Injecțiile OZEMPIC pentru diabet sau slăbit? Sfatul medicului

Auzim tot mai des și mulți dintre noi suntem interesați de acest medicament minune numit Ozempic. Folosit cu succes în tratamentul pacienților cu diabet zaharat tip 2, acum este în mare vogă faptul că ajută și la scăderea în greutate. Totuși, medicii ne avertizează cu privire la efectele secundare ale administrării acestui medicament, precum și a contraindicațiilor. Dr. Ana Maria Andrei, medic specialist diabet și boli de nutriție la Centrul Medical Prima Clinic, ne vorbește despre numeroasele avantaje ale administrării Ozempic, dar și despre dezavantajele de care trebuie să ținem cont și să le avem în vedere.

Media10: Mulți dintre noi am auzit de deja de Ozempic. Ce este și care este principala lui întrebuințare?

Dr. Ana Maria Andrei: Ozempic este un medicament injectabil utilizat în tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Conține semaglutida, un analog de GLP-1 (Glucagon-like peptide-1). Acesta este un hormon incretinic eliberat de la nivelul celulelor intestinale care răspund la ingestia de alimente cu carbohidrați (glucide). Ozempic se leagă de receptori specifici la nivelul pancreasului, sistemului nervos și stomacului. Ei determină stimularea secreției de insulină dependent de glucoză, inhibarea apetitului sau creșterea senzației de sațietate și întârzierea golirii gastrice. La pacienții cu diabet zaharat tip 2, efectul GLP-1 este dimunat. Acesta reprezintă unul din mecanismele implicate în etiopatogenia tipului 2 de diabet zaharat.

„S-a observat o îmbunătățire a controlului glicemic, precum și a profilului lipidic cu scăderea colesterolului total”

Media10: Cât de eficient este în diabetul de tip 2? Cât de repede se văd rezultatele?

Dr. Ana Maria Andrei: Ozempic a determinat o îmbunătățire a controlului glicemic prin reducerea hemoglobinei glicate. Aceasta este o analiză care arată media glicemiilor din ultimele trei luni cu aproximativ 1,4 – 1,9%. Efectul variază în funcție de doză și scăderea ponderală. La pacienții care au urmat tratament cu Ozempic pe o perioadă de minim câteva luni, s-a observat o îmbunătățire a controlului glicemic, precum și a profilului lipidic cu scăderea colesterolului total, a LDL colesterolului (colesterolul rău) a trigliceridelor și creșterea HDL colesterolului (colesterolul bun).

În plus, acesta a demonstrat un efect cardioprotector cu scăderea morbidității și a mortalității cardiovasculare prin ameliorarea funcției ventriculului stâng, a funcției endoteliale și a stabilității plăcii de aterom, scăderea inflamației și injuriei ischemice. Astfel, Ozempic face parte dintr-o clasă terapeutică ce a devenit de elecție în cazul pacienților cu diabet zaharat tip 2 și boală cardiovasculară aterosclerotică dovedită sau cu factor de risc pentru aparția acesteia.

„Ozempic se eliberează doar pe bază de rețetă pentru pacienții cu diabet zaharat tip 2”

Media10: Cât de important este ca pacienții cu diabet să ceară sfatul medicului înainte de a urma un astfel de tratament?

Dr. Ana Maria Andrei: Este foarte important pentru că administrarea acestui medicament se stabilește împreună cu medicul, în funcție de bolile cu care se mai cunoaște pacientul, antecedentele familiale. Prin urmare, Ozempic se eliberează doar pe bază de rețetă pentru pacienții cu diabet zaharat tip 2.

Media10: Care trebuie să fie, în general, regimul alimentar al pacientului cu diabet?

Dr. Ana Maria Andrei: Ideal ar fi ca pacientul cu diabet să nu consume produse bogate în glucide, rafinate, produse de tip fast food, sucuri. Eu nu interzic total un anumit aliment, ci le spun să îl consume moderat. Se întâmplă ca la diferite ocazii, la o petrecere, să mâncăm o felie de tort. Putem face asta, dar să fie o cantitate redusă. În plus, le recomand pacienților să nu mănânce dulciuri concentrate pe stomacul gol. Ideal ar fi să începem masa cu legume care au multe fibre și încetinesc absorbția glucidelor.

Media10: Dumneavoastră recomandați Ozempic pacienților cu diabet?

Dr. Ana Maria Andrei: În ultimul timp au fost probleme în a găsi acest medicament, fiind afectați mai ales pacienții care se aflau deja în tratament și nu au putut continua. Prin urmare, au fost necesare schimbări ale schemei terapeutice. Din fericire, par să se rezolve aceste probleme. Recomand pacienților Ozempic, dar în funcție de comorbidități, de istoricul fiecăruia.

„Pierderea în greutate apare prin scăderea poftei de mâncare și încetinirea golirii gastrice”

Media10: Totuși, pe lângă această întrebuințare, Ozempic este folosit și pentru a pierde în greutate. Cum se întâmplă asta, mai exact?

Dr. Ana Maria Andrei: Pierderea în greutate apare prin scăderea poftei de mâncare și încetinirea golirii gastrice. Totuși, pacienții trebuie să înțeleagă că aceste mecanisme reprezintă doar un ajutor pentru efortul pe care ei trebuie să-l depună în schimbarea stilului de viață.  Este necesar să elimine din aliemntația lor: produsele de tip fast food, dulciurile concentrate, sucurile și să aleagă, în schimb, alimente hrănitoare, bogate în vitamine, minerale, grăsimi sănătoase. De asemenea, activitatea fizică reprezintă un element cheie ce ajută la scăderea ponderală și are un efect major în asigurarea și menținerea stării de bine.

Media10: Cum se administrează și cu ce frecvență pentru a vedea rezultate?

Dr. Ana Maria Andrei: Ozempic se administrează o dată pe săptămână prin injectare subcutanată la nivelul abdomenului, coapselor sau brațelor. Se începe cu o doză de 0,25 mg timp e de o lună, apoi se crește la 0,50 mg. Pacientul poate rămâne pe doza aceasta sau poate fi crescută după o lună la 1 mg. Acest lucru este hotărât de medicul curant în funcție de tolerabilitate și de rezultatele obținute. În ceea ce privesc efectele sale, trebuie să meționez că acestea depind foarte mult de schimbările pe care le face fiecare. Dacă pacientul continuă să mânânce alimente bogate caloric, efectul nu va fi așa de vizibil. Totuși, sunt pacienți care au slăbit și până la 10 kg în decurs de un an, dar depinde mult de determinarea fiecăruia.

„Ozempic nu se recomandă și nu este aprobat la noi în țară pentru pacienții cu obezitate”

Media10: Ozempic poate fi administrat și pacienților care nu au diabet și vor să slăbească?

Dr. Ana Maria Andrei: Ozempic nu se recomandă și nu este aprobat la noi în țară pentru pacienții cu obezitate. Pentru această categorie se folosesc alte medicamente ce aparțin aceleiași clase (agoniști/ analogi de GLP-1). În alte țări exisă un medicament cu aceeași substanță, dar care la noi este încă în curs de aprobare.

Media10: Ce trebuie să știe pacienții despre Ozempic? Poate avea efecte secundare?

Dr. Ana Maria Andrei: Cele mai frecvente efecte secundare sunt greața, vărsăturile, diareea și constipația. În general, acestea scad în intensitate după ce organismul se obișnuiește cu tratamentul. În cazul în care persistă, se ajustează doza sau se întrerupe. S-a observat, de asemenea, un risc de agravare a retinopatiei diabetice la pacienții tratați cu semaglutidă și insulină, motiv pentru care se folosește cu prudență la această categorie. În studiile clinice au fost raportate cazuri de pancreatită acută sau cronică, însă într-un procent foarte mic. Chiar și așa, pacienții trebuie informați cu privire la simptomele care pot apărea în acest caz, cum ar fi: durerea abdominală severă, persistentă ce poate iradia în spate, vărsături, pentru a se prezenta de urgență la medic.

Un alt efect secundar grav, rar întâlnit, este riscul de cancer tiroidian medular. Apariția acestuia a fost observată doar în studiile cu rozătoare expuse la semaglutidă. Deși nu se știe dacă Ozempic poate avea același efect la om, este contraindicată administrarea la pacienții care au antecedente personale sau familiale de cancer tiroidian sau sindrom neoplazic endocrin multiplu tip 2.

Când nu putem administra Ozempic?

Media10: În ce situații este contraindicată administrarea acestuia?

Dr. Ana Maria Andrei: Ozempic este contraindicat pacienților cu istoric sau factori de risc de a dezvolta pancreatită acută sau cronică, celor cu antecendete personale sau familiale de cancer tiroidian, cu tulburări gastrointestinale, cu boală cronică de rinichi în stadiul terminal, insuficiență renală acută, precum și în sarcină. În general, este contraindicat în toate bolile consumptive (n.r. care sunt însoțite de slăbire, denutriție, de scăderea forței musculare, anemie) ce determină, prin prezența lor, o scădere în greutate nedorită. De asemenea, nu se administrează dacă suferim de colecistită acută sau litiază biliară.

Media10: Pe ce perioadă de timp putem lua Ozempic și ce trebuie să știe pacienții despre administrarea acestuia?

Dr. Ana Maria Andrei: Nu este un termen maxim. Ozempic se poate lua pe parcursul a mai multor ani fără nicio problemă. Totuși, pacienții trebuie să înțeleagă că deși are multe beneficii, acest tratament nu este pentru toată lumea. Medicul trebuie să evalueze foarte bine raportul risc – beneficiu înainte de a prescrie pacientului Ozempic. Prin urmare, este nevoie de o discuție amănunțită cu medicul pentru a lua cea mai bună hotărâre în ceea ce privește tratamentul pacientului cu diabet zaharat tip 2.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Entorsa și complicațiile ei în timp. Ce trebuie să știm?

Next Post

Dermatita atopică la copii. Cum se tratează?

Related Posts
Verified by MonsterInsights