Parodontoza. De ce apare boala și ce poți tu controla?

Parodontoza este o afecțiune serioasă și, din păcate, foarte frecvent întâlnită de medicii stomatologi. Primul simptom care ar trebui să ne orienteze către un specialist este dat de inflamarea și sângerarea gingiilor. În timp, dacă nu dăm importanță acestui lucru, boala avansează, iar dinții pacientului nu mai pot fi salvați.

Boala parodontală sau parodontoza, cum este cunoscută popular, se manifestă prin afectarea țesuturilor din jurul dinților. Poate apărea la orice vârstă și asta din cauza acumulării de bacterii asupra gingiei și osului alveolar. Prima dată, pacientul prezintă gingivită, care mai apoi se transformă în parodontoză.

„Boala parodontală este o afecțiune cronică care apare la orice vârstă. Este determinată, în principiu, de componența plăcii bacteriene și anume de prezența anumitor bacterii cu agresivitate asupra gingiei și asupra osului alveolar (osul care susține dintele)”, spune dr. Alexandra Ciucă, medic stomatolog și specialist în parodontologie la Clinica Dr. Ciucă.

Ce este parodonțiul?

Prin paradonțiu înțelegem menținerea poziției dinților. Acesta este format din gingie, os și ligament și are rolul de a menține dinții în osul maxilar, dar și de a favoriza procesul de masticație. Pe lângă asta, parodonțiul conține nervi și receptori care depistează mișcările de funcționare ale dinților. De asemenea, acolo se găsesc și vasele de sânge prin care sunt transportați nutrienții esențiali.

„Parodonțiul este un sistem, un întreg, care este cuprins din cementul radicular, care acoperă rădăcina dentară; ligamentul parodontal, adică niște mici elastice care prind dintele de osul care îl înconjoară, și osul alveolar, ligamente care au rol de a suporta presiunile masticatorii, de a ține dintele în arcadă și de a face ca tot acest ansamblu să fie benefic masticației”, explică dr. Alexandra Ciucă.

Ce factori determină apariția parodontozei?

Cel mai important factor de risc în apariția parodontezei este reprezentat de placa bacteriană care se depune la nivelul gingiei și a osului alveolar. Totuși, putem enumera doi factori care duc, în timp, la apariția afecțiunii și pe care, de cele mai multe ori, pacienții îi trec cu vederea. Stresul și fumatul sunt două elemente asociate, de obicei, la persoanele care suferă de parodontoză. Prin urmare, suntem mai predispuși să facem această afecțiune dacă nu îi eliminăm din viața noastră.

„Boala parodontală este determinată de placa bacteriană, dar are și anumiți factori favorizanți. Unul dintre cei mai importanți factori este stresul. Apoi avem fumatul, care este lagat de primul factor favorizant. Dacă stăm să ne gândim, majoritatea fumătorilor au un stres fără să își dea seama, și anume stresul de a aprinde o țigară, stresul de a termina mai repede serviciul sau de a se relaxa acasă la o țigară. Astfel, vorbim de un dublu factor dăunător”, precizează medicul stomatolog. 

Cum se manifestă parodontoza severă?

Boala parodontală se manifestă, de obicei, cu simptome care nu îl determină pe pacient să se prezinte la medic imediat. Fiind o boală cronică, evoluează încet, de-a lungul timpului. Ei bine, sunt și situații în care boala ajunge să fie agresivă și zgomotoasă, când apare durerea și sângerarea gingivală.

„Ca și semne clinice, boala parodontală nu este foarte alarmantă pentru că este o boală cronică. Totuși, există și varianta unei boli parodontale acute, agresive. Pacientul vine cu o jenă dureroasă, nu neapărat o durere profundă, la anumite alimente, la anumite acțiuni pe care le face în viața de zi cu zi. Asta înseamnă că singurul semn care ar putea să apară este sângerarea gingivală”, spune dr. Alexandra Ciucă, medic stomatolog și specialist în parodontologie la Clinica Dr. Ciucă.

La fumători, boala se poate croniciza

Totuși, la fumători, poate să nu apară sângerarea din cauza vascularizației slabe. De aceea, de cele mai multe ori, acești pacienți ajung fie cu o mobilitate dentară, fie să își piardă dintele.

„Dacă vorbim de fumători, nici măcar sângerarea gingivală nu este un semn pentru ei. De ce? Fumătorul nu are o vascularizație foarte bună de periferie, motiv pentru care nici nu sângerează. Astfel, boala evoluează cronic, ducând la pierderea dintelui sau ajungând la medic în momentul în care prezintă o mobilitate dentară, când lucrurile sunt destul de avansate”, conchide dr. Alexandra Ciucă, medic stomatolog.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Hormonii injectați în carnea de pui și PUBERTATEA PRECOCE. Ce trebuie știut?

Next Post

Cum ținem sub control dermatita atopică? Sfatul medicului dermatolog

Related Posts
Verified by MonsterInsights