Cristina Gîrd este profesoară de limba și literatura română la școala din Sadova. Un profesor dedicat, care nu a încetat niciodată să lupte pentru a le oferi elevilor săi șansa la educație. Face naveta de ani buni la școala din Sadova și nu a renunțat niciodată să le fie alături copiilor din mediul rural. Majoritatea elevilor săi au părinții plecați în străinătate, iar profesoara Cristina Gîrd este pentru mulți și mamă și prietenă și mentor. În fiecare zi îi inspiră pe elevii săi, îi motivează și le arată că se poate. Spune că educația este singura care te poate ajuta să îți depășești condiția, să evoluezi. Nu de puține ori, s-a luptat cu birocrația, administrația și cutumele sistemului pentru a reuși să țină pe primul loc interesele elevilor și nevoia de a face învățământ de calitate în mediul rural.
Interviul face parte din campania OameniDE10. Oameni care ne inspiră, ne motivează și ne arată că se poate. Proiect de educație media, educație nonformală susținut de: TOPGEL (www.topgel.ro) OptiMad (www.optimad.ro), Next Level Garage (www.nextlevelgarage.ro), Morgan Residence (www.morganresidence.ro).
Media10: Cum ați ales dumneavoastră să fiți profesor și cum ați ajuns să fiți profesor în Sadova?
Cristina Gîrd: Am ales la o vârstă fragedă să devin profesor, eram în clasa a XI-a și tot un profesor de limba și literatura română mi-a schimbat perspectiva. În Sadova am ajuns în anul 2008. O perioadă de patru ani am mai predat într-o altă școală din județul Olt, tot în mediul rural. Toată lumea știe prejudecățile când se aude cuvântul „Sadova”. Îl identifică cu o anumită etnie, este o faimă nedreaptă, din punctul meu de vedere, pentru că au trecut atâția ani și nu am încercat nici măcar o dată să plec. Este o comunitate foarte caldă, cu copii și părinți frumoși care merită o șansă indiferent de ce se spune despre ei și dovada este că, pe parcursul anilor, foarte mulți copii au reușit să răzbească și să-și depășească condiția.
VIDEO (Dă click și abonează-te la Youtube Media10, pentru informații utile din educație și sănătate)
Media10: Faceți naveta în fiecare zi. Cum este pentru dumneavoastră să fiți profesor în mediul rural?
Cristina Gîrd: Nu cred că are importanță unde sunt profesor pentru că, până la urmă, menirea noastră principală și pe care mulți dintre noi am uitat-o este să schimbăm sau să ajutăm la împlinirea unor destine. Cred că, de fapt, asta ar trebui să fie esența meseriei de dascăl.
„Cheia unei educații bune este, în primul rând, deschiderea sufletului copilului”
Media10: Știu că ați avut posibilitatea să veniți să lucrați într-o școală din oraș, dar niciodată nu v-ați gândit la acest lucru. Ați fi scăpat de navetă, ați fi avut mai multe condiții, poate nu ar fi fost nevoie să faceți focul în sobă ani la rând, dar, cu toate acestea, ați preferat să rămâneți acolo. Ce v-a determinat să continuați această luptă și să nu alegeți comoditatea orașului?
Cristina Gîrd: Faptul că am realizat că acolo chiar pot schimba niște lucruri și le pot schimba la modul vizibil. Am realizat că există copii care, fără un ajutor, oricâtă voință ar avea, nu pot să răzbească pentru că, din păcate, noi suntem țara ușilor închise. Eu sunt și părinte și profesor. Copiii mei studiază în Craiova. Foarte mulți dascăli au uitat care le este menirea. Noi ar trebui să formăm caractere, să mângâiem suflete și abia după aceea putem să discutăm despre cât de ușor ne va fi să le oferim și acele noțiuni teoretice de care au nevoie în școală. După părerea mea, cheia unei educații bune este, în primul rând, deschiderea sufletului copilului. Un copil care te iubește va învăța cu siguranță și materia ta.
Media10: Ce rezultate ați obținut alături de copiii dumneavoastră în toți acești ani, acele rezultate care ajung să vă mângâie dumneavoastră sufletul?
Cristina Gîrd: În primul rând, rezultatele lor sunt mângâierea mea pentru că asta este ceea ce îmi doresc să fac. Rezultate am obținut prin faptul că au fost foarte mulți copii al căror destin s-a schimbat cu adevărat. În fiecare promoție care termină există copii care merg la licee bune și o fac, în principal, datorită voinței, muncii lor și apoi datorită ajutorului pe care noi îl dăm în școală. Sunt copii care au mers la liceul militar, iar acum sunt studenți. Copii care au mers la Academia Militară și unul dintre băieți a luat primul aici. Avem copii care merg la Colegiul Național „Frații Buzești”, copii care merg la liceele bune din Craiova și care, până la urmă, au reușit să schimbe destine.
„Ceea ce ne împovărează sunt hârtiile, lucrurile care nu au nicio legătură cu copilul”
Media10: Cum arată o zi pentru dumneavoastră la școala din Sadova, înconjurată de copiii dumneavoastră și de colegi?
Cristina Gîrd: Ziua mea începe la ora 05:00 dimineața, în fiecare zi, iar apoi urmează drumul cu colegii. Facem 55 de kilometri până la Sadova, dar nu simțim greutatea acelui drum pentru că este un colectiv foarte frumos. În timp, cine știe, poate o să mai îmbătrânim, dar nu cred. Ne-am propus să ne pensionăm de acolo pentru că suntem toți cam de aceeași vârstă. La școală nu simt oboseală, este ca o relaxare. Cred că cel mai frumos lucru din meseria de dascăl este să lucrezi cu copiii. Ceea ce ne împovărează sunt hârtiile, lucrurile care nu au nicio legătură cu copilul și care ni se cer în mod inutil, părerea mea. Orice ministru, orice inspector care ar vrea să se convingă de activitatea unui profesor ar fi suficient să meargă la copii și ar afla tot ce se întâmplă. Nu cred că este nevoie de atâtea hârtii, de atâtea procese verbale. Orice activitate presupune un proces verbal. Orice discuție cu un părinte presupune un proces verbal. Mi se pare că aceste hârtii pun o barieră. Un părinte dacă vine să spună că are o problemă și tu îi spui de procesul verbal, deja ai pus o barieră. Deci cel mai frumos este să lucrezi cu copiii, să le simți candoarea, să le simți curiozitatea, să le simți frumusețea pentru că, de fapt, asta este copilăria, cea mai frumoasă vârstă.
Media10: De multe ori, așa cum spuneați dumneavoastră, birocrația sufocă educația. Știu că nu vă limitați doar la munca cu copiii și încercați cumva să schimbați aspecte din sistemul de învățământ alături de colegii dumneavoastră, uniți într-un sindicat. Cum faceți să aveți timp și îndârjire și pentru această luptă, de a schimba sistemul de învățământ, și ce le-ați spune autorităților legat de această poveste cu birocrația pe care trebuie să o rezolvăm o dată?
Cristina Gîrd: Despre subiectul cu birocrația cred că s-a spus de multe ori. S-a redus numărul de comisii metodice, s-au făcut doar câteva comisii, dar, până la urmă, cerințele sunt aceleași, numai că nu avem mai multe comisii. Cam asta a fost ceea ce s-a scos din hârtii și nu pot să spun că pentru mine sunt o prioritate. Dacă fac o activitate cu copiii sau îmi dedic timpul unor părinți care au nevoie, atunci nu țin neapărat să notez pe hârtie acele lucruri. Pentru mine este important ca la părinte și la copil să ajungă ce este esențial. Ce spune fișa de pontaj sau un anumit inspector, din punctul meu de vedere este mai puțin important.
„Dacă șeful ne cere o hârtie, noi facem două ca să arătăm că suntem competenți, motiv pentru care a doua hârtie va deveni, în timp, obligatorie”
Media10: Cum facem să avem această mentalitate ca a dumneavoastră pentru că, de multe ori, cadrele didactice ajung să fie subjugate de acest sistem care efectiv le taie creativitatea, puterea de a riposta și devin niște motoare care trebuie să funcționeze într-un sistem care „așa merge”?
Cristina Gîrd: Da, așa merge de multe ori pentru că îi permitem să meargă așa. Orice schimbare pleacă de la oameni și dacă noi am fi uniți în a refuza niște sarcini, atunci acele sarcini nu ar mai exista, doar că există și din partea noastră un exces de zel. Dacă șeful ne cere o hârtie, noi facem două ca să arătăm că suntem competenți, motiv pentru care a doua hârtie va deveni, în timp, obligatorie. Cred că, în primul rând, ar trebui să ne schimbăm noi niște mentalități și abia în al doilea rând să fim uniți în hotărârile pe care le luăm, în lucrurile de care ne plângem. După aceea am putea să cerem și autorităților și ei ar ține cont de asta.
Media10: Ce înseamnă să fiți profesor într-o școală din mediul rural și ma refer aici la dotările de care dispuneți. Copiii au așteptări de la sistemul de învățământ, sunt tot mai conectați la tehnologie, la ce este nou și visează, așa cum spuneați, să ajungă la licee și universități de top, să spargă granițele țării și să meargă să studieze acolo. Cum facem să spargem acest decalaj între ceea ce ne oferă sistemul de învățământ din România și visele pe care le au copiii pe termen lung?
Cristina Gîrd: Cred că ar exista două răspunsuri aici. Unul ar fi să se ajungă la acel 6% din PIB care este prevăzut de legea educației. A doua măsură ar fi urmărirea acestor bani care sunt investiți în educație pentru că există și acum niște bani pe care nu-i verifică nimeni. Nu verifică nimeni oportunitatea acelor investiții care se fac în educație. Eu mi-am petrecut o perioadă de timp urmărind, pe transparența bugetară, bugetele alocate școlilor din județul Dolj prin 2017. Am fost surprinsă să văd că în unele școli chiar au avut bugete frumoase și nu se vede nimic. Degeaba cumpăr trei televizoare dacă nu am internet și cablu. Este clar că acea investiție nu este oportună. Ne dorim să le avem, de acord, dar cred că trebuie început cu internetul și cablul, iar mai apoi cumpărate televizoarele. Ca și încălzirile în rural. Eu nu știu cine verifică acel combustibil, lemn sau cărbune. Nu știu cine verifică acele cantități pentru că sunt școli în care chiar este frig în mediul rural și acum. Nu e suficient doar să dai bani, ci trebuie să și urmărești ce se face cu ei și cred că asta ar fi cheia.
Media10: Salariile mici, condițiile nefavorabile, frigul au făcut cumva ca tot mai puțini tineri să aleagă să devină profesori în România. Cum vedeți dumneavoastră acest lucru și ce ar trebui să facem pentru că, la un moment dat, o să rămânem fără profesori ignorând această problemă și neluând măsuri serioase.
Cristina Gîrd: Este o problemă a salariilor pentru că, până la urmă, ca să fii un exemplu de reușită trebuie să fii și un exemplu din punct de vedere material, iar noi din acest punct de vedere nu suntem. La discuțiile libere, noi facem și educație financiară cu copiii. Nu îți vine să spui cât câștigi pentru că, automat, nu vei mai fi un exemplu. Eu evit să spun cât câștig, le spun că nu este atât de important lucrul acesta. Le spun fetelor, pentru că își doresc să aibă o viață mai ușoară, fiind în mediul rural să aleagă meserii care să le ofere acest lucru. Încerc să mut reflectorul pe alte avantaje ale meseriei, nu pe cel material. Avem alte atuuri cu care ne putem da exemplu și cred că acestea ar fi lucrurile pe care ar trebui să le prezentăm copiilor.
„Indiferent cât de mic ar fi salariul unui profesor, viața pe care noi o ducem nu este urâtă”
Media10: Cum faceți să luptați cu această mentalitate și să îi canalizați pe copii pe drumul mai lung, mai greu, dar mai sigur către succes și plin de demnitate?
Cristina Gîrd: Noi ne luptăm cu lucrul acesta în sensul că ei au alternativa și exemplul de acasă cu plecatul la muncă în străinătate unde câștigurile sunt, într-adevăr, mai mari decât în țară. Eu le spun că ar trebui să vadă ce fac părinții lor acolo, ce presupune acea muncă, să vadă că programul pe care îl au dumnealor acolo este de 12 ore, nu este de șapte-opt ore și că reușita este pe termen scurt. Eu îi învăț că, de fapt, fiecare zi care trece este o mică pietricică pusă la fundația casei pe care ei o construiesc. Cu puțină răbdare, în timp, o să ajungă la concluzia că deși duc acum poate o viață un pic mai grea, mai lipsită de diverse, viitorul o să fie altul. Indiferent cât de mici ar fi salariile unui profesor, viața pe care noi o ducem nu este urâtă, este o viață frumoasă. Mă folosesc foarte mult de această muncă fizică care este epuizantă pentru un copil, pe care o cunosc foarte bine și o folosesc să-i încurajez să scape de acea muncă fizică de dimineața până seara. Teoretic, asta este arma principală în mediul rural. Eu cred că noi ar trebui să tratăm acești copii, și din rural, și din urban, copiii noștri, ai tuturor. Aud foarte des această expresie: „De ce te agiți? Nu sunt ai tăi de acasă.” Eu cred că greșeala în abordarea copiilor exact asta este. Ei sunt copiii noștri de acasă pentru că și copiii noștri de acasă merg într-o școală și cred că ar trebui fiecare dintre noi să ne purtăm în acea școală exact așa cum ne-am dori să se poarte la școală profesorii cu copiii noștri.
„Când părinții pleacă în străinătate o săptămână, două, o lună copiii sunt bolnavi la propriu”
Media10: Ne spuneați că aveți copii care au părinții plecați în străinătate. Cum este pentru dumneavoastră să fiți profesor, mamă, tată, de multe ori poate chiar și psiholog pentru acești copii?
Cristina Gîrd: Stabilim această legătură cu copiii ai căror părinți să știți că suferă. În momentul în care pleacă părinții, depinde de tăria fiecărui copil, dar o săptămână, două, o lună sunt bolnavi la propriu. Le este foarte greu, sunt lăsați cu bunicii, rude apropiate și cred că cel mai greu pentru un copil este să nu fie pe lângă părinți. Noi, la școală, trebuie să venim cumva ca o alinare a lor. Vă ziceam la un moment dat că noi, când plecăm în meseria asta, ar trebui să nu uităm că esența noastră este să formăm caractere. Ca să formezi caractere trebuie să ajungi la sufletul unui copil și, în principal, de aici trebuie să plecăm, iar atunci nu mi se pare cu nimic greu.
„Noi nu putem să ducem copiii la teatru pentru că nu ne permitem și nici ei nu își permit, dar putem să aducem teatrul la copii”
Media10: Ca să poți să formezi caractere și să fii omul lumină într-o astfel de comunitate trebuie să fii tu cel care are la bază niște principii și valori sănătoase. Care sunt principiile și valorile dumneavoastră de viață de la care nu v-ați abătut niciodată indiferent de cât de greu a fost?
Cristina Gîrd: În primul rând, nu m-am abătut de la ideea echității, de la ideea corectitudinii. Dacă un lucru nu este corect, indiferent de ce ar presupune mersul pe drumul acela, nu am făcut rabat. Anii, până acum, pentru că fac 45, mi-au demonstrat că nu am greșit cu absolut nimic. A acorda o șansă nu este un sacrificiu, ci este ceea ce, până la urmă, fiecare dintre noi și-a asumat când a plecat pe drumul lui. În momentul în care ți-ai ales un drum, ți-ai asumat tot ce presupune el, și cu bune, și cu rele. Nu este vina copilului că nu sunt eu bine plătită, nu este vina copilului că primăria și ministerul nu investesc suficient. Lupta asta ar trebui dusă de noi, de adulți, în afara orelor de curs și în afara orelor petrecute cu copiii pentru că noi nu ar trebui să avem și nu avem doar ore de curs. Alocăm copiilor și ore pentru pasiunile lor. Noi avem un club de teatru, făcut în urmă cu câțiva ani printr-o fundație, pe care nu l-am desființat după ce s-a terminat parteneriatul, iar mulți ne spun că facem serbări. Da, facem serbări, dar nu serbări clasice, ci piese de teatru. Noi nu putem să ducem copiii la teatru pentru că nu ne permitem și nici ei nu își permit, dar putem să aducem teatrul la copii. Sunt copii cărora le place sportul, avem echipă de fotbal pentru că sunt acolo câțiva profesori inimoși care se dedică lor.
Media10: Sunteți profesor de limba și literatura română și toată lumea se plânge de faptul că, în ziua de azi, copiii nu mai citesc. Pentru cei din mediul rural, cărțile reprezintă cumva o poartă deschisă către lumea la care nu au acces în acel mediu. Cum îi determinați pe copii să citească și cât de important este ca, în general, cadrele didactice să pună accent pe lectură?
Cristina Gîrd: Eu când îi sfătuiesc să citească, le spun că fiecare carte este un destin al cuiva și ca ei să poată să aleagă, până să o facă din propriile experiențe, ar trebui să citească privind lucrurile așa: „Cum ar fi dacă eu aș fi în pielea acelui personaj? Cum aș simți eu trăirile acelui personaj?” Să știți că îi atrage această tactică. La copiii mai mici mergem pe această idee de a transforma cartea într-o piesă de teatru, într-un rol și prin fragmentele acelea, încet, încet, capătă o anumită curiozitate, își doresc să citească acea carte din care au jucat o anumită secvență.
Media10: Sunteți un mentor pentru elevii dumneavoastră, dar, în același timp, sunteți ca un motor, o sursă de inspirație și pentru colegii dumneavoastră pentru că sunteți omul de inițiativă, omul care luptă pentru adevăr și pentru dreptate atunci când apar probleme. De unde vă luați această energie de a fi sursă de inspirație pentru oamenii care simt că nu mai e loc de mers înainte?
Cristina Gîrd: Energia mi-o dau colegii. Ca să ajung să îmi dea ei energia ar trebui să le câștig încrederea pentru că îmi asum și acel rol de lider de sindicat în școala noastră. Legea educației prevede multe drepturi pentru profesori, drepturi care nu sunt respectate, ori eu am luptat pentru drepturile colegilor mei, de la decontări de cursuri obligatorii la decontarea navetei. Ne-am judecat cu administrația locală și am executat hotărârea judecătorească până să ajungem să ni se deconteze, ori toate lucrurile acestea i-au făcut să aibă încredere în mine, că nu am niciun pact cu patronatul. Am făcut lucrul acesta pentru că așa am simțit, ceea ce mi se pare corect și acolo unde este lege, nu este tocmeală. Mie nu mi se pare că este un efort, ci este un lucru care ar trebui să fie firesc. Să nu trebuiască să lupți pentru el, să ți se acorde din prima. Nu ni s-a acordat din prima, am mers pe căile legale, le-am obținut. La un moment dat am abordat inspectoratul și ministerul în problemele pe care le-am avut, iar energia mi-au dat-o colegii și fără susținerea lor cu siguranță nu aș fi reușit.
„Atunci când sunt la școală, sunt profesor, mamă, prietenă”
Media10: Spuneați că sunteți și mamă, că aveți și dumneavoastră copii acasă, elevi care așteaptă să îi ajutați, să faceți teme cu ei. Cum reușiți să vă împărțiți între copiii dumneavoastră de la școală și copiii de acasă astfel încât să vă îndepliniți cu succes ambele datorii?
Cristina Gîrd: Eu sunt pe principiul că omul sfințește locul și în secunda în care te afli într-un loc, exact acel loc trebuie să-l sfințești. Atunci când sunt la școală, sunt profesor, mamă, prietenă, depinde de situație. În momentul în care sunt acasă, sunt mamă și creez o conexiune între copiii mei de acasă și copiii mei de la școală pentru că fără această conexiune cred că ar exista acasă niște gelozii. Când ajung acasă, fetița mă întreabă ce am mai făcut cu ai mei la școală. Deci pe ei îi identifică tot ca fiind ai mei și atunci, creată această conexiune, nu există probleme cu copiii de acasă din punctul acesta de vedere, al geloziei. Ca timp, atunci când ești într-un anumit loc, acorzi atenție celor cu care ești.
Media10: Ne spuneați că ați devenit profesoară de română pentru că, la rândul dumneavoastră, ați avut un exemplu. Cine a fost acest exemplu pentru dumneavoastră și cât de important este ca profesorul să-și asume și acest rol de mentor, nu numai de persoană care vine, scrie la tablă și verifică exerciții?
Cristina Gîrd: A fost doamna profesor Papuc. Era în vârstă, nu mai știu nimic despre dumneaei, dar mi-a schimbat destinul și atunci consider că și eu, la rândul meu, trebuie să fac același lucru. Am făcut liceul de informatică, nu am mers pe partea de filologie, dar dânsa a reușit să îmi schimbe perspectiva tocmai prin acest comportament apropiat. Prin faptul că mi-a dat atenție, nu doar din perspectiva științifică a orei de română, ci mi-a dat atenție, m-a încurajat, a văzut că am această înclinație, ori un copil de asta are nevoie: să-i observi înclinațiile și să-l orientezi exact acolo unde trebuie. Eu nu mă supăr când un copil nu are înclinație spre limba și literatura română. Le spun de multe ori, în glumă, că, din păcate, este materie de examen și atunci trebuie să facă un efort. Exact așa pleacă, adică el înțelege că nu este o problemă a mea că îi impun, ci că este o situație cu care trebuie să fie împăcat și pe care trebuie să o ducă cu bine la sfârșit.
„Câștigându-le respectul, cu siguranță își vor încuraja copiii să învețe”
Media10: Cât de importantă este educația de acasă și cum reușiți să aveți o legătură cu părinții din comunitatea dumneavoastră?
Cristina Gîrd: În primul rând, prin dialog și asta înseamnă că trebuie să-i acorzi omului atenție atunci când are nevoie de ea. Nu la acel program săptămânal, o oră pentru consilierea părinților. Părinții copiilor cu care lucrez eu muncesc în străinătate, termină programul de lucru la opt-nouă seara. Dacă au o problemă, atunci ia legătura cu mine, deci trebuie să ne manifestăm disponibilitatea. Știu, ne lamentăm și spunem că nu este normal, nu este corect că avem un program de lucru, acel program de patru ore pe care multă lume îl strigă. Da, sunt colegi care au program de patru ore, dar nu toți. Într-o comunitate cu un anumit specific nu poți să reușești să ai rezultate lucrezi patru ore și atunci programul tău este extins atât cât este necesar, atât cât au nevoie. Dacă un părinte sună să întrebe ce face copilul lui, eu îi răspund pentru că înseamnă că este un părinte interesat și pentru mine este o bucurie, nu este o tristețe. Părinții care nu iau legătura cu școala sunt problema și atunci faptul că le răspunzi, că ai o comunicare cu dumnealor, le dă încredere. Dându-le încredere, le câștigi respectul. Câștigându-le respectul, cu siguranță își vor încuraja copiii să învețe. Comunicarea este esențială în orice domeniu și nu doar comunicarea de dragul de a scoate niște cuvinte, ci de a auzi ce spun cu adevărat.
Media10: De ce este important să investim în educație?
Cristina Gîrd: Când aud acel clișeu, că nu sunt copiii noștri de acasă, le spun: „Ok, nu sunt copiii noștri de acasă, deci nu trebuie să facem eforturi. Privește pragmatic lucrurile. Cine îți va plăti pensia?” Dacă noi nu formăm un viitor, dacă noi nu formăm generații, nu vom avea viitor. Este simplu! Eu nu spun că toată lumea trebuie să facă ce facem noi, dar cred că toată lumea poate să privească spre viitor. Să faci un exercițiu de imaginație și să te plasezi acolo. Ce vom fi noi dacă nimic nu funcționează în țară și dacă noi nu creăm oameni care să facă să funcționeze lucrurile?
Media10: Este educația singura șansă corectă de a depăși sărăcia și de a ieși din mediile defavorizate?
Cristina Gîrd: Cred că este singura cale corectă, adică este începutul. Fără educație nu ajungi să conștientizezi și să realizezi niște lucruri decât până la un anumit nivel și poate pe termen scurt. Vorbeam de acel venit rapid, de acea realizare rapidă. Știți cum e, ce e val, ca valul trece. Cam așa se întâmplă. Toți ne dorim să avem acea societate în care să trăim relaxați, să trăim mândri de noi, doar că nu prea facem nimic. Vorbeam cu băiatul meu, care este un pasionat de istorie, și îmi spunea că noi nu putem să reușim decât dacă se va face o revoltă. E copil și copiii la vârsta asta au porniri eroice. Eu i-am zis că nu asta este soluția, ci soluția este ca fiecare dintre noi să schimbăm lucrurile acolo, în cercul nostru. Schimbând lucrurile acolo, cerc cu cerc, la un moment dat va deveni ceva mare. Cred că de aici ar trebui să plecăm. Să știți că problema în învățământ nu o constituie copiii, deși aud că generațiile nu mai sunt ce erau, copiii nu mai fac ce făceau. Nu, problema o constituim noi, adulții. Adulții de la școală și adulții de acasă.
„La dascăli, dacă aș avea o baghetă magică, aș face o vrajă prin care să induc acea compasiune, acea răbdare și acea dorință de a asculta cu adevărat copiii”
Media10: Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ?
Cristina Gîrd: La noi, la dascăli, dacă aș avea o baghetă magică, aș face o vrajă prin care să induc acea compasiune, acea răbdare și acea dorință de a asculta cu adevărat copiii. Dau și note mici, dar nu le dau desființându-i psihic, ci făcându-i să conștientizeze că acea notă reprezintă o noțiune pe care nu și-au însușit-o în acel moment. Asta nu înseamnă că n-o poate schimba și că, odată însușită acea noțiune, nota se schimbă. Le spun că nu fac decât o normalitate, că asta nu îi definește pe ei. În momentul acesta, asta e normalitatea. Mâine poți să schimbi cu totul această situație. Asta aș schimba, în primul rând, pentru că ar atrage după sine acel respect după care râvnim toți, dar pe care nu conștientizăm că depinde și de noi să îl câștigăm. Aș schimba la autoritățile locale acea implicare cu adevărat, nu la nivel declarativ, nu doar de ochii lumii și nu doar în campanii electorale. Aș schimba la organele noastre de conducere directă ca dumnealor să înțeleagă care este situația reală. Am senzația, la un moment dat, că trăiesc într-o bulă, că nu au nicio legătură cu realitatea, cu ce este cu adevărat în școli. Aș schimba la directori acel discurs laudativ, de ce grozavi suntem și ce fantastic decurg lucrurile în școala noastră. Aș dori să aud că ies să spună acele probleme care există în școli, că merg la inspectorat și la minister cu acele probleme, nu acel „Da, să trăiți!”
„Succesul pentru mine, ca dascăl, este reușita copiilor mei”
Media10: Ce înseamnă succesul pentru dumneavoastră?
Cristina Gîrd: Succesul pentru mine, ca dascăl, este reușita copiilor mei. Atât. Personal, ca orice părinte, reușita copiilor mei. Deci, oarecum, copiii mei sunt în ambele situații, adică succesul meu și ca părinte, și ca dascăl. Cu siguranță nu o să putem să schimbăm toate destinele, asta este o utopie. Nu există niciun sistem de învățământ care să reușească să schimbe toate destinele, dar dacă reușești să schimbi și un număr limitat, atunci acei oameni sunt cei care au plecat în viață pe un drum ușor, pe un drum corect, care le va crea un confort și psihic, și financiar, din toate punctele de vedere. Ca dascăl, până la urmă, când intri în această meserie, exact asta ar trebui să îți dorești să realizezi și în momentul în care realizezi, normal că te bucuri.
