ARTROZA – boala articulațiilor. Cum se tratează și ce poți să faci?

Artroza mai este denumită și osteoartrită, fiind cea mai frecvent întâlnită formă de artrită. Boala este cauzată de uzura cartilajului articular, acel tesut care acoperă capetele oaselor și care ajută la mișcarea articulațiilor. Inițial, pacienții resimt durere, senzație de arsură, de trosnitură la nivel articular. Apariția acestor simptome ar trebui să ne orienteze cât mai repede către medicul ortoped pentru a preveni avansarea artrozei. Cât de frecventă este această afecțiune? Care sunt cauzele apariției acesteia? Ce investigații sunt necesare pentru diagnostic? Care sunt cele mai eficiente metode de tratament? Ne spune dr. Marius Bălă, medic specialist ortoped.

Media10: Ce este artroza și cât de frecvent întâlniți pacienți în cabinet care au această afecțiune? Apare mai des la bărbați sau la femei?

Dr. Marius Bălă: Artroza este o afecțiune degenerativă sau posttraumatică la nivelul cartilajului articular. Prin urmare, o afecțiune articulară netratată la timp duce la artroză. Artroza înseamnă, practic, degradarea cartilajului articular. În ceea ce privește frecvența ei, apare foarte des la pacienții vârstnici, care au o limitare a activității fizice din cauza vârstei și a problemelor asociate: cardiace, diabet. Artroza poate sa afecteze orice articulație, dar este mai frecventă la articulațiile care sunt mai expuse solicitărilor, așa cum sunt articulațiile mari – ale șoldului (coxartroza) sau ale genunchilor (gonartroza). Artroza mai este întâlnită la nivelul articulațiilor mâinii și al regiunii cervicale. Simptomele se agravează frecvent până la finalul zilei. Deși se consideră că artroza este o afecțiune de uzură, care apare odată cu înaintarea în vârstă, în realitate boala se poate produce la orice vârstă, chiar dacă debutează mai frecvent după 50 de ani. Este mai frecventă în rândul femeilor. Acestea sunt predispuse și din cauza dereglărilor hormonale care survin cu apariția menopauzei, dar și din cauza dereglărilor hormonale de la nivelul tiroidei care pot să afecteze articulațiile.

„Principalele cauze sunt: traumatismele articulare și uzura excesivă a articulației”

Media10: Care sunt principalele cauze ce duc la apariția artrozei?

Dr. Marius Bălă: Principalele cauze sunt: traumatismele articulare și uzura excesivă a articulației. Persoanele care stau mult în picioare, care au serviciu de așa natură, sunt predispuse la artroze la nivelul genunchilor (gonartroză), șoldului (coxartroză), la nivelul articulației gleznelor. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, kilogramele în plus se resimt mai mult. De aceea este bine ca pacienții să-și păstreze greutatea în parametri optimi, pe cât posibil. E normal ca unei persoane cu multe kilograme, în timp, să-i fie afectate articulațiile din cauza presiunii prea mari. Alte cauze mai pot fi: sporturile de contact în urma traumatismelor, malformațiile congenitale, fumatul pentru că produce vasoconstricție. O structură fără un aport suficient de sânge nu se dezvoltă și nu se regenerează cum trebuie.

Media10: Există mai multe stadii ale artrozei. Care sunt acestea?

Dr. Marius Bălă: Artroza are patru stadii. Stadiul I este cel mai ușor, stadiul IV este cel mai avansat. În primul stadiu sunt mai mult niște leziuni, niște zgârieturi la nivelul cartilajului. Durerea nu este foarte puternică și cedează ușor cu antiinflamatoare. În stadiile avansate, este o durere persistentă și care trece foarte greu. Trebuie să știm că artroza are un caracter trifazic. Inițial, apare un puseu acut imediat cum ne trezim, în timpul mobilității articulare cedează și apoi, în repaus, reapare. Stadiul IV înseamnă lipsa completă a cartilajului, deci este o artroză generalizată. Avansarea stadiilor este dată, în primul rând, de efortul fizic, de greutate, de traumatismele care apar și evoluează rapid atunci când afecțiunile intraarticulare rămân netratate sau nu sunt tratate necorespunzător.

„Majoritatea pacienților vin la medic atunci când nu mai pot”

Media10: Ce simptome are pacientul pe parcursul evoluției bolii?

Dr. Marius Bălă: Durerea. Articulațiile afectate pot sa doară în timpul mișcării sau după mișcare. Durerea este resimțită și când aplici presiune pe articulația afectată sau în zona respectivă sau atunci când articulația este supusă unui efort suplimentar (de exemplu, trebuie să susțină greutatea corpului când te ridici în picioare). Dacă este afectată articulația genunchiului, chiar dacă inițial va fi lezat doar unul dintre genunchi, cu timpul va fi afectat și genunchiul celălalt. Durerea apare mai ales când te ridici în picioare, când începi să mergi sau când urci sau cobori scările. Dacă este afectat șoldul, atunci durerea se înrăutățește când se mobilizează articulația, dar poate să te afecteze și în timpul somnului sau perioadelor de relaxare.

Rigiditatea. Înțepenirea articulațiilor este frecventă îndeosebi la trezire sau după o perioadă în care nu faci mișcare (perioada de inactivitate). De obicei, rigiditatea articulară dispare la aproximativ 30 de minute de activitate fizică.

Lipsa flexibilității. Nu îți poți mișca articulația optim în timpul mișcării care solicită articulația respectivă. Se observă mai ales după perioade de neutilizare a articulației respective. Cracmente. Poți simți că articulația “pocnește” și “trosnește” în timpul mișcării.

Inflamarea articulației. Majoritatea pacienților vin la medic atunci când nu mai pot, când durerea este foarte pregnantă și nu mai trece cu pastilele obișnuite pe care le luau, cu un gel sau cu un antiinflamator. Prin urmare, sunt puțini pacienți care se prezintă la primele semne.

Media10: Ce teste, investigații sunt necesare pentru a diagnostica această afecțiune?

Dr. Marius Bălă: Prima și cea mai importantă este investigația imagistică. Radiografia. Cartilajul nu se poate vedea pe radiografie, dar pierderea lui se observă printr-o îngustare a spațiului dintre dintre oase în articulație. O radiografie poate să arate și osteofitele sau remodelările osoase de la nivelul unei articulații. 

RMN (imagistică prin rezonanță magnetică). Folosind o combinație de câmp magnetic cu putere foarte mare și unde radio, prin RMN se obțin imagini detaliate ale țesuturilor osoase și moi, inclusiv cartilajul.

„Tratamentul se alege în funcție de stadiul leziunilor”

Media10: Care sunt cele mai eficiente metode de tratament?

Dr. Marius Bălă: Tratamentul se alege în funcție de stadiul leziunilor. În stadiile incipiente (stadiul I și II), tratamentul medicamentos și infliltrațiile intraarticulare sunt suficiente. În stadiile avansate (gradul III, IV), tratamentul de elecție este cel chirurgical. De ajutor mai este și fizioterapia asociată cu tratamentul antiinflamator, antialgic. Totuși, dacă nu tratăm corespunzător și gradul uzurii avansează, se ajunge la intervenții chirurgicale. În stadiile II, III se poate face intervenție artroscopică de curățare a leziunilor și de stabilizare a lor sau osteotomii de realiniere articulară. În stadiul IV, este indicată artroplastia, ceea ce înseamnă înlocuirea articulației afectate, parțială sau totală. Astfel, pacientul duce o viață relativ normală.

Ce infiltrații putem face și cum ajută acestea?

Media10: Ce sunt infiltrațiile cu corticosteroizi, cu acid hialuronic? În ce constau și cât de eficiente sunt?

Dr. Marius Bălă: Sunt mai multe tipuri de infiltrații care se pot face. Inflitrațiile cu corticosteroizi se fac în puseele acute, când articulația este foarte inflamată. Acestea reduc inflamația, durerea și articulația își reia o activitate relativ normală. Infiltrațiile cu acid hialuronic ajută la lubrifierea articulației. Acidul hialuronic este un compus al lichidului sinovial. În momentul în care articulația suferă, el se degradează, se descompune și din cauza aceasta trebuie înlocuit. Este ca un adjuvant, acționează ca un lubrefiant care unge articulația. Pe lângă acestea, ar mai fi și infiltrațiile cu plasmă (PRP), care ajută la refacerea leziunilor intraarticulare. Cartilajul fiind slab vascularizat și neavând un aport suficient de sânge, nu se vindecă cum trebuie, iar injecțiile cu plasmă tocmai rolul acesta îl au.

Plasma este bogată în trombocite. Trombocitele sunt celulele responsabile cu vindecare în organism și ajută la refacerea cartilajului articular și leziunilor intraarticulare. Acestea se recomandă în funcție de stadiul leziunilor și vârsta pacientului. La un pacient de 70 de ani, de exemplu, nu este indicat să facem inflitrație cu PRP. Fiind o vârstă înaintată, organismul nu are cum să se mai regenereze. Infiltrațiile cu plasmă sunt recomandate până la 55 de ani. După vârsta aceasta, dacă este un pacient mai activ, sportiv, putem să luăm în considerare, dar rezultatele nu sunt la fel de bune.

Artroza are efecte asupra sănătății, precum obezitatea, diabetul și boala cardiacă

Media10: Ce complicații pot să apară dacă nu mergem la medic din timp?

Dr. Marius Bălă: Din păcate, majoritatea pacienților nu vin la medic la debutul simptomelor. De aceea este mai greu de tratat apoi pentru că deja apare o inflamație foarte puternică, leziunile articulare sunt mai avansate. Artroza are efecte asupra sănătății, precum obezitatea, diabetul și boala cardiacă. Durerea de genunchi sau de șold face dificilă mișcarea, ceea ce poate îngreuna efectuarea de exerciții fizice, aspect care poate determina obezitatea – la rândul ei, boala duce la creșterea nivelului de colesterol, la instalarea diabetului, a bolilor cardiovasculare și a hipertensiunii arteriale. Prin urmare, artroza poate avansa din cauza asta.

Media10: Pe lângă tratament este nevoie și de asocierea altor terapii pentru a obține rezultate cât mai bune?

Dr. Marius Bălă: Cu siguranță! Kinetoterapia, fizioterapia, masajul, recuperarea medicală, în principal, ajută la recuperarea mai rapidă. Acestea contribuie la reducerea inflamației și la redarea mobilității articulare.

Media10: Ce putem face ca să prevenim apariția acestei afecțiuni?

Dr. Marius Bălă: Cel mai important lucru este ca la apariția unui semn sau simptom: durere, arsură, blocaj articular, traumatism, instabilitate articulară, să ne prezentăm la medicul ortoped pentru a preveni și a putea trata în mod corespunzător leziunile. Excesul de kilograme pune presiune pe articulații, de aceea, dacă ai greutate peste medie, slăbește. E foarte important să avem în vedere că orice afecțiune intraarticulară netratată corespunzător poate duce la artroză.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

244 de femei au beneficiat de control ginecologic gratuit în campania „Sunt femeie! Și am grijă de mine” derulată de spitalul MaDonna Maria

Next Post

Polipii uterini. Ce sunt și cum se tratează?

Related Posts
Verified by MonsterInsights