. Trebuie să avem în vedere și faptul că anumite afecțiuni preexistente pot să ne expună riscului de a dezvolta ulterior cataractă, precum: diabetul, hipertensiunea, obezitatea, intervenții chirurgicale oculare.

„Cataracta reprezintă apogeul îmbătrânirii ochiului. Ea apare ca urmare a îmbătrânirii cristalinului, însă poate fi de mai multe feluri, inclusiv congenitală. Dintre factorii de mediu, cel mai incriminat în apariția cataractei este soarele. Cataracta apare cu precădere la pacienții hipertensivi, cu diabet zaharat, obezitate, la cei care au în antecedente leziuni oculare, inflamații sau alte intervenții chirurgicale oculare. Apare și în cazul unui tratament prelungit cu corticosteroizi, în cazul fumatului și al consumului de alcool prelungit”, precizează medicul oftalmolog.

„Cataracta nu doare, însă pacientul acuză o vedere încețoșată, chiar dublă”

Primul semn pe care îl resimte pacientul este vederea încețoșată, uneori chiar dublă. Inițial, acesta se va gândi că trebuie să își schimbe ochelarii. Ulterior, va observa că dioptriile cresc foarte rapid, într-un interval scurt de timp, lucru care îl determină să consulte un specialist.

 „Cataracta nu doare, însă pacientul acuză o vedere încețoșată, chiar dublă. Apare nevoia de mai multă lumină atunci când citim. De asemenea, pacientul cu început de cataractă își va schimba mult mai des ochelarii deoarece îi vor crește foarte repede dioptriile. Apare și o îmbunătățire paradoxală a vederii de aproape, însă aceasta este de scurtă durată”, explică dr. Iulia Borcan, medic specialist oftalmolog la Centrul Medical Prima Clinic.

Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul de cataractă se pune pe baza unui consult de specialitate, la medicul oftalmolog. Acesta ar trebui efectuat o dată pe an pentru a surprinde boala încă de la început. După stabilirea diagnosticului, se poate evalua evoluția afecțiunii, acuitatea vizuală și simțul cromatic al pacientului pentru a stabili dacă se poate efectua sau nu intervenția chirurgicală. 

„Diagnosticul se stabilește printr-un consult oftalmologic de rutină. Medicul va examina polul anterior cu ajutorul biomicroscopului. Odată ce se pune diagnosticul de cataractă, se pot efectua și alte teste pentru a evalua gradul de evoluție al bolii, se va determina acuitatea vizuală, simțul cromatic”, spune medicul oftalmolog.

„Singurul tratament eficient în cazul cataractei este intervenția chirurgicală”

Tratamentul cataractei constă în înlocuirea cristalinului îmbătrânit cu unul nou, artificial. Este o intervenție chirurgicală sigură, ușor de realizat, care nu doare și recuperarea se face destul de rapid. După operație, pacientul va trebui să respecte recomandările medicului, iar mai apoi își va putea relua activitatea în mod normal.

„Singurul tratament eficient în cazul cataractei este intervenția chirurgicală. Se scoate conținutul opacifiat al cristalinului și se păstrează săculețul acestuia în care se introduce un implant artificial. Acesta va suplini rolul cristalinului natural. Operația se face cu anestezie locală. Postoperator, pacientul va fi pansat și va trebui să respecte anumite indicații precum: evitarea vântului, a aerului condiționat, evitarea frecatului la ochi, dormitul pe partea respectivă, evitarea efortului fizic. În principiu, este o operație ușoară, de scurtă durată, însă depinde și de momentul în care se prezintă pacientul. Dacă vine târziu, automat că intervenția va fi un pic mai complicată”, conchide medicul.

Share This Article