Claudia Cochină deține un master în Comunicare obținut la Universitatea McGill din Canada și un altul în Studii Culturale Britanice acordat de Consiliul Britanic-Universitatea din București. Are o experiență de 25 de ani în management de proiecte educaționale atât în Romania, cât și în Canada, China, Slovacia, Irlanda, Marea Britanie, SUA, pe proiecte finanțate de Agenţia Canadiană de Dezvoltare Internaţională, UNESCO, Banca Mondială sau Ministerul Fondurilor Europene. S-a reîntors în Craiova în 2008 și din 2009 Claudia conduce Asociația Aproape de TINEri din Craiova. În 2011 a fondat Fly High, locul unde copiii învață engleza cu plăcere și se pregătesc pentru viață. Din 2018 este membră în Consiliul Director al Coaliției pentru Educație. Cel mai nouă proiect al său este Inspira – prima școală aprobată oficial de către Cambridge International din Oltenia.
Interviul face parte din campania OameniDE10. Oameni care ne inspiră, ne motivează și ne arată că se poate. Proiect de educație media, educație nonformală susținut de: TOPGEL (www.topgel.ro) OptiMad (www.optimad.ro), Next Level Garage (www.nextlevelgarage.ro), Morgan Residence (www.morganresidence.ro).
Media10: Cum ai început cariera în sistemul de educație, cum a fost pentru tine începutul?
Claudia Cochină: Mi-am descoperit foarte devreme pasiunea pentru limbi străine și datorez lucrul acesta unor profesori extraordinari de la Școala 30 din Craiovița. Când am dat cu urechile de engleză și franceză, am simțit că mă umplu de energie și mi-am dus pasiunea aceasta mai departe. Am absolvit Colegiul Național „Elena Cuza” și colegii mei, majoritatea, au mers spre Facultatea de Medicină. Era cumva direcția mea, dar am ales totuși să fac limbi străine. Sunt absolventă de Engleză-Franceză, deci mi-am concretizat, în felul acesta, pasiunea pentru limbile străine și mi-am început cariera la catedra de engleză a Universității din Craiova ca asistent profesor.
VIDEO (Dă click și abonează-te la Youtube Media10, pentru informații utile din educație și sănătate)
„Setea mea de cunoaștere m-a condus în contexte în care am avut de învățat”
Media10: Ai învățat mult să ajungi acolo. Mai întâi ai absolvit Engleză-Franceză la Universitatea din București, apoi ai făcut un master pe comunicare în Canada.
Claudia Cochină: Înainte de Canada, am mai făcut un program care, iarăși, cred că m-a influențat foarte mult din punct de vedere profesional. Am făcut un masterat în Studii culturale britanice pe care, la momentul acela, 96-97% îl conducea Consiliul Britanic în parteneriat cu Universitatea din București. Atunci cred că am fost expusă pentru prima dată la o altfel de învățare. Mi se puneau întrebari de genul: „Claudia, dar tu ce gândești?” și eu eram: „Really? Chiar vreți să știți ce gândesc?” Etapele acestea m-au tot schimbat și am mai adăugat la lucrurile pe care, ulterior, mi-am dorit să le fac și să le implenetez și eu cu copiii.
Media10: Se spune că un stilou, un copil și un profesor pot să schimbe lumea. Ai sau ai avut mentori pe tot acest parcurs? Cine au fost cei care te-au inspirat pe tine?
Claudia Cochină: Sunt foarte mulți și nu cred că ne dezvoltăm și creștem ca oameni dacă nu avem mentori. În primul rând, pe partea aceasta de limbi străine, îmi aduc aminte că în facultate, am avut profesori care m-au inspirat, profesori mentori care știau să se uite la lumina ta și s-o pună în valoare, iar lucrul acesta contează foarte mult. Poate și setea mea de cunoaștere m-a condus în contexte în care am avut de învățat. M-am conectat foarte devreme la Anglia, Irlanda, ulterior la Canada și am învățat de la profesioniști de acolo, am ascultat, mi-am făcut temele.

Media10: Pe lângă ceea ce ți-au oferit școala și profesorii tăi, ai fost și extrem de autodidactă, curioasă, ți-ai dezvoltat această abilitate de a fi mereu curioasă și de a învăța și singură. Cât de important este să dezvoltăm copiilor această latură?
Claudia Cochină: Este extrem de valoros acest lucru. Chiar în dimineața aceasta fiica mea se plângea că se duce iar la școală. Este în clasa a VIII-a și îi spuneam cât de important este să încerce să învețe dincolo de ce îi oferă școala. Să-și caute pasiunea și apoi resursele, oamenii resursă de la care să învețe. Este foarte important și este un proces continuu, nu cred că se termină vreodată.
„Am învățat cât de important este să asculți, să ai încredere în tine”
Media10: Cum ai ajuns să faci masterul de comunicare în Canada și ce ai învățat acolo? Te întreb pentru că, din păcate, în România, încă nu punem accent pe importanța comunicării.
Claudia Cochină: Am mers în Canada căutând să cresc, să învăț și să fac lucruri care contează. Așa am ajuns să lucrez la Universitatea McGill din Canada pe proiecte educaționale, dar să fac și acest masterat în comunicare. Au trecut mulți ani de atunci, am terminat în 2003 masteratul în Canada. Îmi amintesc biblioteca de la Facultatea de Științe Umane și Sociale care se întindea pe cinci etaje. Veneam de la biblioteca noastră de la catedra de engleză care era aproape inexistentă, asta este realitatea, iar acolo îmi alegeam cărți de la etajul doi sau de la etajul cinci, aveam săli în care puteam să studiem, aveam profesori la dispoziția noastră pentru consiliere. Am învățat cât de important este să asculți, să ai încredere în tine. Cred că acesta este lucrul care m-a marcat. Profesorii mei voiau să vadă cum gândesc, cum îmi argumentez punctele de vedere. Am făcut cercetarea aceea adevărată care se face în mediul academic.
„Cred în voluntariat”
Media10: Cum facem ca în sistemul de educație din România, și mă refer la sistemul de stat pentru că acolo învață marea masă de copii, să implementăm acest tip de gândire, de mentalitate și, de ce nu, să investim în biblioteci?
Claudia Cochină: Nu am o soluție sistemică, deși activez din 2015 în Coaliția pentru educație și facem lobii la Ministerul Educației, încercăm să schimbăm ce se poate schimba. Cred foarte mult în exemplele personale, în lucrurile mici pe care noi le putem face. Cred în voluntariat, că tot a fost pe 5 decembrie Ziua Voluntariatului. În Craiova, de exemplu, din 2013 lucrăm în școlile publice cu Programul Canadian Eroi, care se bazează pe formarea caracterului și dezvoltarea încrederii în sine la preadolescenți și adolescenții între 12-15 ani. Este un program de educație transformatoare. Cred foarte mult că astfel de proiecte schimbă, dar trebuie să existe deschidere în școli. Nu întotdeauna am găsit asta, deși noi veneam cu echipele de voluntari și investeam timpul nostru, resursele noastre. La „Aproape de TINEri” și Fly High credem în copii și cred că există valoare în absolut fiecare, iar rolul educației este să respecte fiecare copil, așa cum este el, și să-l ajute să crească.

Media10: Este deschisă comunitatea din Craiova la voluntariat? Adolescenții, preadolescenții sunt dornici să se implice atunci când află de un astfel de program?
Claudia Cochină: Am crescut volunari din comunitatea Fly High. Avem părinți care au văzut valoarea punerii împreună și ce impact a avut când eu am pus puțin, celălalt a pus puțin. Ne pregătim săptămâna viitoare, de exemplu, să mergem la școala de la Malu Mare, unde sunt peste 200 de copii care nu au posibilități. Cei care au avut posbilități au venit la Craiova, însă acolo au rămas copiii care nu au posibilități, iar noi ne-am propus împreună cu Fly High, Inspira, părinți, antreprenori, copii să vedem cum îi putem ajuta. Recunosc că aș vrea să avem resurse să ajutăm mai consistent și pe termen lung pentru că nu întotdeauna se poate. Din 2009 de când m-am întors eu în Craiova și fac aceste proiecte, a crescut foarte mult spiritul implicării și eu sunt foarte bucuroasă. Absolvenți ai Programului Eroic, care sunt liceeni acum, vin să fie voluntari pentru colegii lor de gimnaziu. Copii din Fly High care au crescut cu noi și au învățat engleză, germană cu noi, acum se întorc și fac ore cu cei mici în sala de clasă.
„Un lucru pe care visez să-l facem la Inspira este să ajutăm copiii să descopere devreme pentru ce sunt creați”
Media10: Ai dezvolat proiecte de educație care, până la urmă, sunt și proiecte de antreprenoriat, trăiești din ele, sunt oameni care primesc salarii de acolo și care trăiesc, la rândul lor, din proiectele gândite de tine. Cum ai reușit să faci acest lucru? Cine te-a învățat să dezvolți astfel de proiecte și să poți să și trăiești din ceea ce îți place să faci?
Claudia Cochină: Nu am știut multă vreme că sunt antreprenor, deși, în ultimii ani, am făcut asta. Un lucru pe care visez să-l facem la Inspira este să ajutăm copiii să descopere devreme pentru ce sunt creați. Cred că toți suntem creați cu un scop anume. Educația este misiunea mea și lucrurile s-au întâmplat organic. Lerning by doing, cum spunem noi în limba engleză. Am văzut lucruri, am făcut. Cred că și contrângerile scot cumva creativitatea, te duc în zona antreprenorială și vom face lucrul acesta din plin la Inspira. M-am întors din Canada cu ideea de a face și noi gale de fundreazing, să strângem milioane și să ajutăm pe toată lumea. În America de Nord, strângerile de fonduri sunt masive și e o întreagă cultură acolo. M-am întors cu visul acesta mare în Craiova, unde nu avem cultura donațiilor, nu o avem de mici, nu ne ducem copiii să investească într-o cauză și am zis: „Bun, dar ce fac? Cum investesc mai departe în copii și tineri?” Acesta a fost de la început visul meu, să schimb ceva, și am zis că o voi face. Intraseră fondurile europene. Aveam experiență cu guvernul canadian pe scriere și implementare de proiecte educaționale și mi-am materializat, să zic așa, și expertiza acesta. Am câștigat un proiect european pentru organizație, însă, din păcate, începuturile de fonduri europene în România au fost extrem de dureroase. Aveam ofițeri extrem de nepregătiți, finanțările nu au venit timp de opt luni de zile de la Guverunul României și a fost un eșec, din punctul meu de vedere. Am scos-o la capăt cu greu și cu eforturi extraordinare și așa a apărut Fly High. Am vrut, pe de-o parte, să educ copiii altfel, să învețe cu plăcere. Noi nu înțelegem că dacă nu ne face plăcere și suntem constrânși nu se așază nimic în capul nostru. Mi-am dorit ca la Fly High să facem o educație în care copiii învață și pentru viață, nu neapărat pentru notele de la școală, ci pentru ei, pentru a-și duce cunoștințele mai departe și a fi capabili să utilizeze limba engleză în absolut orice vor face.
Media10: Ce înseamnă Fly High astăzi, după atât de multă muncă și cum ai făcut să menții acest proiect?
Claudia Cochină: În Fly High suntem o echipă de oameni frumoși, oameni care vin acolo să dăruiască din ceea ce sunt ei, din ceea ce știu ei să facă într-un mod relevant, autentic și cu multă iubire. Când ai o astfel de abordare, celelalte lucruri „mai tehnice” vin de la sine: să găsim metode inovatoare de educație, să ne perfecționăm noi, ca profesori, să luăm feedback atunci când simțim că lucrurile nu merg bine, să ascultăm părinții, să ascultăm copiii și să vedem ce putem face mai bine. Am reușit să menținem această comunitate de învățare pentru că, la Fly High, lucrurile se duc dincolo de învățarea limbilor străine. Este o comunitate bazată pe valori, adică le avem foarte clar definite în organizația noastră. Nu sunt abstracte, ci sunt translatate în niște comportamente pe care toți oamenii din organizație le au și trebuie să le demonstreze în fața copiilor, părinților, iar lucrul acesta ne ajută să creștem, ne dă foarte multă rezilineță. Să nu credeți că e totul lapte și miere. Ca antreprenor, întâmpin foarte multe provocări, mai ales că nu avem, și asta realitatea. Eu nu simt că sunt ajutată în vreun fel de statul român, deși am angajatori, îmi plătesc taxele la timp. Nu există susținere și de fiecare dată soluțiile sunt la noi, dar împreună le găsim și sunt extrem de recunoscătoare pentru oamenii care au venit în Fly High de-a lungul anilor. Una dintre colegele mele este de 10 ani împreună cu mine în acest parcurs, avem alți profesori care sunt de cinci, șase, șapte, opt ani împreună cu noi.

Media10: Ce ți-ai dori să facă statul sau, poate, autoritățile locale pentru a susține astfel de inițiative care, până la urmă, asigură un viitor mai bun orașului, țării?
Claudia Cochină: Cred că este foarte important să avem guvernanți vizionari, oameni care să pună binele comunității acolo, să fie centrali. Dacă lucrul acesta s-ar întâmpla, cred că s-ar mai schimba lucruri. E important să existe deschidere măcar de a explora, de a înțelege ce presupune proiectul respectiv. Un lucru care încă mă nemulțumește și sper să reușim, în următorii ani, să facem ceva concret în sensul acesta este că în orașul nostru nu există un centru de tineret, de exemplu. Sunt aceste spații în care tinerii vin, sunt ascultați, au o cafea într-un colț și foarte multe sfaturi. Am vizitat prin 2012 niște centre de tineret în Italia unde aveau inclusiv consiliere și orientare în carieră, consiliere psihologică. Orice aveai nevoie, existau în comunități aceste rețele de tineret. Mi se pare trist ca, într-un oraș tânăr cum este Craiova, să nu existe un loc reper pentru copii. Îi vedem pierzându-se și este o tristețe, mi se pare că s-a accentuat extraordinar de mult după pandemie. Unde sunt tinerii noștri? Sunt în contexte care le pun viața în pericol, contexte în care primesc alcool și droguri sub 18 ani. Noi singuri ne distrugem comunitatea prin faptul că nu creăm aceste locuri în care ei să se simtă acceptați, ajutați și știm că, din păcate, lucrul acesta nu se întâmplă nici la școală.
„Avem în față generația Z și noi folosim în sala de clasă metode de secol XX”
Media10: Ce înseamnă pentru tine a fi un profesor bun?
Claudia Cochină: A fi un profesor bun înseamnă a fi tu însuți un om autentic, disponibil să asculte, să înțeleagă și să investească în copilul din fața lui. Când faci lucrurile acestea, ești disponibil să vezi cum poți ajuta copilul, ce este valoros în el. Eu cred în fiecare și rolul nostru, ca educatori, este să stăm cu copiii aceștia până când îi ajutăm să crească, până când reușim să aprindem scânteia în ei și atunci își vor găsi drumul singuri, dar asta cere răbdare, creativitate, renunțare la noi, pregătire continuă. Avem în față generația Z și noi folosim în sala de clasă metode de secol XX. Nu mai suntem relevanți pentru acești copii. Ei strigă prin comportamentele lor, într-un fel sau altul, ne spun că nu îi înțelegem, că vor altceva și nu reușim să mai facem o dată schimbarea. S-a investit la Coaliția pentru Educație în ultimele luni, la o nouă lege a educației și, când eram mai aproape de lansare în discuții, a plecat ministrul, iar acum am luat-o de la capăt. Cine știe când apare o nouă lege a educației. Cea pe care o avem este învechită și oricum nu a fost aplicată, are vreo 200 și ceva de amendamente. Inacceptabil!
Media10: Ce faci în momentul în care ți se spune că nu se poate?
Claudia Cochină: Cred că oamenii sunt extrem de resourcefull, spunem noi în engleză, plini de soluții și de creativitate. Insist și încurajez tinerii și pe colegii mei când aud că nu se poate să mai căutăm, pentru că sigur este o soluție pe undeva. Avem această valoare, să fim inovatori și să privim toate lucrurile din mai multe perspective până găsim soluția. În Bratislava, de unde tocmai am venit, am găsit un ecosistem impresionant de ONG-uri și business-uri puse împreună să susțină comunitatea. Există resurse, doar că trebuie să știm cum să le asamblăm, cum să le accesăm și cred că trebuie să exersăm mai mult punerea împreună în comunitatea noastră ca să găsim soluțiile și să dovedim că se poate. Totuși, nu vreau să rămân în discursul acesta negativ. Am văzut foarte multe lucruri faine întâmplându-se în comunitatea din Craiova, sunt foarte mulți oameni inimoși și pasionați, este un târg caritabil creat de industria de IT la care participăm în weekend. Iată, și ei s-au pus împreună tot cu acest demers. Hai să schimbăm noi, nu are sens să mai așteptăm de la guvernanții noștri lucruri.
INSPIRA, prima școală aprobată oficial de Cambridge în Oltenia
Media10: Inspira este prima școală aprobată oficial de Cambridge în Oltenia. Ce ți-ai propus cu acest proiect, în ce stadiu sunteți și ce ți-ai dori să știe părinții care caută soluții de educație pentru copiii lor?
Claudia Cochină: Inspira a fost un vis mai vechi și de la Fly High era următorul pas profesional, adică de la un centru de limbi străine să avem o școală. Sunt bucuroasă că au venit resurse și oameni faini împreună cu mine pentru că am lucrat la acest proiect foarte intens în ultimii doi ani. A fost foarte greu să găsim o locație. Cred că va rămâne o provocare să găsim locația acestei școli, dar deocamdată, pentru primii ani, suntem bine. Am deschis pe 1 septembrie 2022, deci Inspira există, funcționează și ce și-a propus este să facă acea educație focalizată, centrată pe copil, o educație reală de secolul XXI. Nu ne mai permitem să nu pregătim copiii pentru realitatea pe care o avem pe străzi, în firmele noastre, în comunitățile noastre. Ei trebuie, pe parcursul acesta școlar, să învețe să fie competitivi, responsabili, încrezători în ei, în ceea ce știu și în ceea ce pot să facă. Este o comunitate pe care o creștem frumos, avem niște copii foarte frumoși, părinți inimoși și sunt foarte bucuroasă de cum se conturează. Suntem la început, dar eu chiar sunt recunoscătoare pentru acești părinți care au venit împreună cu mine și care au încredere în viziunea Inspira, în ceea ce facem noi, ca profesori, pentru copiii lor și se vede bine viitorul. Am ales să colaborez cu Cambridge International pentru că mi-am dorit o curriculă actualizată. Mi-am dorit o programă care este focalizată pe copil.
Cambridge International a dezvoltat această programă, cum îi zicem noi, de la grădiniță până la liceu, până la 18 ani în care absolvenții să fie: confident (încrezători), responsable (responsabili, să-și asume), engaged (să se implice), reflective (să gândească, să fie independenți, să-și rezolve singuri problemele). Sunt niște atribute foarte bine definite care apoi sunt declinate în obiective de învățare pe fiecare materie în parte. Un alt aspect și beneficiu pe care îl apreciez la această abordare educațională este că ne uităm la copil în totalitatea lui. Educația nu mai este despre a învăța română sau matematică și a băga informații în capul copiilor. Aș vrea să interzicem lucrul acesta. Educația este cunoaștere, stare de bine, copiilor trebuie să le fie bine învățând, trebuie să fie conștienți de cine sunt ei, unde sunt tăriile lor, slăbiciunile și ce pot face acolo. Educația este mult mai holistică și colaborarea cu Cambridge ne permite genul acesta de abordare educațională. Copiii sunt foarte bucuroși, foarte curioși. În educație trebuie să păstrăm această curiozitate și dorința de a învăța, de a afla lucruri noi de la o zi la alta.
„Primul an de școală la Inspira este pentru copiii de cinci-șase ani”
Media10: Dacă un părinte vrea să își aducă copilul la Inspira, cum trebuie să procedeze și ce trebuie să știe? Va face cursuri din clasa 0 până în clasa a VIII-a? Cum este procesul de educație?
Claudia Cochină: Noi acum suntem acreditați pe școală primară și gimnazială, deci, practic, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a. Planul pe termen lung este să mergem și cu clasele de liceu, să obținem acreditare în trei-patru ani și pentru liceu. Urmăm sistemul britanic pentru că examenul Cambridge este în Anglia, unde școala începe la cinci ani, deci, practic, primul an de școală la Inspira, year one, cum îi zicem noi, este pentru copiii de cinci-șase ani. În ianuarie deja începem înscrierile pentru anul următor. Avem un proces care vrem să fie cât mai natural. Copiii pot veni să asiste la orele noastre, să stea o oră sau două împreună cu elevii pe care îi avem acum, avem interviuri cu părinții. Cred că e foarte important să ne aliniem și la nivelul valorilor, dar și părinții să înțeleagă abordarea noastră educațională.
Media10: Care sunt valorile INSPIRA?
Claudia Cochină: Nu cred în proiecte bazate doar pe un om. Cred că, într-o echipă, fiecare are rolul lui. Eu sunt vizionară, visez mult, le spun să facem, dar am lângă mine oameni care sunt foarte bine structurați, foarte atenți la detalii. Nu aș fi reușit fără ei și sunt recunoscătoare pentru darurile pe care fiecare le are în echipa Fly High și în echipa de la Inspira. De câte ori pot, facem exerciții de team buliding în care ne uităm cât de important este să apreciem ceea ce suntem fiecare.
”Rolul nostru este să ne fie nouă bine, dar să și dăm mai departe acolo unde este nevoie din ceea ce avem noi”
Media10: Cum faci să te recreezi și, la rândul tău, să îți reîncarci bateriile astfel încât să vii cu forțe proaspete, să îți inspiri echipa și mereu să zici: „O luăm de la capăt, ăsta e drumul”?
Claudia Cochină: Cred că Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare dintre noi într-un anume fel și mă întorc de fiecare dată la creatorul nostru, să-mi reamintesc cine sunt, să-mi reamintesc că e luna Crăciunului și am văzut că nu prea mai vorbim. Vorbim de generozitate, dar destul de abstract. Cred că generozitatea lunii decembrie vine din acest eveniment major pe care creștinătatea îl serbează de peste 2000 de ani, și anume Nașteterea lui Iisus Hristos. Cred în lumina, bucuria și speranța pe care Iisus a adus-o pe Pământ și fără de care nu am putea. Îmi iau mult energia din asta, din a mă ruga, a citi din Biblie. E o valoare a mea. Rămân deschisă, totuși, la a mă conecta cu oamenii, a învăța de la cei care știu mai mult decât mine, a rămâne curioasă și diponibilă. Oamenii mă întreabă de ce nu îmi văd de ale mele că am suficiente. Trebuie să dăm mai departe, nu ne putem opri doar la noi. Rolul nostru este să ne fie nouă bine, dar să și dăm mai departe, să ne uităm în stânga noastră și în dreapta și să investim, să dăm acolo unde este nevoie din ceea ce avem noi.

Media10: Ce pasiuni sau hobby-uri ai?
Claudia Cochină: Îmi place foarte mult să gătesc când am timp, pentru că sunt și mamă, să călătoresc, să înot, să citesc. Sunt lucruri care mă relaxează. Aștept petrecerile de Crăciun.
Media10: De ce este important să investim în educație? Ce le-ai spune celor care pot să schimbe ceva în sensul acesta?
Claudia Cochină: Sună clișeic, dar noi construim comunitățile în care suntem cu acești tineri. Dacă nu investim în ei, nu avem cu ce să construim mai departe și simțim lucrul acesta. Copiii care vin din familii privilegiate și au avut acces pleacă, iar noi rămânem aici cu copiii în care nu s-a investit, copiii care nu știu ce vor să facă cu viețile lor, care nu știu la ce sunt buni și simțim, ca și comunitate, aceste efecte. Nu putem să nu ne creștem niște copii frumoși, responsabili, implicați, să nu le dăm încredere și să nu le oferim ceea ce cred că este dreptul lor, adică o educație decentă, bună. Avem nevoie să privim adevărul în față. Educația din România s-a dus foarte mult în jos. Nu putem vorbi de educație relevantă și de secolul XXI când nu mergem la măcar un curs de pregătire profesională. Nu vreau să merg în direcția aceasta, dar e foarte important și le datorăm acestor copii educație de calitate și accesul la un altfel de viitor.
„Succesul, pentru mine, este investiția în alți oameni”
Media10: Ce înseamnă succesul pentru tine?
Claudia Cochină: Cred că succesul, pentru mine, este investiția în alți oameni, să dai mai departe. De ce îmi place lucrul acesta? Pentru că nu se termină niciodată, adică nu e un lucru finit, continui să faci asta și te împlinește foarte mult.